Distribuie articolul:

Punakha dzong

Dupa vizita la statuia lui Buda de langa Thimphu, urma sa iesim din capitala si sa pornim spre est, spre Punakha. Punakha a fost capitala a Bhutanului pana in anii 50 cand, in urma ocuparii Tibetului de catre chinezi, bhutanezii s-au speriat enorm, simtind ca ei ar fi urmatorii pe lista cuceririlor chineze, asa ca au sarit cu arme si bagaje in bratele Indiei. Printre diversele acorduri incheiate, Regele a decis sa paraseasca Punakha pentru a muta capitala undeva mai aproape de granita indiana si a ales o zona pe unde erau doar cateva catune – aici a construit Thimphu, actuala capitala. Daca Thimphu este undeva la o altitudine mai ridicata (oficial, se afla intre 2200 si 2600 metri, deoarece se cocoata pe niste inaltmi), Punakha este mult mai jos pe o vale dominata de inaltimi destul de inalta, practic, intr-o caldare, iar altitudinea este de numai 1200 metri. De aceea, daca in Thimphu am purtat pulovere si o geaca, la Punakha era de tricou sau cel mult de camasa.

Drumul spre Punakha este extrem de pitoresc. Unul din acele locuri unde te lipesti cu ochii de geam ca musca de lampa si te bucuri de ce vezi. Dupa iesirea din Thimphu, il vezi pe marele Buda, scrutand linistit orizontul si imediat, dupa, apare un dzong – Simtokha dzong. Este primul dzong construit in Bhutan in 1628 de catre Zhabdrung Ngawang Namgyal, unificatorul Bhutanului. I se mai spune si Lama Barbos pentru ca aparent purta barba, iar in toate statuile sale din temple, apare cu o barba mai mult sau mai putin stufoasa. De fapt, nu prea exista zeitati sau lama budisti care sa poarte barba, asa ca e intotdeauna usor de identificat – este tipul cu barba din multitudinea de statui. Zhabdrung era un print din Tibet (print-preot, acolo ca si in Bhutan, conducatorii locali erau si preoti) care a intrat in niste conflicte politice pe care le-a pierdut. I-a fost frica sa nu fie arestat, asa ca a fugit peste Himalaya in zona unde acum este Bhutan. Aici, a gasit o gramada de statulete care se razboiau intre ele (practic, fiecare vale era un sa-i zicem principat). Aici a reusit sa invinga o serie din acesti sefuleti locali si a unificat Bhutanul. El este de fapt fondatorul Bhutanului. Stiind ca tibetanii vor veni dupa el, nu numai ca a unificat Bhutanul, dar s-a pus pe construit dzong-uri – cladiri cu scop multiplu – cetate, palat si manastire budista, iar primul construit a fost pe aceasta vale dintre Thimphu si Punakha – Simtokha dzong. El a construit si Punakha dzong (despre care voi scrie mai tarziu) si a inventat sistemul puterii duale din Bhutan care exista si in ziua de azi – Bhutanul este condus de un Rege (Druk Desi) care e responsabil cu conducerea laica a tarii si un Chief Abott (Je Kenhpo), un soi de Patriarh al Bhutanului, responsabil de partea religioasa.

Ce e interesant este ca in perioada domniei lui, niste calugari catolici portughezi au ajuns in Bhutan si acestia l-au descis ca fiind extrem de intelligent si plin de compasiune. Tocmai se intorsese dupa o perioada de meditatie solitara de 3 ani si cel putin calugarii spun ca ar fi fost foarte receptiv la invatamintele lor si le-ar fi cerut sa ramana pentru a-i converti la catolicism pe bhutanezi. Daca cei doi calugari nu ar fi fost incapatanati in planul lor de a continua spre Tibet pentru a cauta o legendara biserica crestina din Asia Centrala (probabil, biserica nestoriana), probabil ca Bhutanul ar fi fost astazi foarte diferit – ar fi fost catolic si nu budist si sigur nu ar fi aratat altfel din toate punctele de vedere. Calugarii catolici au ajuns in Tibet, s-au stabilit in Shigatse (al doilea oras al Tibetului dupa Lhasa), au fondat o misiune, dar au murit destul de repede de diverse boli. Nu au fost ucisi, chiar au foarte bine primiti. Dar nu au reusit nimic din misiunea lor de gasire a urmelor crestinismului si de convertire a tibetanilor.

Ce este interesant este ca atunci cand Zhabdrung a murit, puterea a trecut in mainile unor guvernatori locali. Acestora le-a fost frica de razboaie fratricide, asa ca au anuntat moartea marelui rege abia dupa 54 ani!!! Timp de 54 ani, conducerea politico-religioasa a sustinut ca regele a plecat sa mediteze in solitudine (nu ar fi fost ceva nou de altfel) si a continuat sa emita documente, legi si decizii cu semnatura sa.

Dupa nici o ora, am ajuns in varful trecatorii care face legatura dintre valea Thimphu si valea Punakha! Trecatoarea se numeste Dochu La si ne aflam la o altitudine de 3100 metri. De aici, am avut parte de panorama muntilor Himalaya in zare, cu varfurile acoperite inca de zapada vesnica (nu se stie cat va mai fi vesnica, sunt varfuri de 7000 si ceva de metri), dar aici se afla un ansamblu construit in memoria soldatilor bhutanezi cazuti in luptele cu insurgentii din Assam. Assam este o regiune din India care se afla fix pe granita cu Bhutanul. Assamezii sunt un mix rasial de tai (da, thailandezi), tibeto-birmanezi, dar si austroasiatici si indo-aryeni si care sunt parte din India. O parte din assamezi isi doresc un stat independent similar cu Bhutan si au pus mana pe arme, luptandu-se cu fortele indiene. In urma luptelor inegale, desigur, o parte din insurgenti au trecut granita in Bhutanul de sud unde au creat niste baze militare. India nu i-a putut urmari pentru ca ar fi incalcat granita Bhutanului. Asta se intampla candva prin 1990. In 1996, s-au prins si bhutanezii ca la ei in tara sunt niste insurgenti straini (zona in care ei s-au asezat nu este prea locuita) si le-au cerut sa plece. Inutil sa spun ca assamezii nu au vrut. Bhutanezii au tot insistat prin negocieri pana in 2003, cand lamuriti ca nu au cu cine discuta, au trimis armata la lupta. Dupa cum spuneam, armata bhutaneza este teoretic cea mai slaba din lume (ca numar de soldati si echipament militar), dar s-au umplut de glorie in razboiul din 2003. 16 bhutanezi au cazut in lupta (160 dintre insurgenti), iar Regina Bhutanului (una dintre cele 4 sotii ale celui de-al 4-lea Rege) a decis sa construiasca un memorial aici, pe Dochu La in memoria celor 16 soldati cazuti in lupta. Memorialul este format din 108 chortene (108 este un numar special in budismul bhutanez) si arata foarte frumos.

Am urcat pe ridicatura pe care este construit memorialul si apoi pe un damb fix langa monument pentru a face niste poze. Absolut fantastic. Pe fundal, se vedeau varfurile inzapezite ale Himalayei, tronand deasupra unor vai verzi. Cum ziceam, cand esti in Bhutan, te simti ca intr-un film de desene animate. Aer curat, liniste, munti, soare, munti inzapeziti. Oare asa arata fericirea ?

Am continuat apoi spre Punakha. Cum ziceam in titlu, Punakha este un soi de Alba Iulia a Bhutanului deoarece aici s-a unificat Bhutanul si nu odata, ci de 2 ori! Desi orasul este foarte mic, aici se afla un dzong foarte mare, absolut superb care are o semnificatie extraordinara pentru localnici. A fost construit in 1637 – 1638 de Ngawang Namgyal despre care am scris mai sus. Deci, are o legatura cu primul sa-i zicem Rege al Bhutanului. Aici, se afla si relicvele lui – nu pot spune ca a fost ingropat pentru ca budistii sunt incinerati. Deci, undeva este pastrata cenusa lui. Legenda spune ca arhitectul caruia i s-a ordonat construirea dzongului, a dormit sub statuia unui Buda in acest loc (unde se afla totusi un mic dzong) si a visat cum trebuie sa arate complexul de cladiri in asa fel incat nu a trebuit sa-si puna ideile pe hartie. I-au fost intiparite in minte sub influenta lui Guru Rinpoche si a regelui Ngawang Namgyal. A fost atat de entuziast si el, si lucratorii ca l-au ridicat intr-un an, asa ca aici regele a decis sa-i fie capitala. Cum am spus, primul rege al Bhutanului este din Tibet si in urma lui au venit trupe ale dusmanilor sai sa puna mana pe el. Datorita faptului ca a construit mai multe cetati, aceste dzonguri, el a reusit sa-i invinga pe tibetani care s-au retras pe platoul lor cu coada intre picioare.

Evident, mai multi regi, dar si sefi religiosi au adaugat cate ceva la complex. Astazi este cel de-al doilea dzong ca marime din Bhutan dupa cel din capitala Thimphu. Din pacate, a suferit si distrugeri – incendii si cutremure. Ultima nenorocire a fost in 1986 cand o parte din dzong a ars, dar acum arata absolut impecabil. Tot aici, a fost proclamat ca rege primul rege modern al Bhutanului, fondatorul actualei dinastii care a ajuns la al 5-lea rege. Tot aici, a avut loc si nunta actualulul rege in 2011, iar iarna este resedinta liderului spiritual al Bhutanului.

O prima oprire este un view point de pe sosea. Dzongul se afla plasat strategic langa un rau. Inainte era folosit pentru aparare, acum este pentru fotografii. Interiorul este la fel de pitoresc ca si cel din Thimphu – cladiri vopsite intr-un alb stralucitor si foarte mult lemn, cu diverse picturi de animale mai mult sau mai putin fantastice. Ca peste tot, este interzis sa pozezi in interiorul templului. Dar arhitectura curtilor interioare, lemnul cu picturi, totul este o incantare.

Noaptea am petrecut-o la Hotelul Vara. L-am intrebat pe ghid daca “vara” inseamna ceva in vreo limba locala. A fost un pic descumpanit si a zis ca nu inseamna nimic. Presupune ca e numele proprietarului. Hotelul dragut – foarte mult lemn, o atmosfera din aceea rustica, camere ample si balcoane cat niste adevarate terase. Voi descoperi doar a doua zi dimineata (am ajuns la hotel dupa lasarea intunericului) ca aveam parte si de o priveliste extraordinara. Si a doua zi dimineata, chiar a fost. Ceata se lasase pe vale, parea ca o mare de spuma alba. Absolut senzationala. Incet, incet, odata ce soarele se urca pe cer si temperatura crestea, disparea si ceata. De fapt, s-a ridicat, ne-am trezit noi in nor si apoi, un cer albastru si un soare stralucitor a inundat aceasta tara de o frumusete extraordinara.