Ghid Eurolife. Ce să vezi și ce să faci în CAIRO

Sfinx Egipt - Cairo

Sfinx Cairo

De mic mi-a plăcut istoria. Mi-aduc aminte, prin clasa a II-a, după ce învățasem să scriu și să citesc, mi-a căzut în mână o carte numită „Povestea neamului românesc” de Mihail Drumeș, unde am citit pe nerăsuflate povești din istoria românilor, dar scrise într-un stil romanțat ca un basm. Și mie îmi plăceau extrem de mult basmele citite de mama, de când eram mic. Așa că am dat peste o carte de istorie scrisă că un basm, cu un talent extraordinar. Îi datorez regretatului Mihail Drumeș (încă era în viață când i-am citit cărțile – sunt, de fapt, două volume) pasiunea pentru istorie. De la „Povestea neamului românesc” am trecut ulterior la Magazin Istoric, a cărui colecție (din aprilie 1967 până azi) o am. Am încercat să aflu mai multe despre Mihail Drumeș, poate scrisese și alte cărți. Da, scrisese, în perioada interbelică fusese un scriitor de succes, dar după cucerirea rusă a României, a fost pus la index ca mulți alții și a putut să publice doar după anii ’70. Nu am găsit nimic despre ce a făcut în fatidicii ani când România era de facto parte a Rusiei Sovietice, nu știu dacă a fost închis sau doar interzis, am aflat doar că e născut în Ohrid din părinți macedoneni și sârbi. Și totuși a fost un excelent român.

Ei bine, citind apoi numeroase cărți și reviste de istorie, evident nu pot să nu spun că nu am fost fascinat de istoria Egiptului Antic. Despre faraoni, clădiri monumentale, zei cu povești îmbârligate, faraoance care au subjugat împărați romani etc., etc. Și, evident, am citit și am văzut numeroase poze și câteva documentare la Teleenciclopedia despre Piramide, incredibilele structuri construite acum cinci milenii! Cairo a fost pe lista mea de locuri de văzut din momentul în care pușcăria numită Republica Socialistă România a fost desființată, granițele i-au fost deschide. Egiptul a fost cea de-a doua țară extra-europeană în care am călcat (prima a fost Maroc, pentru că era simplu de ajuns din Europa – pur și simplu „săreai” Gibraltarul cu un ferry, iar primul oraș în care am călcat a fost Cairo. Mi-aduc aminte, am zburat cu TAROM direct de la București și am prins loc la geam. Avionul a survolat platoul Giza, unde piramidele erau luminate, am trecut peste centrul extrem de luminat al capitalei egiptene (pe atunci, prin București erau două becuri chioare) și am aterizat pe aeroportul din Cairo. A doua zi dimineața cine era la Piramide? Ghici!

De atunci, am revenit de câteva ori la Cairo. Am și survolat orașul de câteva ori, atât ziua, cât și noaptea, dar de fiecare dată când am ajuns la Cairo, chiar și doar pentru câteva ore (am tranzitat de câteva ori orașul în drum spre Hurghada și Addis Ababa), am dat o fugă la Piramide. Inutil să zic că am fost în interiorul tuturor trei.

 

Când să mergi la Cairo

Vara este cald, extrem de cald. Temperaturi de vreo 50 de grade sunt comune, amplificate de traficul nebun și de milioanele de mașini, multe cu motoare matusalemice. În afară de vară, oricând e bine. Iarna, mai ales în decembrie – ianuarie, va fi neașteptat de rece (noaptea, termometrul poate atinge sporadic și aproape zero grade), deci toamna și primăvara sunt perfecte de vizitat. Mai ales în finalul de toamnă și începutul de primăvară.

 

Cum ajungi la Cairo

Exceptându-i pe cei mai aventuroși, care și-ar dori să ajungă terestru trecând prin Bulgaria, Turcia, Siria și Iordania, 99,99% dintre turiști ajung cu avionul. TAROM este singura companie aeriană care oferă zboruri directe București – Cairo, dar e posibil să ajungi și cu Aegean sau Turkish Airlines, schimbând în Atena și, respectiv, Istanbul. Nu există zboruri charter spre Cairo, doar spre mega-stațiunile litorale Hurghada și Sharm el-Sheikh, de unde excursiile de o zi sunt extrem de populare – deh, toată lumea vrea să vadă piramidele. Ce pot să zic este că în general excursiile astea sunt de 20–22 de ore și mare lucru în afară de o fugă pe la Piramide, Muzeul Egiptean și un pic de altceva nu ai parte. Dacă totuși vrei să vezi Cairo cu plecare din stațiuni, optează pentru o călătorie cu avionul – sunt zboruri între Cairo și Hurghada / Sharma atât dimineața, cât și seara. E mai scump, dar doar zbori 30–40 de minute și nu faci 6–8 ore one-way prin deșert.

 

Asigurare Egipt

Trebuie să subliniez că este obligatoriu să îți iei o asigurare pentru Egipt. Spitalele de stat aduc mai degrabă cu pușcăriile, iar spitalele private, deși unele sunt dotate cu cele mai avansate aparaturi și medici chiar buni, te vor costa cât donarea unui rinichi sau epuizarea tuturor economiilor strânse de o viață – prețurile mai ales pentru străini sunt halucinante. Pentru că sunt bogați și au asigurări de călătorie. Așa că dacă nu ai asigurare, ești clientul ideal să scoți mii și mii de euro din buzunar chiar pentru cele mai simple intervenții.

 

Uite, să vă dau niște exemple reale și recente care au fost acoperite de asigurările Eurolife FFH:

Diagnostic/afecțiune medicală: salt hipertensiv cu palpitații și dispnee, posibil episod de atac de panică; spitalizare o singura zi pentru tratament și monitorizare medicală.

Prima de asigurare plătita: 577,80 lei

Costuri acoperite de asigurare: 1919,40 euro.

 

Diagnostic/afecțiune medicală: pleurezie bilaterală, pneumonie. În data de 24.01.2025 a beneficiat de consult la o clinică, unde a fost administrat tratament corespunzător. Ulterior a fost transferat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate, unde a stat spitalizat până în data de 25.01.2025, adică o singura noapte.

Prima de asigurare plătită: 272 de lei

Costuri acoperite de asigurare: 6761 de euro (da, pentru un consult și o noapte de spitalizare).

 

Așa că, pentru câțiva lei în plus, mai bine îți faci o asigurare care să te ajute în caz de nevoie. O asigurare recomandată este cea de la Eurolife FFH, pe care o poți face în câteva minute aici –>  https://www.eurolife-asigurari.ro/asigurare-calatorie

Și, în plus, poți obține o reducere de 30% de la prima de asigurare, dacă introduci codul IMPERATOR30.

 

Ce să faci în Cairo

Piramidele de pe Platoul Giza. „Soldați francezi, 40 de secole de istorie vă privesc!”, ar fi comunicat Napoleon Bonaparte trupelor sale în celebra bătălie de la Piramide. Napoleon nu a aproximat chiar corect, erau, de fapt, 44 de secole, dar ce mai contează, citatul a rămas în istorie. Așa că și eu trebuie să vă spun „turiști români, 46 de secole vă privesc!”.

Pe lângă cele trei piramide (ultima oară când am fost, erau doar două deschise. În principiu, ar trebui să fie una deschisa prin rotație anuală, dar se pare că s-a renunțat la principiu) în care e musai să intrați – nu și dacă aveți claustrofobie, probleme de locomoție și de respirație, sunt câteva puncte de panoramă și veți fi asaltați de oameni cu cămile și șarete care să vă plimbe. Dacă chiar vreți asta, pregătiți-vă de niște negocieri crunte. Atenție – dacă vreți să vă urcați pe o cămilă pentru o poză instagramabilă cu piramidele pe fundal, urcatul este gratis, dar coborârea vă poate costa extrem de mult. Cămilele sunt destul de înalte și dacă totuși săriți de pe cămile, să aveți o asigurare Eurolife – vezi punctul de mai sus.

Evident, nu poți să nu vezi și Sfinxul, așa că așteaptă-te ca excursia la Piramide să dureze câteva ore bune. Seara, are loc un spectacol de muzică și lumini în fața Sfinxului, în care piramidele, dar și sfinxul prind viață și culori. Am fost doar în 2000, dar este o experiență faină.

 

Muzeul Egiptean. Deși numeroase comori ale acestei fantastice civilizații sunt răspândite în toată lumea, cele mai spectaculoase au rămas la Cairo – gen tezaurul lui Tutankhamon. Vechiul muzeu egiptean a fost deschis de englezi în 1901 și este cel mai bogat muzeu de istorie din întreaga Africă și unul dintre muzeele fundamentale ale omenirii. Din păcate, nu au prea mai avut loc investiții în ultima sută de ani, așa că interiorul este extraordinar de retro. În plus, doar o mică parte din incredibila colecție se poate prezenta. Din fericire, de vreo 20–30 de ani încoace se lucrează la o construcție modernă – Noul Muzeu Egiptean. Proiect început prin anii ’90, urmând să fie deschis pe undeva prin 2005 – 2006, Noul Muzeu Egiptean nu este gata nici la începutul anului de grație 2025. Anunțat ca urmând să fie deschis de cel puțin 10 ori în ultimul deceniu, se pare că totuși va fi deschis în iulie 2025. Nu fiți convinși de asta, să spunem doar „inshallah” cum spun zecile de milioane de egipteni când se referea la deschiderea vreunui obiectiv de seamă. Costul noului muzeu care se pare că este incredibil a fost de mai bine de 1 miliard de dolari, multe sute de milioane regăsindu-se însă în conturile elvețiene ale înalților demnitari de stat și de partid egipteni. Noul muzeu se află pe un deal care domină platoul cu piramide și aștept și eu să-l văd…

 

Citadela Cairo – situată pe un deal în centrul orașului, citadela a fost centrul puterii timp de aproape un mileniu. De aici au domnit Saladin, dar și liderii mameluci, inclusiv celebrul Muhammad Ali, albanezul din Kavala care a obținut autonomia totala a Egiptului de sub ocupație otomană. Aflată în reconstrucție și restaurare, merita totuși să te duci să o vizitezi pentru panorama extraordinară a orașului, dar și pentru Moscheea Muhammad Ali construită de sus-numitul. Interiorul este o replică a celebrei Moschei Albastre din Istanbul.

 

Zona Creștină – circa 10% din populația Egiptului este formată din copți, egipteni de religie creștină. Este evident că până la sosirea armatelor arabe acum 1500 de ani, localnicii aveau o altă religie, nu islamică, și aceasta era religia creștină. Impusă cu forța armelor de către bizantini, de voie, de nevoie, egiptenii au trecut la creștinism în jur de anul 300 (doar prin zonele rurale sau în sudul îndepărtat au mai fost venerați vechii zei până undeva prin jurul anului 500). După sosirea arabilor, imensa majoritate a localnicilor s-a convertit la Islam, dar a rămas o minoritate care a ținut cu dinții de creștinism. În ciuda dificultăților, această minoritate există și acum și este extrem de bogată (cei mai bogați egipteni sunt copți, cum ar fi familia Sawari, care deține operatorul telefonic Orascom, stațiunea de lux El-Gouna și multe, multe alte lucruri). Undeva în sudul metropolei Cairo se află o zonă unde poți vizita o serie de biserici copte aflate una lângă alta într-un minicartier. Se spune că aici s-ar fi refugiat Iosif și Maria cu Isus prunc, așa că este un loc sacru pentru toată creștinătatea.

 

Bazarul – orice oraș răsăritean serios are un bazar și cu atât mai mult o metropolă precum Cairo. Bazarul din Cairo este imens, poți sta aici zile întregi pentru a-l descoperi. În zona bazarului se află Moscheea Al-Azhar, de unde se spune că se dă ora exactă în Islam și pe care o poți vizita.

 

Turnul Cairo. Aflat pe o insulă în centrul orașului, este un turn cam urâțel, construit în 1961. Se pare că Kermit Roosevelt, unul dintre înalții oficiali CIA implicat în anii ’50 – ’60 în orice afacere geopolitică din Orientul Apropiat (el este cel care a instrumentat doborârea primului-ministru democrat al Iranului Mossadegh, acțiune ale cărei efecte negative se resimt în toată regiunea până în zilele noastre) i-ar fi adus 3 milioane de dolari liderului egiptean Gamal Abdel Nasser ca șpagă pentru a nu mai sprijini mișcarea de independență algeriană și alte mișcări de libertate din zona islamică. Acesta a luat banii și i-a dat guvernului, cu scopul de a construi un turn care să poată fi văzut inclusiv de la Ambasada SUA, aflată ceva mai departe (probabil în cartierul de lux Zamalek), ca un simbol al rezistenței Africii, Orientului Apropiat și Egiptului și al luptei pentru libertate. Cum spuneam, este un punct de panoramă extraordinar, într-o zi clară putându-se vedea aproape toată metropola Cairo.

 

Muzeul Civilizației Egiptene – este un muzeu al cărui rost nu îl înțeleg, ținând cont că s-a investit enorm în Marele Muzeu Egiptean. A fost deschis printr-o paradă fastuoasă, în care corpurile îmbălsămate ale marilor faraoni au fost transferate de la fostul Muzeu Egiptean aici. Corpurile faraonilor au fost găzduite timp de decenii într-o cameră specială a Muzeului Egiptean (le-am văzut și eu în 2000, când am fost prima oară la Muzeu) și acum sunt în acest muzeu. Muzeul prezintă artefacte începând cu epoca de piatră pre-faraonică până în perioada modernă, prezentând cumva întreaga istorie a Egiptului. Evident, perioada faraonică lipsește sau este puțin reprezentată, pentru că tezaurele cele mai importante vor fi la Marele Muzeu Egiptean. În plus, cele două muzee sunt departe unul de altul – cel puțin o oră cu taxiul, dacă nu este trafic (extrem de rar în Cairo).

 

City of Dead – cel mai halucinant colț din Cairo este  „Orașul morților”. Practic, necropolă multiseculară a orașului, cu numeroase morminte și mausolee unde s-au mutat de secole paznicii lor. Familiile bogate au angajat oameni să păzească liniștea rudelor răposate (știm de milenii că mormintele egiptene au fost întotdeauna ținta hoților) care au decis să se mute în cavouri și capele. Generații au trecut, toți au locuit aici printre morți, City of Dead transformându-se într-un adevărat oraș cu multe facilități – magazine, dispensare, centre sociale, la un moment dat exista chiar și o discotecă destul de populară. Actuala conducere a Egiptului a decis însă să demoleze acest cartier istoric aflat totuși în centrul orașului (e drept, când a fost inaugurat era departe de zona locuită, dar între timp Cairo a crescut enorm) și unele zone au fost distruse, în ciuda protestelor locuitorilor și istoricilor. Nu știu care este planul, nu știu cât va mai exista, așa că duceți-vă repede să-l vedeți. În apropiere se află la fel de halucinantul City of Garbage, orașul gunoiului, unde locuitorii se ocupă de reciclarea gunoiului unui oraș de mai bine de 10 milioane de suflete.

Imagini Cairo

Platoul Giza

Platoul Giza

Marea Piramida

Turisti romani, 46 secole de istorie va privesc !

Piramida Cairo

 

Sfinx Cairo

Sfinxul

Sfinx Egipt

 

Spatele Sfinxului

Sfinxul vazut dinspre coada

Muzeul Egiptean

Vechiul Muzeu Egiptean

Interior Muzeu Egiptean

Interiorul vechiului muzeu

Egiptul Antic

 

. Statuie Egipt Antic

 

Tezaur Tutankhamon

Din tezaurul lui Tutankhamon

Tezaur Tutankhamon Cairo

 

Citadela Cairo

Intrarea in citadela din Cairo

Panorama Citadela Cairo

Panorama orasului de la citadela

Moschee Muhamad Ali Cairo

Moscheea lui Muhamad Ali

Interior Muhamad Ali Mosque Cairo

Interiorul moscheeii

Al Azhra

Al-Azhra din zona bazarului

Cairo Tower

Cairo Tower

City of Dead Cairo

City Dead

City of Dead

Unde de secole traiesc viii cu mortii

Centru Cairo

Centrul din perioada coloniala a orasului Cairo

Cairo

Transportul de paine in Cairo 🙂

Categorii:
Egipt

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest

ImperatorTravel
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
Sfinx Egipt - Cairo
Platoul Giza
Marea Piramida
Piramida Cairo
Sfinx Cairo
Sfinx Egipt
Spatele Sfinxului
Muzeul Egiptean
Interior Muzeu Egiptean
Egiptul Antic
. Statuie Egipt Antic
Tezaur Tutankhamon
Tezaur Tutankhamon Cairo
Citadela Cairo
Panorama Citadela Cairo
Moschee Muhamad Ali Cairo
Interior Muhamad Ali Mosque Cairo
Al Azhra
Cairo Tower
City of Dead Cairo
City of Dead
Centru Cairo
Cairo
🙂
Pamir Highway
Zanzibar
Salonic Arcul lui Galerius
Regele Thailandei
Magazin gadgeturi Hong Kong
Targuri de Craciun
Pamir Highway
Zanzibar
Salonic Arcul lui Galerius
Regele Thailandei
Desertul Alb, Egipt
Thimphu, Capitala Regatului Fericirii.
Visas
Tarom Blue Wizz
Europa COVID
Visa Stamp
Europa COVID
Aeroport Otopeni Henri Coanda
. India Agra
Taj Mahal Agra India
Phi Phi Don panorama
Salonic Arcul lui Galerius
Concurs Jets Holiday
Destinatia anului
. Wroclaw
Sfinx Egipt
free counters
undefined
undefined
undefined
Phi Phi Don panorama
. India Agra
Taj Mahal Agra India
Sfinx Egipt
Salonic Arcul lui Galerius
Destinatia anului
. Wroclaw
Aeroport Otopeni Henri Coanda
Concurs Jets Holiday
Phi Phi Don panorama
. India Agra
Taj Mahal Agra India
Sfinx Egipt
Salonic Arcul lui Galerius
Destinatia anului
. Wroclaw
Aeroport Otopeni Henri Coanda