Ziua 7 – Turkmenistan

A saptea zi de dimineata ne-a gasit in piata din Nukus cautand un taxi care sa ne duca pana la granita. A fost destul de complicat, intrucat erau cam 15 km si nimeni nu dorea doar sa se duca si sa se intoarca gol, ca urmare o negociere in dezavantaj a fost singura cale de a pleca din oras. Eram si sub presiunea timpului, intrucat in Turkmenistan urma sa fim preluati de la granita de cineva cu o masina de teren, pentru a ne duce prin desert si apoi la Ashgabat. Din pacate, in Turkmenistan nu s-a putut face turism cu mijloace proprii, iar recurgerea la serviciile unei agentii de turism a fost din categoria “impuse” in momentul in care ne-am dorit viza de turism. A primi o viza de tranzit nu a fost o optiune.

Am ajuns deci la granita, dusi de un sofer de taxi care, iarasi, mesteca tutun (ca mai toti soferii din Uzbekistan) si care scuipa, intermitent, continutul odata molfait printre dinti, pe geamul deschis in stanga sa. Am fost lasati in fata portii… am prezentat pasapoartele si… toate actele de cazare pe care le utilizasem in Uzbekistan, am primit stampilele si destul de repede am fost buni de iesire. Am mers singuri catre bariera, acolo am fost preluati de alti soldati, de data aceasta din Turkmenistan, care s-au mirat foarte tare afland ca suntem din Romania si am ajuns sa intram in tara lor pe jos, si, dupa cateva formalitati din care nu a lipsit si luarea temperaturii, ne-am intalnit cu omul nostru de la agentie, soferul masinii de teren. Omul, pe nume Murad, era un jovial, gen Jean Constantin ceva mai plinut, care ni s-a adresat tot timpul intr-o ruso-engleza extrem de comica si plina de gesturi. Primul stop a fost in piata, unde a cumparat legume si fructe, tot aici am schimbat primii bani. Apoi, masina – un Nissan Patrol – a pornit spre complexul de vestigii de la Konye Urgench, un complex dispersat  in spatiu, ceea ce a facut sa mergem destul de mult (cam doua ore) pe jos, sub arsita soarelui, ca sa il putem cuprinde.

Konye Urgench a fost una dintre perlele de pe Drumul Matasii, pe ramura care mergea spre Marea Caspica, insa ulterior, cand Smarkand si Bukhara au inflorit foarte mult, importanta sa a scazut, s-a deteriorat treptat, pana cand astazi au mai ramas doar cateva din constructiile care dadeau maretie vremurilor de atunci. Mausoleele Nejjamedin Kubra, Matkerim Ishan si Sultan Ali sunt grupate pe partea dreapta a drumului spre Ashgabat si merita sa fie vizitate. Sunt o expresie a timpurilor trecute, cu o arhitectura care impune respect si admiratie. Trecand drumul, se vede minaretul Kutlug-Timur  si mausoleul Tekesh , poate cele mai reprezentative cladiri care dau “marca” locului. In rest, mai sunt cladiri rasfirate, intr-o stare destul de avansata de deteriorare, care totusi merita sa fie vazute, ca o intoarcere in timp. Din pacate, dupa ce ai vazut vestigiile marete din Uzbekistan, ceea ce gasesti la Konye Urgench in Turkmenistan nu mai este atat de bine pastrat si te incearca o parere de rau legata de “nedreptatea” cu care sunt sterse de timp asemenea minuni arhitectonice.

Dupa vizita, am mers destul de mult pe soseaua spre Ashgabat. Aceasta strabate desertul Karakum si, ca urmare, peisajul este putin variat. Ocazionalul vant face tornade care imprastie si mai mult nisipul, scaietii si ii impinge ca intr-o hora pe sosea. Fiindca ni se facuse foame, soferul ne-a dus la o mica locuinta aflata pe margine si care facea, dupa el, cele mai bune placinte si cel mai bun ceai. Intr-adevar, au fost excelente si ne-au prins bine. La un moment dat, au intrat mai multi oameni (barbati si femei) din Uzbekistan, care erau cu un microbuz in vizita peste granita, la vestigiile din Konye Urgench. Acestia erau veseli, aveau muzicanti cu ei si au inceput sa danseze, ne-au chemat si pe noi. Ne-am simtit minunat, au cazut toate barierele lingvistice sau geografice. Pur si simplu, am petrecut  si am trait direct clipa. Cine ar fi crezut ca poate incapea atata bucurie intr-o casuta de pe marginea drumului din desert? Am plecat multumindu-le si ne-am asezat la drum intins.

La un moment dat, fara vreun semn anume, soferul a facut stanga si a inceput sa mearga peste dune, uneori pe cate un drum abia schitat. Ne indreptam spre craterul Darvasa, una din atractiile turistice de excelenta in Turkmenistan. Am oprit sa luam ceva uscaturi pentru focul de seara si ne-am amuzat in legatura cu un cioban care isi mana oile folosind motoreta. Usor-usor, dupa aproape 20 km de mers printre dune, am ajuns la crater si am campat pe o ridicatura de unde se vedea foarte bine.

Craterul Darvasa este artificial creat în 1971, când geologii sovietici, dorind să investigheze o punga de gaz, au reușit sa prăbușească, in urma forajului, tavanul cavității, descoperind astfel un crater cu diametrul de aproximativ 70 m. Pentru a evita emanația de gaz letal, au decis să îi dea foc… Din nefericire, gazul a emanat continuu, ca urmare discutăm de un foc ce arde continuu de aproape 40 de ani.

Soferul nostru a fost o gazda excelenta: a ridicat cortul, a facut focul, a prajit in foc legumele si alte mancaruri pregatite de sotia sa, a pregatit narghileaua si votca, un gen de simbol al comuniunii dintre doua natii (turkmena si ruseasca). Cele doua, impreuna cu povesti vanatoresti (era vorba de vanatoarea cu soimi in desert, pentru a prinde iepurele de Karakum). Gazda era, asa cum am aflat, un vanator din tata in fiu. Ca urmare, era “curtat” prin intermediul agentiei de multi straini care au acest hobby si cu care petrecea zile si nopti in desert. Cu noi nu a fost cazul, totusi povestile lui, pana la lasatul serii, au fost bine venite.

Odata insa cu lasarea intunericului, valvataia din crater a fost din ce in ce mai evidenta, se spune ca in timpul noptii ea este vizibila de la zeci de kilometri si multi, ca sa ajunga la crater, asteapta seara ca sa nu se rataceasca. Daca te apropii, simti caldura emanata si ai in fata ta o imagine care pe multi i-a inspirat in a numi craterul Darvasa “poarta iadului”. Pasarile vin sa se incalzeasca la aceasta valvataie si se strang in stoluri care planeaza pana dimineata.

Intalnirea cu craterul este emotionanta si absolut o experienta de neuitat. Se facea insa de dimineata si venea o noua zi in care urmam drumul catre Ashgabat, cu o mica escala prin desert, intr-un sat aflat intr-o oaza. Dar despre aceasta, in episodul urmator.

Imagini Turkmenistan

Treseul turkmen

Konye Urgench

Mausoleele din dreapta soselei

Mausoleul

Interiorul

Minaretul Gutlug Timur

Mausoleul Sayyid Ahmed

Petrecere turkmena

Povesti vanatoresti

la un foc mic

Focul mare de la Darvasa

Pasarile

Se crapa de dimineata