In continuare voi scrie niste randuri fara o tinta anume, insa in care voi incerca sa sintetizez cateva din gandurile si concluziile dobandite pe acolo, prin Sydney, Australia, cateva linii generale focusate mai mult asupra oamenilor decat a locurilor…

Imi amintesc primii pasi facuti prin aeroport odata ce am aterizat in Sydney… Amintirile nu sunt extrem de clare foarte probabil din cauza oboselii pe care o resimteam dupa atata drum – in jur de 40 si ceva de ore de nesomn, fiindca plecarea din Romania a fost seara (deci la vreo 12 dupa ce m-am trezit) plus vreo 30 de ore pe drum, in care nu am reusit sa dorm deloc, fiindca eu am un somn foarte sensibil si nu pot dormi in miscare.

Insa imi amintesc un coridor imens (dupa recuperarea bagajelor), o mocheta gri si un miros inchis… la capatul culoarului 2 porti, una pentru cetatenii australieni si neozeelandezi si o alta pentru restul lumii…

Am intrat pe poarta pentru restul lumii si am ajuns pe un alt culoar, si mai imens, plin de oameni asezati civilizat la coada. Aerul era in continuare inchis si cam din 10 in 10 metri era cate un ventilator banal care era totusi mai bun decat nimic. Am lasat sotia la coada cu bagajele si am inaintat sa vad cam cat e coada… Odata ajuns la capat, am observant ca, de fapt, culoarul se continua la drepta, si coada odata cu el… si am inaintat… si apoi culoarul se continua la stanga… Deci vreo 3 segmente de culoar pline cu oameni din toate colturile lumii, toti epuizati de drumul lung facut, toti un pic iritati de statul in picioare, insa toti dornici sa intre intr-o tara care se pare ca nu face rabat atunci cand verifica omul inainte de a-i deschide usa. Pana la urma coada nu a durat mai mult de o ora si am ajuns in fata primului australian aflat la serviciu. I-am inmanat pasapoartele, a verificat viza electronica, a gasit-o si a aplicat-o in pasaport.

Si am trecut mai departe, mirati de cat de simplu a fost. Probabil, mirarea a fost repede citita de alti doi angajati de acolo, un baiat si o fata in uniforme verzi, care ne-au si intampinat doi pasi mai incolo, veseli si senini. Ne-au zimbit, ne-au intrebat ce mai facem, de pe unde venim, ce mai e prin Europa, ce treaba avem prin Australia, daca avem cazare, daca stim ce vom vizita etc. etc. A fost, pur si simplu, un interviu, complet informal, amical, care apoi am observant ca este aleatoriu si foarte probabil aplicat celor suspecti… Sau celor care se mira prea tare ca au scapat repede de controlul pasapoartelor :).

Ca am rezolvat usor cu formalitatile de intrare a fost doar o prima impresie, deloc corecta. Partea mai interesanta abia incepea: declaratii referitoare la ce ai in bagaje. Probabil ca este mult mai usor sa introduci in Australia arme sau droguri decat un fruct sau o leguma sau ceva de provenienta animala, ori ceva care a avut contact cu pamantul, alt pamant decat cel australian (gen pilon de cort, in cazul in care esti cu cortul dupa tine).

Asadar, dupa interviul amical, ne aflam iar in fata a doua porti, una in care nu ai absolut nimic de declarat (insa pe propria raspundere, cu pedepse consistente in bani sau chiar inchisoare daca ai mintit) si cealalta poarta, nu mai retin exact ce scria, insa imi amintesc cuvantul “carantina”.

Cum stiam ca am la mine niste pastile luate de la Plafar pentru drum (un fel de somnifere, inutile oricum) si parca mai aveam ceva, tot asa niste pastile din plante, am zis totusi ca ar fi mai bine sa mergem pe cealalta poarta, cea pentru carantina. Tututor care intrau pe poarta aia le luau bagajele la purificat si era eliminat orice era suspect ca ar putea introduce in tara vreun virus, vreo boala, vreo mutatie… orice le-ar putea periclita flora si fauna unica in lume…

Pastilele noastre au fost OK. Iar ala a fost doar inceputul celei mai cuprinzatoare concluzii pe care am tras-o despre australieni, si anume ca isi respecta natura, animalele si plantele intr-o maniera probabil imposibil de inteles pentru noi, cei de pe celalalte continente, noi cei care nu apreciem ce avem sau care ne batem joc poluand, defrisand, distrugand… Concluzia a fost in continuare intarita de o multitudine de aspecte din care redau doar cateva:

– In toate locurile de tip zoo (fie private, fie de stat) volumul cel mai mare de munca era facut de voluntari de toate varstele, usor de depistat in tricourile lor verzi. Si isi faceau treaba cu multa daruire si pasiune. Si pasiunea era usor de observat, mai ales cand ii intrebai ceva, iti povesteau cate in luna si in stele despre fiecare animal pe care il aveau acolo, ba chiar si despre fiecare pasare… Si nu conta cat de neplacuta era activitatea… nu conta ca ursii koala, spre exemplu, care stau mereu cocotati in copaci uneori destul de inalti, isi mai fac si ei nevoile si nimeresc in cap orice ingrijitor care tocmai curata in jurul copacului lor. Am prins o faza din asta chiar in timp ce filmam… iar ingrijitoarea, voluntara bineinteles, tot ce a putut face a fost sa rada, sa se uite dupa animal sis a-l “mustruluiasca” un pic facandu-l obraznic…

– Acele “Flying foxes” despre care pomeneam mai devreme ca le vedeti in gradinile botanice sunt “wow” pentru turisti, insa pentru cei de acolo nu sunt chiar o binecuvantare, fiindca nu fac altceva decat sa distruga o gramada de copaci (lucru deloc atragator in gradina botanica cea mai vizitata din Australia). Atat personalul de la intrare in gradina (intrarea este libera, insa la intrare tot te intampina niste voluntari care iti dau o harta si iti explica una, alta), cat si o gramada de panouri de pe acolo te vor face sa intelegi ca acele Flying foxes nu sunt dorite acolo, insa singura metoda de indepartare pe care ei o aplica este foarte inofensiva (nu vor afecta liliecii aia nici fizic, nici psihic) si e bazata pe niste ultrasunete etc. etc.

– Prin zonele de plaja (gen Manly) veti vedea o gramada de indicatoare cu un fel de soparla pictata acolo… care te atentioneaza ca acel “water dragon” este protejat de legile australiene si daca il calci sau il superi cu ceva, dai socoteala autoritatilor (cateva mii de AUD mai concret, sau puscarie daca o comiti chiar serios).

– In ultima zi ne plimbam noi asa relaxati prin gradina botanica (fara camera foto, fara nimic, precum localnicii) si am ajuns in jurul micutului lac artificial cu fantana in mijloc si admiram ratustele, apoi pestisorii. Admirand noi asa pestisorii, numai ce vad un monstrulet de jumatate de metru cu alura de sarpe ondulandu-se iute printre ei… Un pic socat dau cu ochii de un panou care explica cum periodic acel lac este curatat de tzipari (care se hranesc cu pasarile sau cu puii pasarilor de pe lac), insa la fiecare ploaie mai abundenta puii de tzipar sar digul de 1-1,5 m care separa golful de gradina botanica, se tarasc cateva zeci de metri prin iarba si ajung in acest lac din mijlocul gradinii…

Meditand eu asa la cele citite, observ trecand pe langa mine un nene, australian get-beget, si despre care as putea pronostica faptul ca nu era chiar din Sydney, mai ales dupa accent…  A venit tinta si s-a uitat direct in lac (probabil m-a observant pe mine socat…). Cand a vazut tizparii s-a luminat la fata si s-a entuziasmat precum un copil in fata unei jucarii noi. “Look, there are eels here!” a strigat el, iar in secunda urmatoare a plonjat pe burta cu mana direct in apa, incercand sa atinga unul… Am incercat sa-i sugerez ca poate sunt periculosi, raspunsul lui a veni prompt “No, no, these are normal eels; they are not electric eels, so it is safe”.

Dupa 3 secunde: “Come, come and feel how slippery they are…oh… so beautiful”.

Nu am avut curaj sa fac asa ceva, mai ales dupa ce am observat mai bine capul si fata unui astfel de “eel”, insa am admirat efervescenta tipului si mi-am adus aminte de regretatul Steve Irwin, despre care am crezut ca e un caz mai izolat (referindu-ma la entuziasmul lui in fata tuturor orataniilor de acolo), insa acel tip din fata mea m-a facut sa cred ca m-am inselat si ca acest entuziasm este mult mai raspandit si ca marea lor majoritate apreciaza fauna indiferent daca e vorba de ceva mic, pufos si dragalas sau ceva cu sange rece si cu fata asemanatoare cu ala negru din icoanele de prin bisericile noastre.

Imagini Sydney, Australia

Imagine din Gradina Botanica

Relax…

[mwi-product sku=”TA003,A6,TA016″ img_width=”200″ desc=”false” type=”add” btn_color=”blue” btn_link=”button” cols=”3″ ]