Astazi, voi continua prezentarea destinatiilor Carpatair si ne vom duce tot in Italia, dar de data asta, la Ancona, un oras pe coasta Marii Adriatice, dar care nu se gaseste pe ruta tipica a vizitatorilor Peninsulei. Dar totusi intr-o tara cu atatea bijuterii cum e Italia, sunt multe locuri care ar merita mai multa atentie si faima. Ancona este unul din aceste locuri !

Liniștea paralizantă percepută în depărtare se va dovedi, încă de la atingerea pontonului la sosirea în port, trucul Anconei – un mod de a atrage orice călător. Căci așezarea se dezvăluie a fi un loc vesel și blând, animat de agitaţia navelor din port, de scrâșnetul macaralelor ce încarcă mărfurile sau de bagajele multicolore ale turiștilor de tranzit.

Într-una din zilele anului 101, visul împăratului roman Traian era pe cale să se împlinească atunci când își aduna flota războinică în portul din Ancona. Ideea extinderii Imperiului Roman spre est cu încă o provincie – prin cucerirea Daciei – îi împrospăta pofta de luptă și de glorie. Pentru războaiele purtate împotriva dacilor, el a ales ca punct de plecare portul Ancona, locul de siguranţă al multor navigatori încă din secolul al XVI-lea î. Hr. Aflat într-o poziţie foarte favorabilă pe coasta peninsulei italice de la Marea Adriatică și ferit de furia mării prin golful creat parcă special de natură, punctul naval Ancona scoate la iveală descoperiri arheologice care atestă schimburi comerciale cu Grecia deja în secolul al XIII-lea i. Hr. Oportuni, dorienii – locuitori ai Greciei antice insulare – și-au găsit un refugiu pe meleagurile portului de la Adriatică în anul 387 î. Hr. și, împreună cu localnicii, au fondat așezarea pe care au numit-o mai întâi Ankon, care în limba greacă înseamnă ‘cot’. Originalitatea numelui este strict legată de geografia reliefului, având forma unei mâini îndoite. Istoria cu care s-a confruntat portul construit de dorieni în golful Anconei și extins de către romani, asedierile îndurate și nevoia de fortificare a portului în secolul IX cu zidul de apărare lasă să se înţeleagă râvna cu care acest punct maritim a fost încercat de-a lungul timpului, dovadă a unei activităţi prospere.

În perioada cuprinsă între secolele XIII și XIV, Ancona, capitala de astăzi a provinciei cu același nume, cât și a regiunii Marche din centrul Italiei, era cel mai important port la Marea Adriatică după Veneţia. Ceea ce a urmat a fost un declin treptat, atât pentru port cât și pentru oraș, activitatea portuară determinând nivelul de dezvoltare al citadelei.

Fiind anexată statului papal din 1532, Ancona a intrat în graţiile Papei Clemente XII, care, încrezător în potenţialul așezării doriene și al comerţului maritim, a întocmit în secolul al XVIII-lea un plan de revitalizare al orașului. Voinţa Papei Clemente XII de a sprijini Ancona a impulsionat dezvoltarea portului prin scutirea taxelor vamale, reclădirea debarcaderelor degradate și construirea lazaretului. Portul a îmbrăcat atunci din nou haina negoţului, evoluând astfel încât, în ciuda violenţei războaielor de independenţă și a bombardamentelor din timpul ultimului război mondial, el avea să reziste și să devină realmente important în spaţiul adriatic, numărându-se astăzi printre cele mai semnificative porturi europene de talie internaţională.

Conform statisticilor Autorităţii Portuare Ancona, în anul 2008, 1,5 milioane de pasageri și peste 9 milioane de tone de bunuri au avut ca destinaţie sau punct de plecare Ancona, aceste cifre crescând procentual faţă de anii precedenţi. Traficul maritim intens și activitatea în continuă creștere a pescarilor au atras atenţia autorităţii portuare asupra potenţialului economic al locului, ceea ce a dus la dezbaterea și punerea în practică a unor noi proiecte de dezvoltare portuară. Prin eliberarea zonei maritime de nord, portul istoric va fi redat orașului.

În semn de mulţumire pentru iscusinţa cu care împăratul Traian a consolidat și a dezvoltat portul, cât și ca recunoștinţă pentru extinderea Imperiului cu noua provincie romană Dacia, Senatul anconez i-a dedicat la malul mării arcul de triumf numit Arco di Traiano, în anul 115. Acesta urma să fie construit de cel mai bun arhitect al romanilor, sirianul Apollodor din Damasc, același care fusese însărcinat și cu planurile măreţului pod peste Dunăre în procesul de romanizare al Daciei.

Construit din marmură turcească, arcul a fost împodobit cu statuia împăratului, a soţiei sale Plotina și a surorii Ulpia Marciana. Stucaturile și statuile aurite confecţionate din bronz au fost prădate în secolul al IX-lea. Scările ce completează monumentul au fost ridicate în anul 1859. În ciuda vremurilor turbulente care s-au abătut de-a lungul a două milenii peste opera lui Apollodor, ea a rezistat cu încăpăţânare, devenind simbolul longevităţii așezării Ancona.

Tot la malul mării se află și Lazzaretto (Laemocomium sau Mole Vanvitelliana), clădirea pentagonală construită de arhitectul Luigi Vanvitelli în 1732, la dorinţa Papei Clemente XII. Pe o suprafaţă de peste 20.000 mp, ea avea să adăpostească trupele militare și ofiţerii acestora, ferindu-i de bolile aduse de peste mare de navele care ancorau în port. Numele de „lazaret” i-a fost atribuit mai târziu, atunci când a început să funcţioneze ca spital militar și cazarmă.

Pentru activitatea sa prosperă în Ancona, la fel ca lui Traian, Papei Clemente XII i-a fost dedicat un arc asemănător cu cel roman, la doar câţiva pași depărtare de primul.

Catedrala San Ciriaco

Panorama zonei portuare se poate admira de pe Colle Guasco. Însă, o dată cu plăcerea de a savura priveliștea, se naște setea de cunoaștere a așezării și de descoperire a misterelor colinei. Frumuseţea de deasupra mării se dovedește a fi împletirea dintre măiestria arhitecturală, pietatea locului și bunătatea zeiţei Venus.  Căci acesta e locul pe care strămoșii i l-au dedicat mai întâi ei, zeiţei grădinilor și a primăverii, poeţii antici Catul și Juvenal amintind-o în scrierile lor ca protectoare a citadelei. Peste templul venusian s-a mai clădit în secolul al VIII-lea o construcţie sacră în forma unei cruci latine, în același loc unde, în anul 1128, începeau lucrările la fundaţia actualei catedrale San Ciriaco (finalizată în 1189). Dedicată sfântului Ciriaco, biserica din piatră gri este un monument arhitectonic grandios, construit în stil roman și gotic, având amprenta în formă de cruce grecească (ambele axe au aceeași lungime și se încrucișează în punctul central). În mijlocul ei, 10 coloane preluate din sanctuarul zeiţei Venus susţin clădirea, măreţia lor concurând cu frumuseţea picturilor murale din secolul al XII-lea, a elementelor exotice și bizantine din interior și a tavanului de lemn având parcă forma unei bărci răsturnate. Partea centrală a bisericii în care Papa Pius al II-lea a trecut în nefiinţă în anul 1464 o constituie domul cu 12 laturi, a cărei înălţime a mai fost ridicată de către Margaritone d’Arezzo în 1270.

Accesul în catedrala San Ciriaco se face printr-un portal impunător în stil gotic făurit de Giordio da Corno în 1228, ale cărui coloane sunt susţinute de sculpturile a doi lei puternici. Arcade asemănătoare celor ale accesului principal există și pe partea laterală a clădirii.

Descoperă farmecul Anconei

Ancona dezvăluie în atmosfera sa medievală biserici de nepreţuit, mărturii ale pietăţii, dar și ale recunoștinţei localnicilor faţă de divinitate pentru prosperitatea orașului portuar. Biserica Santa Maria della Piazza, construită în secolul al XIII-lea în Via della Loggia,= surprinde prin faţada sa îmbogăţită cu zeci de arcade și coloane din marmură aplicate pe rânduri întregi, de la un colţ la altul al clădirii. Simplitatea interiorului împărţit de arcade, albul pereţilor și modestia simţitoare exprimă puritatea Sfintei Maria. Și această biserică a fost construită pe ruinele uneia mai vechi, iar o placă de sticlă în podea lasă la vedere aspectul rămășiţelor. Pe aceeași stradă, în direcţia ce duce spre Piazza della Republica, se află una dintre cele mai spectaculoase clădiri ale orașului. Din nevoia de spaţiu apărută în procesul dezvoltării vieţii comerciale a orașului portuar, în 1442-1443 se construia un centru al comercianţilor, Loggia dei Mercanti. Astăzi, el reprezintă cel mai important edificiu anconez. Importanţa lui este pecetluită mai puţin de aspectul gotic veneţian, cu sculpturi, statui, picturi și marmură dalmată, cât de faptul că el stă mărturie pentru cea mai frumoasă perioadă de înflorire a așezării doriene. Construcţia a fost realizată după planurile lui Giorgio da Sebenico (1451-1459) și finanţată de locuitori. După incendiul care i-a distrus interiorul în 1556, ea a fost refăcută de Pellegrino Pellegrini – numit Tibaldi – în 1558-1561. Fiind proprietatea Camerei de Comerţ Ancona, clădirea este folosită astăzi în scopuri comerciale. Localizată în centrul orașului, Loggia dei Mercanti este ușor accesibilă, fie cu ajutorul mijloacelor de transport în comun, fie cu autoturismul personal, vizavi existând și o parcare. Acest amplasament optim permite închirierea sălii Loggia dei Mercanti de la parter, un salon confortabil și elegant amenajat, ce poate găzdui 120 de persoane și poate fi utilizat pentru conferinţe, congrese, ceremonii, diverse întâlniri, manifestări cu caracter politic, economic și cultural.

În capătul opus al Piazza della Republica, via Loggia dă spre Piazza del Plebiscito, una dintre cele mai mari pieţe ale orașului, vegheată de statuia Papei Clemente XII. Realizată în secolul al XV-lea, ea a purtat iniţial numele de Piazza Nuova, apoi Piazza Grande, Piazza Napoleone în perioada ocupaţiei franceze și Piazza San Domenico, după numele bisericii alăturate. Actuala denumire i s-a atribuit în 1870, o dată cu anexarea regiunii Marche Regatului Italia. Diversitatea numelor purtate dovedește rolul important pe care această piaţă l-a avut de-a lungul timpului în Ancona. Faţadele colorate ale clădirilor medievale împodobite cu stucaturi și despărţite de pavajul străzii înguste, cât și prezenţa bisericii San Domenico conferă pieţei o notă de intimitate. Jocurile în sunet de fluier și tropotele cailor sunt înlocuite astăzi de câteva mașini în trecere prin piaţă și de anconezii care își beau încet cafeaua de după-amiază la una din terasele localelor ieșite în stradă. În acel loc se află laolaltă Prefectura (fostul Palazzo del Governo) proiectată de Francesco di Giorgio Martini în 1484, Biblioteca Comunală Luciano Benincasa (Palazzo Mengoni-Ferretti), muzeul orașului Ancona care se întinde și în spaţiile Spitalului San Tommaso di Canterbury deschis în 1349, alte trei palate și două fântâni arteziene. În faţa bisericii se află statuia Papei Clemente XII ridicată în semn de gratitudine pentru susţinerea sa acordată dezvoltării orașului.

Viaţa socială, dar și cea nocturnă se desfășoară, în mare parte, în acest punct istoric al orașului, care găzduiește, din 12 februarie 1819, Teatro delle Muse. Cel mai mare teatru al regiunii Marche, Teatro delle Muse organizează concerte de muzică simfonică și de jazz, reprezentaţii de balet și operă lirică.

În timpul unei plimbări prin oraș, călătorul poate poposi pentru o împrospătare la Fontana del Calamo. Fântâna din Corso Mazzini construită în secolul al XVI-lea este împodobită cu un rând de 13 măști din care apa curge zgomotos. Dacă însă nu poate rezista ispitei mării prezente prin mireasma ce inundă străzile, se poate îndrepta spre una dintre plajele Anconei. Pe plaja central Passetto – tipică unui ţărm înalt, bogat în pietre și stânci -, nu departe de mal, se află unul dintre simbolurile orașului. La Seggiola del Papa, stânca înaltă numită ‘Scaunul Papei’, este folosită de îndrăzneţi drept trambulină pentru salturile spectaculoase în apa adâncă. Relieful plajei Palombina din nordul portului este mai domol, iar lumina pătrunde mai intens. Este o plajă cu caracter urban, plină de viaţă, mărginită de calea ferată. Ancona este un oraș vivace, în care sărbătorile anuale sunt însoţite de multe alte evenimente. În afara Carnavalului, care, datorită istoriei comune cu Veneţia în trecutul îndepărtat, a devenit un prilej de bucurie în rândul localnicilor, populaţia întregii provincii salută cu multă veselie tradiţionala Festa del Mare (Sărbătoarea Mării), ce are loc în prima duminică din septembrie și care reunește sute de ambarcaţiuni. Ele pornesc împreună în larg, în memoria celor înghiţiţi de ape, onorându-i cu o mare ceremonie religioasă. La ţărm, oamenii se întâlnesc la spectacole și concerte organizate, defilează printre tarabele cu delicatese sau vizitează târgul navelor (‘degli Archi’). Încununarea sărbătorii are loc la final, cu un impozant foc de artificii deasupra mării.

Nici liniștea catedralei San Ciriaco nu scapă de temperamental vioi al anconezilor. În primele patru zile din mai, în jurul ei se organizează târgul San Ciriaco, a cărui tradiţie se păstrează încă din secolul al XIV-lea. Procesiunea de onorare a sfântului martir și protector al citadelei nu ar fi completă fără forfota din jurul zecilor de tarabe cu suveniruri și bunătăţi aflate în drum spre sfântul lăcaș.

Timpul, istoria și spiritul local nu și-au lăsat amprenta doar peste Ancona; aidoma așezării Loreto, regiunea este încărcată de mistere, legende și ascunzișuri, de locuri sfinţite sau profane, care stau mărturie pentru viaţa îmbelșugată a provinciei. Aceasta este una dintre zonele Italiei în care se află cele mai multe construcţii militare medievale, castele, turnuri și ziduri defensive. Așezările de pe coline își au originea în epoca medievală, ele datând din secolele XII și XIII, fiind restaurate sau reclădite în secolele XV și XVI și adaptate la necesităţile comunităţii, multe elemente din organizarea urbanistică fiind preluate și păstrate până astăzi. Astfel, în Osimo, Jesi și Arcevia se pot admira zidurile de apărare ale așezărilor antice, iar în Montecarotto, Poggio S. Marcello și Loreto, cele din secolul al XVII-lea, cu un sistem de apărare mai complex decât cele precedente. Printre cele mai frumoase orașe-cetăţi ce răscolesc sufletele prin istoria lor trecută și totodată veșnic prezentă se numără Serra de’ Conti, Serra San Quirico, Corinaldo cu măreaţa sa Porta Nova și Moro d’Alba cu aleea acoperită de-a lungul zidului de apărare. De remarcat sunt cele nouă castele din Arceviva, cetatea Roveresca din Senigallia și cea din Offagna. Zidurile menite să ţină departe pe cei ce nu erau de-ai locului sunt astăzi puncte de atracţie pentru călătorii care vin să le admire grandoarea. Sentimentul ce se naște în liniștea cetăţilor, întreruptă doar de zgomotul pașilor pe pavajul încălzit de soare, este de o intensitate inegalabilă. Șarmul vieţii urbane a secolului XXI în cadrul medieval provincial acaparează orice călător.

Imagini din Ancona

DESPRE CARPATAIR:

Infiintata in 1999, Carpatair este in prezent cea mai mare companie aeriana regionala din Europa de Sud-Est operand in principal pe piete regionale. Incepand cu 2000 Carpatair a dezvoltat la Timisoara cel mai performant hub aerian din Romania. Carpatair opereaza in prezent pe 7 aeroporturi interne si 14 aeroporturi externe. Numarul total al zborurilor regulate operate de companie este de peste 200 de zboruri/saptamana spre 21 de destinatii din 5 tari.