Inceput de dupa-amiaza la birou. Dat e-mailuri, nimic iesit din comun. Arunc o privire pe Yahoo. Hop, un mail de la J’Info Tours. Deschid si brusc raman surprins. Sunt invitat sa merg o saptamana la Dubai. Wow? La Dubai? Am mai fost o data in martie 2007, acum mai bine de cinci ani, cand gasisem o oferta de bilet de avion la Tarom de 1 + 1 gratis. Nu ma daduse pe spate. Un oras artificial, un santier perpetuu, un loc care nu avea decat o retea limitata de transport in comun. Ceva autobuze. Un boom-city unde se construisera sau apareau peste noapte proiecte megalomane. Dubaiul mi se paruse un oras care voia sa gazduiasca jumatate din populatia omenirii intr-un climat nefavorabil de desert. Cu jumatate de secol inainte nu fusesera decat camile, oaze si o mana de oameni. Intre timp, Dubaiul trecuse prin socul descoperirii ca nu tot ce zboara se mananca si ca nu orice proiect va avea un succes de studiu de caz. La sfarsitul lui 2009, o noua unda de soc lovea economia mondiala. Dubai Inc intra in incetare de plati. Mii de expati platiti gras evacuau emiratul in graba, abandonandu-si Ferrariurile in aeroport, cu cheile pe bord si cu adresa firmei de leasing la vedere. Vizionarul seic a trebuit sa recurga la fratele mai mare, la emirul din Abu Dhabi – unicul emirat care totusi produce petrol dintre cele sapte emirate de pe fosta Coasta a Perlelor – sa salveze emiratul… Iar seicul Khalifa nu a asteptat prea mult. A pompat banii necesari in suferindul Dubai Inc, dar a pus mana pe cateva perle ale coroanei din Dubai – in plus, a solicitat ca cea mai inalta cladire din lume care trebuia inaugurata in cateva zile si care urma sa poarte numele de Burj Dubai (Turnul Dubai) sa ii poarte numele … Burj Khalifa. Cred ca Mohamed al Dubaiului n-a dormit multe nopti de ciuda, dar n-a avut ce face. Cu cateva zile inainte de inaugurare, turnul a devenit brusc Burj Khalifa pe un ton foarte natural…

Sincer, as fi ipocrit sa spun ca am ezitat prea mult sa raspund invitatiei. E o noua calatorie, potential de experiente noi. Poate Dubaiul nu m-a dat pe spate data trecuta, dar nici nu m-a facut sa zic ca nu voi calca aici cate zile oi mai avea. De altfel, la vremea respectiva chiar ma gandisem sa revin dupa 5-10 ani sa vad ce s-a mai intamplat. Asa ca am acceptat imediat. Aveam apoi sa aflu ca nu voi fi parte dintr-un press trip, ci voi fi atasat la un grup “obisnuit” de turisti J’Info Tours care se vor duce in Dubai. Pana sa primesc programul pe mail, m-am uitat pe site… era pozitionat ca un program de seniori, dar deschis pentru orice varsta. In schimb, preturile erau extrem de scazute – puteai alege dintre mai multe hoteluri, iar pentru cel mai ieftin oferta incepea de la vreo 300 si ceva de euro (plus taxele aeroportuare). Mai sa fie, de unde naiba preturile astea? Inteleg ca nu e sezon de varf in emirat si totusi…

M-am uitat pe program: 7 zile in Emirat, ai asigurat avionul, cazarea (cu mic dejun), viza si transferul de la si la aeroport. In rest, doar excursii optionale. Vrei sa mergi, fiecare are pretul ei, nu vrei, sanatate! De altfel, au fost oameni in grup pe care nu i-am vazut decat in avionul de dus si in cel de intors. Program flexibil si la alegere! Chiar ca imi convine.

Ce mi-a fost neclar era cu ce se zbura. Sunt diverse optiuni sa zbori spre Dubai. Fie direct, cu Tarom sau Fly Dubai, fie indirect, via Istanbul, cu Turkish Airlines sau cu compania low-cost turca Fly Pegasus. Primesc detaliile zborului. E Fly Pegasus  ! Super tare! De vreun an si ceva incoace, tot am anuntat oferte pe blog ale Fly Pegasus, dar nu am zburat niciodata cu compania turca. De acum inainte as putea sa recomand Fly Pegasus si dupa ce am zburat efectiv cu ei. Nu aveam nicio temere, toti cei pe care ii cunosc sa fi zburat cu Fly Pegasus au avut doar cuvinte de lauda. Pana si cineva care jura ca nu va calca niciodata intr-un low cost. Si dupa experienta cu Pegasus a inceput sa zboare si cu Wizz :).

Joi – ziua plecarii. O zi arhiaglomerata, cu intalniri de serviciu si o vizita-fulger pe la targul de turism. Trec si pe la prezentarea J’Info Tours, unde doamna Pavel vorbeste despre importanta promovarii pe bloguri (aleluia), ma cunosc si cu ghida, doamna Man, care insista sa fiu cu doua ore inainte la Otopeni. Cu doua ore inainte am o intalnire programata cu altcineva, las’ ca ajung eu la aeroport.

Si evident ca am ajuns cam cu vreo ora inainte, ca de obicei, si n-a fost nicio problema. Dar o inteleg, avea grup mare, nu voia sa aiba probleme. Mi-aduc aminte, cand am plecat in Nepal cu primul grup “Haideti cu Imperator”, eu eram deja in avion si una dintre participante era pe undeva pe la iesirea din Baneasa :). Dar si atunci a fost bine!

Urc in avion. Sincer, mi se pare super OK. Ca la majoritatea low-costurilor, Fly Pegasus are o flota foarte noua si care nu necesita costuri de mentenanta prea mari. Ca in cazul low-costurilor europene, mancarea nu este inclusa in pretul biletului, trebuie achizitionata separat (inclusiv daca vrei o apa), dar, surprinzator, bagajul e inclus in cost, iar transferul este garantat, spre deosebire de celelalte low-costuri care nu vand decat point-to-point. Poti cumpara linistit un bilet de avion Bucuresti – Istanbul – Teheran (sau Dubai, Beirut, Tbilisi, Tel Aviv), ca bagajul va fi transferat in Istanbul.

In schimb, nu se inchide din ochi la cantar. Aveam 28 de kile (anuntasem pe blog ca merg in Dubai si mai multe persoane m-au rugat sa le duc ceva in Dubai), dar, pana la urma, facand niste permutari intre bagajul de cala si cel de mana, am reusit sa plec cu aproape tot. A trebuit sa renunt la vinul pe care voiam sa-l fac cadou. Asta e.

Ce mi-a placut rau la Fly Pegasus au fost instructiunile de securitate. Nu, nu au stewardese dansatoare, ci un filmulet in care niste copii mega-scumpi joaca roluri de stewardese, piloti si pasageri. De altfel, din revista de bord a Fly Pegasus am descoperit o campanie super-faina. Cine calatorea cu ei si avea o fiica sub 10 ani intra intr-o competitie, in urma careia doua aeronave Fly Pegasus erau botezate timp de 1 an cu numele a doua fetite. Nu stiu exact care a fost mecanismul campaniei, dar mi s-a parut super tare… si pozele cu cele doua pustoaice super fericite in fata avionului care le purta numele!

Preturile la mancare nu mi s-au parut exagerate. 12 dolari un pranz complet cu friptura de vita, salata, prajiturica. Apoi, a urmat tranzitul prin aeroportul Sabiha Gokcen (al doilea aeroport al Istanbulului, aeroportul secundar aflat in Asia), un aeroport mult schimbat in bine fata de ce vazusem in 2009 cand mai trecusem o data pe acolo in drum spre India. In avion mai era si un grup de jurnalisti romani, inclusiv Adelin Petrisor, care mergeau spre Iran. Iraaaaan! Ce dor mi-e de Iran! Ce as fi luat si eu Fly Pegasus-ul de Teheran. Dar lasa, si cel de Dubai e OK. Asa ca, dupa ce am mai povestit cate ceva cu Adelin, ne-am imbarcat spre Dubai.

Zborul a fost fara istorie. Am dormit tun si cand m-am trezit nu mai era mult pana la aterizare. Zorile mijeau peste coasta Golfului Persic, iar temperatura se anunta mai mult decat placuta. Pilotul ne spunea ca sunt 27 de grade. In nicio zi mercurul nu va sari de 32-33 de grade. Noiembrie este o luna perfecta de vacanta in Emirate.

Din pacate, aeroportul din Dubai e cam mare, am mers de ne-am plictisit, pana cand ne-au scanat retina, ne-au stampilat pasapoartele, ne-au luat bagajele si mai ales pana ne-au livrat pe toti turistii la hotelurile respective (grupul a fost cazat in hoteluri diverse in functie de optiunea fiecaruia) s-a facut aproape 7 si ceva dimineata. Hotelul meu, Golden Tulip Al-Barsha, era in zona moderna, intr-un loc excelent – la 10 minute de mers pe jos de Mall of the Emirates, la doua minute de o statie de metrou, nu foarte departe de Burj Khalifa sau Dubai Marina, intr-o zona cu magazine si multe spa-uri care imi sugerau mai repede ca ar fi saloane de masaj subversive… Si totusi erau chiar spa-uri. Iar cel mai tare, eram la circa 50 de metri de una dintre cladirile in care locuieste stafful de la Emirates, iar acolo locuia o prietena care tocmai se angajase stewardesa la Emirates! Din cele nu stiu cate sute de hoteluri din Dubai, am nimerit intr-unul la un minut de apartamentul Danei! Chiar ca o intamplare fericita!

Am luat micul dejun, am vorbit cu Dana si m-am culcat… oi fi dormit eu in avion, dar cele doua ore de somn nu au fost destule. E drept, dorinta de a vedea Dubaiul pompa adrenalina calatorului, dar am decis ca e bine sa trag un somn pana pe la pranz. Ca dupa aceea Dubaiul putea sa fie al meu!

Nota

In aceasta excursie am fost invitat de agentia de turism J’Info Tours, care m-a atasat unui grup turistic de Dubai. In Dubai am participat la excursiile optionale oferite de J’Info, dar am descoperit Dubaiul si pe cont propriu. Ca de obicei, si bune, si rele, parerile imi apartin.

Bucuresti – Istanbul – Dubai

Fly Pegasus la Otopeni

Aeroportul Sabiha Gokcen, al doilea aeroport din Istanbul s-a schimbat incredibil in ultimii 3 ani. Nu mai e aeroportul low-cost al Istanbulului, este un aeroport frumos pe care aterizeaza low-costurile !

Adelin Petrisor era in drum spre Iran. Mama, ce l-am gelozit !

La primele ore ale dimineatii, Dubaiul inca dormea

Hotelul Golden Tulip al-Barsha Dubai – casa mea pentru o saptamana !

Si camera mea… micuta, dar cocheta si cu de toate