Dubai nu inseamna doar lux, trufie si megalomanie. Nu toata lumea conduce un Porsche sau isi ia cafeaua pe Marina Walk. Dubaiul nu a fost construit de manageri care sa toarne betonul, ci de milioane de salahori veniti, de cele mai multe ori, de peste mare, din India, Bangladesh, Pakistan, Nepal. Acesti oameni traiesc, de multe ori, cu 1.000 de dirhami (1.000 de lei) pe luna, in conditiile in care preturile sunt mult mai mari in Dubai decat la Bucuresti (La Bucuresti, metroul costa 1,50 lei daca iti iei cartela cu 10 calatorii, la Dubai, dai, in general, cam 4 lei, iar o distanta scurta de vreo 2-3 statii costa 2,80 lei). Acesti oameni nu vor locui in Dubai Marina si nu isi vor face shoppingul la Mall of the Emirates. Unii vor locui in International City (cunoscut si sub numele de International Shitty, din cauza canalizarii inexistente – apropo, Dubai nu are canalizare!), dar cei mai multi isi vor duce veacul si prin Deira.
Deira este Dubaiul aparut candva in anii ’60 si ’70. Aici s-au inaltat primele blocuri, aici au locuit primii muncitori-oaspeti, aici s-au incheiat primele dealuri. Dar, dupa ce Dubaiul si-a luat avant, Deira nu a mai fost o carte de vizita, ci o povara. Dubaiul s-a mutat peste Creek si a inceput sa se ia la tranta cu inaltimile. Iar Deira a ramas un refugiu pentru cei mai saraci, mostenire a unui inceput lipsit de stralucire, dar fundamental pentru stralucirea de azi. Plimbandu-te prin Deira, atmosfera si arhitectura te duc cu gandul la vibe-ul din Cairo, Damasc sau Teheran. Vai, ce sacrilegiu, cum se poate, Dubaiule avangardist?
Data trecuta, in 2007, am stat si eu in Deira. Cred ca e un motiv pentru care Dubaiul nu m-a dat pe spate. O buna parte dintre cei care au venit cu turul J’Info Tours au stat, de asemenea, in Deira. Aici se afla hotelurile mai ieftine, iar excursionistii au avut de ales intre diverse optiuni de hotel – unele mai ieftine, in Deira, altele mai scumpe in Dubaiul nou, si cred ca cel mai ieftin era de-a dreptul in desert… totusi in oras. Dar mi s-a parut fair ca au existat optiuni in functie de buzunarul fiecaruia. Si nu am auzit pe nimeni plangandu-se de hotel, ci, mai degraba, de micul dejun. Yap, asa e, micul dejun la hotelurile de 2-3 stele din Orientul Apropiat sunt foarte limitate, ca sa nu le zic naspa. Mezelurile din Orient au niste culori care iti sugereaza mai degraba petrochimia decat industria alimentara. Va surade vreun parizer violet? Mie nu… si putini europeni apreciaza astfel de produse pseudo-alimentare. De altfel, cea mai buna idee este sa gasiti un loc de cazare in care sa aveti o bucatarie, o chicineta, ceva. Pana si la mine, in Dubaiul mai cool, gaseam mici alimentare cu preturi rezonabile pe strada unde se afla hotelul Golden Tulip. In Deira, nu e o problema.
Am ajuns in Deira cu metroul. De altfel, doar in Deira metroul este metrou, adica se baga sub pamant. In rest, in Dubaiul cu spatii largi, imense zburda la suprafata, dar Deira este un oras normal, cu bloc dupa bloc, cu bulevarde care nu au 10 benzi pe sens, ci doar una sau doua. Am revazut locuri cunoscute – Fish Roundabout unde se afla hotelul meu (un hotel foarte fain de altfel), magazinele ieftine, sarabanda de rent-a-car, mallurile care aduc a bazar.
Am iesit pe malul Creekului, golful care a creat Dubaiul. Aici este un potential enorm. De altfel, pe malul Creekului se afla blocuri moderne, dar ceea ce strica panorama este portul care inca opereaza in Deira. Te plimbi pe malul apei, iar hamalii descarca vase pline cu Sprite, ciment sau conserve chinezesti cu ananas. Aici Dubaiul ar putea sa faca o Corniche à la Abu Dhabi cu terase, restaurante si barulete. Parca, parca, acum cinci ani, am baut ceva si am pufait o shisha pe malul Creekului, dar acum nu am vazut decat vase comerciale cam decrepite si banci pe care dormeau dusi niste negri. La capatul Deirei se afla zona hai sa-i zicem traditionala a Dubaiului – bazarul de mirodenii si bazarul de aur. Pentru cineva care a batut Orientul, bazarul de mirodenii nu este impresionant… evident, parfumul exotic al mirodeniilor pluteste in aer, poti cumpara diverse tipuri de sofran sau chilli, dar, vizual, nu este un paradis. In schimb, amintirile vizuale ale Souqului de aur sunt mult mai puternice, ale metalului galben stralucind in neoanele montate dupa o stiinta adanc studiata. Orientul nu apreciaza lumina subtila, semi-obscuritatea, jocul de lumini si umbre. Orientul apreciaza stralucirea, care in Vest este judecata ca fiind kitsch. Nici una, nici alta nu sunt mai artistice. E un stil de a aprecia lucrurile… dar aurul ala care straluceste de “la soare te puteai uita” parca te imbie mai mult sa-ti bagi mana in buzunar.
M-am plimbat pe stradute, prin bazar, pe langa moschei. In Dubaiul nou, moscheile inalte si mandre sunt preferatele gugustiucilor care nu sunt deranjati de niciun credincios care mai bine isi parcheaza Ferrariul la mall decat la moschee. In schimb, in Deira, modestele lacasuri de cult sunt neincapatoare de pakistanezi, afgani si alte natii mai sarace, dar traind in frica lui Allah.
Dupa ce am luat masa intr-un local iranian, Iranul, dragostea mea, am tulit-o cu metroul acasa pentru ca urma o dupa-amiaza la care am tanjit de cand am ajuns in Emirate – desert safari! Acum cinci ani a fost, de departe, cea mai faina experienta, in afara de excursia de o zi pana in Oman. Iar cand am vazut-o pe lista optionalelor am fost primul care sa zica da!
Am fost ridicat de la hotel de un tip imbracat in straie traditionale si cam tacut. In masina cu mine, niste chinezi, asa ca m-am urcat cu tupeu in dreapta soferului – mult mai bine pentru vazut, simtit, fotografiat. Acum cinci ani am nimerit cu niste filipinezi foarte haiosi care au trait experienta la maximum si cu un sofer pakistanez care era chiar simpatic. Acum chinezii se tineau batosi, iar soferul nu scotea prea multe silabe. Incerc sa sparg gheata. Cu intrebarea standard – “where are you from” – de unde esti. “De aici”, raspunde sec. De aici, de unde naiba, Oman, Yemen, Irak? Nu, sunt din Emirate. Wow! Raman socat. Iata o rara avis, un emiratez, unul dintre acei localnici atat de tinuti in puf. Si inca unul care munceste, un job in care trebuie sa serveasca (e drept, un job mai cool, dar, si asa, trebuie sa serveasca turisti straini – iar unii sunt din natii nu tocmai bine vazute – Dubaiul este la fel de atractiv pentru indieni ca si Parisul pentru americani). Bravo lui!
Rulam pe autostrada cu nu stiu cate benzi spre Sharjah, apoi vad semne de Al Ain, spre Oman, pentru ca, in final, drumul sa dispara si sa ajungem pe nisip! Nu mergem prea mult si ne aliniem pe varful unei dune vreo patru masini. Deasupra noastra, aeronave Emirates in drum spre aeroport, iar in fata noastra nisipul netarmurit. Soferii nostri dezumfla rotile, se pare ca e mai bine in cazul unui off-road pe nisip, noi mai tragem niste poze si… la drum!
Urmeaza partea de urcat pe dune si coborat cu masina aproape coborand pe verticala. Parca data trecuta pakistanezul apasa mai adanc pedala de acceleratie si ne zguduiam mai tare. Acum, soferul nostru pare chiar foarte atent. Desi nu suntem decat vreo patru in coloana, permanent este atent la pozitia celorlalti. Acum cinci ani, masina mea si o alta masina au oprit brusc pe varful unei dune, la cativa centimetri una de alta, gata sa se ciocneasca bot in bot… de data asta nu avem de-a face cu astfel de senzatii… dar, oricum, imi place, masina se apleaca, urca, apoi coboara, trecem pe langa o mini-oaza si chiar sub privirile uimite ale unor camile cam placide. Toata distractia nu dureaza decat cam jumatate de ora, dar cand cobor pe nisip nu ma tin prea bine pe picioare. Si nu am baut deloc :).
Suntem varsati la un soi de tabara care imi reaminteste de taberele beduine din pozele cu bunicii seicilor din Emirate. Dar acum avem parte de o tabara moderna, unde totul este organizat nemteste. Fiecare bob de nisip este la locul lui, niciun milimetru mai la dreapta. Daca plimbarea pe dune a fost plina de adrenalina, o experienta super, ce s-a intamplat in tabara a fost foarte industrial gandit, ca pe banda rulanta dintr-un film celebru al lui Chaplin. Ai ajuns, iei loc urgent. Apoi, te plimbi cu camila vreo 50 de metri, bauturile vor fi distribuite doar la ora fixa, te imbraci in arab si faci pozele regulamentare. Noi am fost printre primii in tabara si asta ne-a ajutat… am facut poze pe lumina, atmosfera era mai relaxata, am putut sa ma plimb, pe ici, pe colo, imbracat in jalabiya. Cand au inceput sa apara hoardele, nu aveai voie sa faci doi pasi mai departe de un tarc imaginar, pesemne sa nu fugi cu turbanul! Au aparut si vanzatorii de suvenire, iar masa mi-a adus aminte de popota din armata. Fiecare cu troaca in mana, la coada pe sexe, te servesti urgent si te duci sa infuleci in viteza. Daca mai vrei ceva, ghinion, ori iei coada de la capat, ori negociezi cu cerberii care ar trebui sa te binedispuna sa te lase sa mai pui maina pe vreo o frunza vesteda de salata.
Evident, a venit si vremea show-ului. O tipa slava cu forme generoase (ma rog, dansatoarele din buric nu trebuie sa fie modele rahitice), parca poloneza dupa nume, a dansat si a dansat bine… poate zambetul neschimbat de pe fata mi-a intarit senzatia de “noi ne facem treaba profesional, dar nu ne prea place”, dar de dansat, a dansat bine… acum cinci ani unele fete s-au alaturat ucrainencei dansatoare din buric si chiar a fost haios… acum nimeni nu misca in front.
Spre deosebire de acum cinci ani, partea artistica a fost amplificata de un dansator de tanoura. Tanoura este un soi de sufi dancing, dezbracata de relevanta sa spirituala (dansurile sufi sunt o forma de manifestare a iubirii de Dumnezeu prin dans), dar, daca tipul care danseaza e bun, poate fi spectaculos. Si dansatorul nostru a fost senzational. S-a invartit minute in sir (7 minute dupa ceas cel mai mult), si-a dat jos fuste dupa fuste, a stralucit la propriu si la figurat (niste fuste aveau niste luminite). In 2000, am asistat la un spectacol formidabil de sufi dancing la Cairo… un tip s-a invatit 45 de minute in sunete de tobe si trambite. Sunt convins ca si eu am intrat in transa, d-apai el… si acum dansatorul de tanoura a fost senzational si a ridicat asistenta in picioare… daca aflati de vreun sufi dancing sau tanoura, nu ratati! E drept, am mai vazut unele slabe rau, la Damasc si la Teheran, dar daca nimeriti unul bun e de neuitat.
Dupa ce ne-am inveselit, a venit din nou poloneza care a dat din buric, iar in secunda in care a iesit brusc din scena s-a dat semnalul de parasire in viteza a taberei… nu tu o cafea, nu tu un cilau… soferii au inceput sa alerge, disperati, sa-si caute clientii. Emiratezul meu m-a dat in grija unui tip din Bangladesh, dar in ciuda militariei si a organizarii draconice, ei bine, la final, repartizarea pe masini a sfarsit in debandada. Pana la urma, am mers vreo 2 km inghesuiti pana am ajuns la o sosea unde, parcata pe o duna, s-a mai gasit o masina care sa ma duca acasa… Si am luat-o la viteza pe autostrazi spre Dubaiul care scanteia in zare… pe marginea drumului, oameni iesiti la picnic, la nisip galben, ca nu pot spune la iarba verde… barbatii povesteau la un gratar, la cativa metri femeile mancau si ele ceva… Acea licarire de traditie.
M-am trantit in pat destul de obosit. Era ultima noapte plina de dormit in Dubai… Intoarcerea acasa se apropia cu pasi repezi… Mai aveam o zi in Dubai, apoi vreo 2-3 ore dormite si zborul spre Istanbul in puterea noptii… dar sa nu ma gandesc insa la superbul oras care se intinde peste doua continente, ci sa ma pregatesc de extravaganta ultimei zile – voi lua masa la Burj al-Arab!
Nota
In aceasta excursie am fost invitat de agentia de turism J’Info Tours, care m-a atasat unui grup turistic de Dubai. In Dubai am participat la excursiile optionale oferite de J’Info, dar am descoperit Dubaiul si pe cont propriu. Ca de obicei, si bune, si rele, parerile imi apartin.
Deira, la iesirea din metro
Magazinele nu sunt la fel de stralucitoare
In plus, poti sa-ti cumperi si o abaya din mall
Fish Roundabout – hotelul Oriental Palace (cel in reconstructie) este cel la care am stat in 2007
Deira si farmecul sau retro
Portul din centru
Abra, traditionalul mijloc de traversare al Creek-ului
Bazarul de mirodenii
Moda de Dubai
Dar dulciurile sunt expuse spectaculos
Viata de zi cu zi in Deira – caratorul de marfa
Si acum, partea glamour a zilei – plecarea spre safari pe autostrada – centura a Dubaiului
Gata de plecare !
Sa luam dunele la rand !
O camila speriata
Cand am ajuns, „tabara de beduini” era goala
Taman bine sa ma dau cu camila
sa ma imbrac in jalabia
Sau sa-l admir pe baiatul cu soimul, un simbol al UAE
Ceva de mancare
Si spectacolul – dansatoarea din buric
Si mai ales dansatorul de tanoura care a ridicat literalmente asistenta in picioare
Plecarea, putin cam haotica, dar cu foarte multi cai putere (sau camile putere)
Hihihihi:)) Ce bine iti sta in jalabia! Foarte frumos articolul!
Minunate poze, iti sta foarte bine in desert.
frumoase articole despre Dubai. As avea nevoie de niste inforamtii daca ma poti ajuta, mai ales ca peste o saptamana urmeaza sa plec in Dubai. Astept sa-mi trimiti un e-mail unde iti pot pune intrebari.
Multumesc,
E cel afisat pe site: imperatortravel@yahoo.co.uk
Din cate stiu eu, jalabiya este rochie pt femei. Ce ai purtat tu se numeste khandoora sau dishdash.