Haideti sa sprijinim Bucuresti si Sibiu sa fie alese „Best City to Travel 2013”

Harta turistica a Romaniei.jpg

Mi-aduc aminte, la doar cateva zile dupa Revolutie, ziarele vuiau ca sansa Romaniei o reprezinta turismul. Trebuie sa-l facem pe dracu-n patru si sa aducem turisti straini, cat mai multi turisti straini. Mi-aduc aminte, in acele zile tulburi pline cu revendicari, undeva intr-un colt de Piata Universitatii se strangeau semnaturi pentru numirea lui Ion Tiriac ca ministru al turismului. Poate ar fi facut o treaba buna, cine stie… in mod cert, Tiriac nu se afla pe interminabila lista a ministrilor turismului, unii care au facut ceva valuri, altii care au disparut in neagra vesnicie, dar in mod cert, turismul de incoming in Romania a fost copilul cu prea multe moase care ramane cu buricul netaiat… Asa ca Romania continua sa fie Frumoasa din Padure relativ Adormita, dar cei care ajung prin gradina Carpatilor plec cu niste amintiri de neuitat… ca sa-l citez doar pe Matt : “To me, Romania was one of the best and most beautiful countries I’ve visited in years. It defied my expectations. The food was delicious, I enjoyed the medieval towns, beautiful countryside, and most people were very friendly. I think Romania is one of the best countries no one seems to visit. I suggest you head there on your next trip to Europe. It will be worth it.” – “Pentru mine, Romania a fost una dintre cele mai frumoase tari am vizitat-o in ultimii ani. Mi-a sfidat asteptarile. Mancare a fost delicioasa, mi-au placut orasele medievale, frumoasa zona rurala si cea mai mare parte a oamenilor au fost foaste prietenosi. CRED CA ROMANIA ESTE UNA DINTRE CELE MAI BUNE TARI DE VIZITAT PE CARE SE PARE CA NIMENI N-O VIZITEAZA. Va sugerez sa va duceti acolo cand veti calatori data viitoare in Europa. Merita !”.

In ciuda carcotelilor romanesti, ei bine, Romania e frumoasa si chiar daca n-avem autostrazi cu sase benzi pe sens si trenul pe levitatie magnetica, cei care ajung aici par sa le placa. Una din cazurile tipice de marketing – avem produsul, nu prea avem promovarea.

Acum, ar exista unii care sa spuna ca stai, au fost bagate milioane in reclame TV, era o perioada cand mai vedeai cate ceva pe un CNN sau Euronews, iar de ani de zile, participam cam la toate targurile de turism pe care le prindem. Cu standuri mai frumoase sau nu, dar suntem acolo. Si atunci ce nu e in regula ?

Banuiesc ca sunt multe elemente care nu sunt in regula. Am fost saptamana trecuta la evenimentul “Go China Summit”, un eveniment excelent gandit pentru promovarea turistica in provincial Jiangsu din China si despre care promit sa scriu mai multe zilele urmatoare. Dar un alt element care ne lipseste este prezenta si comunicarea pe internet, care este sublima, dar lipseste cu desavarsire in conditiile in care peste tot, ca si la noi de altfel, internetul a devenit indiscutabil principala sursa de informatii… iar blogosfera de travel internationala este o componenta importanta in care de asemenea avem o prezenta magnifica, dar doar cand vreun blogger ca Matt or Earl nimeresc prin Romania.

Anil Polat este un turc care a trait o buna parte din viata in America, iar de cativa ani are un blog de travel urmarit de foarte multa lume: Foxnomad. Este unul dintre cele mai citite bloguri de calatorii din lume si sunt mandru ca acum cateva luni mi-a oferit un interviu pentru editia in engleza a Imperator Travel.  De vreo 3 ani, organizeaza o competitie care se numeste “Best City to Travel”, o competitie in care cititorii blogului sunt rugati sa voteze de-a lungul a catorva runde care este orasul care merita cel mai mult sa fie vizitat in anul respectiv. Competitia se desfasoara ca si Cupa Romaniei, sau ca in rundele finale ale Champions League sau Europa League, adica doua orase se “confrunta” si cel mai votat trece in turul urmator. Anul trecut, competitia a fost “plina de sange” cu o finala dramatica intre Guimaraes (Portugalia) si Sarajevo (Bosnia)… Orasul portughez a fost sprijinit din plin de Biroul de Promovare Turistica a Portugaliei, iar Sarajevo de vreo doua televiziuni bosniece. A castigat Sarajevo.

Anul acesta, m-am trezit cu un tweet de la Anil ca a dat drumul la editia 2013 si ca sunt doua orase romanesti in competitie: Bucuresti si Sibiu. Asa ca am alertat colegii bloggeri de travel care au pornit o campanie de sprijinire a candidaturii celor doua orase romanesti si, iata atat Bucurestiul, cat si Sibiul au ajuns in semifinale, cu ajutorul blogosferei romane de travel. Bucurestiul a depasit Aswan (Egipt), Roma, Cape Town si Edinburgh, iar Sibiul a eliminat niste nume mari: Shanghai, Barcelona, Florenta, Praga si Dublin.

In acest moment, orasele romanesti se afla in semifinale. Bucurestiul lupta cu Granada, iar Sibiul cu Buenos Aires, capitala Argentinei. Dintre competitioare, se pare ca Granada are o sustinere locala (probabil blogosferica) asa ca daca vrem sa castigam, trebuie ca Bucurestiul sa treaca de Granada pentru a se confrunta intr-o finala romaneasca contra Sibiului.

Ce as vrea sa va rog – dureaza vreo 2 minute. Intrati pe link-ul acesta si votati Bucuresti si Sibiu ! Nimic mai mult ! Exista un captcha impotriva robotilor, dar nu dureaza prea mult sa completati… In plus, as aprecia, daca ati putea da un share acestui articol pe Facebook, Twitter sau Google +… pentru ca sa obtinem cat mai multe voturi.

Si poate asa, cu un mic efort al tuturor, se va vedea Romania ceva mai mult pe internet…

VA MULTUMESC.

Sursa foto

Categorii:
Diverse

Comentarii

  • Matyas Mirel spune:

    Bravo Cezar! Frumos articolul si laudabil efortul tau de a promova valorile romanesti. La indemnul tau m-am implicat si eu in promovarea oraselor romanesti in aceasta competitie. Cred ca este o buna sansa pentru a creste vizibilitatea Romaniei. Doamne ajuta sa avem o finala 100% romaneasca!

  • Mihaela spune:

    Chiar daca am sa te dezamagesc, iti spun ca nu exista nici un produs. cel putin in cazul Bucurestiului.

  • Adrian spune:

    Multumim pentru sustinere, Cezar! Orasele romanesti chiar au nevoie de o campanie precum cea care se desfasoara de cateva saptamani. Ar fi minunat sa avem un oras romanesc ales ca Best City in 2013.

  • […] va povesteam despre concursul “Best City to Travel” de pe blogul Foxnomad, unul dintre cele mai citite bloguri de travel din lume. Scriam de asemenea si […]

  • George spune:

    Eu nu reusesc sa votez, ceva nu merge.
    🙁

  • Mamedu spune:

    Cezar, daca in privinta Sibiului sunt de acord ca are ce cauta intr-o astfel de competitie, despre Bucuresti nu cred treaba asta. Voi vota Buc intr-o astfel de competitie atunci cand orasul va fi curat, cand oamenii vor intelege sa nu mai arunce gunoaie pe strazi, cand voi putea merge linistit pe bicicleta, cand vor exista toalete publice, cand nu vor mai muri oameni in plina strada muscati de maidanezi. samd. Pana atunci ce rost are sa vorbim despre Buc ? Sa-l votam doar pentru perimetrul din centrul vechi, pt cateva biserici, si muzee ? Nu cred ca merita.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest