Soarele straluceste violent exact in ochii mei… Ma ridic. Razvan inca doarme. Ma duc la geam unde am parte de panorama unei bune parti din Kathmandu… blocuri contorsionate parca, inghesuindu-se ciudat, de diverse inaltimi, intr-o simfonie colorata a haosului… Cel putin, nu sunt blocurile alea standard comuniste pe care le vezi din Zanzibar pana in Berlinul rasaritean.

Micul dejun si apoi toti ne prezentam la ora 9:00 la programul de dimineata. Raj si fratele lui apar cu niste tricouri frumos ornate cu numele agentiei lor – Good Kharma Trekking, dar si cu ceilalti doi organizatori – Imperator Travel si Explore Travel. Evident ca nu aveau numarul meu, asa ca am ramas singur fara “uniforma”… Inceputul va fi spectaculos. Raj a strans toate ricsele din Thamel si toti cei 28 + ghidul ne imbarcam in vreo 15 ricse care o iau la drum in coloana pe strazile din Thamel. Ar fi putin dificil, cu o asemenea coloana, sa o iei pe stradutele inguste si super-aglomerate din Thamel, asa ca imediat vom iesi la bulevarde mai largi, care trec prin fata fostului palat regal de pana acum trei ani, transformat in muzeu.

Un politist se uita cu uimire la coloana de ricse cu sahibi intesati cu aparate foto si opreste circulatia, lasand sa treaca aceasta coloana oficiala. Namaste, Sir! Dar, dupa ce se pedaleaza in mod compact pana la un anumit punct, unii ricsari sunt mai fortosi, altii mai slabi sau au biciclete mai proaste, deci grupul se desfasoara pe mai bine de un kilometru printre autobuze, masini si biciclete. Este pentru mine o ocazie sa vizitez si Kathmanduul modern pe care nu l-am vazut  –  teren de fotbal, un mall, drapat cu poza unei tipe imbracate in pilot, langa un avion, hotarata sa … habar n-am ce: “I am DETERMINED. I will FIGHT every single barrier. I WILL PUSH MYSELF LIKE A BULL”. Reclama e la Red Bull, dar nu prea inteleg de ce duduia-pilot pare asa de suparata pe viata.

Ricsarul meu pushes himself like a bull si in final ajung penultimul din grup. Arat legitimatia de libera intrare din Durbar Square luata cu o zi in urma si o tai spre centrul pietei unde sunt asteptat de restul lumii. Ghidul, desi stiutor, are o voce cam joasa si cu greu se face auzit… Trecem pe langa palatul regal Hanuman Dhoka. Din punct de vedere arhitectonic, cam ca bata in balta… Are cateva turnuri traditionale, cu stucaturi sculptate cu zeite, dar cea mai mare parte a palatului este  teleportata din batrana Europa! Unul din prim-ministrii Rana a facut o vizita in Marea Britanie si i-a placut arhitectura atat de mult, ca a decis sa tranteasca un palat victorian intre pagode de lemn!

In Durbar Square sunt aproape 50 de temple, dar probabil cel mai interesant nu este un temple per se, ci Palatul lui Kumari, zeita vie. Aici, traieste o fetita care a fost aleasa, pe cand avea doi ani, sa fie zeita vie… Traditia fetitei-zeita este de pe la 1760, din timpul ultimului rege din dinastia Mala, Jaya Prakash, care a domnit in Kathmandu inainte de cucerirea si fondarea Nepalului de catre Prithvi Narayan Shah… se spune ca Jaya Prakash a abuzat de o fetita care a murit in urma contactului sexual… pentru a-si spala pacatele, regele a hotarat sa fie aleasa o fetita ca zeita, careia sa i se inchine… Altii spun ca acelasi rege, in timp ce juca zaruri cu zeita Taleju, protectoarea vaii, i-a facut niste avansuri si aceasta s-a suparat, anuntand ca isi retrage protectia… Pentru a se asigura ca nu va fi hartuita de vreun alt rege, ea a hotarat sa se incarneze intr-o fetita, dar sa ii paraseasca trupul odata cu prima menstruatie.

Ca de obicei in Nepal, nu stim exact care este povestea lui Kumari, cert este ca aceasta este selectata la varsta de doi ani dintr-o anumita casta de aurari si argintari newari, de religie… budista. Fetitele de aceasta varsta sunt testate sa vada in care dintre ele s-a reincarnat zeita, printre teste, ca si in cazul lui Dalai Lama, fiind si recunoasterea hainelor si a podoabelor purtate de predecesoarea ei. In plus, trebuie sa fie perfect sanatoase si sa bifeze cele “32 de caracteristici fizice de perfectiune”, printre care: sa aiba un corp ca un arbore banyan, gatul ca o scoica, pieptul ca un leu, vocea dulce si clara ca a unei rate si, cea mai tare,… genele ca o vaca! Testul final are loc intr-o noapte fara luna, intr-unul din cele mai mari temple din piata Durbar. Toate candidatele sunt duse in acest templu care nu prea se deschide decat pentru acest ceremonial, iar barbati goi, purtand masti de tauri, urla in intuneric… Fetita care nu se sperie este, evident, Kumari Devi, zeita vie din Kathmandu!

Dupa alegerea lui Kumari Devi, aceasta este dusa in palat, pe care nu il poate parasi decat de cateva ori pe an, cu ocazia unor mari festivaluri. Ea se muta impreuna cu familia ei, dar nu poate sa se joace cu copiii, sa socializeze sau sa iasa in lume. Din cand in cand, mai iese in balcon sau in spatele superbelor balcoane sculptate, pentru a binecuvanta trecatorii… Isi pierde rolul de zeita-vie la prima menstruatie, cand paraseste palatul, impreuna cu o dota destul de consistenta, dar va avea probleme toata viata – in primul rand, nu este sociabila, nu este obisnuita sa relationeze. In plus, exista o legenda urbana adanc inradacinata care spune ca acela care se va casatori cu o fosta Kumari va avea ghinion – de altfel, probabil si viata de familie este relativ dificila cu o fosta zeita careia, pana la 13 ani, i se indeplinea orice ar fi cerut! De altfel, ultimele patru kumari (din 1978) nu s-au maritat niciodata. Exista o carte scrisa de Kumari dintre 1984 si 1991, “From Goddess to Mortal” (“De la zeita, la muritoare”), pe care, din pacate, nu am gasit-o in librariile, de altfel, bine aprovizionate din Kathmandu.

Intru in curtea palatului. Punctul de atractie numarul unu sunt magnificele ferestre in stil newari, o arta incredibila de atentie si migala, dar care ascunde, in spatele acestor balcoane minutios lucrate, tot universal din interiorul casei. Uneori, Kumari mai apare la fereastra, dar nu am avut noroc s-o vedem. Trecem mai departe in revista si restul templelor… Bietul ghid incearca sa ne stranga, dar pas sa tii laolalta 28 de fotografi pasionati… Evident, ne istoriseste povestea zeului-elefant Ganesh – fiul zeului Shiva, distrugatorul si al lui Parvati. Se zice ca Shiva, un zeu cam sturlubatic, a taiat-o la un moment dat prin lume, lasand-o pe Parvati singura. S-a intors, brusc, dupa multi ani si a gasit un tip tanar dormind in patul nevestei… S-a enervat si, pana cand tanarul sa zica “Namaste”, i-a si zburat capul. Cand s-a intors Parvati, i-a spus: “Ba, boule, ala era fi-tu. Pune mana, ca doar esti zeu, si reinvie-l”… Chiar si Shiva avea limitele lui, asa ca a zis ca-i trebuie un cap nou si ca prima fiinta pe care o vede ii “imprumuta” capul. Prima fiinta a fost un elefant… si asa a reinviat Ganesh,  simpaticul zeu-elefant, protector al calatorilor…

Si, cum bantuim pe toate templele, deodata apare, linistit, maretul bou al pietei Durbar… solemn si cam trist, se misca incet-incet, printre fotografi, ca o vedeta… Imediat dupa palat, ajungem in zona templelor cu sculpturi erotice. Ca peste tot, in Nepal, exista legende si legende…. De ce sunt aceste imagini de-a dreptul pornografice pe temple de inchinaciune si smerenie?  Unii zic ca zeita fulgerului ar fi o virgina sfioasa care, atunci cand vede astfel de scene perverse, se rusineaza si fulgera pe langa. Altii zic ca sunt un soi de cursuri pentru tanara generatie. Cei mai inclinati spre stiinta fac referire la simbolurile falice care sunt intalnite in toata lumea hindusa, o religie (sau filosofie) unde sexul nu e o rusine, ci un simbol al creatiei  (lucru destul de adevarat, de fapt)… In fine, fiecare are o teorie, ce e cert este ca, prin piata Durbar Square, daca te uiti pe stucaturile templelor, o sa vezi destule scene de filme porno. Si asta sub ochii lui Hanuman, saracul zeu-maimuta care este virgin si trebuie sa-si tina o carpa pe ochi sa nu vada desfraul… Nicio problema, sunt destui credinciosi care i se inchina.

Mai fac cativa pasi prin piata, nu ratez poza cu sadhu “de protocol”. Sadhu adevarati sunt niste asceti care renunta la orice posesiune materiala si traiesc o viata simpla in temple, uneori renuntand si la haine pentru a atinge Nirvana… Ei bine, e normal ca sadhu din Durbar Square care pozeaza pentru bani sa ceara bani, adica exact ce nu ar cere niciun sadhu… In schimb, cea mai mare surpriza o am reintalnindu-ma, dupa 8 ani, cu fostul meu ghid cu care am fost intr-o seara la o bere si mi-a povestit toate aventurile sexuale cu diverse turiste in cautare de sex exotic. De altfel, e o poveste haioasa pe care o puteti citi intr-o postare mai veche despre prima mea vizita in Kathmandu. In schimb, ghidul nu ma recunoaste, dar facem o poza impreuna… Evident, eu il recunosc si datorita faptului ca am o poza cu el, pe cand el, de atunci, a mai vazut mii de sahibi!

In fine, intram la muzeu. Care muzeu? Muzeul din Palatul Regal – Hanuman Dhoka… Aici a locuit regele pana prin in 1886, cand s-au mutat in afara pietei centrale, la liniste. Astazi (dar si in vremea monarhiei), Hanuman Dhoka era un muzeu care canta ispravile, desigur, marete ale fostilor regi… Foarte original sistemul comunist-republican din Nepal… Muzeul din fostul Palat Regal ridica in slavi pe toti regii, inclusiv pe ultimul, cel descaunat… Poze, medalii, exponate, totul lauda monarhia Shah si, mai ales, pe regii Nepalului de la Tribhuvan incoace. Din pacate, fotografiatul este interzis, iar aparatele foto sunt depuse intr-o cutie metalica la intrare. Dar pe langa exponate, poze si tronuri, se poate urca in cel mai inalt turn de unde am parte de o panorama superba a capitalei nepaleze… Noroc cu Teo care are un aparat foto mai mic si cu care trag niste poze la panorama.

Ne intoarcem inapoi in Thamel per pedes, strabatand niste piete locale, autentice, care nu vand geci North Face sau suvenire, ci produse destinate localnicilor… O piata colorata, interesanta, plina de exotism… dar poate si mai bine pica o pizza pe acoperisul restaurantului Dolce Vita din centrul Kathmanduului, unde acum opt ani savuram cel mai bun tiramisù pe care il mancasem pana atunci… E drept, acum nu a mai fost la fel, dar ce conteaza. Poate nici n-a fost cel mai bun tiramisù pe care l-am mancat, dar in acea seara geroasa de decembrie, in Kathmandu, tiramisù de la Dolce Vita mi s-a parut genial!

Partea a doua a zilei – templul Swayambunath, sau Monkey Temple. Catarat pe un deal care domina tot orasul, este unul dintre cele mai sfinte temple budiste din oras. Construit acum cateva mii de ani, este un loc venerat atat de budisti, cat si de hindusi, desi este un templu budist. Masina ne urca cea mai mare parte a dealului si ne lasa exact la intrare. In timp ce ghizii cumpara bilete, noi incepem sa ne distram de maimutele sfinte care se harjonesc fara niciun semn de respect peste tot. Exact la intrare, un mic bazin cu o statuie a lui Buddha in mijloc. Cel mai haios maimutoi se agata de picioare de marginea bazinului si, ca un maestro echilibrist, bea apa din bazin cu capul in jos!

O luam pe scari in sus spre marea stupa, nu inainte de a trece si printr-un mini-cartier comercial plin cu semne de … Coca-Cola. Ziceam ca aici e vreun loc sfant, pios, cand colo… dar totul se schimba brusc cand ajungi sus pe platou, sub ochii atotvazatori ai lui Buddha de pe stupa… De jur imprejur, temple tibetane budiste, capele sfinte si mai ales multe maimute care sar de colo, colo… Unii oameni le dau de mancare, altii le ignora, turistii le pozeaza si se amuza… Grija de animale este insa absoluta intr-o zona budista… Un nene ia un sobolan, il inveleste frumos ca sa nu-I fie frig si il pune la adapost sub o masuta…. Sobolanelul sta acolo, cuminte, cu ochii mari, neintelegand ce se intampla de fapt…

Cineva din grup se sculase de dimineata si venise la o ora la care toti ceilalti se intorceau in pat de pe o parte pe cealalta pentru a surprinde lumina roz a rasaritului… Si doar dupa cateva cuvinte, mai mult de jumatate din gasca s-a activizat brusc si a hotarat ca a doua zi va veni la Swayanbunath la rasarit de soare… Mai ales la auzul promisiunii ca maimutele sunt cele mai active la prima ora cand li se si da de mancare…

La cat e scularea? Fiecare la ce ora vrea, dar autocarul pleaca la ora 5 dimineata exact din fata hotelului Vaishali! Rasaritul nu sta dupa intarziati :). Seara, m-am intors in Thamel si am inceput sa rasfoiesc carti din librariile in care am petrecut atatea ceasuri acum opt ani… Librariile sunt aceleasi, cartile s-au reinnoit, din pacate, nu mai sunt preturile de atunci – sunt cel putin duble… Asta inseamna cam 500-1.000 de rupee (5-10 euro). Daca te gandesti la preturile din Europa, sunt ieftine. Dar atunci erau 200-500 (adica vreo 3-6 euro)… inclusiv toata gama de Lonely Planet care acum costa relaxat la vreo 1.500 de rupee (15 euro), cam cat pe Amazon. Ma uit pe coperta din spate: “For sale in India and Nepal only”… sa se fi apucat sa respecte legea copyrightului ? Acum opt ani, m-am intors cu 20 si ceva de kilograme de carti din India si Nepal pe care platisem, in medie, 3-4 euro. Dar si asa, cu preturile inflate, imi voi umple rucsacul cu carti… Si da, constat destul de trist ca preturile au crescut semnificativ… un pranz imbelsugat in restaurant de straini costa cam 5-6 euro. Acum, dupa vreo doua feluri si un Lemon Soda (sifon cu putin suc de lime stors) sare de 10 euro… Continua sa fie ieftin, dar nu mai e ce a fost…

Imagini Kathmandu

O parte din caravana de ricse

Hmm… cam tari reclamele Red Bull

In drum spre centrul istoric

De aici incepe centrul istoric… aparat de lei de piatra !

Intrarea in palatul zeitei Kumari

si in curtea interioara

Durbar Square, piata centrala

Ce vaca !…

Scene erotice pe templele din Kathmandu

M-am reintalnit cu ghidul de acum 8 ani

Sadhu in schimb au fost diferiti 🙂

In curtea palatului regal

care nu duce lipsa de ferestre superbe

Piata din Kathmandu

Resturantul Dolce Vita… cel cu tiramisu 🙂

Cum poate bea apa o maimuta…

Stupa de la Swayambunath, monkey temple !

Panorama orasului Kathmandu

Toata lumea trebuie protejata de frig

inclusiv un sobolan 🙂

Seara prin Thamel,

o raita prin librarii