Nu cred ca surprind pe nimeni. Cand am fost invitat in Brazilia, prima intrebare a fost “Dar in Rio de Janeiro mergem?”. Chiar daca Brazilia are atatea si atatea locuri frumoase, e musai sa ajungi si in Rio. Desi de cateva zile fusesem incantat cu locuri de care stiam (Ouro Preto), stiam vag (Petropolis) sau nu stiam deloc (INHOTIM), tot Rio era acel magnet care ma atragea spre Brazilia. Rio, cu plajele sale, cu imensa statuie a lui Isus Mantuitorul, cu Maracana si favelele sale, cu dealurile sale abrupte si Carnavalul sau, cu samba sau voleibalistele sexy de pe plaja. Rio are atatea povesti si atatea imagini iconice incat nu poti sa nu stai cel putin o saptamana sa patrunzi un pic acest oras. Din pacate, eu aveam doar doua zile si o seara. Mai bine ceva decat nimic, dar frustrant ca nu am putut sa vad decat o mica parte din acest oras legendar.

Cum scriam si la inceputul acestui serial, nu ajunsesem in Brazilia si din cauza problemelor de siguranta personala. Brazilia este departe de a fi cel mai safe loc de pe Pamant, iar Rio este in topul infractionalitatii. As minti daca as sustine ca nu am ajuns la Rio cu ochii in patru si cu un pic de paranoia in neuronul prevederii. Cand am ajuns in hotel, primul lucru a fost sa-mi umplu safe-ul cu orice aveam mai de valoare. Ghidurile spuneau sa ne lasam lantisoarele, inelele, sculele cat de cat electronice si sa purcedem prin oras cu cativa bani de cheltuiala. Pentru nimic in lume sa nu te duci pe plaja dupa caderea noptii. Norocul a facut ca sa stau in hotelul Windsor Plaza Hotel, fix pe Copacabana. Adica, de cealalta parte a bulevardului Atlantico, iconicul bulevard care trece pe langa legendara plaja. Dupa ce mi-am baricadat orice parea sa aiba o oarecare valoare, am luat liftul sa arunc o privire de sus de pe cladire. Spatiul la bulevardul Atlantico costa tare-tare mult, asa ca majoritatea blocurilor-hotel de aici nu au decat un numar infim de camere cu ferestrele la plaja. Camera mea avea privire partiala – adica, trebuia sa ma chiorasc bine sa vad un picut de ocean… in schimb sus pe cladire, aveai parte de o panorama unica – intreaga Copacabana de la stanga la dreapta, dar si celebra statuie a lui Isus. Dumnezeule, cel care i-a dat numele de Cidade Maravilhosa nu s-a inselat niciun pic! E drept, e noapte, dar plaja e luminata si, daca ma uit bine, langa trotuar, la fiecare 1 – 200 metri se afla o terasa. E musai sa coboram degraba! Cu toate riscurile.

Odata ajuns pe trotuar, parca riscurile par altfel… Sute de oameni se plimba in sus si in jos, unii alearga, fac jogging, altii vand omniprezentele tricouri galbene ale nationalei carioca, iar terasele gem de oameni. Pana la urma, noi, gasca de patru romani, decidem sa mergem la o terasa cu muzica live… Nu trebuie sa trecem mai departe de trei terase, ca o fatuca imbracata ca un cowboy american canta cu foc si chiar si cu talent. Asa ca ne asezam la o masa, comandam una-alta si admiram cum o alta fatuca, de nici 15 ani, danseaza cu figurile unei stripteuze experimentate alaturi de o balena neucigasa. In fine, haiul naibii, fatuca vine sa ne roage sa-i dam pozele pe Facebook, devenim brusc populari. Unde o fi Rio ala ucigas, prin care trebuie sa umbli cu mitraliera la tine si sa tragi inainte de a intreba… brusc, incep sa ma destind… ca de obicei, dracul nu este atat de negru.

In fine, dupa ce ne trezim cu muzica pusa pe nota de plata, revenim la hotel la ora 10 fix seara. La 10, se inchid terasele, pietonii se imputineaza ca prin farmec – e timpul sa ne retragem, e ora la care Copacabana poate deveni periculoasa.

Ce aveam sa aflu atat de la hotel, cat si de la ghid este ca zona off-limits are un orar. Pe Copacabana te poti plimba pana la ora 22:00. In centrul istoric, doar pana la ora 13:00. In general, trebuie sa eviti zonele in care nu sunt oameni. Si, evident, prin favela nu te poti plimba asa, teleleu Tanase, ci doar cu un om de-ai locului. Oricum, eram foarte obosit, iar a doua zi urma sa fie ziua de Rio!

M-am trezit mai devreme decat trebuia. Dorinta de a descoperi Rio era mai puternica decat piticul care ma indemna la somn. Am urcat fuguta mare pentru a admira panorama Copacabanai… Este unul dintre acele momente. Si chiar mi-am aruncat orice urma de frica, am coborat urgent cu toate armele foto-video din dotare si am alergat pe Copacabana. Am citit peste tot ca pe Copacabana mergi cu doar 10 dolari in buzunar. Nu conta. Am alergat pana pe malul apei. Mi-am bagat piciorul in Atlantic. Ups, e rece. Am uitat, luna mai e noiembrie in emisfera sudica, unde e Rio. Niste negri desfac sezlonguri. Apare un nene, cu un copil, plimbandu-se pe plaja. Ei, asta nu o fugi cu aparatul meu foto. Il rog sa-mi faca o poza. Se executa. Dintr-odata, simt ca nu trebuie sa-mi mai fie frica. Doar sa fiu atent.

Vreo jumatate de ora mai tarziu, dupa micul dejun mancat in viteza, suntem in autocar in drum spre statuia lui Isus Mantuitorul. Statuia se afla pe lista celor 7 noi minuni ale lumii. Le-am vazut pe celelalte 6, asta e ultima din “minunile noi”, pe care nu am vazut-o. Celelalte sunt: Marele Zid Chinezesc (corect, jos palaria !), Petra (absolut de acord), Machu Picchu (votez cu ambele maini), Chichen Itza (da, sa zicem), Taj Mahal (da, da, da), Colosseum (n-as zice) si, in fine, urma sa ajung la ultimul. Pentru a ajunge la statuia cocotata pe varful Corcovado, marea majoritate a turistilor recurge la un tren montan care urca, incet-incet, prin padurea Tijuca. Rio este un adevarat spectacol al naturii – blocurile si casele se strecoara printre dealuri plesuve si paduri tropicale care continua sa vietuiasca in mijlocul orasului. Cand vine trenul, dam navala sa luam locurile recomandate de ghid (pe partea dreapta, cum urci) si o pornim la drum. Initial, imi aduc aminte de trenul din Hong Kong, dar imediat il dau uitarii… nu urcam pe varf prin jungla urbana, ci chiar printr-o jungla autentica. Motivul pentru care ghidul ne-a pus pe partea asta a durat fix cateva zeci de secunde… cat sa pot admira plaja Ipanema si, mai ales, lacul Rodrigo de Freitas (aici se vor desfasura competitiile de canotaj si caiac-canoe la Olimpiada de la anul).

In fine, ajungem sus, dar mai e un hop de trecut. Ne punem linistiti la o coada lunga-lunga la un lift care urmeaza sa ne urce la urmatorul etaj, langa imensa statuie. Intreb daca pot sa ajung si pe jos. Fara indoiala! Asa ca o iau la fuga pe scari spre imensul monument care ma trateaza, pana una-alta, cu spatele. Dar ce conteaza, panorama orasului minunat este incredibila.

Ajung, in fine, in fata statuii. Ma uit cu atentie la fata lui Isus. Nu pentru ca ar fi o capodopera unica (nu e rea, orisicum), dar pentru ca a fost facuta si de un roman, Gheorghe Leonida, care a fost cooptat in echipa francezului Paul Landowski, sculptorul oficial al monumentului. Construirea monumentului a durat noua ani, acesta fiind inaugurat in 1931. Costul total (se pare, finantat din donatiile catolicilor brazilieni) a fost de 250.000 de dolari americani (echivalentul a 3,3 milioane de dolari din ziua de azi – ca si dolarul asta s-a devalorizat rau de tot). Din pacate, nu este exact locul pentru meditatie… esplanada din fata statuii colcaie de turisti, unii tavaliti pe jos incercand sa isi pozeze prietenii cu mainile obligatoriu intinse. Ma indepartez cat pot de mult, pana la buza prapastiei, pentru a admira monumentul, dar si incredibila panorama. Acum, judecand la rece (dar si atunci, judecand la cald), nu pot spune ca statuia lui Isus merita sa se afle pe lista celor 7 minuni ale lumii (Angkor Wat sau statuile de pe Insula Pastelui mi se par mult mai “minunate”), dar in mod cert locul acesta se afla pe lista celor 7 panorame minunate ale lumii. E greu de descris panorama, muntii din mijlocul carora rasar cladiri, oceanul care isi traseaza granita printr-o plaja de un alb stralucitor. Greu de desprins de aici. Evident, fac poza de rigoare cu bratele larg deschise si plec… Asta e un loc in care sa vii sa stai… si poate dupa-amiaza, cand soarele bate din spatele statuii, luminand orasul.

Dupa ce coboram la poalele dealului, vom face un scurt tur de oras, mai mult in autocar decat pe jos. Trecem prin centrul istoric, unde cladiri monumentale in stil frantuzesc imi amintesc de Batranul Continent si coboram, cinci minute, pentru a vedea Sambodromul… Sincer, nimic deosebit, doar niste tribune parasite (culmea, in tribune se afla si o scoala), asta e un loc care merita vazut doar de Carnaval. In schimb, raman cu gura cascata pana la urechi cand intram in modernista catedrala Rio de Janeiro. Se vede ca a fost construita in anii ’70, e o cladire SF pentru anii aceia, o piramida care nu iti spune nimic ca ar fi un lacas de cult catolic, dar care inauntru este o combinatie de simboluri crestine si o naveta spatiala din primele parti ale „Razboiului stelelor”. Se zice ca inspiratia nu provine de la anticii egipteni, ci, mai degraba, de la mai apropiatii mayasi si piramidele lor, in varful carora preotii smulgeau inima inca batand din piepturile prizonierilor de razboi. Asta e cu adevarat o cladire care m-a lasat cu gura cascata… mai degraba aceasta este o minune a lumii.

Urmeaza obligatoriul pranz (nu mi-e foame, dar n-am ce face) intr-un hotel de pe Copacabana (cel putin, panorama de pe acoperis, acolo unde se afla si piscina, este pur si simplu superba) si vom termina ziua de vizitare pe celalalt simbol al orasului – dealul cu forma ciudata care poarta numele romantic de Pao de Acucar – Painea de zahar. Este practic o peninsula in varful careia a rasarit acest deal ca o paine, intrand adanc in Oceanul Atlantic. Daca la Isus mai ai posibilitatea sa ajungi cumva si cu masina, aici nu poti sa urci decat cu telecabina – dealul este foarte abrupt, practic, o stanca, o piatra imensa aruncata in picioare de vreun zeu pagan si pus pe sotii. Ne punem in telecabina (sunt doua statii) si survolam Rio…. Orice punct de panorama din Rio este cu adevarat un vis.

Ajungand sus, in varful lui Pao, pot sa imi trag sufletul si sa ma uit primprejur… de jur-imprejur, apa, mare, ocean. Remarc cu ochiul unui plane spotter si micul aeroport Santos-Dumont, construit practic pe o insula in mijlocul apei… orice pilot care decoleaza trebuie sa traga zdravan de mansa pentru a se ridica inainte de a face cunostinta cu apa destul de rece a Atlanticului… si apoi sa faca o curba stransa stanga pentru a nu se lovi de Pao de Acucar! Si sunt decolari dupa decolari, un adevarat spectacol pentru un pasionat de aviatie… In stanga, orasul cu blocurile sale inalte si zvelte, rasarind dintre stancile pline de vegetatie ale orasului… In fata lui Pao, se afla fix statuia lui Isus (cel mai bine pentru poze este insa sa vii dimineata, nu dupa-amiaza, ca noi), dar care, surprinzator, ne ofera un mic spectacol – s-a ascuns in nori! Daca, dimineata, cand am fost la Isus, cerul era degajat, curat, cu putini nori, dupa pranz vremea s-a schimbat si norii au cucerit orasul… iar Isus s-a ascuns acolo, intre ei… Doar pentru putin timp, insa. Panorama e geniala. Se vad muntii in departare, muntii unde se afla Petropolisul imperial, doar Copacabana se ascunde in spatele unui alt deal-bolovan. Un loc in care sa petreci cateva ore cu un mojito in fata. Dar nu avem noi luxul asta.

Asa ca am revenit la hotel, de unde am plecat spre un bar chiar interesant, dintr-o zona gen Centrul Istoric din Bucuresti. Nu, nu la fel de mare, e practic doar o straduta, dar barul era practic o colectie de anticariat – fiecare colt era de colectionar – coltul cu biciclete, coltul cu motorete, coltul cu oglinzi, coltul cu… cate si mai cate. Am baut cate ceva, am mancat cate ceva si, cand s-a apropiat ora 11:00, am tras sa mergem la hotel. Stiu, Rio se trezeste la viata undeva dupa miezul noptii, dar aveam lucruri serioase de facut a doua zi. A doua zi era ziua libera din excursia asta si era musai sa fac ceva absolut memorabil. Si dupa ce m-am chinuit mult sa imi planific ziua “libera”, in ciuda tuturor eforturilor a trebuit sa “sacrific” Maracana. Urma sa sar pentru prima oara in viata cu parapanta si sa vizitez o favela. Dar despre asta, in episoadele urmatoare.

Am fost in Brazilia la invitatia TAP Portugal, compania nationala portugheza care ofera cele mai variate conexiuni spre Brazilia, si a agentiei de turism braziliene RENTAMAR, una dintre cele mai importante agentii de turism din Brazilia, dedicata turistilor straini care viziteaza tara sambei. Si ca veni vorba, zilele acestea (pana pe 31 iulie, TAP are o perioada promotionala cu bilete spre Rio de Janeiro si Sao Paolo la 564 euro. Cititi amanunte aici

Imagini Rio de Janeiro

Soseaua de la Petropolis spre Rio de Janeiro. Favele sub autostrada zburatoare

Rio de pe acoperisul hotelului. Colo, sus, in varf e statuia lui Isus

Copacabana… parca nu ar parea periculoasa

A, uite, sunt si terase. Sunt populate… Ce-ar fi totusi sa-mi iau inima in dinti

Si sa ma asez la o terasa cu cantare live

Preturile nu sunt  chiar ingrozitoare desi suntem fix pe Copacabana (1 euro = 3,4 reali)

Iar solista noastra are si clipuri video

Dimineata pe Copacabana… o atmosfera de vis

Jesus loves you 🙂

Nu am putut sa nu cobor pe Copacabana !

Genial, genial, genial

Toata lumea alearga pe langa Copacabana

Dar sa lasam Copacabana si sa urc sus la statuia lui Isus

E destul de plin

La drum prin jungla

Prima vedere panoramica. Wow !

Iata si o farfurie zburatoare ! Ba nu, este Maracana

Am preferat sa urc cateva scari decat sa stau la coada la lift

Rio de Janeiro, Cidade Maravilhosa !

Pao de Acucar – aici, ma urc mai pe dupa amiaza

Isus, Mantuitorul

Aceasta este Copacabana vazuta de sus

Puteam sa ratez poza asta ?

Nu stiu daca statuia e o minune, dar privelistea este !

Inapoi spre oras

Surferi pe Ipanema

Si din nou Copacabana… ce-i cu norii aia ?

Si pe aici, sunt vanzatori ambulanti pe plaja !

Celebrul Avda Atlantico !

Sambodromul – trist fara care alegorice si fete dezbracate

Catedrala futurista a orasului

Cu un interior wow !

De aici, vom lua telecabina !

Rio de Janeiro vazut din telecabina

Ce de ambarcatiuni !

Ultimul parcurs cu telecabina

Asta e un loc de vis pentru spotterii de avioane

Rio

Statuia lui Isus a intrat in nor !

Niste animalute simpatice

Si panorama de la revedere. Ar fi fost genial un apus de soare !