Calatorind prin cenusa imperiului

Nu am mai fost de mult in Moldova de peste Prut. Uf, din 2003, sunt 6 ani de atunci… banuiesc ca s-au schimbat multe… probabil nu insa si foarte dulsele accent al basarabenilor, mancarea buna, vinul excelent si bomboanele Bucuria (chiar daca pe ultimele le poti gasi acum si in Auchan-ul bucurestean si inteleg ca nu numai).

Dar de data asta o sa scriu despre o calatorie cu trenul si nu despre Chisinau. In articolul precedent despre Chisinau, cineva sugera sa mergem cu trenul la Chisinau. Nu am fost niciodata cu trenul, doar cu avionul, dar am mers cu trenul la Odessa intr-una din cele mai memorabile calatorii… era octombrie 1997.

Octombrie 1997, Chisinau – in delegatie. Chisinaul arata bine, e elegant, e curat, e aerisit, desi criza economica se simte. Am intrat intr-un restaurant pe Bulevardul Stefan cel Mare si Sfant. Era gol. In schimb, era o trupa muzicala care canta pentru chelneri… Ma uit in jur, eram singurul client. Imediat a venit chelnerul care cu un gest atent repetat mi-a pus meniul in fata… Din doua cuvinte si-a dat seama ca sunt “de dincolo de Prut”… Din tara unde curg milioanele pe ProTV… si milioanele de lei ii impresioneaza pe moldoveni… aici, dolarul e vreo 4 lei, la Bucuresti, vreo 8000. Nici nu ajunge chelnerul langa trupa ca, deodata solistul cuvanta: “Pentru oaspetele nostru drag din Romania, din partea personalului restaurantului…” si incep acordurile hitului lui Dan Spataru “Drumurile noastre toate…”.

Treaba mea prin Moldova se termina vineri seara. Cum sambata nu era avion la Bucuresti, am hotarat sa fac o excursie de o zi la Odessa despre care am auzit numai lucruri frumoase, urmand sa revin acasa cu zborul de duminica de la pranz. Cu cateva zile inainte de sambata dedicata expeditiei dau o fuga pana la gara din Chisinau. Ajung la chiosul de informatii… pe tejghea, troneaza o bucata de plastic pe care scrie “Informatia – 50 de banisori”. Ignor. Intreb… “Sambata la ce ora sunt trenuri spre Odessa ?” “La 7 dimineata si la 5 dupa-amiaza”. “Cel de 7 dimineata, la ce ora ajunge la Odessa ?” (pana acum 50 banisori) “12”. “La 12 ???” (ma uitasem pe harta, erau cam 150 km, cum naiba sa faca 150 km in 5 ore). “Da, la 12 ajunge”. Hmmm.. “La ce ora ma pot intoarce in aceeasi zi ?” “La 5 in amurg”. “Si ajunge la 10 ?”. “Disigur”…. 5 ore la Odessa, 10 ore cu trenul ? De ce nu…

Sambata, aproape 6 dimineata. Nu am prea multe haine, la Bucuresti era caldut, aici a venit iarna… imi iau vreo 2 tricouri, o camasa si sacoul. In geanta, niste apa, aparatul de fotografiat si cam atat. In fata hotelului, taximetristii dorm in masinile inghetate tun. Bat intr-un geam.. nu raspunde… In a doua, se ridica soferul invelit intr-o pufoaica cu caciula de blana pe cap… “La gara” ii zic. “Gde ???” “Na vokzalu !”. Aha… acum a priceput, in cateva minute, cu masina pe strazile pustii, inghetate, intunecate si cam ciuruite ale Chisinaului, ajungem la vokzal.

Casa de bilete… nu prea e nimeni. Cer un bilet dus-intors la Odessa. “Va dau doar dus, 11 lei” imi zice vanzatoarea. “Nu puteti sa-mi vindeti dus-intors, ma intorc tot azi !”. “Ba da, se poate, dar e mai ieftin sa cumparati din Odessa”. “Doamna, eu sunt din Romania, nu prea stiu rusa, as prefera sa cumpar de aici” “Nu, e mai ieftin la Odessa”… dupa 2 – 3 cereri refuzate pe motiv ca in Odessa e mai ieftin, dau 11 lei si iau biletul… arata ca un bon de casa de la Alimentara de pe vremea lu… Si mi-aduc aminte ca 11 lei costa untul… Am un bilet de unt.. dar de fapt este un bilet pentru cursa internationala Chisinau – Odessa ! Inutil sa spun ca biletul retur, cumparat din Odessa era echivalentul a 10 lei moldovenesti…

Incerc sa ajung la peron… O plasa mare cu gauri din cand in cand pe post de usi de acces. La fiecare, cate un soldat care pipaie inclusiv in locurile cele mai intime toate tinerele care trec. Una protesteaza. “Avem informatia ca o persoana de sex feminin, probabil sub 30 ani face trafic cu droguri si avem ordinul de a perchezitiona toate persoanele suspecte”. Si informatia asta o fi costat 25 banisori ? Nu sunt in target group, asa ca trec fara probleme.

Ajung pe peronul garii… Nici nu mai observ arhitectura clasica a garii – probabil construita pe vremea Romaniei Mari… jumatate din populatia Chisinaului este la 6 jumatate dimineata pe peronul garii… Si Chisinaul nu e un nod feroviar… e o gara pe linia Ungheni – Chisinau – Tiraspol – Odessa ! Incep sa ma rog ca omenirea asta sa se duca spre Calarasi sau Ungheni, spre vest…. Un tren opreste la linia a 7-a… nimeni nu se clinteste… Intreb unde merge trenul ala. “La Odessa” mi se raspunde. Wow, ce noroc, sar peste linii, ajung la tren… O babushka, insotitoare de vagon ma alunga – asta e un tren care vine din Ucraina si tranziteaza prin Moldova in drum spre Chisinau fara sa ia calatori si probabil fara sa se faca control vamal… Ma intorc… S-a dus bafta.

La cateva minute inainte de ora 7, intra molcom in gara un tren degerat, cu vagoane balshoaie in care zeci de oameni se arunca din mers… Am avut bafta … o usa a trenului s-a oprit fix in fata mea. Navalesc inauntru… vagoane largi, mari, cu banci de lemn ca in parc. In dreapta, loc probabil pentru 3 – 4 oameni, in stanga pentru 2. Ma asez pe banca mai mare langa geam. Vom sta pana la urma vreo 8 calatori cu tot cu copii. Fac greseala sa ma asez la geam… e rece ca gheata si voi fi posterizat…

Dar tot e bine… trenul se incalzeste imediat multumita imensei mase de oameni care se inghesuie in tren… nici un ac nu ar cadea pe podea… toti se duc sa vanda cate ceva pentru a face niste bani… mere, carnati, detergenti, cartofi, otet, orice se poate vinde se gaseste in baxuri si sacose… Ne punem in miscare… Apar prajiturile, vodca si vinul… Atmosfera se inveseleste… Ma uit pe geam… trenul se misca ca melcul, pana la urma, iesim din Chisinau. A dat bruma, dar porumbul este neatins pe camp. Si ziarul “Literatura si Arta” are dreptate – “In Moldova, cucuruzul creste ca stalpul de telegraf… Nu de inalt, ci de rar”. In schimb, vecinii sunt super simpatici, asa ca timpul trece usor… Apare controlorul… nu mi-as fi dat seama ca e controlor – e un tip indesat, cu muschi pe el si o geaca de piele din petice, ultimul racnet de la Bazar. In vagon sunt probabil mii de oameni… Eu sunt singurul care am un bilet… Pana la mine, toti erau eroi (de razboi, ai familiei, ai muncii, ai agriculturii si culturii), studenti, someri, pensionari, profesori, nimeni nu trebuie sa plateasca biletul… Ma simt si prost cand dau biletul…. Eu sunt ala care are bilet intr-un vagon plin cu eroi. Pana si controlorul se uita la mine ca la un extraterestru, dar vecinii (si comesenii mei) ii confirma ca sunt din Romania. Aaaaa….

Ajungem la Tighina. Sau Bender cum ii zic turcii astia de transnistrieni. Trenul se goleste, cam toata lumea se da jos. Chisinauenii par sa se duca la Tighina sa vanda lucruri. Or fi astia mai bogati ? Da, de unde, mii de chisinaueni s-au dat jos, mii de tighineni se urca in loc. Ma misc rapid si nu mai stau la geam… Uff… mai bine inghesuit de corpuri decat de geamuri murdare si reci. Langa mine, chircita langa geam, o fetita blonda cu ochi albastri. Scoate un caiet si incepe sa-si faca lectiile. Scrie in romaneste cu caractere latine, dar cam ciudat…. In loc de “u” scrie “ou”. Intru in vorba cu ea… e romanca din Tiraspol, e eleva la scoala moldoveneasca, dar acolo nu au voie sa scrie cu grafie latina, ci doar in grafie chirilica si ea a invatat franceza si acum se chinuieste sa scrie in romaneste, folosind cunostiintele de franceza… Si in franceza, “u” este “ou”…. Ii iau caietul si incepem impreuna sa scriem alfabetul romanesc unde “u” este “u” si nu „ou”. Si mai ales ii explic regula lui â. Â de la România, tara noastra…

Printre lectii de alfabet, mai arunc o privire pe geam… Trecem Nistrul, trecem in Transnistria. La pod, o tancheta si militia transnistreana… Uf, am intrat in teritoriu inamic, sper sa nu vina vreun vames… Nici o sansa, nici n-ar avea pe unde trece. Continui lectiile. In fata mea, un bunic cu tone de decoratii pe sacou se uita cu atentie. Cand a trecut controlorul, a spus destul de plictisit ca e “erou al Marelui Razboi de Aparare al Patriei”. Adica al doilea razboi mondial in dialect local. Adica a luptat de partea rusilor. Ajungem in suburbiile Tiraspolului. Blocuri inalte, semete, fara geamuri ne intampina, seamana cu orasele bombardate ale Bosniei. Ma uit mai bine… au rufe la geam. Intreb “blocurile alea sunt locuite ?”. Sigur… Dar de ce n-au geamuri ? Pentru ca locuitorii sunt foarte saraci si le-au vandut… oricum nu au caldura si n-au ce sa mai faca cu ele….

Am ajuns in gara din Tiraspol. Fetita mi-a spus “sarut mana” si a plecat. Mi-am terminat lectiile… cam tot trenul coboara… off… am scapat de inghesuiala. Mai raman doar eu si eroul din cel de-al doilea razboi mondial. Rasuflu usurat si ma uit pe geam…N-am mai vazut atata lume de la marile meciuri din Bucuresti… 25 de minute vor urca in continuu. In fata geamului, o femeie grasa impinsa de multime, cade. Din sacosa, i se rostogolesc merele care sunt calcate in picioare de multimea care ia cu asalt trenul. Nu mai poate reactiona… Pana sa pleaca trenul, va sta jos pe peron, cazuta si va plange… si eu calc prin cenusa imperiului…

Am vazut documentare cu trenurile foametei din Moldova anului 1946 cu oameni pe trenuri, celebrii “Sarma, baaaaaa”. Am vazut filme despre India unde cica s-ar calatori la fel. Am calatorit destul de mult in India, nu am vazut oameni pe vagoane… In schimb, sunt sute care pleaca din Tiraspol pe vagoane… Un tren numit speranta spre granita ucraineeana. Sunt din ce in ce mai tensionat. Daca pana la Tiraspol, se mai auzea romaneste, acum numai ruseste. Si toti se plang de bani… in Transnistria, nu circula leii moldovenesti care sunt priviti ca o valuta forte… aici e “talonul”… dar ce te faci cand telefonul pe o luna costa cat salariul mediu pe economie. Nu-l platesti si te duci sa faci comert in Odessa. Sunt din ce in ce mai tensionat… nu stiu, poate mediul rusesc, poate faptul ca sunt pe teritoriu inamic… Ma uit la batranelul erou … el se uita la mine, privirile ni se intersecteaza… Simte ca sunt tensionat… Zambeste, nu e nici o problema.

Ajungem in granita, E in plin camp, nu vad nici o cladire, nici una. Doar sute de oameni care vand apa, prajituri, pungi cu lapte, d-ale gurii. Multi din tren coboara sa mai cumpere una alta… S-ar putea sa fie un talcioc tax-free pe fasie. Apare granicerul moldovean. E luat direct din filmele romanesti cu razesi de ai lui Stefan cel Mare, par castaniu deschis, ochi albastri, inalt ca bradu’. Are ditamai chipiul pe cap, cu un tricolor romanesc cat fruntea… Dar nu stie o boaba romaneste ! Zero ! Noroc cu vamesita ucraineanca… blondie, ghidusa, buna cunoscatoare de romana – ea va fi traducatoarea. “Unde te duci ?” “La Odessa”. “Ce faci acolo ?” “In weekend”. O vad confuza. “In ospetie”. Aha… a inteles. “Vinzi ceva?”. “Nu, nu sunt negustor”. Ii arat geanta – aparatul de foto, apa, sendvisul neatins (m-au imbuibat fratii intre Chisinau si Tighina). Imi iau pasaportul si pleaca. Trebuie stampilat. Sunt singurul din tren care nu e nici moldovean, nici ucrainean. In fine… Intru la idei, poate pleaca trenul. Dupa cateva zeci de minute, apar doi insi care trec prin multime nefacand economie de coate, pumni si muschi. Mi-au adus pasaportul… stampilat. Plecam, am intrat in Ucraina. Uraaaaa !

Mai sunt mai bine de 90 de minute pana la Odessa. Mai destins, intru in vorba cu batranul erou… este o carte de istorie. E nascut in Transnistria, intr-un sat romanesc de pe malul Nistrului. Pana la razboi, acolo era granita cu Romania burgheza si nu aveau voie sa se apropie de rau… I-ar fi impuscat. Dupa ce a inceput razboiul, a fost luat in Armata Rosie. A luptat pe frontul central, dar fiind roman, a fost delegat sa-i pazeasca si sa-i instruiasca pe romanii din lagarele de prizonieri care decisesera sa formeze Divizia Horia, Closca si Crisan. Toate fetele din zona erau moarte dupa romani pentru ca sovieticii erau niste badarani, iar romanii, chiar si soldatii aveau o educatie aleasa… practic orice soldat roman putea avea orice fata oricand si oriunde, in timp ce ei, sovieticii, erau refuzati… si ce bataie dupa… Povesteste si de chiolhanele Anei Pauker si cum era sa moara Vasile Luca beat intr-un canal… Si perioada post-. El va fi profesor de moldoveneasca la Tiraspol. Cum facea rost in secret de literature romana. Si cu ce riscuri… Am povestit de istorie si literatura, de perioada bodiulista, de Grosu si de lupta de redesteptare nationala, trecerea la grafia latina… Omul stie multe despre Romania. “Ati fost vreodata in Romania ?” “Nu, e prea scump. Desi n-as vrea sa mor pana sa ma duc la Iasi si Putna”. Dar in Romania, e scump. Are vreo 100 lei pensie (25 dolari). Aici, nu plateste transportul, are tot soiul de inlesniri ca a luptat in razboi…

Am ajuns la Odessa… cobor pe peron. E soare, cer albastru si dincolo de cladirea garii, se vad “cepele” unei biserici… turlele tipic rusesti. Schimb niste hrivne, imi iau bilet de tren si o tai prin talciocul de langa gara. Am citit undeva ca targul din Odessa este cel mai mare din lume. Daca stai In mijloc si iei un binoclu militar nu ii vezi capatul… Nu am binoclu, nu ca nu as putea cumpara… Aici poti cumpara orice, inclusive kalashnikoave. Cel mai trist e in zona in care se vede ca oamenii isi vand lucruri din casa – piane, harpe, chiar si cutite si farfurii… Cumpar doar niste casete audio… Prodigy :).

Am iesit din talcioc… Intru intr-o minunatie de oras. Odessa este superba. Cand rusii au cucerit pamantul dintre Bug si Nistru, nu erau decat niste sate minuscule si sarace cu tatari si cateva catune romanesti pe malul Nistrului. Au decis sa construiasca un oras, care a fost ridicat de arhitecti francezi si austrieci… E o combinatie de Paris si Viena, dar foarte rusesc. Ajung pe strada comerciala. Bucurestiul este un mic sat pe langa bogatia de aici. Nu-mi vine sa cred. Iau la pas monumentele orasului – raman cu gura cascata. Nu datorita palatelor, ci datorita nuntilor. Azi e sambata, zi de nunta. Si e un pelerinaj al mirilor sa se pozeze in fata principalelor locuri din oras – scarile Potemkin, palatul Vorontzov, etc. Si ceea ce socheaza este pelerinajul de masini (cateva Rolls Royce-uri, masini vintage de anii 20, am vazut chiar si un Ford T din 1908 !). Iar tinutele… ar pali orice prezentare de moda la Paris sau Milano… Bine ati venit in Ucraina milionarilor !

5 ore vor trece repede. Nici nu-mi dau seama. Cand ma uit la ceas, realizez ca trebuie sa fug la gara. Nu mai am timp s-o iau pe jos. Sar intr-un troleibuz pe care scrie “vokzal”. Incerc sa cumpar bilet, dar toti, inclusiv soferul imi spun un “niet” hotarat. De abea mai tarziu, aveam sa aflu ca troleibuzul, tramvaiul si curentul electric sunt gratuite in Ucraina… Compensatie pentru Cernobal… Ajung la gara, urc in tren. Este pustiu.. unde e lumea de azi-dimineata ? Nu stiu… Ma asez comfortabil… voi avea un intreg vagon pentru mine… Ce bine… Ce rau…! va fi un frig ingrozitor si voi face ce fac si celelalte cateva suflete din trenul fara becuri si caldura… Voi alerga prin vagoane sa ma incalzesc si voi imparti o sticla de vodka… Pana si la granita dintre Moldova si Ucraina, vor stampila pasaportul fara comentarii… Iar Tiraspolul va fi o pata intunecata… Frig, frig, asa ca ma apuca si pe mine nevoile. Merg la capatul vagonului. Nici o toaleta. Mai merg un vagon. Nimic, Nici la urmatorul. Intreb… Cineva imi face semn ca sa fac pe tampoane intre vagoane… Ma duc acolo… o femeie sta ciucita.. nici n-o observasem.

In fine, 10 seara, Chisinau… Parca ma simt acasa, peste tot scrie in romaneste. Din pacate, e intuneric bezna. Doar pe bulevardul Stefan cel Mare si Sfant, daftar scatter hitam cate un bec aprins o data la 3 stalpi. Urc in troleibuz sa ma duc la hotel. Pe un geam, scrie ca cei prinsi fara bilet vor fi amendati cu jumatate din salariul minim pe economie ! Ce precizie. Cat o fi salariul minim in Moldova ? Nu vreau sa aflu. Ma duc sa cumpar bilet la sofer. Se uita la mine ca la un extraterestru… Am mai vazut privirea asta azi de dimineata in tren… Raspunde fusion – “petnadtzati banisori”… Am biletul, sunt probabil singurul calator legitim in troleibuzul acesta ! Am ajuns la hotel unde este cald si bine…