Undeva, departe, intre miile de insule ale Indoneziei, se afla o insula cu un profil ca de contorsionist – Sulawesi. Si dupa cum arata insula de ciudat, nu se putea ca in aceste locuri sa nu se nasca o cultura pe care multi ar privi-o ca fiind ciudata… undeva in zonele centrale ale insulei, inconjurata de masivi muntosi verzi… bine ati venit in Tana Toraja !
Tana Toraja este un loc minunat binecuvantat de Dumnezeu. Desi se afla intr-o zona care ar trebui sa fie torida (e la cateva grade nord de Ecuator), niciodata nu sunt temperaturi iesite din comun, dimpotriva tot timpul anului este o temperatura constanta intre 20 si 30 grade. Diferentele apar intre sezonul ploios si cel secetos, dar ploile din Tana Toraja nu se compara cu taifunele din Filipine sau musonul din India.
Populatia locala a bantuit mult pentru a gasi un astfel de loc. Legendele spun ca torajanii provin de undeva din Indochina peninsulara si ca ar fi frati cu dayacii din insula invecinata Borneo, dar si cu batak-ii din insula Sumatra, la mai bine de 1000 kilometri distanta. Legenda spune ca torajanii au venit pe apa cu barcile si apoi au reusit sa urce pe un rau in sus pana au ajuns in zona Toraja. De aceea casele traditionale au acoperisul cu o forma arcuita, sugerand barcile. De altfel, aceasta arhitectura originala (inrudita totusi cu cea batak din Sumatra) iti rasare la tot pasul… casele sunt din lemn, impunatoare, extrem de inalte. Pe peretele frontal sunt insirate coarnele bivolilor sacrificati in ceremoniile torajane – este evident cu cat sunt mai multe coarne, cu atat familia respectiva este mai bogata. Desi casele par imense, interiorul este insa extrem de stramt. Nu sunt decat trei camere in interior, iar plafonul este foarte sus de parca ar locui oameni de 3 metri inauntru. De altfel, asta a fost una din marile mele surprize – pe cat de mari par la exterior, pe atat de inguste sunt la interior.
Si asa am ajuns sa scriu cuvantul sacru – bivol. Bivolii sunt principala bogatie a torajanilor. Bivolii reprezinta moneda de schimb – o casa poate costa intre 10 si 50 bivoli, iar cand se imprumuta bani, chiar daca primesc rupii indoneziene sau dolari, imprumutul este exprimat in bivoli – moneda forte ! Daca imprumuti 3000 euro (cam cat costa un bivol), vei da inapoi 3500 euro daca la momentul rambursarii banilor, un bivol costa 3500 euro, sau 2500 euro daca bivolul se depreciaza… dar mici sperante, pentru ca cererea de bivoli este in crestere. Exista de asemenea doua tipuri de bivoli – bivolii comuni, negri care costa in jur de 3000 de euro, in timp ce un bivol “special” – alb sau baltat, poate costa pana la 10.000 euro !
OK, dar la ce naiba le trebuie torajanilor atatia bivoli ? Ei bine, aici vine cheia problemei – nu poti sa-ti ingropi rudele daca nu le faci o ceremonie si nu poti sa faci o ceremonie daca nu sacrifici bivoli ! Iar ceremonia funerara este o traditie fundamental pentru o societate cum e cea torajana.
Pot spune fara sa ma insel ca torajanii traiesc pentru a-si ingropa mortii. Este probabil cel mai important lucru pe care un torajan trebuie sa-l faca in viata – sa-si ingroape mortii in conformitate cu traditiile. Dar sa luam traditia pas cu pas… In primul rand, omul trebuie sa moara. Dumnezeu sa-l ierte, prin alte parti il ingroapa, hindusii il ard, zoroastrienii il lasa prada vulturilor. Ei bine, in Toraja, mortul nu e mort cand moare. El continua sa fie considerat in viata, doar ca e putin cam bolnav. Si este parcat intr-o camera speciala, in cazul caselor traditionale, camera din fata, restul familiei inghesuindu-se in celelalte doua camere. De-a lungul secolelor, corpul era imbalsamat si se mentinea, stiinta moderna inlocuind imbalsamarea traditionala cu formolul ! De altfel, trecand pe langa diverse case, mai mirosea a formol, dovada ca un “bolnav” isi astepta ceremonia.
Familia trebuie sa puna mana de la mana si sa pregateasca ceremonia. Mortul poate sa astepte si un an, si doi, si trei pana cand rudele lui strang banii sa-l ingroape intr-o ceremonie cat de cat fastuoasa. Credeti ca bivolii sunt unica cheltuiala ? Da, de unde, pentru ceremonie trebuie construite niste pavilioane special – numite in torajana “coteţ” – iata o asemanare, una dintre putinele intre romana si torajana ! Si dupa ce ai bivolii si cotetele, curg invitatii… evident, nu vor veni cu mana goala, vor veni cu o multime de porci vii pe care ii vor manca la fata locului, prajituri si multe alte bunatati.
Am fost si eu la o astfel de ceremonie. Turistii straini sunt bine primiti la inmormantari, pare sa fie o mandrie pentru organizatori cati straini vin – oricum nu prea se jeleste, atmosfera nefiind deloc de durere, ci mai repede semanand cu o chermeza. Mortul era dintr-o familie bogata, ghidul nostru mirandu-se cat de repede i-a fost organizata ceremonia dupa moarte – doar trei luni, aparent un record de viteza prin zona. Mortul era intr-un cosciug in mijlocul unui baldachin peste care trona un acoperis torajan in forma de corabie. La cap, i-au cantat niste psalmi – majoritatea torajanilor sunt protestanti – singura religie de prin zona care le-a acceptat traditiile si apoi toata lumea s-a strans intr-o hora in jurul cosciugului. Dupa hora, barbatii au pus mana pe baldachin si hurducaindu-l, mai sa-l scoale pe raposat din morti au luat-o la vale, razand de fiecare data de cate ori le cadea baldachinul din mana. Au vrut sa-l duca si prin sat, dar au renuntat… la intrarea in curtea cu cotete fusese construita o poarta mult prea mica pentru baldachin, asa ca l-au dus pe langa cotete si l-au suit in varful unui turn de unde un MC a urlat minute in sir povestindu-I viata… Intre timp rudele si invitatii curgeau cu porcii dusi in spate, guitand de zor, iar bivolii erau purtati mandrii prin zona. Organizarea era ca la carte – existau si hostesse imbracate traditional care se ocupau de VIP-uri.
Climaxul a fost cand a fost adus un taur caruia i-au taiat gatul in fata turnului cu cosciugul… Strainii s-aui oripilat, localnicii s-au bucurat, cert e ca toata lumea a fotografiat sau filmat sacrificarea bietului bivol… Ceremonia mai dura inca 3 zile – a doua zi veneau un alt rand de oaspeti care aduceau porci si alte daruri (bivolii sunt strict apanajul familiei), a treia zi erau sacrificati toti bivolii (ghidul ne-a zis ca vor fi in jur de 30 – 40 bivoli, deh, familie instarita), iar in a patra zi il vor ingropa.
Pe cat de sofisticata e ceremonia de ingropare, la fel de sofisticat e si mormantul. Traditional, adultii erau ingropati in niste nise sapate in stanci. Cei de sange albastru si care au sacrificat cel putin 33 bivoli la ceremonie, au dreptul la un tau-tau, o statuie de lemn care arata ca un bau-bau, reproducand efigia decedatului. In zilele noastre, au inceput sa apara si cavourile. Sa nu credeti ca au aparut si cimitirele, cavourile sunt puse peste tot, in camp, prin sate, pe unde au nimerit – si sunt mari cat o casa ! Copiii care mor de mici isa nu au parte de o ceremonie, nu au nevoie de bivoli… pe vremuri, erau insa ingropati in trunchiul unor copaci imensi… Am vazut cativa copaci… traiesc in continuare, sunt verzi, cresc… iar copii morti, traiesc si ei in trunchiurile lor vii….
Cum se ajunge
Nu e usor sa ajungi in Tana Toraja. In caz ca te afli in Malaezia sau Indonezia, Air Asia, Lion Air si alte companii indoneziene zbor in orasul Makkasar din sudul insulei Sulawesi. De aici, mai ai parte de un drum de 8 ore (cu masina) sau 10 – 12 ore (cu autobuzul) pana in orasul Rantepao, capitala turismului torajan. Odata ajuns in Rantepao, e bine sa-ti iei un ghid care are o forma de transport (in general masini, dar am vazut si niste spanioli pe motorete). Personal, m-am adresat lui Dodo din Makkasar, recomandare de pe forumul Lonely Planet care a organizat totul fara cusur – 100 euro transport Makassar – Rantepao si retur, 3 zile prin Tana Toraja cu un ghid super fain si cazare la un hotel decent din Rantepao. Dodo poate fi gasit pe mail la donow77@hotmail.com
Cand sa te duci
Du-te vara (iulie – august). Perioada coincide cu sezonul secetos, in plus, este sezonul de inmormantari. Mai bine de jumatate din torajani muncesc in afara regiunii si atunci e perioada de vacante cand se intorc acasa la ceremoniile rudelor… De altfel, in perioada in care am fost (jumatatea lui august), in fiecare zi erau cateva ceremonii in regiune.
Viza
Viza indoneziana se poate obtine fie de la ambasada din Bucuresti, fie pe aeroport la sosire. La ambasada, iti cer o tona de documente, asa ca e mai usor s-o iei pe aeroport. Eu am luat-o pe aeroportul din Denpasar (Bali) si a procedura a durat sub 5 minute.
Ce mananci
In Toraja, predomina mancarea asiatica – daca insa vrei ceva mai European, nici o problema, ii explicit chelnerului sau bucatarului ce vrei si iti va face… putin fusion, dar foarte gustos
Bani
Moneda nationala este rupia indoneziana, iar valuta locala forte este bivolul. Bivoli gasesti in piata o data pe saptamana in Rantepao, dar ii poti folosi doar la cumpararea de case si organizarea de ceremonii. Daca aveti nevoie de rupii, poti gasi cateva case de schimb prin Rantepao, dar si ATM-uri atat in Makkasar, cat si in Rantepao.
Intamplator, am vazut la BBC un reportaj despre Sulawessi. Cautand pe facebook, am descoperit articolul dvs. Este minunat!!! In reportaj mai era vorba despre un munte de forma interesanta, numit de localnici Muntele Vagin (Butu Cabobo); n-am gasit nimic despre el pe Internet.
Nu stiu, nu am auzit de Butu Cabobo. Sulawesi este o insula mare, eu am fost doar intr-o parte a ei, in Tana Toraja si nu am auzit de muntele acesta
[…] impresionat la popoare distincte? Da, am fost în Insula Sulawesi dintr-o regiune care se cheamă Tana Toraja, ei sunt nominal protestanți într-o țară musulmană cu o minoritate hindusă și în care sunt […]
[…] de escapadele anterioare in care am fost in insule mai putin batute de turisti, precum Flores sau Sulawesi, m-am gandit: ce-ar fi ca in 2018 sa pun pe lista tururilor „Haideti cu Imperator in …” si o […]