Unul dintre cele mai faimoase, dar si sangeroase conflicte de pe harta lumii este intre India si Pakistan. Dureroasa Partitie din 1948 in urma caruia au murit sute de mii de oameni (unii zic chiar un million), razboaiele din 1965 si 1971, transformarea celor doua natiuni in natiuni nucleare, atentatele din ambele tari si batalia care are loc la peste 5000 metri pe ghetarii Himalayei au adus adeseori celor doua tari pe prima pagina a ziarelor din intreaga lume. Slava Domnului, rivalitatea intre cele doua natiuni se transfera si la nivele mai pasnice, cum ar fi cricketul, dar si in spectacolul care are loc in fiecare seara pe cel mai mare (si pana de curand singurul) punct de trecere frontiera rutier dintre India si Pakistan – la Wagah !
Cand India s-a despartit de Pakistan, fertile si bogata provincie Punjab s-a impartit in doua. Cele doua mari metropole ale Punjabului s-au impartit frateste – Lahore cu palatele sale amintind de Taj Mahal a devenit pakistanez, iar Amritsar, orasul sfant al sikh-ilor a devenit parte component a Indiei. In mijlocul drumului dintre cele doua orase majore ale Punjabului s-a trasat granite. Prin satul numit Wagah.
S-au instalat punctele de frontiera, granicerii, vamesii, s-au ridicat steaguri. Si dupa buna traditie militara britanica, in fiecare seara, la inchiderea punctului de trecere (granita e deschisa doar in timpul zilei, noaptea nu se poate traversa dintr-o tara in alta – cel putin legal), avea loc ceremonialul de coborare a drapelului… La inceput, veneau niste copii din satele din jur sa caste gura. Apoi au inceput sa apara si niste adulti, tarani de prin zona. Seara de seara. Auzind de spectacol, in lipsa de orice altceva mai bun de facut, o fi aparut si ceva oficialitati locale – vreun primar. Si cum notabilitatile indiene sau pakistaneze sunt mult prea nobile sa se amestece cu prostimea, probabil cineva a venit cu ideea sa le dea un scaun. Cei de pe partea cealalta a granitei or fi adus fotolii. Astialalti au pus vreo banca, ailaltii doua banchete. Unii au inceput sa aduca gura-casca si mai de departe decat satul de langa si au adus mai multe banchete. Ceilalti au inceput sa organizeze tururi pentru scoli. Intr-un final, indienii au construit o tribuna de stadion pe marginea drumului cu loje pentru VIP-uri. Pakistanezii au construit si ei o tribuna, dar in plus, au mai trantit si o peluza. S-au construit WC-uri si standuri de mancare, se organizeaza tururi zilnice, vizitarea punctului de frontiera de la Wagah a devenit obligatoriu pentru orice scoler eminent sau nu. Si asa seara de seara, o armata de autocare, ricse, motociclete, biciclete, care cu boi se indreapta dinspre Amritsar si Lahore spre punctul de frontiera.
Si prin multimea de gura casca, cum sa nu ma duc si eu, tot eram prin zona – in decembrie 2003 prin Amritsar. Negociez la sange cu un sofer de ricsa, pana la urma obtin un pret extrem de bun (cred ca si soferul avea chef sa vada ceremonia de la Wagah) si am plecat la drum. Greseala fatala – in decembrie, este frig rau in Punjab, plasticele de pe ricsa nu prea ajuta la oprirea vantului rece, iar autocarele care ne depasesc tusind din greu gaze de motorina proasta nu sunt o experienta prea placuta… Dar ce conteaza, suntem in drum spre faimoasa, incredibila ceremonie de la Wagah. Alaturi de alte mii de indieni. 28 km sunt intre Wagah si Amritsar, dar cu ricsa ii faci in mai bine de o ora…
In fine, iata-ma ajuns. Mii de oameni, mii de ricse, zeci de autocare, mii de motociclete. Si cei mai inalti oameni din India, imbracati in tinute militare solemne, de parade, cu un coif in cap. Ne inghesuim prin niste coridoare stramte si in final ajungem… soseaua seamana a stadion si e plin de oameni… Mai intai sunt indrumat intr-un sector plin cu sahibi, dar evadez repede… spectacolul e mult mai fun in mijlocul galeriei…
Arunc o privire prin jur. Tribunele sunt pline si la noi si la pakistanezi. Simt nevoia tigancilor care sa vina sa ne vanda seminte… Oricum, tot se vinde ceva.. de toate. Arunc o privire dincolo… in Pakistan. Tribunele gem de lume… Spre deosebire de India, unde sari-urile stralucitoare ale femeilor se amesteca cu camasile relativ albe ale barbatilor, in Pakistan valurile sunt intr-o parte, iar tipii in alta parte.
Ma uit la soldati. Cei mai inalti si chipesi soldati sunt si intr-o parte si in alta. Uniformele sunt identice, doar cromatica difera – indienii sunt pe rosu, pakistanezii sunt pe verde, culoarea Profetului. Steagurile in vant la o inaltime identica. Goarna suna… tribunele clocotesc… toti primim steaguri indiene… Galeria vibreaza – Hindustan ! Hindustan ! Cand se potolesc pentru a lua aer in piept sa strige mai tare, se aude de dincolo de gard – Pakistan ! Pakistan ! Daca vreunul din tribuna arunca o injuratura la adresa inamicului, politia vine si ii da vreo doua bulane pe spinare. Nu ai voie sa-ti injuri competitia, doar s-o ignori.
Incep exercitiile. Mai intai indienii, apoi repetate de pakistanezi. Sunt perfecti. Ridica picioarele pana la nivelul capului. Natiune de yogini. Nici pakistanezii nu se lasa mai prejos. Repeta cu perfectiune aceleasi miscari. Nu simultan… unul dupa altul, Mai intai rosii. Tribuna vibreaza – Hindustan ! Hindustan ! Apoi verzii – Pakistan ! Pakistan ! Fiecare soldat se repede cu pasi incredibil de lungi parca ar vrea sa-I ia la bataie pe dusmani spre poarta – frontiera. Se opreste la milimetru. Urmeaza si pakistanezul care parca ar vrea sa-I dea un cap in gura indianului. Se opreste la milimetru. Si urmatorul, si urmatorul. Steagul apoi este coborat la jumatate… tribunele parca iau foc… Urmeaza noul numar din program – autobuzul Delhi – Lahore apare in tromba. Tribunele urla – Hindustan, Hindustan. Vine politistul in pas de defilare si primeste pasapoartele calatoriilor. Autobuzul plin, bagaje pe acoperis, tipic subcontinentului. Dupa nici un minut, soldatul Indian saluta si da inapoi pasapoartele. S-o credeti voi ca verificarea pasapoartelor si a bagajelor a durat 1 minut… cine stie de cate ore sta autobuzul in vama. Tribuna urla in hindi – “La revedere ! Drum bun !”. Paraind, trosnind, improscand audienta, autobuzul trece frontiera. In India, acum e liniste. In Pakistan, tribunele clocotesc si urla in urdu – “Bine ati venit, bine ati venit !”. Soldatul pakistanez se repede spre autobuz in pas de defilare de zici ca vrea sa-l ia pe sus. Nu-l ia pe sus. Ia pasapoartele si intr-un minut ii da drumul. Probabil, va mai sta in spatele peluzei inca vreo 5 ore la puricat.
Apogeul a fost atins. Autobuzul Delhi – Lahore tocmai si-a reinceput cursele de putin timp, Nu a mai mers de cateva decenii. E un semn de normalitate. Sper sa dureze. Sper ca si trenul sa treaca in curand pe linia pe care din 1948 nu a mai trecut nici un tren. Si atunci treceau vagoane pline de cadavre. Cu miscari bruste, steagurile sunt coborate, invelite frumos si duse intr-un loc sigur. Hindustan ! Hindustan ! Pakistan ! Pakistan ! Un ofiter pakistanez da mana cu ofiterul Indian. Parca sunt frati gemeni. Au aceeasi inaltime, aceeasi mustata, arata la fel, unul e in verde, altul e in rosu. Imensa poarta cat poarta Vaticanului se inchide. Lumea aplauda… A mai fost un show. Si azi, ai nostrii au fost perfecti si ailalti… nu mai conteaza.
Plec. E déjà intuneric si frig. Mii de oameni se indreapta spre mijloacele de transport abandonate un kilometru mai incolo. Sunt mii de ricse. Care naiba o fi a mea ? Nici o problema, nu trebuie ca eu sa-mi gasesc soferul, el m-ar gasi si legat la ochi. “Great, isn’t it ?”. Da, incuviintez. “Ours are better”. Intotdeauna ! Plecam spre Amritsar. Daca ati vazut cum pleaca masinile din block starturi la cursele de Formula 1, ei bine, baietii aia sunt mici copii… Sa vedeti cum demareaza simultan zeci de autocare, sute de ricse si mii de motociclisti. Din satelit, probabil nu s-ar vedea nimic din cauza fumului. Asa ca intotdeauna e bine sa fi in mijlocul cursei pentru a simti adrenalina miilor de cai putere… cam obositi ei, saracii, dar care necheaza pe toate tevile de esapament. Dupa o ora de cursa infernala, amazing race-ul se pravaleste spre Amritsar. Ii zic soferului sa ma lase la un restaurant. I hope to see you again… incearca soferul. “Maine ma intorc la Delhi si apoi o iau pe lungul drum al Nepalului”. OK, data viitoare… sau poate viata viitoare, cine stie ?
Cum se ajunge
De la Delhi, cel mai repede este sa iei un tren pana la Amritsar (cateva ore), de preferinta cu trenul. De la Amritsar, gasiti vreun baiat cu un taxi… sau ma rog cu ricsa, dar v-am prevenit .
Cand sa va duceti
Evitati iarna – ca e frig rau si vara – ca frige. Februarie – aprilie si octombrie – noiembrie sunt lunile perfecte.
Unde sa va cazati
In Amritsar, oricum la Wagah nu aveti unde sa va cazati decat daca va aresteaza granicerii. Hotelul din Amritsar este probabil unica teapa care am luat-o dintre zecile de hoteluri pe care le-am ales pe baza recomandarilor din Lonely Planet. Asa ca nu o sa vi-l recomand. Sunt destule hoteluri decente, mai ales in zona Templului de Aur. Cel mai ieftin este sa dormi alaturi de pelerinii de la Templul de Aur. Este un all-inclusive gratis – dormit pe jos, mancare din cantina sikh, dar e gratis !
Duceti-va la locurile voastre !
Tribunele
Hindustan ! Hindustan ! Hindustan !
Tribunele pakistaneze
Cursa Delhi – Lahore – vedete spectacolului !
Grand Entrance to India
Craciun fericit!
emotionanta relatare …ca tot ce este scris pe acest site
felicitari felicitari
mi am propus sa trec din Pakistan in India in toamna anului viitor !
pana atunci vreau sa ajung pana in Uzbekistan si poate in Afganistan
…stie cineva , se poate trece cu trenul din Uzbekistan in Afganistan cu trenul sau auto ? multumesc
Multumesc de aprecieri 🙂 Si eu sper sa ajung in Uzbekistan, dar nu stiu exact cand… poate la primavara (vreau sa combin cu Turkmenistanul). Din cate stiu, granitele intre tarile Asiei Centrale ex-sovietice si Afghanistan sunt inchise pentru straini. Ca strain, se poate intra pe calea aerului sau din Pakistan si Iran
Se poate trece din Afghanistan cu masina in toate tarile din jur, mai putin China, insa doar daca securitatea o permite. Eu am trecut de mai multe ori din Afghanistan in Iran si in Pakistan. Mai greu e de calatorit in interiorul Afghanistanului asta tot din cauza securitatii. In nord lucrurile erau mai linistite dar s-au mai agitat in ultimul an. Oricum ai zboruri interne zilnice intre orasele principale. Biletele in general se iau de catre afghani daca nu in aceeasi zi cu o zi doua cel mult, inainte. Companile sunt KamAir, Ariana, Pamir si Safi Air.
Viza de Turkmenistan eu nu am reusit sa o iau din Afghanistan, au zis ca trebuie sa o iau din alta tara decat Afg.
NU ma satur sa citesc tot ce ne povestesti aici . Imi place foarte mult si cum povestesti si cum oferi sfaturi si cum pui pozele. Sincer, felicitari 🙂 Sebastian din Oradea 🙂
Din pacate, Pakistanul a inregistrat o prabusire a gradului de siguranta in ultimii ani, dupa caderea dictaturii de vesela aducere aminte a generalului Musharaf. In utlima perioada (mai putin ultima saptamana), Afghanistanul pare o oaza de siguranta, stabilitate si liniste fata de Pakistan. Regiuni din ce in ce mai mari ies de sub controlul guvernului central (lucru in general pozitiv pentru populatia locala pentru ca zona devine mult mai sigura).
Netto, recomandarile mele este sa mergi cat mai putin pe strada.
Ca hoteluri, nu alege hoteluri care fac parte dintr-un lant strain (gen Hyatt, Sheraton, etc), stai in hoteluri safe, cu garzi de 4 – 5 stele. Imbraca-te respectand hejabul – nici o parte de corp afara (exceptand laba piciorului, e ok in sandale, papuci, desculta, etc) si obligatoriu ceva pe cap. Nu este o lege ferma cum e in Arabia Saudita, dar vei fi mai ok in relatia cu localnicii – sa mergi fara ceva pe cap vei fi privita la fel ca si cum ai intra intr-o biserica la noi in bikini si topless.
In cazul curselor interne, principala masura de siguranta sunt rugaciunile catre Allah care acompaniaza fiecare zbor, Nu iti fa griji, sunt folosite fix sutrele relevante calatoriilor. In rest, este voia lui Allah, care stim ca de obicei e milostiv. Personal, nu as folosi curse locale, ci as zbura direct la destinatie. M-am uitat pe harta sa vad unde e Silakot-ul (n-am auzit de el) si vad ca este aproape de Lahore si nu de Islamabad. Poti zbura direct la Lahore, schimband in Doha (si zbori cu Qatar-ul) sau schimband la Istanbul si Manama (si zbori cu Gulf Air),
Incearca sa stai cat mai departe de statiile de politie care sunt atacate destul de des de mujaheedini si de moscheile shiite care sunt uneori aruncate in aer de extremisti suniti.
Pe de alta parte, vei avea parte de o primire extraordinara si partenerii tai de afaceri sau cei la care mergi se vor da peste cap ca tu sa te simti ca in sanul lui Avraam si sa nu ai nici o problema – este parte a culturii islamice a ospetiei – literalmente, ar putea sa moara daca e nevoie ca sa te scape.
Netto, imbraca-te „decent”, nu zbura cu curse interne, du-te direct la Lahore ca ai cu ce, nu te aventura singura pe strazi, evita zonele cu probleme (statii politie, biserici, moschei shiite, revolte) si totul va fi OK.
Mi a placut mult reportajul.
Ai facut aceasta calatorie de unul singur?
Am stat atunci cam 2 luni in India. La Wagah, am fost singur