Aventuri la Varanasi – episodul 1

La sfarsitul anului 2003, plecam pentru aproape 2 luni in India si Nepal. O parte din timp, urma sa calatoresc singur, mai ales la inceput cand am fost in Punjab si Nepal, ulterior urma sa vina si prietena mea, Adriana impreuna cu o alta prietena, Elena… Planul era ca noi sa ne vedem direct la Varanasi. Eu veneam cu avionul din Kathmandu, ele cu trenul de la Delhi… Primul meu contact cu caile ferate indiene a fost un adevarat soc. Ajungand in India cu imaginea clasica a trenurilor arhipline, cu oameni calatorind pe vagoane, aveam sa-mi schimb impresia peste noapte. Trenul dus-intors Delhi – Amritsar era culmea luxului – stewardeze care la fiecare 10 minute veneau sa ne aduca de mancare, desert, ziare, mai un masaj la umeri… Ce sa mai, lux pur… Am ajuns inapoi la Delhi, am pus mana pe computer si am scris acasa “Trenurile indiene ? Legende…. Lux pur”… Ulterior aveam sa aflu ca era un tren special numit Shatabdi (un soi de InterCity de la noi) care era un tren premium :).

Doua saptamani mai tarziu, aterizez din Kathmandu la Varanasi. Pentru nu stie, Varanasi este un oras sfant… prin el trece fluviul sfant Gange (cunoscut sub numele de Ganga) si aici vin mii de oameni pentru a muri si a fi incinerati – se pare ca asta duce la o imbunatatire serioasa a kharmei. Pe de alta parte, Varanasi este un centru de prim ordin al industriei matasii – oricui ii spui ca ai fost la Varanasi o sa te intrebe cata matase ai cumparat.

Ajung la hotel – hotelul Surya (inseamna “soare”), un loc linistit cu o frumoasa gradina plina de ospatari care vin sa-ti aduca de mancare si de veverite care vin sa ti-o ia. Tinand cont insa de lumea nebuna de pe afara, Surya parea intr-adevar o oaza de tranchilitate… Deci, numai impresii bune 🙂 Intre timp, schimbam SMS-uri cu Adriana in Delhi: “Ati ajuns, totul e OK”. “Da, totul e OK” (in traducere – d-abea ne revenim dupa un zbor de 8 ore cu un Aeroflot plin cu indieni) “Ati luat bilet la tren. La ce ora ajungeti ?” “Am luat, totul e ok, ajungem la 9 dimineata maine” (in traducere – am fost la gara din Delhi, acolo era un haos greu de inteles, asa ca pana la urma cei de la biroul de ajutorare a sahibilor (numit si “foreign tourist office”) li s-a facut mila de noi si ne-a dat niste bilete, Dumnezeu stie la ce clasa..). Ma culc relaxat, maine trebuie sa ma duc la gara pentru marea intalnire…

A doua zi dimineata, gara Varanasi Cantonment, aproape ora 9.

Intru in gara. E mare, monumentala, probabil ramasa de pe vremea englezilor. Sala imensa de la parter e plina cu vaci si indivizi care dorm dusi pe jos. Gasesc biroul de informatii. Intreb candid: “Sir, nu stiti cand ajunge in gara trenul de ora 9:00 de la Delhi”… Se uita la mine, prin mine, mut… “Trenul de la ora 9 ? Stiti, vine de la Delhi…”. Aceeasi privire inteligenta… Ma uit pe o tabla ca la scoala pe care e scris cu creta ceva in hindu… noroc ca cifrele sunt ca ale noastre… Vad ca ceva vine la ora 9:00. Aha, asta e, trenul 2561. “Sir, nu stiti trenul 2561 soseste la timp”. Primesc niste baguiri lipsite de sens. Un tip din spate imi zice – “Sir, vedeti ca astia nu stiu trenurile nici dupa ora, nici dupa numar, ci dupa nume. Trenul care va intereseaza se numeste Swatantra. Ma intorc la tipul de la informatii: “Nu stiti cand ajunge trenul Swatantra” “Ahaaaaa” se insenineaza bravul functionar al companiei cu cei mai multi angajati din lume (Caile Ferate Indiene) “Swatantra are intarziere” “Nu stiti cat timp…” “Nu, dar are intarziere”. “As putea sa ma duc pana la Ganga sa ma plimb si apoi sa revin”. “Sigur, cum sa nu”.

Aha, plec. Trimit un SMS spre Swatantra… “Unde sunteti ?”. “Nu stim”. “Nu e nici un controlor, careva care sa stie ?”. “Nu”. “OK, cand va apropiati de Varanasi, da un SMS”. Sar intr-o ricsa si o tai spre Gange.

Plimbarea pe malul Gangelui este fabuloasa. Totul, absolut totul nu poate sa nu-ti sugereze ca e un lucru sfant – sute de oameni se balacesc intr-o apa absolute imputita, mii de vaci se plimba pe maluri, peste tot se fac puje, iar zidurile cladirilor, adevarate palate sunt pictate cu imaginile lui Vishnu, Shiva, Rama & co. Nu dureaza mult si am parte de companie… Un tip istet, vorbitor de limba engleza destul de bine intra in vorba cu mine… imi povesteste ce e pe acolo… Imi spune ca ne invidiaza ca noi, sahibii suntem ca fluturii… De ce ca fluturii ? Zburati peste tot, nu aveti probleme, vedeti multe locuri noi, interesante… Probabil are dreptate. In fine, ajungem si la subiectul fierbinte – fratele lui are un magazin de matase, n-as vrea sa-l vizitez… Nu, dar ii promit ca a doua zi ma voi plimba cam in aceleasi locuri cu doua fete, sigur dornice de matase ! Ajung si la locul in care sunt incinerati mortii. Fac o donatie pentru cumpararea de lemne. Mii de saraci se tarasc spre Varanasi si nu au bani pentru incinerare… Lemnele sunt putine si scumpe, asa de multe ori, unele cadavre asteapta destul pana sa fie arse… si atunci sunt arse partial ca nu s-a strans atata lemn cat trebuie… asa ca se iau partile din corp nearse, ba o mana, ba un cap si se arunca in Mama Ganga…

Gara Varanasi Cantonment, ora 14:00

Ma intorc la gara. Cam aceeasi atmosfera – vaci si indivizi care dorm dusi. Functionarul de la informatii – acelasi. Ma duc direct – “Cand soseste trenul Swatantra ?”. Se aude un semnal de pe peron. “Sir, trenul Swatantra tocmai a intrat in gara Varanasi” imi spune zambind si oficios … Tasnesc pe peron… un tren lung de vreun kilometru intra in gara. Este Swatantra… Are 5 ore intarziere… Din intamplare, sunt langa usa pe care coboara Adriana si Elena… Iarasi kharma. “Cum a fost ?” intreb in timp ce filmez coborarea din tren. “Groaznic” zice Elena… Nu sunt singuri, aproape tarasc dupa ei doi nemti verzi la fata care de abea se tin pe picioare. Au mancat lassi prin tren si apoi si-au petrecut ore intregi la WC.. Le iau rucsacurile si intram toti 5 intr-un taxi Ambassador. Ambassador este masina nationala a Indiei, masiva, aducand cu o Volga, este copia unui model Morris Oxford III, o masina produsa in Anglia la mijlocul anilor 50… Ambassador continua sa fie produsa in India chiar si in zilele noastre. Ii spun soferului atat hotelul cat si pretul sa nu mai stam la povesti de negociat. Ajungem la Surya unde gasim o camera si pentru nemti, niste bellboy ii duc aproape pe sus cu tot cu bagaje.

Intre timp fetele, tusti in gradina. Au calatorit mai mult de 13 ore intr-un vagon “sleeper” unde au fost in centrul atentiei tuturor care nu parca nu mai vazusera europence… Dar ce e mai trist, nu au de gand sa iasa din aceasta oaza… Ceai, mancare, veverite… nimic nu le mai convinge sa iasa din hotelul Surya… Las, ca maine dimineata ne ducem sa vedem rasaritul peste Ganga.

gara Varanasi

Live din trenul Swatantra

Pe malurile Gangelui

pe malurile Gangelui

Pe malurile Gangelui

Pe malurile Gangelui

Pe malurile Gangelui

Sculpturi erotice pe un templu nepalez din Varanasi\

In curtea hotelului Surya – eu, Adriana si Elena