Jurnal thailandez – by Daniela. Episod 2 – Bangkok

Azi ne continuam plimbarea prin Bangkok. Dar inainte de a sari la alte monumente, Daniela va povesteste mai mult despre atmosfera si viata de zi cu zi a locului… evident cu ochii unei farangite. In plus, un bonus – intram in spatele usilor inchise din Patpong sa vedem un ping pong show si nu numai (din pacate fara poze…)

Imi permit sa intrerup sirul deosebit de logic si bine inchegat al povestirii cu cateva mentiuni general valabile despre Bangkok. Sunt cateva lucruri care te fac sa iubesti orasul asta, si cateva care te fac sa il detesti, cu aceeasi intensitate. Lucrurile care te fac sa-l iubesti sunt oamenii prietenosi, zambitori, adesea saraci-lipiti dar mereu dornici de socializare si de a-ti etala cele cateva cuvinte intr-o engleza neinteligibila pe care le cunosc; familiile de 4-5 persoane care calatoresc pe un scuter (averea lor cea mai de pret), si care se intrec in a-ti zambi si a-ti face cu mana, cu mic cu mare; orhideele si toate celelalte flori splendide care isi itesc culorile vii dintre maldare de gunoi, de pe marginea strazii sau din ghivece incropite, fara a avea nevoie de ingrijire speciala, ingrasamant sau pesticide; restaurantele „la mama si la tata”, uneori nu mai mult decat o umila taraba, cu cateva mese de plastic si o familie intreaga care se intrece in a pregati cele mai delicioase mancaruri thailandeze, atat de simple si oneste; calugarii si calugaritele, care fac parte din peisajul cotidian, dar care exercita asupra mea o fascinatie aparte, si pe care va recomand sa ii vedeti (de fapt doar pe calugari) dimineata devreme, cand se plimba cu bolurile lor sa primeasca ofrande de mancare, si care nu inceteaza sa ma surprinda: am vazut calugari cu hands free-ul itindu-li-se din ureche, cu castile albe de la ipod atarnandu-le peste roba, chiar si unul mai sturlubatic din Koh Phangan care a incercat sa ma acosteze pe plaja; preturile incredibil de mici la cazare si mancare; multitudinea de fructe exotice al caror nume probabil n-o sa il afli niciodata; raul Chao Praya; arhitectura si culorile vii ale templelor; engleza hilara a thailandezilor, cel mai bine pusa in valoare prin omniprezentele racnete „Thai masaaa! Vely gu fo you! Vely naaai!”, „Fity baaa! I make discouuu! Vely cheeap! No buy just loooook!”, „Miiiiiss, you vely beautifuuuu! Yo feis vely naaai!”, precum si totala lipsa de reactie la orice tentativa de a vorbi engleza normala – ori vorbesti ca ei, ori nu capeti nimic (pont: Nu incercati sa spuneti ca sunteti din Romania. Veti obtine doar priviri goale. Se numeste Lo-Ma-Ni-A, silabisit. Asta poate genera ranjete largi, insotite fie de „Aaaa, Eulooop, vely naaaai”, daca e mai saracut cu duhul, fie marturia ca sunteti primii romani pe care ii vede, fie preferatul meu: „Lo-Ma-Ni-A! Oooo, Ha-giiii, Mutuuuu, vely guuu!”) si nu in ultimul rand, minunatele magazine de carti uzate, pe care le-as fi carat integral acasa, daca limita greutatii bagajelor mi-ar fi permis-o. Si ar mai fi multe lucruri care te fac sa iubestu Bangkokul, unele dintre ele valabile pentru toata Thailanda. Dar sunt si chestiile care te fac sa il detesti, sau cel putin sa te enervezi bine: caldura si umiditatea sunt criminale, la orice ora din zi sau din noapte, si vei asuda abundent pe toata perioada sederii, la fel ca si toti ceilalti farangi (albi); aerul conditionat, culmea ospitalitatii in Thailanda, omniprezent in hoteluri, magazine, taxi-uri si micorbusuri, care este astfel setat incat sa nu il poti da mai incet sau mai putin rece – el stie doar doua variante: oprit sau pornit la putere maxima, mentinand temperatura camerei la 16-18 grade, si care iti va garanta cu generozitate multe seri in compania mucilor, tusei de tebecist si eventual a febrei; traficul absolut nebunesc – singura regula este ca nu exista nicio regula – masini, scutere, autobusuri, tuk-tuk-uri, biciclete, pietoni, toate curg in toate partile la viteze ametitoare si fara nicio grija fata de siguranta circulatiei; inisistenta vanzatorilor si a cersetorilor, care vad in „omul alb” o vaca numa’ buna de muls; binevoitorii si conducatorii de tuk-tuk care colcaie pe langa obiectivele turistice, gata mereu sa mai tepuiasca vreun turist naiv cu eterna poveste ca locul e inchis pentru sarbatoare/renovare/zi libera/apocalipsa si ei iti pot oferi o incursiune aproape moca spre un alt loc fabulos, urmand sa te aduca inapoi – da, da, dar noi suntem romani si suntem unsi cu toate alifiile; poluarea ingrozitoare, care te face sa simti cum ti se depune pe plamani o pelicula de smog; lentoarea frustranta a thailandezilor (atat in fapta cat si in gandire), perfect justificata de zicala „Mai pen rai” (un fel de „las-o, ma, ca merge-asa”) si care iti poate provoca dorinte criminale, in timp ce iti vine sa urli „Bine, bine, da’ ASTAZI!”.

Revening la Bangkok-ul nostru, iata-ne pe noi, temerari ardeleni in cautare de senzational, ca ne interesam „pe dupa blocuri” si o pornim spre Ping Pong Show, notorie distractie nocturna pentru farangi, care poate fi gasita intr-unul dintre cartierele cu patratel rosu, Patpong sau Nana Plaza. Noi am mers in Patpong.
Contra sumei modice de 600 de baht de caciula, negociata la sange, am fost introdusi intr-un bar obscur, localizat pe o alee pe care mi-ar fi frica sa merg si ziua. Dar suntem romani, urmasi de-ai lui Avram Iancu, si nu ne temem de nimic. In barul mic, jegos si claustrant, fum de-l taiai cu cutitul, fetze thailandeze dubioase, stroboscoape kitschoase si vreo 50 de farangi asezati pe scaune in jurul unei scene micute. Am platit cate o bautura de calitate si provenienta indoielnica la o matusica libidinoasa si am luat loc, aproape de scena, la o masuta umeda si lipicioasa, sa urmarim show-ul. Si show am capatat! Poate banuiti in ce consta acest ping pong show, dar mai mult ca sigur ca nu stiti ca nu e vorba doar de trucul cu mingile de ping pong. O, nuuu! Sunt mai multe tantici, de varste si forme diferite, toate thailandeze (mai mult ca sigur ca din provincia nord estica Isaan, care furnizeaza majoritatea lucratoarelor in aceasta nobila industrie). Fiecare dintre aceste cucoane are numarul sau. Pentru cei care nu s-au prins, in timpul show-ului, doamnele se urca pe scena si executa diverse numere de arta/acrobatie/indemanare cu partile intime. Asa ca am putut admira numarul cu tigarile fumate cu alta parte corporala decat gura, numarul cu fluierul de arbitru, variatiuni pe aceeasi tema a numarului cu scoaterea obiectelor din locuri absconse: ghirlanda de flori, panglica, sirag de beculete de Craciun aprinse, chiar si lame (de fapt pe asta din urma eu am ratat-o, pentru ca toata aceasta expunere a intimitatilor imi produsese o intensa dorinta de a vizita „little girls room”), numarul cu deschiderea sticlei de suc cu dop metalic, numarul cu tanti care a desenat ceva cu un marker si a scris „Welcome to Thailand”, pe cel cu tanti care lansa darts si spargea baloane si care apoi a stins lumanarile de pe un tort, numarul cu tanti care lansa banane pe care alta tanti le prindea cu gura, evident numarul cu mingile de ping pong care trebuiau aruncate intr-un pahar, si, preferatul meu, numarul in care o doamna a venit cu doua sticle de 0,25, una cu apa si una goala, s-a asezat pe spate, si-a turnat apa, s-a ridicat si a deversat in cealalta sticla un lichid care aducea a cola. Ta-daaaa!
Cineva spunea o data ca practicantele thailandeze ale cele mai vechi meserii (si, implicit, suratele lor practicante ale unor meserii adiacente) sunt cele mai plictisite femei din lume. Ii dau dreptate, dupa ce am vazut intermezzo-urile dintre numere, in care cucoanele se urcau pe scena si dansau mai plictisit si mai tzapan decat o octogenara cu artrita.
De la ping pong show ne-am intors la hotel cu tuk-tuk-ul. Prima si ultima data in aceasta vacanta, pentru ca amicii mei sa-si faca damblaua de a experimenta acest mijloc de transport.

Insecte prajite – yumyyyy… ce bune sunt… sunt crocante !

Nana Entertainment Plaza (NEP) – un mall al sexului

Katoey langa Nana

Viata pe rau

Si viata pe sosea

Dar totusi Thailanda inseamna si foarte multa verdeata si natura