Veronica – profesoara in Mongolia. Episod 2

Ce ai vazut in Mongolia ? Ce te-a impresionat … Pozitiv, dar si negative.
Eu nu am apucat sa vad hot spot-urile Mongoliei. Am vazut aproape toate muzeele din Ulan Bator ca nu puteam sa plec prea departe pentru ca aveam de predat. Am interactionat mai mult cu oamenii de acolo si cu calatorii care veneau cu povesti. Am fost la Karakorum, vechea capitala a lui Ginghis Han, am fost de cateva ori in parcul national Telelj pentru ca e aproape de capitala. Mi-am programat un tur de o saptamana in desertul Gobi dar nu a fost sa fie pentru ca se îmbolnavise una dintre fete si incepuse si isteria cu pandemia H1N1 iar cei din Mongolia inchisesera accesul intre capitala si provincii.
A fost destul de trista dar impresionanta perioada. La o populatie de mai putin de 3mil (2.7 mil in 2009), la 2 saptamani dupa izbucnirea pandemiei in tara, s-a hotarat sa se reduca caile de raspundire a ei pentru a proteja populatia si asa mica. Astfel, au inchis scolile, muzeele, cluburile, doar restaurantele puteau functiona pana la ora 9, in general toate evenimentele cu public au fost anulate. Pe langa asta, au fost anulate toate cursele interne de transport feroviar si auto, era gol pe strazi. Imi povestea cineva cum statea cu niste amici intr-un bar, undeva in spate, cu lumanari, ca sa nu fie vazuti din strada.
M-a impresionat foarte mult peisajul Mongoliei si cerul care e deosebit de albastru, m-au impresionat oamenii care traiesc simplu in iurta, unde dormitorul, bucataria, sufrageria si livingul sunt in același spațiu. Desigur, asta se intampla la tara, dar in capitala majoritatea au fost atinsi de microbul consumerismului si idealurile lumii vestice.
Ce nu mi-a placut este ca multi de la tara vin la oras in speranta unui trai mai bun si ajung sa bea mult si sa stea pe strazi. E o problema sociala la nivel national. Renuntarea la modul de viata traditional din cauza unei epidemii care omoara animalele sau alte aspecte nefaste si migrarea catre oras.

Cum sunt mongolii ? Prin ce sunt diferiti de noi, romanii ?
Mongolii sunt oameni foarte flexibili, probabil datorita naturii lor nomade, nu sunt foarte harnici asa cum sunt chinezii dar sunt foarte descurcareti.
Mai sunt si foarte comunicativi, asteptam undeva cu profa de engleza si in cateva minute aceasta a intrat in vorba cu o alta femeie de alaturi si au vorbit vreo 5 minute pe un ton cu care vorbesti doar cu oameni pe care ii cunosti si am intrebat-o daca o cunoaste si a zis ca nu doar ca asa intra ei in vorba unii cu altii.
Mai sunt si plini de viata si dornici de distractie. Cluburile de noapte din UB sunt foarte populate pana spre dimineata.
Fizic, sunt destul de inalti si bine facuti fata de alte popoare asiatice.
Si mai e ceva care m-a facut sa ma simt incomfortabil la inceput, mongolii sunt oameni care nu isi fac planuri in mare parte, totul se intampla spontan in functie de mersul lucrurilor, a starii si asa mai departe.

Ai calarit ? Ai dormit la yurta ? Cum e ?
Am calarit de cateva ori. Caii mongolilor sunt mai mici decat caii de la noi dar foarte iuti, altfel nu ajungeau pana in Europa in secolul XIII. Am dormit si la iurta, a fost cam frig, dar e interesant ca vezi cerul noaptea prin unicul gol din varf, ca ferestre nu au. Iurtele sunt de diferite dimensiuni, unele sunt imense – dar toate sunt construite dupa acelasi principiu.

Ce poti sa faci in Mongolia ca turist ?
In Mongolia poti petrece cam 3 saptamani ca sa gusti cate un pic din toate. Desertul Gobi e o destinatie care nu trebuie ratata. Pentru a vedea Gobi e nevoie de cel putin 7 zile, agentiile locale organizeaza astfel de excursii, pretul minim e de 30$ pe zi, transport si mese incluse.
Lacul Khuvsgul – care e si cea mai mare rezerva de apa potabila a Mongoliei, dar si pe plan international e in top. Se afla in Nord la granita cu Rusia. Muntii Altai din vestul Mongoliei sunt vestiti datarita diversitatii popoarelor locale, aici au loc si festivalurile pentru dresarea vulturilor de vanatoare.
Mai e Karakorum cu manastirea Ednee Zuu, una din cele mai vechi manastiri budiste din Mongolia, care a scapat de demolarile facute la comanda lui Stalin. Din vechea capitala nu a mai ramas aproape nimic pentru ca erau constructii facute din materiale perisabile, plus iurte ca locuinta mobila. Se lucreaza acum la un sit arheologic in care s-au gasit niste urme de cladiri.

Ce ai mancat ? Oaie, oaie, oaie sau mai sunt si alte feluri de mancare?
Bine ai zis, oaie, oaie si iar oaie. A fost chiar buna oaie gatita la ei, aveam un restaurant preferat de-al localnicilor si initial nu stiam decat cateva feluri de mancare, dar le-am descoperit treptat luand la intamplare cate ceva. Bucataria mongola e compusa in primul rand din carne si lactate, produsele locale si apoi mai sunt fainoasele si orezul de la chinezi. Grasimea este mai apreciata decat carnea. probabil pentru ca tine cald. Nu am vazut insa oameni obezi, cred ca frigul consuma excesul.
Aici e un mic ghid de bucatarie mongola: https://www.mongolfood.info/en/

Cum sunt studentii din Mongolia ? In ce limba ati comunicat ?
Studentii sunt mult mai familiari cu dascalii decat la noi, nu doar cu mine ca eram mai apropiata ca varsta cu ei, dar si cu cei mai in varsta. Relatia aceasta m-a surprins placut. Nivelul invatamantului de acolo este cu mult sub cel din Romania. Am vorbit si in rusa, si in engleza, dar nu iti imagina ca toti stiau, erau doar cativa cu care comunicam. La fiecare lectie venea o profa care traducea din rusa ce prezentam eu. A fost nevoie de multa rabdare ca totul se desfasura in stilul mongolez, se intarzia, dar se iesea bine pana la urma.

Ai dat o fuga si la Beijing ? Cum ti s-a parut ? Orasul, cultura, oamenii.
Am fost la Beijing doar o saptamana inainte sa ma intorc spre casa. M-a impresionat curatenia, ordinea si calitatea serviciilor in Beijing, dar m-au dezamagit oamenii de cateva ori, desi am stat atat de putin. Si atitudinea oamenilor nu mi-a placut: pareau ca profita de pe urma ta, nu c-ar fi facut lucrurile cu drag. E exact ca diferenta pe care o simti la piata, cand cumperi de la femeia care vinde lamai si kiwi la patron si apoi cumperi rosii si patrunjel de la o femeie de la tara.
Am fost in cartierul de arta 798, impresionanta reabilitare a unei foste foste fabrici militare. Apoi am vizitat de doua ori cartierul Olimpiadei din 2008 si sunt intr-adevar spectaculoase constructiile realizate. Cultura si arta Chinei cunoaste o resuscitare care e asociata cu prosperitatea economica, desi inca multe concepte sunt de import, din Europa mai ales. In ultimii ani, au inceput sa se afirme si figuri locale, ma refer aici la arta si arhitectura – dar probabil ca si in alte domenii e valabil.
Mi-a placut foarte mult mancarea, am gasit un cartier unde erau restaurante unul langa altul, de cand l-am gasit doar acolo mancam. Dupa austeritatea alimentara din Mongolia, diversitatea din China a fost un deliciu.

China sau Mongolia ? Ce preferi ?
Mi-e dificil sa aleg, sunt foarte diferite, Mongolia e foarte salbatica si slab dezvoltata, China e e un titan economic.
In China am fost doar in Beijing, si am vazut o mica parte din traditia locala, hutong-uri si templele au redat un pic atmosfera. As vrea sa ajung cu alta ocazie in Sudul Chinei, am vazut o expozitie cu peisaje fascinante.
In Mongolia cei care nu sunt localnici se saluta pe strada daca e in afara sezonului turistic pentru ca sunt foarte putini din afara. In China in schimb sunt foarte multi expati si imaginea autentica isi pierde din farmec.
In acest moment as alege Mongolia pentru oamenii pe care i-am cunoscut si care imi sunt dragi.

Ce le-ai recomanda celor care se gandesc sa viziteze Asia si pun Mongolia pe lista de “potentiale destinatii, dar nu stiu”
Le-as recomanda sa mearga acolo doar celor care au aventura in cap si le plac activitatile in aer liber. Iar vizitarea celor care inca locuiesc in iurte si pasc animalele iti reaminteste de traiul simplu si de cat de putin avem nevoie pentru a fi fericiti si a nu ne amagi cu iluzii.
Mongolia e o tara care fascineaza prin contraste, gen Luis Vuitton in centru si cartierul mizer de iurte la periferie, drumuri in paragina si masini de teren Toyota si altele…

Care e urmatoarea ta destinatie ?
Armenia. Era planificat sa merg acolo vara trecuta, dar am ajuns in Mongolia. Imi place foarte mult muzica armeneasca, dar si arhitectura de piatra. Ma fascineaza intr-un fel rafinamentul culturii istorice a acestei tari, care nu se mai evidentiaza astazi pe harta lumii.

Veronica cu Irchin Sanaa

Asta da vultur !

Gata de calarit ?

Calare…

Demontarea unei iurte

Veronica si studentii ei

Doua femei de la piata

Un calugar si un luptator…

Nunta la Ulan Bator

Manastirea Gamden

Orchestra mongola

Cubul de apa – bazinul olimpic din Beijing

Dansand prin parc…

La Templul Cerului, Beijing

Categorii:
Interviu · Mongolia

Comentarii

  • Razvan Pascu spune:

    Scuza-ma, dar daca te-au dezamagit oamenii in Beijing atunci nici nu as vrea sa stiu ce parere ai despre romani….

  • Vera spune:

    Draga Razvan, eu am avut ghinionul sa intalnesc niste personaje in China care m-au dezamagit (nici nu merita sa povestesc), nu generalizez, a fost o experienta, am stat doar o saptamana, din 1,3 miliarde, 3 oameni nu fac o statistica, doar un discomfort de moment care te face sa fii mai precaut data viitoare.

  • angela sanda floroni spune:

    mi-a placut tare mult sa aflu noutati despre zona mea preferata Mongolia.
    Ma fascineaza de mica aceasta parte a lumii si-mi pare nespus de rau ca nu pot sa vizitez asemenea locuri de pe pamnant. Curand voi intra in pensie si speram ca odata cu pensionarea sa pot vizita locuri pe care le-am visat de mic copil, dar nu va fi asa niciodata pentru ca nu-s bani; asa ca ma multumesc cu poze si descrieri ale celor care pot sa vada minuni ale pamantului si le prezinta si altora sa se bucure de ele. Multumesc pentru postare si informatii. Cu bine.

  • Vasile spune:

    Fascinanta povestirea ta despre Mongolia.

  • Vasile spune:

    Interesanta aventura ta in Mongolia

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest