In Spatele Ultimei Cortine de Fier. Episodul 10 – la munte – templu budist si Expozitiei Prieteniei Internationale

Am ajuns la munte ! La Myohyangsan ! Aparent este un soi de Vale a Prahovei a Coreeii de Nord, dar din pacate nu e nici o lumina afara si nu vad decat un singur hotel (singurele lumini aparute dupa kilometri buni). Il cheama Hotelul Hyangsan, un alt gigant a la Nord Coreea cu restaurantul rotitor de rigoare din varf… Spre deosebire de cel din Pyongyang, restaurantul rotitor nu se roteste si e cam parasit.

Intram in receptie. Nici hotelul nu pare mai insufletit. Holul de intrare este gigantic, neoanele chioare, vanzatoarea de la shopul cu tuburi Gillette, rochii traditionale si papusi de lemn la fel de plictisita. Dar dintr-odata locul mi se pare mult mai autentic si mai prietenos. Urc in camera… e mare, are si balcon… si in plus, spre deosebire de camera din Pyongyang, are telefon cu disc si televizor fara schimbator de canale (d-ala setat pe canalul 1 al televiziunii nord-coreene)… Cool, asta chiar e autentic.

Cobor la receptie. Restaurantul e inchis, dar exista deschis un bar de noapte. Dau peste ghid. Ii zic sa iesim la o bere (berea nord-coreena este chiar foarte buna, aparent e produsa de o fabrica cumparata din Anglia). E cam obosit si imi zice ca are de scris “raportul zilei”. Wow, ce declaratie nevinovata. “Da ce, scrii raportul zilei”. “Da, toti trebuie sa scriem” imi zice… Asta e, omul are de lucru, nu il retin… Noroc ca dau peste un australian aflat singur in vacanta (flancat de 2 ghizi + sofer). Apare si gasca lui de ghizi, ghidusa mea, soferul, par foarte veseli… locul asta pare un cuibusor de nebunii… toti par foarte destinsi de cand au iesit din Pyongyang, orasul-armata. Oricum am sesizat de cateva zile ca ghidusa + soferul = love. Chiar si in bar, barmanitele sunt puse pe sotii si rad mai mult decat toti participantii de la Arirang la un loc. Punem de un meci de billiard Coreea de Nord – Restul Lumii (adica cele 2 barmanite vs eu + australianul). Nu avem nici o sansa… coreencele legate la ochi si cu catuse la maini ne-ar bate fara drept de apel… aparent biliardul e unul dintre putinele distractii permise in Coreea de Nord, iar fetele care lucreaza in baruri sunt experte antrenate zi de zi.

A doua zi dimineata… ultima zi in Coreea de Nord. Deschid ochii, ies pe balcon si nu ma pot abtine – panorama este superba – munti, o vale simpatica, aer curat… Hotelul cam mare, dar asta e. Micul dejun in viteza si plecam la vizitat.

Primul obiectiv – templul Pyohon – aparent este cel mai important monument religios din Coreea de Nord datand din anul 1044. La un moment dat, l-am intrebat pe ghid despre religia in Coreea de Nord. Mi-a spus ca religia este libera, fiecare poate urma ce religie isi doreste, chiar recent a fost construita o biserica in Pyongyang (lucru confirmat si de Lonely Planet, dar nu am vazut-o). Il intreb ce religii sunt in Coreea de Nord. Pai, inainte de revolutie, cam 50% erau crestini, cam 50% budisti. “Si acum ?”. “Pai, vreo 95% cred in ideea Juche, restul sunt crestini si budisti”. Raman interzis… Cum in ideea Juche ? Ideea Juche e o religie ? Ma rog raspunsul este filozofic si intortocheat, dar raman cu gura cascata de inovatia nord-coreeana. Vreti o religie ? Pai va dam noi una – lasati-i pe Buddha si Isus, credeti in Great Leader, Biblia este depasita, mai bine cititi cartile lui Great Leader… chiar nu m-am gandit la asta…

In fine, ajungem la templul budist. Cateva cladiri impecabil restaurate intr-o gradina perfect aranjata… E poate singurul loc public din Coreea de Nord unde lipseste marmura. Avem o ghida imbracata tot in Mars Attacks care de abea ne sopteste cate ceva. Ajungem la templul principal. Soferul, cam dement, se pune pe jos in fata imaginilor lui Buddha si incepe sa pretinda ca se roaga… Are si un aparat foto digital (cool, man !) si o pune pe ghidusa sa il pozeze… Asta nu e intreg la minte. Apare si preotul… sau ma rog, tovarasul preot de serviciu pentru turistii straini… Bagam niste betigase, ne pozam si cu tovarasul preot (deh, pentru culoarea locala) si vizitam si restul de cladiri… Evident, ca nu exista nici un credincios, asa ca preotul e cam in somaj tehnic, ma rog, nici nu cred ca e preot. In schimb vizitam ceea ce coreenii sustin sa fie prima tiparnita din lume (inaintea chinezilor).

Gata, am terminat cu ramasitele feudale, e timpul sa ne ducem la punctul forte al zonei – International Frendship Exhibition. Reapar grupurile de turisti coreeni marsaluind cuminte – femeile in costume nationale sau uniforme scolare, barbatii in salopete sau costume. Ce este International Friendship Exhibition ? Este un complex format din doua palate gigantice in care sunt adapostite cadourile primite de Great si Dear, cadouri provenind de pe tot mapamondul. Un palat pentru Great si unul pentru Dear… Ambele in stil coreean pe afara si tone de marmura inauntru.

Din pacate, nu va pot oferi poze din interior pentru ca fotografiatul era interzis. Ce pot sa va spun este ca in palatul lui Great se afla mai bine de 100.000 cadouri raspandite in circa 120 de camere. Iti trebuie cateva zile sa le vezi pe toate, facand jogging. Ca sa va dati seama mai bine, va pot spune ca mult mai familiarul Louvre nu are decat 35.000 obiecte in colectiile sale – Great Leader are cam de 3 ori mai multe. Si in plus, mai e si palatul cu cadourile pentru Dear…

Colectiile sunt organizate pe tari si zone geografice. Probabil nici o tara nu a scapat sa nu trimita cadouri. Vedem un tren de la Mao si o limuzina de la Stalin. Sunt mii si mii de obiecte, mici si mari, inclusiv de la persoane particulare… cel mai distractiv este o moara de vant din pseudo-portelan de Delft care se vinde cu 5 euro in magazinele de suveniruri din Amsterdam… am si eu una identica. In schimb, evident ca exista cadouri gigantice din tarile fratesti. Intram intr-o sala pe care as numi-o Sala Dictatorilor Executati – pe pereti sunt poze cu Kim in intalniri cu diversi lideri mondiali – Ceausescu, Traore, Nimeiri sau altii care meritau sa fie impuscati (Mengistu). Ajungem si la vitrinele cu cadourile din Romania – Ceausescu nu a fost un tip salon – nu i-a dat ordinul suprem “Erou al RSR”, ci doar “Erou al Muncii Socialiste” si “Steaua RSR”. In schimb, vad cadouri de la diverse intreprinderi socialiste, de la ziarul Scanteia si alte institutii. La un moment dat, descopar statuia “Ganditorului de la Hamangia” – nici nu mai stiu cine i-a daruit-o (este, evident, o copie). Incep sa-i povestesc ghidului despre Ganditor (e timpul sa-l ghidez si eu), dar ma intrerupe brusc. O ia la fuga si o aduce pe responsabila de sala. Ma roaga sa-i spun povestea Ganditorului pe care el o traduce, iar responsabila de sala ia notite. La sfarsitul povestii, amandoi se inclina respectuos si imi multumesc !

Apoteoza este evident la final. Ultima sala adaposteste o statuie imensa al lui Great in spatele caruia se afla o imagine rurala bucolica, se aud ciripituri de pasarele si muzica de “Album dominical”… Ne inchinam pentru ultima oara si purcedem la al doilea palat.

Daca palatul lui Great era plin de cadouri imense, scumpe, fastuoase, cadourile lui Dear sunt mult mai putine, mai ieftine si mai putin pompoase (Dear a venit la putere in 1994 cand comunismul cam disparuse), Aici, apar insa cadourile mai moderne – televizoare LCD, telefoane mobile, video-recordere, cadouri de la companii cum ar fi Hyundai, dar si sapca de baschet semnata de Michael Jordan adusa de secretara americana de stat – Madeleine Albright care a fost pe la Pyongyang. Sunt si cadouri romanesti, dar nu cine stie ce, remarc o cupa oferita de Federatia Romana de Baschet ! (Dear este un mare fan de baschet).

Sfarsitul este intr-un balcon cu o vedere superba si cu un magazin de suveniruri plin cu picturi si alte opere artistice… Si cu aceasta se termina turul in Coreea de Sud.

Ne intoarcem la hotel, ne luam bagajele si o tulim pe autostrada spre aeroportul Pyongyang. Ghidul ne face o recapitulare foarte didactica a ce am vazut in aceste 5 zile si apoi ne pune sa ascultam slagare indragite la postul de radio – multe melodii figurau in playlist-ul postului romanesc de radio inainte de 1989… Din pacate, la un moment dat, microbuzul nostru “moare” pe autostrada… ups si noi avem avion spre Beijing, iar masini pe autostrada nu sunt sa bagam un autostop… cu chiu si vai, soferul reuseste sa porneasca si plecam cu ceva emotii spre aeroport… unde ajungem triumfatori si la timp. Ne luam mobilele pastrate cu sfintenie in depozitul aeroportului si le dam drumul – nu exista nici o retea prin zona…

Ne luam la revedere de la ghizi, pupat toti Piata Independentii si trecem de punctul de frontiera unde dam peste cuplul format din american si brazilo-japoneza. Vom avea foarte mult timp de socializat pentru ca vom zace pentru vreo 3 ore intr-o sala cu un tax-free obosit (dar care vinde Coca Cola la 2 litri !), uitandu-ne la un televizor care transmite non-stop cantece patriotice in stil karaoke (versurile sunt scrise pe ecran, iar fundalul este asigurat de imagini bucolice)… Sa fie un experiment comunist sa vada cum pot rezista capitalistii la un astfel de program TV?… Nu, se pare ca e o mare furtuna in Beijing si avionul a plecat cu intarziere. Pe pista, vreo 10 aeronave ale Air Koryo zac fara nici o intrebuintare… pe vremuri, erau mult mai multe curse, azi sunt cateva pe saptamana, spre Beijing si Habarovsk, in Extremul Orient rusesc.

Pana la urma, apare si Airbus-ul lui Air China si plecam spre China… La revedere, Coreea de Nord, a fost o experienta cu adevarat de neuitat. Ma voi intoarce ? Poate… dar in anul 100 al calendarului Juche.

Holul hotelului Hyangsan

tot de prin hol

Shop-ul cu de toate

Camera mea

Telefonul, radioul si telecomanda pentru televizor

la biliard cu australianu…

si coechipiera mea nord-coreeana

Panorama din hotel… tara diminetilor linistite

Templul budist

Eu si tovarasul preot

Souvenir shop… sa nu credeti ca nu exista asa ceva

Expozitia prieteniei internationale – in stanga, palatul lui Great, in fund cel al lui Dear

Palatul lui Dear e in stil coreean traditional

Turisti nord-coreeni marsaluind cuminti

Si evident, shopul din palatul cadourilor lui Dear

Dar vederea este superba

Daca va doriti sa stiti cum arata hotelul de la munte… parca e Orizont-ul din Predeal

Gata de plecare

Tax free shopping in aeroport 🙂

Si sala de asteptare cu televizorul karaoke

Gata de plecare…

Welcome to Beijing !