In Spatele Ultimei Cortine de Fier. Episodul 9 – Muzeul Razboiului Coreeii si Palatul Pionierilor

Ne-am plimbat pe dealuri, am vazut o armata de eroi, hai sa vedem si ce au facut baietii si fetele astea de merita atatea statui… Si unde sa afli mai bine decat in Muzeul Razboiului Coreeii ? Ma rog, numele oficial este lung si pompos si va rog sa-l retineti ca va voi asculta la teme: Monument to the Victorious Fatherland Liberation War 1950 – 1953. Uf, a fost greu, dar l-am retinut.

Nu cred ca mai e cazul sa repet ca cladirea este in acelasi stil – Casa Poporului ca peste tot. Probabil ca tara produce multa marmura, altfel nu s-ar fi putut construi atat de mult. Nu stam prea mult si apare ghida oficiala – este imbracata militar, este tipa si nu stie limba engleza. Dar nu conteaza, avem ghizii nostrii cu noi, asa ca traducerea e asigurata. Obisnuit cu baiatul de ieri de la Panmunjon, ma asteptam ca doamna sa faca niste instructie militara cu noi, dar dimpotriva a fost destul de moale… adica chiar placuta desi nu ne-a spus nici un banc. Oricum cea mai tare, rafinata si relaxata a ramas tot ghida de la Palatul de Studiu al Poporului.

Doua cuvinte despre Razboiul Coreeii. Imediat dupa infrangerea Japoniei in al doilea razboi mondial, tara a fost ocupata de sovietici (la nord de paralela 38) si de americani la sud de fatidica paralela. Am intrebat si eu de ce tocmai aceasta nevinovata paralela a fost folosita pentru separare. Aparent, sub ocupatie japoneza, tot ce era la sud de paralela 38 era considerata parte componenta a Japoniei, iar ce era la nord, era un soi de colonie, sau protectorat. In Nord, Armata Rosie i-a impus pe comunisti si pe tanarul Kim. In Sud, americanii au facut prostia de a-i aduce la putere tot pe cei care colaborasera cu japonezii (imensa majoritate a rezistentei anti-japoneze a fost practic comunista si deci americanii nu au avut de unde sa gaseasca dizidenti coreeni anti-japonezi). Evident ca marea masa a sud-coreenilor a fost extrem de suparata pe americani, au izbucnit lupte de rezistenta, iar in 1950, cand trupele nordiste au intrat in Seul, comunistii lui Kim Ir Sen au fost intampinati ca niste adevarati eliberatori.

Unul din punctele pe care ghizii se tot chinuiau sa ni-l bage in cap inca de ieri de la Panmunjon este faptul ca Sudul este cel care a atacat primul. Nu numai ghizii, ci si muzeul are sali intregi dedicate sustinerii teoriei ca Sudul a fost primul care a atacat. Toti au ramas masca cand le-am spus ca mi se pare irelevant cine a atacat primul, atata timp cat Nordul a avut parte de o primire triumfala asigurata de milioane de sud-coreeni (astazi, sud-coreenii probabil vor nega cu hotarare…). Trupele nordiste, sprijinite de rezistenta din sud au spulberat trupele sud-coreene si dupa cateva saptamani, atinsesera tarmul sudic al Coreeii… se parea ca razboiul se va termina cu victoria incontestabila al lui Kim Ir Sen si transformarea Coreii intr-un stat comunist.

Si asa ar fi fost daca americanii oripilati de a mai vedea inca o natiune transformata in stat comunist (China devenise Republica Populara doar cu un an inainte, iar SUA de abea salvase o republica capitalista in micul Taiwan) si-au mobilizat trupele din Filipine, Okinawa si Japonia si impreuna cu cativa aliati mai mult simbolici (mai putin trupele filipineze care au contribuit din greu) au debarcat la Inchon (acolo unde e acum aeroportul intercontinental al Seul-ului) sub comanda legendarului general MacArthur. Trupele americane au taiat armata nord-coreeana in doua, a distrus-o pe cea ramasa in sud, a atacat Pyongyang-ul pe care l-a facut praf si pulbere si au ocupat o buna parte din Coreea de Nord, inclusiv capitala. Kim s-a retras in muntii din Nord unde se pregatea de ceea ce stia mai bine – razboi de partizani. Dar surpriza a fost totala atat pentru americani, cat si pentru nord-coreeni cand de peste granita au aparut nu mai putin de un milion de voluntari chinezi ! Oficial, milionul de chinezi erau tarani si muncitori care oripilati de crimele americane si-au lasat plugul si strungul, au pus mana pe mitraliera care probabil o tineau acasa, si-au luat tancurile din fata blocului si avioanele de lupta parcate pe la bunicul pe acasa si au plecat sa-i salveze pe fratii lor coreeni. Ei bine, povestea asta e cam cusuta cu ata alba, milionul de chinezi erau sigur trupe combatante tocmai iesite din razboiul civil chinez care au dezechilibrat total frontul. Generalul MacArthur a solicitat folosirea bombei nucleare impotriva voluntarilor chinezi, dar presedintele Truman s-a opus. MacArthur a fost demis, iar trupele coreeano-chineze au reintrat in Pyongyang-ul facut praf si pulbere, au impins trupele americane spre sud, iar armistitiul s-a semnat tot la paralela 38. Milioane de morti si refugiati, o intreaga peninsula facuta praf dupa trei ani de lupte inversunate. Muzeul vorbeste despre o mare victorie contra americanilor, dar hai s-o spunem pe cea dreapta… Nu e vorba de nici o victorie nici pentru Nord, nici pentru Sud, in ciuda tuturor interpretarilor pro-sudice sau pro-nordiste, de fapt a fost meci nul… Dar o remiza cu milioane de victime…

Muzeul este plin cu poze si tablouri in care tanarul Great Leader ia niste decizii geniale, apar imagini din ziare sovietice, coreene si occidentale, poze de la cucerirea Seului, dar si de la debarcarea de la Inchon. Evident, nu lipsesc pozele cu inamicii care se predau cu miile. Foarte interesant pentru noi este sala unde sunt expuse reactiile internationale. Fiecare stat socialist are o sectiune proprie cu poze si fascicole din ziare.. Evident, apare la loc de frunte si Republica Populara Romana cu poze de la demonstratiile de protest din diverse intreprinderi, cu proteste ale Marii Adunari Nationale, dar si cu copii coreeni in gradinitele din Romania unde multi au ajuns refugiati – mama a fost operata de apendicita in acea perioada, alaturi de o fetita nord-coreeana la un spital din Bucuresti.

Subsolul muzeului este plin de niste exponate inedite. Am vazut numeroase muzee militare in care avioanele, tancurile si alte materiale de razboi arata impecabil… ei bine, la Pyongyang, subsolul e plin cu avioane si tancuri americane busite, distruse… sunt practic niste rable capturate de nord-coreeni. Iar apoteoza este intr-o sala plina cu diorame.

Gata, am avut parte de razboi, eroi, mausolee, restul zilei va fi mult mai light. Mai intai, insa pranzul…. De cand am ajuns in Pyongyang, ghidul ne-a tot turuit despre un restaurant in care a mancat insusi presedintele sud-coreean cand a fost in 2000 in Pyongyang si unde a mancat nu stiu ce de a fost asa de bun ca a cerut sa-i dea sa duca si acasa la Seul… si in aceste zile s-a chinuit sa schimbe programul si sa mancam in legendarul restaurant pentru a manca magicul fel de mancare… Zbuciumul lui s-a fructificat cu mult efort, trebuie sa recunosc… Am fost informati cu mandrie ca a reusit sa rezolve cu ajutorul colegilor sai – vom manca la celebrul restaurant Okryu…

Ajungem in fata unui alt restaurant gigantic (nord-coreenii au putine restaurante, dar in schimb, imense), care spre deosebire de celelalte este arhiplin. In plus, chelneritele nu mai sunt imbracate in rochiile lor lalai tip Mars Attacks, ci mult mai „modern” (vezi pozele)… Totul bine si frumos, dar chelnerita ne spune cu non-salanta ca felul de mancare super fantastic nu este disponibil, s-a terminat… Ma bufneste rasul, dar trecem peste incident… Sa nu se simta bietul ghid penibil dupa ce s-a chinuit asa de mult.

Finalul zilei trebuie sa fie cultural. In fiecare zi am fost undeva – la Arirang, la Mass Gymnastics, la Circ, ei bine, astazi mergem la Palatul Pionierilor (Mangyogdae Children Palace). Nu va mai povestesc despre cladire, evident ca este imensa, evident ca interioarele sunt pline cu marmura… Dar aici mai mult decat oriunde in aceasta tara in care oricum te simti ca acum mai bine de 20 de ani, esti cu adevarat catapultat in timp… O pioniera simpatica ne intampina in fata palatului si va fi gazda noastra. Ne va purta prin diversele sali care gazduiesc numeroase cercuri (din pacate nu pare sa existe nici un cerc de limbi straine, copiii nu vorbesc decat coreeana). Vom vedea copii extrem de talentati, cantand la diverse instrumente muzicale (inclusiv la acordeon – influenta sovietica ?), dansatori, caligrafi sau pictori. Toti sub supravegherea cate unei tovarase…

Apogeul vizitei este atins cand ajungem in marea sala a palatului unde va avea loc un mare spectacol… Cum aparem noi, strainii, coreenii sunt alungati automat din mijlocul salii, dar ghizii nu alunga un intreg sector ca la Circ, ci doar cateva randuri (inclusiv doua-trei tampon intre noi si nord-coreeni). Spectacolul este insa extrem de dragut – copii nord-coreeni sunt cu adevarat talentati, iar un pusti cu cravata de gat, dar cu o fata de om matur are o voce cu adevarat splendida… Probabil cantecele sunt despre Great Leader, partid, popor, etc, dar cum oricum nu pricepem, nu pot decat sa remarc inca odata talentul pionierilor… Isi merita cu varf si indesat florile care ne-au fost sugerate sa fie cumparate inainte de a intra in sala de spectacol.

Ne urcam in masina si plecam la drum. In seara asta vom merge undeva in nord intr-un loc cu nume imposibil, la munte, unde sunt alte doua monumente fastuase – palatele care gazduiesc miile de cadouri primite de Dear Leader (aka Lacatus) si Great Leader (aka Piturca). Drumul va fi de vreo 2 ore, dar din pacate intr-un intuneric de nepatruns (banuiesc ca am trecut si pe langa diverse asezari, dar lipsite de curent electric).. Dar despre asta in povestea de maine.

Kim Ir Sen dand indicatii pretioase in timpul razboiului

Hop, si Romanica…

care condamna la greu

dar nu suntem singuri, alaturi de noi ungurii, albanezii, cehoslovacii, polonezii…

Avioane americane

Faimosul restaurant

Si ospataritele, imbracate modern

Pofta buna !

Palatul Pionierilor

Cercul de cantat

Cercul de acordeon

Cercul de caligrafie

Cumparam flori pentru micii artisti

Sala… la doua randuri distanta de localnici

No comment.. zici ca sunt in cutie

Copii sunt foarte talentati

Sfarsitul spectacolului

Nimeni nu ii vede – instrumentistii

Publicul…