Iran – Universuri Paralele in Vechea Persie. Episod 4 – Teheran

Gata, mi-am revenit dupa atatea diamante ! Mai arunc o privire pe Lonely Planet si decid. Hai sa ne ducem la turnul Azadi ! Nimic mai simplu. Opresc un taxi, ii spun unde vrem sa mergem, mai tragem de pret si o tulim spre turnul Azadi.

Daca Parisul are turnul Eiffel, Londra – Big Ben, iar New York-ul Statuia Libertatii, ei bine, si Teheranul are un monument-simbol. Acesta este turnul Azadi, Construit in zona vestica a capitalei, la doi pasi de aeroportul Mehrabad (singurul aeroport al metropolei pana la deschiderea destul de data recenta a Imam Khomeini International Airport), turnul a fost inaugurat in 1971 de catre sahul Reza Pahlavi cu ocazia implinirii a 2500 de ani de la fondarea Imperiului Persan.

Merita doua cuvinte despre aceasta aniversare. La un moment dat, sahul s-a gandit ca n-ar strica un eveniment care sa intareasca sentimental patriotic al iranienilor si, de ce nu, sa-i lege mai strans in jurul monarhiei. Asa ca cineva a venit cu ideea geniala de a sarbatori 2500 de ani de monarhie persana. Se loveau doua obiective – se sarbatorea si statul si monarhia. S-a aprobat si propagandistii regimului s-au pus pe lucru… Buget ? Fara numar ? Asa ca in conditiile unei crize economice fara precedent, determinate mai ales de extravagantele sahului, a aparut si cireasa de pe tort care s-a dovedit sa fie bomboana de pe coliva.

Milioane de dolari s-au cheltuit pentru turnul Azadi, dar si alte monumente pe tot cuprinsul tarii, iar la Persepolis a fost construit un sat de corturi de super lux, pline de marmura si aur in care aveau sa fie gazduiti regi si presedinti, prim ministrii si staruri de cinema venite sa vada monarhia renascuta al lui Darius si Xerxes. Nici o cheltuiala nu a fost prea mare – chartere speciale aduceau zilnic fructe de mare din Caraibe, mancare frantuzeasca fina de la Maxim sau chiar si salam de Sibiu.

Dizidentii au speculat luxul destrabalat, iar popularitatea sahului in loc sa creasca, s-a prabusit la cele mai joase nivele din istorie. Sapte ani mai tarziu, parasea in graba tara de pe aeroportul Mehrabad, aruncand un ultim ochi asupra turnului Azadi.

Dupa ce tragem poza dupa poza, intram in turn. Se poate vizita, dar vom fi intovarasiti de un ghid. Ni se spune ca arhitect a fost un Iranian din Canada. Ni se spune in viteza si un nume. Dar desi am incercat sa trag niste explicatii mai subversive, ghida nu a mai zis nimic… nimic despre faptul ca turnul Azadi a fost construit de sah pentru celebra aniversare, nimic despre faptul ca arhitectul Hossein Amanat a castigat concursul de arhitectura la varsta de doar 24 ani, el fiind pe lista a neagra a regimului pentru ca este bahai, iar turnul are niste simboluri persane pre-islamice. In fine, nu conteaza asta…

Intram intr-o sala mare, intunecata peste care ne deplasam pe o scara rulanta. Ici si colo, niste cladiri din sticla laminate… Am o revelatie – este harta Iranului, iar aceste cladiri sunt niste cladiri-simbol din fiecare oras. Evident, marea majoritate sunt moschei.

Dupa ce trecem prin aceasta sala-harta, incepem sa urcam spre etajele superioare ale turnului. Privelistea este fascinanta – orasul, imens, frenetic, naucitor se desfasoara la picioarele noastra, spre nord, un masiv imens alb, incarcat de zapada, spre est si sud alte cateva dealuri complet plesuve, o autostrada cu vreo 8 – 9 benzi pe sens intra in oras, iar traficul vazut de sus e la fel de Brownian… Dar nu poti sa te desprinzi de aceasta panorama.

Dupa destule minute petrecute in varf, coboram… mai vedem destule exponate, dar cel mai distractiv este o culme a ingineriei iraniene – un robot care canta la pian, un personaj venit parca din primele episoade ale lui Star Wars.

La final, ca in orice muzeu de pe orice mapamond, dai peste magazinul de suveniruri… Dar aici, poti sa-ti cumperi si niste statui gigantice, replica a celor de la Persepolis… ma si vad cu o statuie de 2 tone pe drumul spre casa :).

Seara am petrecut-o la un restaurant din nord. Dupa ce l-am cautat cu taxiul pe mai multe strazi, am oprit in fata unei intrari flancata de faclii… E un restaurant cool, dar traditional, plin de lume buna, dar si cu un neasteptat program artistic. Autoritatile islamice au ce au cu muzica, de multe ori sunt interzise evenimente publice, dar se pare ca regula nu este de fier… Iar cantaretii pun patos, asa ca este un spectacol placut, pe langa déjà clasicul kebab cu oraz, bine udat de bere cu rodii.

Maine o vom tuli-o din capitala Iranului spre Kashan, un mic oras traditional, la vreo 200 km sud de Teheran. Am decis sa luam transportul in comun pentru mai multa culoare locala – mai intai metroul pana la autogara si apoi autobuzul de Kashan… Dar despre asta, in episodul de maine 🙂

Turnul Azadi

Prin sala – harta a Iranului

Teheranul la picioarele noastre

Va plac bulevardele largi ? Teheranul are destule

Munti inzapeziti la stanga

Munti plesuvi la dreapta

Robotul cantaret – e fratele lui C3P0 🙂

Cine vrea o statuie persana sa si-o puna in sufragerie ?

Azadi la apus

La restaurant

Sper ca nu va e foame cand vedeti aceste poze 🙂