Prima oara am aflat de cursa Budapesta – Bamako pe forumul Softpedia… Aparuse cineva care posta pe sectiunea de travel si care avea in semnatura o adresa de site care m-a facut instantaneu curios… https://www.race-to-bamako.com/… Am citit site-ul si mi s-a parut super tare… era un Paris – Dakar pentru amatori… Cum eu nu sunt un mare auto-turist, dar multi dintre voi sunteti pasionati de a vedea lumea cu masina, m-am gandit sa-i iau un interviu eroului acestei expeditii – Nicky Predescu…. Deci, la drum cu masina spre Africa !
Cine este Nicky Predescu ?
Nicky Predescu: Am 43 de ani, imi place sa calatoresc, sa fac fotografii, sa vad locuri noi, In general nu prea imi place sa stau acasa. Colectionez carti postale si timbre din locurile pe unde umblu. Lucrez in IT si asta ma leaga de birou si de computer mai mult decat imi doresc.
Calator sau turist ?
Nicky Predescu: Greu de spus! Depinde de dispozitie, de buget, de cat ai chef sa conduci. Depinde, daca vrei si de toleranta la aventura. Dupa un drum ca cel facut de noi la Bamako, nu te simti deloc odihnit sau relaxat, chiar simti ca ai nevoie de o vacanta, sa stai undeva la umbra, cu o carte in mana si un pahar cu ceva langa tine, sa faci pe turistul. In general, nu imi place ca altcineva: agent de turism, agentie, etc sa-mi faca planul cum sa-mi petrec cele cateva zile de concediu sau cum sa-mi administrez bugetul. Prefer sa o fac eu, chiar daca nu intotdeauna e perfect.
Hai sa incepem cu inceputul: de unde pasiunea pentru tinuturile indepartate ?
Nicky Predescu: Ca multi dintre noi, m-am infectat de mic, de la Jules Verne, de la Daktari…
Apoi am descoperit atlase, harti, carti de calatorie… Lumea e mare, timpul nostru e relativ limitat, e mare pacat ca il pierdem in fata unor computere!
Si hodoronc-tronc, te-ai pus in masina si ai plecat spre Bamako. Cum a aparut idea de a merge la Bamako in raid ?
Nicky Predescu: Mi-as fi dorit sa fie asa: sa ma trezesc dimineata, sa-mi beau cafeaua, sa am urc in masina si sa plec la Bamako! Dar nu a fost!
Nu aveam in ce sa ma pun si sa o iau spre Bamako. A trebuit sa ne hotaram ce fel de masina vrem, sa o gasim, sa o cumparam (am adus-o tocmai de la Cuxhaven, de la Marea Nordului si am dus-o in inima Africii la Bamako, pe malurile Nigerului) sa invat sa merg cu ea. Apoi trebuia inmatriculata, pregatita de drum, echipata, facut cateva ture de test. Trebuia sa cumparam echipament de campare, de gatit, piese de schimb pentru masina, ulei, filtre, alimente…o mie de alte lucruri. A trebuit sa facem traseul, sa studiem hartile, sa facem rezervari, sa fixam etapele, sa facem fisele de navigatie… a fost un an lung pana la start.
Cati oameni ati fost din Romania ?
Nicky Predescu: Am fost noi 4, echipa Race To Bamako, numarul 283, inca doua echipe din Bucuresti cu un Mitsubishi L200 si o motocicleta KTM si inca o echpa de 3 persoane din Brasov cu un Land Rover Freelander… dar din pacate cu ei nu am facut cunostiinta nici la start, nici pe parcursul raidului. In total 10 oameni din Romania.
Ce masina ati folosit pentru traversarea desertului ?
Nicky Predescu: Land Rover Discovery, fabricata in 1994, cumparat cu 3500 de euro si cu 175000 de km la bord. Am schimbat ceva piese pe la ea: ambreiaj, discuri de frana, arcuri, amortizoare, furtune si conducte, roti si alte catva mai marunte. Am echipat-o cu snorkel, statie radio, GPS, sand plates, portbagaj, canistre, lopeti, o sufa sanatoasa sa ne scoata din situatii neplacute si am plecat la drum.
Care e diferenta intre Budapesta – Bamako si Paris – Dakar ?
Nicky Predescu: Diferenta intre ce am facut noi si Paris-Dakar? Cam aceasi ca intre Cupa Romaniei si UEFA Champions League. Paris Dakar este un eveniment sportiv, o competitie, pe cand Budapest Bamako este un raliu caritabil, fiecare editie avand in centru un proiect de ajutorare a oamenilor din Africa. Pe unele portiuni din Maroc si Mauritania traseul este comun, asta ar fi cam singura asemanare cu fostul Dakar, in rest, dificultatea pistelor, a tereneului, ritmul de condus, masinile si echipamentul, costurile, nu sufera nici o comparatie. Pentru cineva care vrea sa guste un pic din farmecul curselor trans-sahariene, sa-si petreaca noptile in bivuacuri in mijlocul desertului, sa-si caute drumul prin savana cu harta si busola, Budapest-Bamako este o obtiune de luat in seama, mai ales de cand Dakarul…se tine in America de Sud!
Se spune ca Budapest-Bamako este o varianta low cost de Paris-Dakar!
Cum v-ati inscris in raid ? De unde ati aflat ? Cum v-ati hotarat totusi sa mergeti ? Este o competitive traditionala, cat de des se tine ?
Nicky Predescu: Intr-o seara am vazut un episod din serialul Budapest-Bamako 2007 la Travel Channel. Am vazut oameni relaxati, masini mai vechi, tinuturi frumoase cu numere sonore, dupa care tanjeam de multa vreme: Mauritania…. Mali… Bamako….Nouakchott… M-am mutat imediat la calculator si am intrat pe site-ul oficial al raliului, unde am vazut conditii accesibile de inscriere, ceva bugete, traseul etc. Desi nu aveam masina, nu stiam mai nimic despre Africa, nu stiam de unde o sa facem rost de bani, nu ne-a luat mult sa ne hotaram, era o aventura prea incitanta sa o putem rata!
Nu e o competitie veche, prima editie a fost in 2005 si se tine in fiecare an. Anul acesta a fost cam ca Dakar-ul din America de Sud: Raliul Budapest Bamako…sa incheiat la Agadir, in Maroc, dar se pare ca lucrurile au revenit la normal pentru editia din 2011, care ajunge pana la Dakar si apoi continua spre Bamako.
Care a fost traseul ? Care a fost zona mai grea ?
Nicky Predescu: La ducere, in mare a fost cam asa: Craiova – Budapesta – Venetia – Monte Carlo – Montpelier – Murcia – Tarifa -Tanger – Larache – Marakech – Ioubkal – Agadir -Tan Tan – Smara – Layoune – Nouadhibou – Nouakchott – Aleg – Kiffa – Kayes – Bamako, la intoarcere am urmat strict Ruta Atlanticului si de la NDB am mers la Dakhla – Sidi Ifni – Tarfaya – Agadir – Essaoiura – Casablanca – Tanger, am iesit din Africa la Tarifa – Gibraltar – Barcelona – Montpelier – Liublijana – Beograd – Craiova. In total au fost 16000 de km.
Cele mai grele etape au fost etapele lungi! Am avut in Europa una de 1200 de km, care a fost grea, dar suportabila si vreo cateva in Africa de aproape 1000 de km. Chiar si pe excelentele drumuri marocane sau mauritaniene, 1000 de km, adica 12-13 ore de condus sunt mult, cand conduce o singura persoana! Eram asa de obosit uneori, spre sfarsitul unei zile lungi, incat aveam impresia ca merg printr-o padure deasa, vedeam chiat copaci si tufisuri pe marginea drumului…si eu mergeam prin desert! Da stiu, am incalcat una din regulile de baza: Nu se conduce noaptea in Africa… dar situatia din teren a impus-o!
Cum v-ati intalnit cu Africa ? A fost dragoste la first sight ?
Nicky Predescu: Primul contact cu Africa a fost in port la Tanger, dupa o traversare furtunoasa a Gibraltarului feribotul a descarcat pe mal un puhoi de masini, multe de la raliu….. si haosul a inceput. Agenti vamali, comisonari, vamesi, politisti de frontiera, jandarmi, bagatori de seama…. o mare nebunie. Trecerea vamei marocane implica multe etape, stampile de pus, registre de completat. O poti rezolva repede daca dai cativa euro, o poti rezolva repede daca sti care sunt etapele sau daca ai noroc. Am preferat varianta cu cativa euro, parca 5 si un individ m-a luat de mana, m-a dus pe la toate ghiseele, sa certat cu oficialii de acolo de credeam ca o sa se ia la bataie si am rezolvat totul in vreo 30 de minute. Apoi nu am putut iesi din vama ca disparuse jandarmul de la poarta…. abia cand a aparut am plecat si noi.
Nu a fost dragoste la prima vedere…a fost o tatonare de cateva zile…
Traversarea Marocului ? Ati vizitat cate ceva sau doar ati “bagat” kilometrii ?
Nicky Predescu: Ai dreptate, la astfel de ture cam “bagi” kilometrii, iar cel care e la volan, e cel care vede cel mai putin din locurile pe unde trece. Am reusit sa rupem cateva ore si sa ratacim pe strazile din Marakech, prin Medina, pe la vanzatorii de covoare si de nimicuri de pe acolo. Apoi ne-am rezervat o zi intreaga sa traversam muntii, de la Marakech spre sud, prin trecatoarea Taroudannt, unde am urcat la peste 2000 de metrii si am dat de zapada. Apoi, lucrurile au devenit mai serioase, plecam dimineata devreme, conduceam toata ziua si ajungeam seara tarziu in bivuacuri. Intoarcerea a fost mai linistita: ne-am invartit cateva ore prin Sidi Ifni, am petrecut o dupa-amiaza si o seara in Casablanca, dar si atunci trebuia sa ajungem intr-o anumita zi in port al Tanger, sa nu pierdem rezervarea la ferry.
Maine o sa ne continuam drumul prin desert spre Mali !
Plecarea din Budapesta
In muntii Atlas
Gara din Marrakech
Prin Marrakech
Apus de soare pe malul Atlanticului
Inca cateva sute, poate mii de kilometri… o nimica toata !
