Buraimi – oaza de la granita Omanului

Cand spui Golful Persic, iti rasar in minte zgarie nori, Rolls-uri, mall-uri aberant de mari, cocalari cu aur pe ei, toti rasariti din desert precum petrolul… Toata coasta pare sa fie inundata de blocuri si cladiri faraonice din Kuwait pana in Dubai trecand prin Doha sau Abu Dhabi… Si totusi, pe coasta, exista un stat cu traditii autentice si unde poti sa vezi si sa simti adevarata Arabie, nu cea artificiala poleita si de multe ori kitsch… Acest stat este Oman. Si poarta sa de intrare este Buraimi.

Daca in zona Emiratelor sau a Arabiei Saudite, pana la descoperirea petrolului nu existau decat triburi paupere care se bateau intre ele, pe coasta sudica a Omanului a rasarit un stat puternic si bogat… Este unul din putinele state extra-europene care si-a creat un imperiu colonial intins pe doua continente in anii in care Anglia, Franta sau Olanda se bateau pe colonii – sultanul Omanului a controlat coasta estica a Africii, detinand Zanzibarul si Mombasa printre altele, dar si zone intinse din Pakistan si India. De altfel, unul din fii sultanului Omanului a format sultanatul Zanzibar care a rezistat pana in 1964, iar posesiunile din subcontinent ale Omanului au fost detinute pana la independenta Indiei si Pakistanului in 1947.

Dar dupa o perioada de aur, la un moment dat, prin anii 30 a ajuns la putere sultanul Said bin Taimur… A fost o perioada de decadenta pentru Oman… daca cu o suta de ani inainte, Omanul se batea cu tarile europene de la egal la egal, sub Said, tara s-a prabusit in haos, a fost ravasita de razboaie civile, iar gusturile conservatoare ale lui Said au facut din Oman una dintre cele mai deznadajduite si inapoiate tari de pe planeta… In 1970, unicul sau fiu, Qaboos bin Said a preluat puterea printr-o lovitura de stat si l-a trimis pe taica-su la Londra unde avea sa si moara….

Qaboos mostenea o tara care avea doar doua scoli primare si nici un liceu, doua policlinici ale misionarilor americani si 10 km de sosele neasfaltate… In plus, Omanul nu avea nici un doctor. Sultanul Qaboos a pornit in forta modernizarea tarii fara a avea petrol, dar avand foarte multa determinare… Daca vecinii lor si-au construit stralucirea pe munca expatriatilor, Omanul si-a suflecat manecile si au pus mana… Qaboos a investit agresiv in scolarizare (toate formele de educatie sunt gratuite, iar copii din sate izolate erau dusi la scoala cu elicopterul pana recent cand au fost construite sosele peste tot si s-a trecut la transportul rutier) si in omanizare… in Emirate, este o rusine imensa pentru un localnic sa munceasca… In Oman, localnici, barbati si femei lucreaza inclusiv ca vanzatori la statii de benzina sau ospatari in restaurante, lucru de neconceput pe coasta in sus.

Sunt putine tari in lume care au suferit o astfel de transformare intr-o singura generatie. Acum 40 ani, transportul era asigurat de magari, educatia consta din recitarea catorva versete din Coran sub un pom, iar asistenta sanitara era asigurata de baba satului, cunoscatoare de ierburi cu proprietati indoielnice… Cei care aveau atunci 20 ani, asa si-au petrecut copilaria… Acum, la 60 ani, conduc automobile pe autostrazi, locuiesc in case moderne, probabil au facut o facultate la 30 ani si pot folosi unul dintre cele mai moderne si complete sisteme sanitare din Asia.

Gata cu povestitul despre Oman… Dupa cum probabil va dati seama, este o tara pe care o admir. De fapt unica tara pe care o admir in Peninsula Arabica, in rest sunt niste state construite pe petrol si probabil nesustenabile cand petrolul se va termina. Desi mi-am dorit sa vizitez aceasta tara fascinanta, din pacate nu am ajuns decat in orasul de granita Buraimi… Fiind cateva zile in Dubai, am vrut musai sa merg si in Oman… si cum nu stateam prea multe zile in Golf, deci n-aveam timp sa ma duc la Muscat sau prin alte parti, am zis ca baremi sa ma duc la Buraimi.

Buraimi imparte o mare oaza cu orasul Al-Ain care tine de emiratul Abu Dhabi… In oaza s-a nascut Zayed, tatal sheikului Khalifa, actualul stapan din Abu Dhabi, dar oaza a fost disputata indelung de Arabia Saudita… Abea prin anii 70, Arabia Saudita a renuntat la pretentiile ei, iar Omanul si Emiratele Arabe Unite au dat la pace impartind oaza intre ele – de o parte Al Ain, de cealalta, Buraimi.

Din Dubai, am ajuns cu autobuzul pana in Al Ain. Singurul lucru care il stiam despre Al Ain era ca are o echipa de fotbal care in momentul vizitei mele era antrenata de stelistul Walter Zenga… Nu am vazut prea multe postere cu Zenga, de fapt nici unul, in schimb poza sheikh-ului era peste tot.

Zayed a avut grija de orasul sau natal… A investit destul de mult, dar a creat un oras mult mai autentic decat Dubaiul… beneficiaza de multa verdeata, este ordonat, dar rezonabil… Si are un aer de Arabie autentica… aici se gasesc si piete de camile, nu numai dealeri de Lexus. Si obisnuitele statui cu ibrice, pe care le poti gasi si in Dubai, si in Sharjah si probabil peste tot prin Emirate… Nu cred ca turnul Khalifa sau Burj-al-Arab sunt simbolurile Emiratelor, ci taman aceste mega-ibrice din roundabout-uri…

Evident, exista si marele palat al lui Zayed, astazi muzeu, din pacate cand am ajuns acolo, era inchis… Am aruncat o privire prin oras, am facut niste poze, nimic spectaculos, dar oricum dupa cum spuneam, mai autentic… Teritoriul omanez intra cumva ca un khanjar in mijlocul oazei… Conform hartii, parea ca exista un punct de trecere frontiera la doi pasi de oras… cand colo, tzapa ! Pe acolo, nu puteau trece decat cetatenii din EAU si Oman… Am incercat sa negociem, dar nu a prea mers cu targuiala… Poti targui aur si haine, electronice si camile, dar nu sa treci prin punctul de frontiera rezervat doar localnicilor.

Asa ca am luat un taxi condus de un pakistanez si i-am zis sa ne duca la souk-ul din Buraimi (piata)… Tipul a cascat niste ochi cat casa, a dat niste telefoane si apoi ne-a dus intr-o parcare unde un alt taximetrist i-a adus pasaportul… trecea totusi granita. Noi nu aveam viza de Oman, dar stiam ca poti intra in Buraimi fara viza, evident avand viza de Emirate. Si informatia era corecta… desi politistul de frontiera a facut niste ochi cat cepele cand ne-a vazut pasapoartele, i-am spus doar ca dam o raita prin Buraimi si a zis ok…

Si iata-ne pe teritoriu omanez… Era cu adevarat alta tara… case mai mici, mai modeste, dar fara sa para sarace… Erau niste case corecte, nimic ostentativ… aici eram in alta tara. Si pentru ca schimbarea sa fie realmente radicala, in Oman au disparut oamenii… E drept, era ora pranzului, dar nu era foarte cald… dar tipenie pe strada, ziceai ca tocmai in dimineata de dinainte cineva daduse cu bomba atomica… O senzatie ciudata… pana si bazarul pe care il credeam animat era complet pustiu… doar niste baieti somnolenti care motaiau pe jos… Singurul magazin mai interesant, magazinul care vindea khanjare, pumnalele traditionale pe care orice omanez ar trebui sa-l poarte era inchis…. Asa ca am luat-o pe jos spre fortul Buraimi.

Fortul Buraimi este probabil cel mai interesant monument din oras si posibil din oaza… Renovat pana la ultima crapatura, iti da o senzatie de putere, desi nu este nici pe departe coplesitor… Nu este foarte inalt, dar este destul de intins spre deosebire de gluma de fort din Sharjah, de exemplu… Oricum, m-am invartit in jurul lui, am cautat cele mai interesante unghiuri de pozat si cam atat… Fortul era inchis de nedejde…

Spre sfarsitul dupa-amiezii, ne-a lovit foamea… Din pacate, viata era la fel de letargica, iar populatia de pe strazi la fel de absenta… Pana la urma, luand-o la pas pe strada principala, am ochit de la distanta o firma familiara…. Sa fie vreun KFC in acest loc uitat de lume ? Ei, bine, vazusem partial bine… era tot un Fried Chicken, dar nu Kentucky Fried Chicken, ci mandrul Buraimi Fried Chicken !!! Dar pana ca BFC sa ajunga la o faima planetara, am hotarat sa gustam din alesele-i bucate… Ei bine, spre surprinderea noastra, Buraimi Fried Chicken nu avea pui ! Ci doar pizza ! E drept, daca te uiti cu atentie pe meniu, mai vezi niste urme vagi de galinacee, dar baza e reprezentata de pizza si oricum cand am ajuns noi, nu aveau decat pizza… Am multumit totusi profetului ca am gasit un loc deschis si am mancat…

Satui si cu fortele refacute, am iesit inapoi pe strazi unde, surpriza, aparusera fiintele bipede indeobste cunoscute sub nume de oameni… Inapoi in bazar, somnolentii vanzatori de adineuri se dinamizasera, pana si magazinul de khanjare se deschisese… Ce folos, ca nu am gasit ceva spectaculos… Asta e.

Am luat un taxi si ne-am intors in Emirate, in Al Ain… Dupa inca o tura scurta, ne-am urcat in autobuz si am plecat spre Dubai… Cu gandul ca intr-o zi sa ma intorc in Oman

Cum ajungi in Buraimi

In general, e mult mai usor sa ajungi in Dubai. De acolo, poti sa iei fie un autobuz (5 ore intre Dubai si Muscat, capitala Omanului) sau un zbor mai departe… Din Istanbul, Air Arabia te poate duce la Muscat la un pret decent via Sharjah.

Vremea in Buraimi

Sa nu te duci in nici un caz vara, doar daca ai sange de reptila si te bucuri cand in jurul tau totul fierbe… Daca nu, atunci perioada noiembrie – martie este cea mai buna. Pentru mai multe informatii cand e bine sa mergi in Oman, deci si in Buraimi, iata statistica meteo.

Viza Oman

Nu am niste informatii foarte clare… Inteleg ca daca vi dintr-o tara care face parte din Zona de Cooperare a Golfului, nu e nevoie de viza (deci, trebuie sa ai viza de Emirate, Bahrain, Qatar sau Arabia Saudita). In caz ca stie careva care e situatia, ii multumesc pentru un comentariu avizat.

Harta Buraimi

Click aici

Imagini Buraimi, Oman

Nelipsitul ibric – de data asta cel din Al Ain

Poarta de la intrarea in oaza

Palatul din Al Ain

In drum spre Oman

Bazarul din Buraimi

Prin bazar

Ati vazut vreodata un bazar pustiu ? Iaca la Buraimi !

Fortul de la Buraimi

Buraimi Fried Chicken 🙂

Meniul

si un meniu foarte omanez

Au inceput sa apara timid oameni pe strazi

Inapoi, in Emirate !