Trenul cu care parasim Ulan Bataar arata la fel ca trans-siberianul, doar ca are compartimente de cate 4 paturi. Noi 3 si un chinez care n-a scos o vorbulita, insotiti in permanenta de eterna muzica mongoleza ce radia prin difuzoarele compartimentelor spre disperarea noastra, niste ignoranti care nu inteleg frumusetea acestei muzichii ce rasuna in toate masinile, restaurantele, iurtele, garile, magazine si trenuri. Dar nici in China nu va fi mai roz 🙂
Ultima oprire era Erlian – orasul de granita dintre Mongolia si China. Cam acum incepea sa-mi incolteasca ideea conform careia nu suntem nici pe departe caliti si initiati in arta fina a imbulzelii. Noi, adica romanii. Odata cu oprirea trenului in statie, toata lumea coboara mai repede decat clipeste Chuck Norris si se aduna in dreptul a 2 (doua) usi, dupa care incepe China. Vreo 5-6 chinezi in uniforma tineau piept multimii care dadea buzna, lasand serii a cate 10-15 sa treaca spre ceea ce parea a fi ‘taramul fagaduintei’ in toata regula, dupa expresia multimii.
Trecem granita in China
Passport check, luggage check, gata. Iesim din gara in Erlian. Daca asemanam Khyatka cu un Caracal abandonat si proaspat pradat ca-n filme western, Erlian inca nu ajunge la acest statut elevat. E si mai pustiu, si mai pradat. In fata garii, destul de complicat, iarasi harta nu se potrivea cu realitatea. Deoarece Erlian nu este deloc un loc in care ai vrea sa petreci mai mult de 2-3 ore, planul era ca de aici sa luam ‘sleeping bus’ spre Beijing. Face cam 10 ore si ce e mai interesant e ca in loc de scaune are paturi; ma rog, patuturi pentru noi cei mai atleti.
Ne-am unit puterea mintii cu doi francezi care cautau acelasi lucru si am luat-o la pas urmarind Nordul dupa soare 🙂 in cautarea autogarii. Dupa vreo 35min de balaurit pe aleile de tarana ale Erlianului gasim si sus-numita locatie, cu casa de bilete, agitatie, chinezi peste tot. O singura problema, ca sa fie treaba treaba – nimeni nu vorbeste o iota engleza. Hai ca ar fi inteles ‘Beijing’ cat sa ne dea biletul, dar cum ne explica pretul fara teapa, ora plecarii, care e autobuzul, etc. Deodata, mai ceva ca-n animatiile Pixar, un nene blond/ochi albastri, cu un cap mai inalt decat mine, musculos, serios, vorbeste engleza perfect si chineza ca si cum ar fi jucat sotron pe strazile Beijingului cu vecinii toata copilaria lui. Na ca avem si translator, caci nenea era si iesit din comun de amabil – asa am aflat pret, ora plecarii, toate cele, mai ales ca el va fi in aceeasi cursa impreuna cu sotia + doi copii (de asemenea blonzi/ochi albastri).
Chinezii incap lejer in patuturile de ‘sleeping bus’, ca si Mirunele mele de altfel. In schimb eu si Fat-Frumos Blonzescu mai mult de un crac indoit nu reusim sa infigem. Dar 10 ore pana la Beijing, hai ca merge. La un moment dat ne-a oprit o patrula de militari/politie/something. Aveau arme si erau cu degetul pe tragaci, nu pareau sa aiba mai mult de 23-25. Cica routine check .. ne-au verificat pasapoartele, s-au pozat cu blonzii autobuzului si ne-au urat drum bun. Nu stiu ce invarteli avea Fat-Frumos, dar cand vorbea in chineza cu baietii astia, care totusi aveau arme in mana, parca se inmuiau cu totul. Am stat de vorba la pit-stop, cica se tragea din Estonia si are afaceri in China ‘for some time now’. Yeah, really?
Din nou voi imparti experienta chineza in doua – Beijing si Hong Kong.
Beijing, China
Primele ore ale diminetii, coboram din ‘sleeping bus’ in Beijing si imi intind picioarele ca lumea pentru prima oara in 5 ore de la pit-stop. Initial credeam ca sunt eu prea obosit si nu vad bine, dar de fapt nu se vede soarele. Nici cerul. Peste tot orasul pluteste un cenusiu blurry, ca si cum ar sta sa ploua, dar nu. Nu stii daca e soare, daca e viscol, daca vine ploaia, nu vezi nori, nu vezi astrul 🙂 In schimb simti caldura. Si cum o mai simti .. pentru prima data in excursia asta incepeam sa ma obisnuiesc cu senzatia hainelor lipite de piele dupa 3-4 minute petrecute afara. Cald si umed, dar usor-usor ma invat, ca doar invatam cat traim.
Am petrecut 5 zile in Beijing, vizitand principalele lucruri, printre care excursie la Marele Zid, Orasul Interzis, piata Tien An Men, mausoleul lui Mao (doar de afara), samd. Nu voi descrie fiecare obiectiv in fiecare oras pentru ca in acest jurnal incerc sa pun accentul pe calatoria overland in sine si cum am experimentat-o eu, ce patanii am avut si ce-ar mai merita mentionat.
Am stat din nou la hostel (care se va regasi la finalul jurnalului in lista). Planul era ca dupa Beijing sa o taiem in Hong Kong cu trenul. Desi aveam 5 zile pline de Beijing in fata, am zis totusi sa fim prevazatori si sa rezervam de-acum biletele de tren prin hostel: ‘sorry, no tickets to HK for the next 2 weeks. Full.’ Nasol; fata cooperanta totusi, da telefoane in continuare la agentii, la gara, poate-poate. In cele din urma, ne sfatuieste sa mergem la gara de vest, poate totusi prindem ceva. Zis si facut, dupa o plimbare cu metroul Beijingez care ar face Piata Unirii2 la 08:45 sa para o statie pustie, ajungem la vestita gara. Asta se intampla in prima zi – cu sarmaua’n gat cum s-ar spune.
Iaca nu mai sunt bilete, intr-adevar, spre Hong Kong. Insa la coltul garii e un Internet Caffe; pac-pac, google maps: apare in ecuatie Guangzhou, un ditamai centru industrial la 3 ore de HK. Tanti de la casa de bilete ne vinde (aproape) ultimele 3 bilete: Beijing-Guangzhou, 23 ore, hard seater.
Warp speed peste 5 zile de Beijing: calatoria cu trenul Beijing – Guangzhou. Pentru mine a ramas si cred ca va ramane mult timp cea mai incomoda calatorie/deplasare din viata vietisoarelor mele. Si daca mor la 144 de ani si ma reincarnez in container maritim, tot va ramane cea mai nasoala bucata. Am stat pe un scaun destul de tare in mini-separeu de 4 locuri, cu masuta la mijloc. Acum treaba e ca aparent se vand bilete nu pana cand se dau toate locurile, ci pana cand trenul nu mai poate porni de pe loc de greutate. Culoarele si spatiile dintre vagoane, scarile, tot trenul plin de lume. Chinezi in special, dar si cativa de origine waka-waka. Sa stai in picioare 23 de ore? ‘No problem!’ Partea neconfortabila era ca simteam ca nu am aer, era o atmosfera sufocanta de-a dreptul. Plus ca un chinez statea pe masuta noastra, altul aproape imi statea in brate, altul aproape ma lua in brate din spate, altul mai-mai sa ma imbratiseze din lateral.
Eu sunt fumator. In aceste 23 de ore de ‘calatorit’ abia daca am inchis un ochi si n-am fumat nici o tigara. Cand a tras, in fine, trenul in Guangzhou, parca am renascut, nu mai aveam nevoie decat de un botez. Aceeasi imbulzeala in gara, dar totusi organizata intr-un fel de coada pe care iti ia ceva timp s-o deslusesti 100%.
Pe scurt si subiectiv, ca asa m-am invatat, in China:
– se sta la coada la orice, oriunde, oricat
– sunt prea multi chinezi
– mancarea pute
– sunt prea multi chinezi
Hong Kong
Regiune administrativa speciala, HK a fost sub obladuire britanica pana de curand; centru de afaceri mondial si un loc absolut incredibil.
Sunt pe net o gramada de resurse cu si despre Hong Kong, atractii, ce sa faci, cand, cum, de ce, cu cine etc. Asa ca voi sublinia doar doua lucruri pe care eu le consider demne de mentionat.
Vis-a-vis de logistica, din Guangzhou am luat un autobuz (3ore) pana in centrul Hong Kong. Si viceversa la plecare, nimic complicat.
1. Am tot vizitat si vazut multe locuri, dar Hong Kong mi se pare de departe cel mai spectaculos loc. Cobori din autobuz, iei strazile la pas, vezi curatenia impecabila, arhitectura strazilor, logistica, magazinele etc. Continui plimbarea si ajungi in Victoria Harbor, iar in momentul in care vezi privelistea de vis-a-vis ramai cu gura cascata. Nu stiu cum pot descrie altfel, eu personal am ramas cu gura cascata, la propriu. Si nu mi se intampla des. A fost, daca vreti, un orgasm turistic. Daca as avea agentie de turism, exact asa as promova Hong Kong.
Un loc modern, superb pus la punct, totul merge ceas, toate sunt explicate, toata lumea pare ca s-a specializat in engleza, opulenta si voyeurism – ceea ce ma face sa trec la punctul urmator.
2. Contrastul dintre China si Hong Kong e enorm. Pana si mancarea parca e comestibila aici. Sunt sute de diferente, de la priviri in ochi la stiluri vestimentare. E ca si cum autobuzul a trecut intr-o alta dimensiune in care totul e pe dos, in sensul bun. Nu stiu in cate locuri din lume poti intalni asemenea contraste; cu siguranta e impresionant si merita o plimbare prin China inainte sa pui piciorul in Hong Kong.
Pe scurt, asta a fost China mea, pentru ca din HK autobuzul intergalactic ne-a intors in Guangzhou, de unde am luat trenul pana in Hanoi, Vietnam (cu o mica escala feroviara in alt orasel chinez boring).
Sleeping bus
In fine, Beijing !
Si semnele reintoarcerii la civilizatie
Prin Tien-An-Men
Asaltat de fane
Cica pui cu ciuperci
Dar astea da, delicatese !
Stadionul Olimpic – Cuibul de Pasare
Marele Zid
Gara de Vest din Beijing… o nimica toata
In tren spre Guangzhou
Gara Guangzhou
Un bilet spre Hong Kong…
It is a fine city…
Bank of China
Cam asa arata cartierele-dormitor ale Hong Kong-ului
Statuia lui Bruce Lee
Pe strazile din HK
Panorama din HK
Pofta buna la durieni
HK – it takes your breath away…
La revedere, Hong Kong !
[mwi-product sku=”TA003,TA016,PORTAL002″ img_width=”200″ desc=”false” type=”add” btn_color=”blue” btn_link=”button” cols=”3″ ]
Super faina povestea! Nu-i lua in seama pe cei care se iau de buzunare sau de Mirune, sunt doar invidiosi! 🙂
Salut Imperator!
As vrea sa-ti spun ca ai unul dintre cele mai frumoase bloguri pe care le-am citit vreodata, iar povestile tale sunt pur si simplu…amazing, cum ar zice americanski .
Spor la 178 tari vizitate !
Multumesc 🙂
Excelent din toate punctele de vedere! A fost o delectare sa te citesc. Pe cand varianta pe larg???
Tot eu sunt, sora lui Tudor de la New York. Eu tocmai m-am intors din China, am stat o luna acolo si efectiv am ras cu pofta citind comentariile pline de haz si ma rog, haz de necaz, pt ca sunt atat de adevarate. Eu am stat in Shanghai, dar am fost si in Beijing si Hangzhou.
Ce e drept, e drept. Chinezilor le place sa se inghesuiasca, iar dc romanii nu folosesc suficient aer conditionat, ei, chinezii se multumesc fara un strop de aer curat, orasele au mai mereu acea negura de nu stii dc e innorat, desi e poluarea, da, atat de groasa! Desi Shanghai e ceva mai bine decat Beijing.
Eu nu m-am aventurat la autobuze de lunga durata, imi ajunsese zborul de la NY pana in Shanghai de aproape 20 d h. Dar e f amuzant cum lumea te opreste pe strada daca esti mai blond putin, si sunt fascinati de pielea ta alba (ei se dau cu tot felu de creme sa para cat mai albi, chestie de statut).
Cel mai tare e cand mergi la un templu budist si vezi acei blonzi feti frumosi deodata foarte into it meditand sau mai stiu eu ce si deschid gura si parca s-au nascut acolo, intonatie perfecta, chineza impecabila (ma rog, ce stiu eu cat de impecabila e, stiu doar cateva propozitii sa zic) si te gandesti, doamne, e si frumos si destept.
Sunt o gramada care s-au mutat acolo, americani, europeni, si stau de ani buni, si vorbesc fluent, e socant, si le place destul de mult. Si mie mi-a placut, as mai fi stat, dar e greu pe termen lung. Am ajuns la concluzia ca mancarea chinezeasca e greasy si mor de foame dupa o ora, de imi vine sa infulec un burger la comanda.
Si magnitudinea bicicletelor cand treci strada e ceva ingrozitor, nu opreste nimeni, sunt cu sutele si ce sa mai nici masinile nu opresc cateodata cand e verde la pietoni. Te rogi sa nu mori de fiecare data. Ca sa nu mai zic cum se conduce acolo, am avut si accident d masina cu un taximetrist, eu fata fragila europeana cu 5 chinezi pe un pod, politie, fun fun fun. Si nici un pic de engleza!
Ehe, aventuri, scriu articole pe aceasi tema, calatorii si am inceput cu China, oho, am idei multe!
Monica