Tu dormeai in timp ce eu calatoream. Episod 2 – Mongolia

 O sa incerc sa impart din nou in doua si Mongolia – Ulan Bataar si restul. Dar inainte, sa va spun cum am parasit Rusia.

Dupa ce am mers cu trenul prin Siberia cat sa-ti ajunga cu varf si indesat, consultandu-ne cu lumea prin hostel in Irkutsk dar si cu Internetul si Lonely Planet, decidem de comun acord sa nu mai mergem cu trenul direct pana in Ulan Bataar (asa cum era planul initial), ci tren pana in Ulan Ude – un oras din Rusia situat cam la jumatatea distantei dintre Irkutsk si granita mongoleza, apoi autobuz pana in Ulan Bataar – abia mai vedem ceva pe geam, etc.

Zis si facut, dimineata la 6 eram in Ulan Ude dupa o plimbare cu trenul in care trasesem si un pui de somn; sarim intr-un taxi (vezi foto) ultra modern care ne duce pana in statia de autobuz. 06:30, pustiu, normal. Doar noi 3 romani si statuia lui Lenin. Pana la 07:30 ne-am pozat cu tovarasul, dupa care apare autobuzul. Stupoare insa, odata cu acesta si un puhoi de englezi/francezi/australieni/something care aveau deja bilete (hmm, bilete? buna idee). Asadar nici nu apucam sa clipim ca autobuzul e plin ochi, singurul pe zi de altfel, iar din singurul tren zilnic tocmai ce coborasem in urma cu o ora. Ok, suntem la mama naibii, viza de Rusia expira maine, cum ajungem in Mongolia? Cam aici se termina ghidul Lonely Planet si incepe the real deal.

Un cuplu (ea rusoaica, el mongolez) avea aceeasi problema, iar el trebuia neaparat sa fie iesit din Rusia in ziua cu pricina, ca ii expira viza. Gand la gand cu bucurie „follow us”. Pe niste stradute, pe niste alei, dupa niste dughene, rasare un fel de autogara Obor cu dubite tunate pentru transport de pasageri. In toata graba tipa nici nu ne expusese planul, dar iata aici ni-l expune. Aparent ea nu vine cu noi, ramanem noi cu mongolezul (care intelegea engleza, dar cam slabut cu vorbitul). Dubita ne duce pana in orasul de granita in Rusia, Khyatka. Vrum-vrum, zis si facut, in cateva ore intr-o pozitie de fachir eram in Khyatka, acest Caracal bombardat si pradat parca mai ceva ca intr-un western. Overland ai vrut, ia de-aici!

Pe scurt: din statia Khyatka pana la granita in sine luam un taxi (Lada – you can never fail with classics). La granita era pauza de masa, deci doua ore admiram campia in capatul careia rasar niste betoane sovietice. Acum, treaba cu granita e ca nu se poate trece asa de capul tau, trebuie sa ai un vehicul – masina sau bicicleta (sau motocicleta pentru cine are cojones). Cum nu beneficiam nici de una, nici de alta, sunt alte dubite de pasageri care ofera acest serviciu de border-crossing, in schimbul unei sume modice, desigur. Nici nu mai stiu cat am platit, putin oricum.

Vreo ora de scoate actele-baga actele si priviri confuze din partea granicerilor mongolezi. ‘Romania? hmm..’. Incercam cu ‘Yes, Romania. Hagi?’ Nimic, piatra! Negociem cu dubita sa ne duca pana in primul oras, Sukhbataar, impreuna cu baiatul de la granita, iar acolo schimbam rublele in torongi mongolezi. Ce m-a surprins a fost ca baiatul asta a ales sa ia trenul, iar noua ne-a aranjat o plimbare cu taxiul pana in Ulan Bataar. Initial am zis cum – nu se poate, e teapa. Cum sa mergi cu taxiul 4 ore, scrie miliardari pe noi? Dar drumul a fost vreo 8EUR de persoana (cam cat intr-o zi cu soare din Berceni in Pipera) si peisajul stanga-dreapta deja tipa ‘Mongolia’ – pajisti verzi, cai, iurte, o splendoare.

Ulan Bataar, Mongolia

O profesoara de engleza buryata din tren ne-a explicat ca ‘Ulan’ = frumos, asadar ‘Ulan Ude’ = Deal Frumos, iar ‘Ulan Bataar’ = Razboinic Frumos. Acum razboinicul o fi el frumos, dar orasul lasa mult de dorit pana la asemenea adjective. Trotuare fie sarite, fie in plin lucru, asfalt degradat pe strazi, plin de masini, lipsa crasa de semafoare si peste toate domnea cel mai poluat aer pe care il respirasem (pana atunci).
Taxiul ne-a lasat la gara, iar de aici cu harta in mana cautam hostelul. Intr-un mod straniu, harta nu se potrivea cu realitatea 100%. Cum erau rusii cu engleza, dar sa vezi mongolezii! O iota nu scoti din ei, nici macar ai’ mai tineri imbracati emo/hiphop.

Hostelul se numeste Golden Gobi si au chiar 2 unitati. Curat, ieftin, ingrijit si agitat. Proprietarul, Bob, vorbeste engleza perfect si organizeaza tururi in tara. Sunt tururi de 5, 8, 16 zile, etc, in functie de cat vrei sa vezi. Noi am optat pentru un tur de 8 zile/nopti in partea centrala + sud a tarii. Asta inseamna transport cu o duba Furgon, ghid, sofer, cazare in iurte cu nomazii sau la cort, in functie de noroc. Am stat 2 zile in Ulan Bataar si am vizitat cam ce era de vizitat – mai nimic. Statui cu Ginghis Khan peste tot, muzeul lor de istorie, restaurante, asa ca o sa trec la tur.

Restul tarii

8 zile/nopti, 3 romani, un catalan (Diego), soferul (Achra) si ghida (Suvdaa), o bruneta care aducea cu Angelina Jolie in diminetile ei mai bosumflate. Ea o rupea pe engleza, dar cred ca limba lor nu le permite procesarea informatiei intr-un timp atat de scurt ca altor nationalitati, pentru ca pana si ea avea lag vorbind in engleza. In fine, ne-am inteles de minune.

Primeam cate 1,5L de apa zilnic de persoana si 3 mese copioase pe zi, gatite de ghida in spatele Furgonului pe unde opream in mijlocul pustietatii. Am inceput in forta cu niste spaghete delicioase, facand treptat tranzitia spre chestii de capra/cal mai putin yummy. Ajungem si acolo…

Cand spun ca opream in mijlocul pustietatii, e ca si cum as zice ca oprim in Bucuresti la un semafor. Cam asta e Mongolia – nimic. Tarana si nisip, pajisti verzi sau canioane care excita orice aparat foto, peste care domneste un pustiu greu de crezut pana nu-l vezi cu ochii tai. Din zeci in zeci de kilometri mai rasare cate o iurta sau doua unde-si duce traiul vreo familie de nomazi.
In 7 din cele 8 nopti am dormit in iurte, unde am fost primiti cu bratele deschise de fiecare data, dupa ce vorbea ghida. Nu stiu daca aveau vreo intelegere de bani sau ceva, dar noua ne-a spus in Ulan Bataar sa cumparam bomboane pentru copii. Eu am luat si tigari, deci m-am inteles de minune cu ‘ai-mai-marii familiilor.

Am dormit o noapte si la buza desertului Gobi; ne-am catarat pe cea mai inalta duna si am continuat drumul. Una peste alta turul asta si-a facut toti banii, vreo $280. In ultima zi prin Ulan Bataar am luat magneti de frigider si am mai trecut in revista niscaiva magazine, ocazie cu care era sa raman si fara PlayStation Portable. Mergeam pe trotuar cu gura cascata si un baiat mai intreprizator imi deschisese ghiozdanul; noroc cu una din Mirune mai atenta la 2 pasi in spate care m-a strigat si faptasul s-a facut nevazut cu mana goala, moment in care am inceput sa port ghiozdanul in fata prin oras.

Am tras si o fuga pana la gara sa cumparam biletele spre China cu un taxi. Taxiurile nu sunt marcate; nici nu cred ca exista asa ceva. Cel putin asta e impresia cu care am ramas eu: stai pe strada, ridici mana si oricine doreste iti poate fi taxi. Destul de nasol, pentru ca in dimineata urmatoare cand trebuia sa prindem trenul spre Beijing, n-a mai dorit nimeni sa ne fie taxi Am mers pe jos cu rucsacii in spate pana la gara, iar in cateva ore urma sa ne trezim in China…

Gara din Ulan Ude

Aici s-a terminat cu Transiberianul – in Ulan Ude

Un clasic – taxiul din Ulan Ude

Sub privirea agera al lui Lenin – un autobuz numit dorinta in Ulan Ude

La granita ruso-mongola

unde exista o arhitectura deosebita

Taxiul spre Ulan Bataar

Prin capitala Mongoliei

sub privirile atente ale fortelor de ordine

Transportul in comun in Ulan Bataar

Ghida Angelina Jolie

prin desertul Gobi

Transportul de lux

un adevarat cartier din iurte

Printr-o iurta

Gingis Han – eroul Mongoliei