Am luat-o la pas pe strazile din Kathmandu spre cartierul Thamel, al turistilor straini. Poate ca pentru cineva venit din Europa ar parea murdare, iar cladirile decrepite, dar pentru cineva venit din Delhi, aici pare Nirvana! De altfel, intreaga atmosfera a orasului pare dintr-o alta vreme. Calatoria in Nepal incepe bine !
Ajung in Thamel. La principala raspantie se afla legendarul Kathmandu Guest House, primul hotel destinat turistilor europeni sau americani inca din perioada hipiota. Intre timp, Kathmandu Guest House s-a dezvoltat intr-un intreg complex, oferind atat camere de lux la 50 de dolari, cat si chilii de backpackeri la un dolar. Ma uit de jur-imprejur – locul imi aduce aminte imediat de Khao San Road, celalalt cartier de farangi, de data asta din Bangkok… pe o raza de cateva sute de metri se gaseste tot ce ii trebuie calatorului – restaurante europene (spre deosebire de Bangkok insa, pizza e pizza si spaghetele sunt spaghete, nu Chinese noodles!), unele exceptionale – desi multi italieni ma urasc cand spun asta, cel mai bun tiramisu pe care l-am mancat vreodata nu a fost la Roma sau la Milano, ci la Kathmandu! Librarii pline cu carti la preturi modice (am plecat cu nu stiu cate kilograme in plus in bagajul de mana!), internet cafe-uri, agentii de turism care te pot urca pe Everest, trimite in Tibet, India sau chiar si in inchisul Bhutan (intre timp, un numar limitat de turisti pot intra in regatul budist, platind 200 de dolari pe zi), magazine de echipamente sportive si de munte (branduri celebre la cativa dolari, evident, importate din China vecina), magazine de suvenire, de CD-uri si DVD-uri, tot ce vrei…
Ma opresc sa-mi cumpar ceva de frig… Daca ziua e insorita si calduta, cum se intuneca, incepe frigul… Asa ca imi cumpar o yacketa (cuvantul provine din englezescul “jacket”, dar este facuta din lana de yak, iac – în română), dupa o negociere destul de fructuoasa (am luat-o la 10 dolari).
Parasesc Thamelul cu gandul sa revin pentru cina, dar vreau sa ajung de urgenta in Durbar Square, piata centrala a orasului, inainte de a fi prea intuneric… Iluminatul public nu este unul dintre punctele forte ale orasului, noroc ca, din cand in cand, stralucitoarele magazine de sari-uri lumineaza zona… Si graba printre motociclete, vaci comunitare, carausi de zarzavaturi si doamne in sari-uri se concretizeaza… ajung in Durbar Square inainte de a fi noapte-noapte!
Moment magic in Kathmandu – crepuscul in Piata Durbar
A fost unul dintre acele momente unice pe care le-am experimentat in calatorii – crapatul de ziua in fata lui Angkor Wat, prima oara cand am iesit din statia de tren Venezia Santa Lucia si am vazut canalul verde si palatele Serenissimei, ridicarea norilor de peste Macchu Picchu… Acoperisul pagodelor pe fundalul cerului albastru-inchis, aproape negru, a fost unul dintre acele momente magice. E greu de descris, nu am cine stie ce talent literar, dar este unul dintre acele momente pe care trebuie sa le traiesti!…
Am stat zeci de minute in piata… In ciuda forfotelii de sfarsit de zi (in anumite cartiere din Kathmandu, din cauza razboiului civil era interzis sa umbli noaptea – nu si in Thamel insa!), m-am asezat pe treptele unui templu si am asteptat ca noaptea sa cada cu totul peste Durbar Square. Doar frigul m-a desprins…
Desi foamea ma indemna sa ma intorc in Thamel, m-am gandit ca totusi sa ocolesc putin piata si sa descopar asa-numitele sculpturi erotice de pe stalpii de sustinere a acoperisurilor supradimensionate ale templelor-pagoda… In obscuritatea care domnea totusi in piata, nu am descoperit mai nimic, asa ca am inceput sa ma invart in jurul fostului palat regal Hanuman Dhoka, din care regele s-a mutat de peste un secol. Asa ca nimeresc intr-o alta piata, de data asta dominata de palat, dar si de cladiri cu nelipsitele roof top restaurants, unde se pregatea un eveniment artistic.
Spectacol tip Nepal – dansatoare cam dezbracata si satul cantaret
Nici n-a inceput bine muzica, si toata piata s-a umplut pana la refuz. Eu si cu doua sahibe am fost usuiti in primele randuri… de, suntem straini, oaspeti ai Nepalului… Muzica nepaleza este o reflectare a tot ce inseamna Nepalul – un mix intre India si China… ca si oamenii, de altfel, marea majoritate a fetzelor indicand ca sunt o combinatie de arieni si mongoloizi – facandu-i, de altfel, foarte frumosi. Dansatoarele sunt imbracate in sari-uri si presteaza desculte ca in India, dar muzica are certe inflexiuni chinezesti…
Dupa cateva trupe, am parte si de aparitia cea mai sexy, taman cand multa lume inghetase de frig, iar mercurul vreunui termometru probabil ar fi indicat temperaturi negative… In uralele asistentei, o tipa destul de despuiata (o fusta e drept lunga si un mini-sari) incepe recitalul…. Numai uitandu-ma la ea ma lua cu frig, dar fata dansa furibund, foarte probabil sa se incalzeasca… si a dansat vreo jumatate de ora!
Finalul spectacolului a fost asigurat insa de o trupa din munti – venisera cu tot satul, aproape 50 de oameni. Nu mai era nici vreo dansatoare, despuiata sau nu, ci doar un tip care invartea o prajina de patru metri in bataia tobelor… De data asta, principala atractie era un mos de vreo 80 de ani (sau cel putin asa scria a doua zi in ziarul “The Himalayan”), care era sufletul corului – pana sa se aseze jos a mers incovoiat, intr-un baston si carat de vreo doi nepoti, dar cand s-a asezat, a batut la tobe si a cantat ca la 20 de ani!
Ma rog, dupa recitalul de final, un solist de muzica sa-i zicem usoara a dat drumul la discoteca… sahibele au fost invitate la dans, lumea s-a urcat pe scena si s-a dansat. Erau slagare moderne, cu certe influente bollywoodiene… Asa ca am taiat-o spre Thamel.
Cina cu manusi in maini si caciula pe cap in Thamel Roof Top Restaurant
In Thamel, ghinion… toate restaurantele care mai erau deschise (orasul se culca destul de repede) erau celebrele roof-top restaurant, adica pe acoperisul blocurilor, in aer liber. Da, la minus 5 grade! Asa ca m-am infofolit bine, mi-am pus si yaketa si manusile si am comandat o supa fierbinte si un grill de vita… dupa lipsa de carne de vita din India, unde restaurantele nu servesc asa ceva (mici exceptii, in Mumbai), in Kathmandu am redescoperit gustul vitei. Iar modul in care a fost servita a fost intr-un mare fel – ospatarul a urcat pe acoperis intr-un nor de abur de ziceai ca este vreun zeu sau vreun demon… vita a venit servita pe farfurie metalica incinsa, sfaraind… la minus 5 grade!
Am revenit la hotel si am primit confirmarea pentru ce voiam sa fac a doua zi – sa iau un Mountain Flight, un zbor turistic care se indreapta spre Everest pentru ca turistii sa admire cel mai inalt varf de pe Planeta… Costa destul de scump – 109 dolari (plus 2 dolari taxa aeroportuara), dar merita, altfel nu as avea cum sa admir Everestul.
In camera era caldut, aeroterma reusise sa invinga! M-am infofolit cu pledurile de lana de yak si m-am culcat, visand la un Everest stralucind in soare!
Ce vaca !
Prin Thamel, cartierul turistilor din Kathmandu
Concert in Durbar Square
La care a venit tot satul
Imperator, vrem o poza cu yacketa!!!!!!!!!!!!!!!!
…si cu friptura de vita….in total 3 poze.
O sa am cred ca maine poza in yaketa… despre vaca… cred ca am o poza la un moment dat 🙂
cativa prieteni au fost dezamagiti sa ajunga sub Everest si sa nu poata vedea nimic din cauza norilor sau a cetii. oricum, chiar si pentru o mica sansa, merita efortul. 😀
Mare pacat… in Nepal, avionul nu zbura decat daca era clar, iar dincolo, in Tibet, am avut noroc de zile clare si soare !
[…] la dulciurile cu care noi suntem obișnuiți, când Imperator ne-a recomandat un Tiramisu în Kathmandu, să nu credeți că am stat prea mult pe gânduri! Ce poate fi mai […]