Bubuituri in usa… Sar brusc din pat… este 5 dimineata, sunt in Kathmandu, trebuie sa ma imbrac si sa plec la aeroport. In principiu, ar trebui sa fiu acolo pe la 6, pe la 7, 7 si ceva sa decolam spre Everest. Pun tot ce am mai gros pe mine – camasa de lana, puloverul din lana de lama din Peru, yaketa cumparata ieri, geaca… Ies pe usa hotelului si ma uit pe cer – ghinion! Este nor, nu vad nicio stea… Masina a venit, asa ca demaram spre aeroport pe ulitele unui Kathmandu inca adormit.
Zborul de Everest – anulat !
La aeroport, prima surpriza… Nu sunt dus in cladirea de plecari internationale, exista o alta cladire, de zboruri interne. Daca aeroportul international arata chiar bine, aici e mai rau ca intr-o autogara… Intru si ma prezint la check-in. Prima surpriza – exista o sansa ca sa nu putem zbura astazi din cauza plafonului de nori… Tipa de la check-in, simpatica si buna vorbitoare de engleza, ma asigura ca avionul nu pleaca decat daca este o vizibilitate perfecta. Nu are nici un sens sa zbori si sa nu vezi nimic, tocmai acesta este scopul zborului – sa vezi ceva, nu sa fi transportat din punctul X in punctul Y. Aflu ca, daca nu se zboara, biletul este mutat pentru a doua zi sau, daca nu mai vrei, banii sunt rambursati pana la ultimul dolar. Un german dupa mine este extrem de suparat. A doua zi dimineata pleaca acasa si, daca nu zboara astazi, adio, Everest. Ma felicit ca am hotarat sa incerc din prima zi de Nepal.
Pana la urma, ma obisnuiesc cu aeroportul. E gri si cam neluminat, dar asta nu ar fi o problema. Nu prea are geamuri, asa ca este un frig cumplit… Nu e singura cursa din aeroport. Pe monitoare vad vreo patru Mountain Flights operate de Buddha Air (compania mea), Yak Airlines si Royal Air Nepal, dar si vreo doua curse spre Pokhara si inca sapte (?!?) spre Lukhla. Lukhla este punctul de plecare spre Everest Base Camp (se fac cam trei saptamani pana acolo, printre sate de serpasi) si, aparent, desi iarna, exista multi doritori sa mearga, daca nu pe Everest, cel putin pe vaile din jurul lui. Intr-unul din sate, in Namche Bazaar sau Tengopoche, exista un hotel presurizat pentru turisti japonezi, care pot sa aterizeze acolo (se zboara cu elicopterul), iar vizitatorii nu au probleme cu raul de inaltime (hotelul e la peste 4.000 de metri altitudine), stai la geam si admiri Everestul! Dar cei care asteapta avioanele de Lukhla nu par sa se duca la acest hotel, ci sunt, mai degraba, montaniarzi. Pana la urma, unul dintre ei isi organizeaza companionii sa faca miscari de incalzire. In nici doua minute, cam toti strainii din aeroport, fie cei care asteapta Lukhla, fie cei pentru Everest, sunt aliniati si urmeaza exercitiile conduse de liderul de grup.
Pana la urma, vine stirea ca o ghilotina pentru unii – zborurile de Everest sunt anulate, cine nu mai poate sa zboare maine sa se prezinte sa-si primeasca banii inapoi, ceilalti sa vina maine cu aceleasi bilete. Neamtul este disperat, se duce sa intrebe, poate, poate… Everestul este invelit in nori, nu ai ce vedea… Zborurile spre Lukhla vor fi operate, dar mai tarziu, cand se ridica norii… Asa ca ies din aeroport, unde soferul ma asteapta rabdator. “Nu zbori azi, nu-i asa ?”. Ii confirm. “OK, ne vedem maine la 5 dimineata la hotel”. Asta e, ma intorc in Kathmandu.
La pas, prin Kathmandu
Dupa micul dejun, ies pe ulitele orasului… Urbea a revenit la viata, vacile se plimba in cautare de mancare, magazinele s-au deschis, biciclisti si motociclisti, peste tot. Descopar dupa un colt o stupa imensa, o cladire ca un clopot, alba, templu budist. Din varful ei coboara sfori cu niste textile – sunt steagurile de rugaciune – pe ele sunt scrise diverse mantre, rugaciuni tibetane pentru pace, compasiune, putere si intelepciune, nu rugaciuni catre zei. Cand le bate vantul, spiritul acestor mantre se propaga si toata lumea poate sa beneficieze de ele.
Revin in Durbar Square… Este la fel de frumoasa si de interesanta, dar poate nu la fel de magica precum la apus de soare… de jur-imprejur, temple, pagode, palate si o lume pestrita si colorata. Ca strain, trebuie sa platesc sa intru in piata, asa ca iau un bilet de cateva zile. Pana la urma, din nu stiu ce motiv, il primesc fara bani… ma rog.
Nici nu ma asez bine si sunt luat in primire de ghizi, indivizi care “vaneaza” turisti straini si le explica ce vad in piata. Unii ghizi sunt singuri, altii lucreaza in echipe de doi… Le spun ca nu tin neaparat in momentul ala, ca astept sa iasa soarele si sa fac poze frumoase. Pana la urma un “cuplu” se asaza langa mine si povestim de una, de alta… Mi se par chiar simpatici – unul, mai scund, pare tipul de smecheras de cartier, celalalt, inalt si masiv, mult mai tacut, pare un om serios… Le promit ca atunci cand va iesi zeita Surya (Soarele) si va fi o vreme potrivita pentru aparatul meu de fotografiat, voi fi ghidat de ei, nu de altii.
Dar pana sa iasa soarele, dau o fuga in Freak Street, aflata la sud de piata Durbar. Aici s-au pus bazele backpackerismului in Kathmandu, dar si in Nepal. Primii hipioti (numiti si “freaks”) si-au gasit salas pe undeva pe aici si in zona s-au dezvoltat primele guest house-uri, baruri si magazine cu has. Inutil sa spun ca primii veniti i-au uimit pe localnici cu imbracamintea lor demna de cele mai sarace caste, cu obiceiurile lor care nu aveau nimic comun cu cele ale sahibilor gentlemeni care mai fusesera prin Kathmandu pe vremea Raj-ului britanic, si mai ales dominati de dorinta disperata de a gasi ceva de fumat… Zona a devenit brusc rau-famata si, probabil de aceea, atunci cand dupa primele valuri de freaks, numarul turistilor a inceput sa creasca, ghetto-ul turistic s-a mutat undeva departe, in nord, in Thamel… Freaks-ii au ramas in Freak Street pana cand au disparut cu totul. Acum, doar cateva hosteluri pe cale sa se prabuseasca mai stau triste si pustii pe Freaks Street. Sic transit gloria Kathmandu !
Nu stiu cat de buna a kharma pe acolo, dar cel putin eu am una buna… dovada ca soarele a reusit sa strapunga norii si vechile cladiri au inceput sa fie inundate din nou de lumina… Asa ca o iau inapoi spre Durbar Square… Nici nu fac vreo trei pasi in piata, ca, evident, apar noi ghizi dornici sa-mi explice ce si cum. Ma rog, am facut o promisiune, nu renunt la ea, asa ca ma asez linistit sa-i vad pe cei doi care au disparut… Mai astept vreo jumatate de ora, ma rog, nu te poti plictisi observand viata pietei, mai schimb niste vorbe cu niste nepalezi, nu neaparat ghizi, dar care si ei isi pierd vremea pe treptele templului Maju Deval.
Excursie ghidata prin Katmandu – temple-pagoda, zeita vie Kumari, sculpturi erotice si traditii multi-seculare
Intr-un final, se iveste un tip care pare istet, ma mai uit de jur-imprejur, nu-i vad pe cei doi si accept oferta. Piata este relativ neschimbata de prin secolul al XVII-lea, desi unele cladiri sunt chiar mai vechi. A fost afectata major de cutremurul din 1934, dar a fost reconstruita, iar din 1979 este pe lista patrimoniului umanitatii UNESCO.
De jur-imprejur, numai temple in forma de pagoda… Daca te uiti insa mai atent, nu se poate sa nu te surprinda minutiozitatea detaliilor, sutele, poate miile de statui sau elemente arhitectonice sculptate cu o migala de invidiat… Multe sunt din lemn, altele din piatra intr-o combinatie maiastra… Dar fiecare templu spune o poveste, o legenda despre vreun zeu sau despre vreun guru… Pe un intreg zid, este pictata imaginea infricosatoare a zeitei Kali, a Razbunarii, dar cele mai apreciate sculpturi sunt celebrele scene erotice de pe stucaturile care sprijina acoperisul templului… nu toate stucaturile redau scene erotice, multe redau zeite inaripate, dar cele de la templele de la intrarea in fostul palat regal, Hanuman Dhoka, sunt pline cu astfel de scene.
Il intreb pe ghid care e povestea acestor sculpturi porno. Nu exista nici o explicatie clara… unii spun ca aveau menirea sa educe tanara generatie cum sa faca dragoste (ar fi de inteles, daca unele nu ar avea darul sa initieze in sado-masochism!), altii zic ca sunt practic dedicate cuplarii celeste intre Shiva si Parvati, in fine, o alta teorie spune ca Zeita Fulgerului este o virgina timida care, atunci cand vede aceste imagini, se sperie si nu mai trasneste respectivele temple… Atunci, oare de ce nepalezii nu si-ar impodobi toate casele cu astfel de scene, sa scape de fulgere?
In fine, nu este nici primul, nici ultimul loc de pe Pamant fara o explicatie clara, cert este ca aceste sculpturi sunt printre cele mai fotografiate crampeie din Kathmandu, iar vederile care le reproduc sunt cele mai vandute… La doi pasi de templele pacatoase, se afla intrarea in fostul palat regal, Hanuman Dhoka. La intrare se afla statuia zeului-maimuta Hanuman, marele prieten al lui Rama… Ca si Zeita Fulgerului, Hanuman este un virgin sfios, asa ca are o carpa pe cap, pentru a nu vedea scenele de pe stucaturi…
La sudul pietei se afla palatul lui Kumari, zeita vie, una dintre cele mai cunoscute elemente ale culturii nepaleze… Intru in curtea palatului Kumari Bahal, o superba cladire de secol XVIII, cu balcoane din lemn sculptate magnific. Aici, traieste o fetita care a fost aleasa, pe cand avea 2 ani, sa fie zeita vie… Traditia fetitei-zeite este de pe la 1760, din timpul ultimului rege din dinastia Mala, Jaya Prakash, care a domnit in Kathmandu inainte de cucerirea si fondarea Nepalului de catre Prithvi Narayan Shah… se spune ca Jaya Prakash a abuzat de o fetita care a murit in urma contactului sexual… pentru a-si ierta pacatele, regele a hotarat sa fie aleasa o fetita ca zeita, careia sa i se inchine… Altii spun ca acelasi rege, in timp ce juca zaruri cu zeita Taleju, protectoarea vaii, i-a facut niste avansuri si aceasta s-a suparat, anuntand ca isi retrage protectia… Pentru a se asigura ca nu va fi hartuita de vreun alt rege, ea a hotarat sa se incarneze intr-o fetita, dar sa ii paraseasca trupul odata cu prima menstruatie.
Ca de obicei in Nepal, nu stim exact care este povestea lui Kumari, cert este ca aceasta este selectata la varsta de 2 ani dintr-o anumita casta de aurari si argintari newari, de religie… budista. Fetitele de aceasta varsta sunt testate sa vada in care dintre ele s-a reincarnat zeita, printre teste, ca si in cazul lui Dalai Lama, fiind si recunoasterea hainelor si a podoabelor purtate de predecesoarea ei. In plus, trebuie sa fie perfect sanatoase si sa bifeze cele “32 de caracteristici fizice de perfectiune”, printre care: sa aiba un corp ca un arbore banyan, gatul ca o scoica, pieptul ca un leu, vocea dulce si clara ca a unei rate si, cea mai tare,… genele ca o vaca! Testul final are loc intr-o noapte fara luna, intr-unul dintre cele mai mari temple din Piata Durbar. Toate candidatele sunt duse in acest templu, care nu prea se deschide decat pentru acest ceremonial, iar barbati goi purtand masti de tauri urla in intuneric… Fetita care nu se sperie este, evident, Kumari Devi, zeita vie din Kathmandu !
Dupa alegerea lui Kumari Devi, aceasta este dusa in palat, pe care nu il poate parasi decat de cateva ori pe an, cu ocazia unor mari festivaluri. Ea se muta impreuna cu familia ei, dar nu poate sa se joace cu copiii, sa socializeze sau sa iasa in lume. Din cand in cand, mai iese in balcon sau in spatele superbelor balcoane sculptate, pentru a binecuvanta trecatorii… Isi pierde rolul de zeita-vie la prima menstruatie, cand paraseste palatul, impreuna cu o dota destul de consistenta, dar va avea probleme toata viata – in primul rand, nu este sociabila, nu este obisnuita sa relationeze. In plus, exista o legenda urbana adanc inradacinata care spune ca acela care se va casatori cu o fosta Kumari va avea ghinion – de altfel, probabil si viata de familie este relativ dificila cu o fosta zeita careia, pana la 13 ani, i se indeplinea orice ar fi cerut! De altfel, ultimele patru kumari (din 1978) nu s-au maritat niciodata. Exista o carte scrisa de Kumari dintre 1984 si 1991, “From Goddess to Mortal” (“De la zeita la muritoare”), pe care, din pacate, nu am gasit-o in librariile de altfel bine aprovizionate din Kathmandu.
La o bere cu ghizii din Durbar Square – mic tratat de agatat turiste in Kathmandu
Dupa turul tuturor templelor si palatelor din zona si o discutie destul de interesanta de vreo doua ore, revin in piata, pe inserat… Nu fac mai mult de doi pasi, ca dau de cuplul de ghizi cu care trebuia sa ma plimb. “Hei, unde ati fost, v-am asteptat vreo ora”, le zic… Gasisera alti turisti si facusera un tur cu ei… Si pentru ca oamenii pareau chiar afectati ca nu m-au ghidat (“nu a fost kharma de asa natura”, imi spune cel mai scund dintre ei), decidem ca dupa o zi grea sa ne ducem la carciuma… Nu la una turistica tip Thamel, cum sunt multe pe strada principala, ci intr-una de-a lor, nepaleza, tot in centru, dar mascata de un templu…
Si ce pot discuta trei tipi in jurul unei beri (eu – nepaleze, ei – San Miguel, normal, ca sahibul face cinste!) la doi pasi de locul cu cele mai cunoscute reprezentari pornografice publice din lume – evident, despre femei ! Tipul mai scund, vorbaret si descurcaret, se prezinta de la bun inceput ca fiind “taurul comunal” al turistelor din Kathmandu… Este un fin cunoscator al ponturilor cum sa agati o nemtoaica si cum sa te combini cu o italianca sau cu o americanca (aparent, cele mai dificile femei de bagat in pat)… Despre englezoaice, nici o problema, le cad chilotii fulgerator, de aceea cel mai mare numar de femei din palmares sunt din Marea Britanie… Tipul mai inalt, tacut, asculta probabil pentru a nu stiu cata oare povestile erotice ale colegului… Il intreb si pe el cu cate turiste s-a culcat… E tip insurat, asezat, cu copii, nu ar fi fost rau, dar nu a fost sa fie… in schimb, a fost aproape de un belgian! “A Belgian? A guy?”, exclamam eu si celalalt ghid la unison… Da, i-a fost ghid in Nepal, era un tip foarte cumsecade si relaxat… A fost cu el prin Kathmandu, Pokhara si prin alte cateva parti. Apoi, omul l-a invitat in Belgia. “Si ai fost in Belgia?”. Da, a fost, a fost foarte frumos si interesant… Belgianul i-a cerut sa faca sex, dar el l-a refuzat, desi ii era rusine pentru cate facuse belgianul pentru el… Sa bem pentru asta!!! Si pentru viitoarele backpackerite englezoaice care vor ajunge la Kathmandu!
O stupa budista
Durbar Square
Scene erotice pe temple
Hanuman, jenat, si-a pus o carpa peste ochi
Cu sadhu de serviciu
Cu ghizii la carciuma
Super călătorie. De vis momentan pentru buzunarul meu…
[…] de sex exotic. De altfel, e o poveste haioasa pe care o puteti citi intr-o postare mai veche despre prima mea vizita in Kathmandu. In schimb, ghidul nu ma recunoaste, dar facem o poza impreuna… Evident, eu il recunosc si […]