India vazuta de Desiree. Printre voaluri, praf si pietre pretioase, viata in Jaipur. Episod 2

Jaipur, orasul roz m-a primit cu bratele deschise. Timp de trei luni am locuit intr-o vila din centrul orasului nou, la ultimul etaj, mai exact in Surya Sadan, langa sediul UNICEF India, care, in opinia localnicilor, e cel mai posh cartier din Jaipur. Probabil, din cauza vecinatatii cu doua malluri supradimensionate si a securitatii sporite. Altfel, era plin de caini vagabonzi, de drumuri neasfaltate, iar pe timpul noptii nu vedeai un felinar aprins. In fiecare dimineata, acelasi episod: la 10 m de casa ma asteptau in jur de cinci cycle ricshaw-drivers gata sa ma duca la birou contra unei sume triple decat ar fi cerut de obicei. Ca sa intelegeti, in India exista ceea ce ei numesc foreigner tax. Asa ca, oricum ai incerca, nu poti s-o eviti. Plateam 30 de rupii (dupa indelungi negocieri care incepeau undeva la 100 de rupii) pentru 2 km, in timp ce un localnic nu scoatea din buzunar mai mult de 9 rupii.

Practic vorbind, am avut de intampinat multe inconveniente. Ceea ce acasa consideram de uz general, aici e un lux: paine, apa potabila, apa menajera 24/24, reciclarea selectiva, masina de spalat, aspirator, cuptor. A trebuit sa ma obisnuiesc fara toate acestea. Painea o gaseai numai la anumite magazine, aici majoritatea prepara acasa naan si rooti (un fel de lipie indiana); Jaipur, fiind situat in apropierea desertului Thar, se confrunta cu mari probleme de aprovizionare cu apa, aceasta fiind disponibila in case numai in anumite intervale orare si aproape niciodata pe timpul noptii; in multe din statele Indiei, inclusiv in Rajasthan, pungile de plastic sunt interzise prin lege, fapt cu care sunt partial de acord, astfel ca, de fiecare data cand mergeam la supermarket, primeam cumparaturile in vreo 3-4 pungi din material textil, insa extrem de colorate si de rezistente.

Intr-o dimineata ma grabeam sa ajung la birou, cand am descoperit ca nu curgea pic de apa la robinet. M-am grabit sa rezolv problema, insa, cum proprietarul nu era acasa, am discutat cu mama acestuia, care, intr-o engleza stricata, a incercat sa-mi explice ca apa nu va curge prea devreme, dar ca, pe viitor, ar trebui sa pastrez apa in galeata din dotare, ca sa ma pot spala the indian way. Ceea ce insemna, de fapt, sa folosesc fix 10 litri de apa si o cana pe post de dus. Am ramas locului; nu stiam daca glumea sau chiar vorbea serios. Dar era cat se poate de adevarat, astfel incat, in multe din serile tarzii in care ajungeam acasa, a trebuit sa ma adaptez la the indian way de a avea grija de mine.

Jaipur, orasul roz din India

Jaipur, capitala statului Rajasthan, e un tinut de poveste. Construit de Maharaja Sawai Jai Singh al II-lea in 1727, orasul e inconjurat de ziduri de aparare avand sapte porti de iesire. Vizita Printului de Wales in 1853 a prilejuit decorarea orasului in roz, de unde si denumirea asociativ-coloristica.

Astazi PinkCity se refera la partea veche, unde ai sa gasesti bazare pline de bijuterii mai mult sau mai putin pretioase, bangles, saaris, kurtas, salwari, harems, marionete, chappals si orice ti-ar putea fura ochiul si rupiile din portofel. Recomandarea mea e Bapu Bazar, de pe M.I Road, unde ai sa gasesti o multime de obiecte traditionale de la imbracaminte, la decoratiuni, mancare sau mehendi (tatuajele temporare facute cu heneu) street artists.

In ziua de Diwali am primit cadou un full day Jaipur City tour, care includea vizite la principalele atractii turistice, plus un pranz la Fort  Nahargarh.

Lizeth, o buna amica din Colombia, era in fata vilei la 8 dimineata si impreuna am luat o autoricshaw spre punctul de pornire din fata postei centrale de pe M.I Road. Dar, cum nimic nu e ceea ce pare in India, am descoperit ca plecarea era decalata cu doua ore, autobuzul 1^st AC era, de fapt, un vehicul de 20 de persoane, fara geamuri, iar turul se termina in jurul orei 3. Hotarate sa savuram din plin excursia, mai ales ca Lizeth urma sa paraseasca India in mai putin de o saptamana, am decis sa platim o extra taxa de 300 de rupii fiecare si sa inchiriem un jeep de patru persoane cu sofer.

Din fericire, am gasit inca doua domnisoare din Spania, care explorau Rajasthanul,  dispuse sa plateasca dublul biletului deja achizitionat in schimbul comoditatii jeepului. Zis si facut. Am inceput turul in forta, cu o prima oprire la Hawa Mahal – Palatul Vanturilor, in traducere libera, construit special pentru sotiile maharajahului. Fatada palatului e compusa din nu mai putin de 953 de ferestre prin care doamnele observau trecatorii fara sa se amestece in multime. Soferul/ghid turistic a parcat in cel mai apropiat loc liber, ne-a pus sa pozam si in 5 minute eram iar in jeep spre urmatorul obiectiv.

Asteptam cu nerabdare plimbarea cu elefantul la Fort Amber. Saritor din fire si preocupat de cheltuielile noastre, ghidul ne-a sugerat sa mergem cativa kilometri mai departe de Fort Amber, in Elephant Village, unde ne vom putea bucura de a elephant ride la jumatate de pret. Odata ajunse la destinatie, ghidul ne-a condus pe jos, printre case, vaci sfinte si copii curiosi, spre un loc numai de el stiut. Privelistea era infioratoare: un grajd imens, neingrijit, iar in mijloc un pui de elefant, legat cu lanturi de picioare, miscandu-se agitat dintr-o parte intr-alta. Un tanar “ingrijitor” extrem de zelos ne-a aratat ce trucuri l-a invatat sa faca: sa ridice piciorul, trompa, sa se aseze, toate la numai o impunsatura de ankus (un carlig cu varf ascutit din fier folosit in dresaj).

Plimbarea cu elefantul a fost evident scurta, pana la capatul satului si inapoi. Cateva poze si eram iar in jeep spre Fort Amber. De la intrare am fost asaltate de o mare de comercianti; de la polaroide cu Fort Amber, la elefanti, statuete cu diferite zeitati, saluri si alte matasuri. Inauntru am descoperit un mic regat, cu ziduri inalte, gradini incantatoare si palate din marmura imbinata cu pietre pretioase.

Spre pranz am pornit spre Fort Nahargarh, situat la 9 km de Jaipur. Ne-am oprit la jumatatea drumului pentru cea mai spectaculoasa priveliste a orasului: lacul Man Sagar, in mijlocul caruia “pluteste” palatul apelor – Jal Mahal. O minunatie arhitectonica, avand cinci etaje, din care patru raman sub apa in timpul sezonului ploios, palatul era destinat petrecerilor familiei regale si vanatorii de rate salbatice. Incercati sa-l observati noaptea, cand toate luminile sunt aprinse.

Pranzul a fost animat de o familie de maimute ambitioase si deloc deranjate de multimea turistilor care le fotografiau. Nu s-au lasat pana nu am impartit cu ele o parte din romali rootis de pe masa noastra.

Tocmai cand ne documentam asupra instrumentelor magice ale lui Jai Singh de la observatorul astrologic Jantar Mantar care urma pe lista, ghidul ne-a anuntat ca vom face o deviere de la traseu pentru a vizita doua fabrici de textile si bijuterii. Doar cu scop informativ! Bineinteles ca omul nostru desfasura o activitate adiacenta celei de ghid turistic/sofer: contra unui comision “modic”, fiecare grup de turisti era transportat, mai cu voie, mai fara voie, la magazinele de imbracaminte, bijuterii si covoare. In zadar am incercat sa-l convingem ca nu avem timp si chef de shopping, omul o tinea pe-a lui, iar urmatoarele doua ore le-am petrecut la fabricile cu pricina. Povestea era mereu acceasi: mesterii ne aratau cum lucreaza manual fiecare parte a produsului, patronul ne asigura ca e doar o prezentare si nu trebuie sa platim nimic, iar la final eram conduse spre showroom, unde aveau cele mai bune discounturi doar pentru noi. Am rezitat tentatiei si nu am cumparat mare lucru, in afara de cateva kurtas fiecare. Ghidul era de-a dreptul furios. Ne-a anuntat ca turul a luat sfarsit, chiar daca nu acoperisem toate obiectivele, si ca, in plus, mai trebuie sa platim benzina, cate 80 de rupii fiecare. Dupa 10 minute am ajuns la o statie de motoricshaws, unde am fost urgent debarcate, fara drept de apel.

A fost momentul in care am decis ca orice voi vizita in India, o voi face pe cont propriu. Fara agentii de turism guvernamentale, fara trasee si orare de care, in fond, nu tine nimeni cont. Iar pretul afisat e intotdeauna cel fara taxe si alte notificari de ultim moment.

Cu toate acestea, Jaipur e un oras minunat. La fiecare colt e un strop de istorie, o pata de culoare, o mireasma de iasomie si o infinitate de zambete. E greu sa descifrezi comportamentul si mentalitatea indienilor, insa mereu vei gasi pe strada un zambet care te face sa uiti ca esti departe de casa si simti ca, intr-un fel, esti bine venit oriunde te-ai afla. M-am lovit de multe probleme de comunicare si de fiecare data ma simteam ca un intrus in viata si cultura acestor oameni, dar, cu rabdare si mult calm, se pot rezolva multe. Cel mai des am auzit o fraza care, am ajuns eu sa cred, e ca e o filosofie de viata in India: orice s-ar fi intamplat, si indiferent cat de grav era, colegii de serviciu ma intampinau cu „no tension mam!”. La inceput, m-am infuriat, m-am revoltat, apoi am incercat sa inteleg si, in final, am acceptat.

Jaipur, orasul roz, dar si al palatelor – aici, City Palace

Wind Palace

Water Palace

si impresionantul Amber Fort

Elefantii indieni

      calare pe elefant

Un om si elefantul lui 

Amber Fort

Maimute mai mult sau mai putin sfinte

Fort Nahagarh

Panorama Jaipur

Desiree & prietenele

Dansuri indiene

Fabrica de tesaturi  

Stampilatorul pe tesaturi 🙂