Costa Rica – sau cum să ai o lună de miere perfectă – Partea I

Incepand de astazi, un nou serial, de data asta despre o destinatie in care nu am ajuns pana acum – in Costa Rica. Asa nu inseamna ca aceasta mica tara central-americana nu are atractii, dimpotriva este una dintre cele mai interesante si frumoase destinatii din emisfera vestica si nu numai… Si care in mod cert este pe lista mea A… Din fericire, Marius a fost acolo si impartaseste cu noi niste momente minunate 🙂

Costa Rica – destinatia perfecta pentru luna de miere

Ce ne-am gândit noi? Dacă tot plecăm în luna de miere, atunci de ce să nu fie într-un loc frumos? Şi, deoarece clişeele au în general un motiv bun pentru care sunt clişee, am decis să alegem clasicul mix palmieri-nuci de cocos-valuri, condimentat cu o pădure tropicală, sălbăticie, jungle-canopy şi ceva maimuţe şi ţânţari. Şi, după ce am trecut în revistă câteva destinaţii mai mult sau mai puţin exotice, ochii ne-au picat pe Costa Rica. „Hai în Costa Rica şi ne învârtim p-acolo să vedem cât mai mult”. Decizia fusese luată: Costa Rica urma să ne primească. Şi ce dacă este sezon ploios? Poate nu ne va ploua – aşa… vreo două săptămâni jumate!

Am făcut săpături pe internet pentru a găsi un avion convenabil ca preţ şi, într-un târziu, am găsit Condor Airlines. Zborul nu a fost direct din Bucureşti, ci pleacă din Frankfurt am Main via Santo Domingo (Republica Dominicană), aterizând în San José (Costa Rica).

După un zbor foaaarte lung şi destul de confortabil, aterizăm în Costa Rica. La controlul paşapoartelor, vameşii se uită cam ciudat – probabil nu au văzut ei prea mulţi români… Ne luăm ştampiluţele în paşaport, mai completăm o declaraţie că nu aducem nimic dubios la ei în ţară şi suntem liberi. Odată  ieşiţi din aeroport, ne-am trezit că taximetriştii tabără pe noi – vă mai aduceţi aminte cum era Gara de Nord acum 15 ani? Ei bine, cam aşa era şi aici. Refuzăm ferm toate ofertele şi mergem la staţia de autobuz din apropiere. Vine autobuzul, un hârb verde care, după 40 de minute, ne lasă în San José. Aici, tot întrebând oamenii, străbatem câteva cartiere extrem de mizere şi dubioase şi mai mult ca sigur de evitat pe timpul nopţii, şi într-un târziu ajungem la autogara pe care o căutam – Terminalul San Carlos.

Primii pasi in Costa Rica

Ne luăm bilete până în localitatea La Fortuna. Transportul în comun este foarte ieftin la ei. Neavând ce face până la plecarea autocarului, luăm la pas oraşul care este destul de colorat, gălăgios şi exotic. Cu toate astea, nu te simţi deloc în pericol. Poliţia turistică este la datorie în zonele mai sensibile şi veghează să nu se întâmple nimic. Cumpărăm de pe stradă nişte mamones (fructe care seamănă la „design” cu strugurii, dar în rest n-au nicio legătură cu ei) şi nişte mango, că doar e sezonul lor. Mango astea-s multe tipuri.

Autobuzul apare şi pornim la drum. Cald, foarte cald. Mergem cu toate geamurile deschise şi se face un curent nebun, dar e mai răcoare. Pe drum, tot oprim şi mai luăm oameni. Suntem o adunătura pestriţă rău. Urcă şi o poliţistă, care îmi sugerează că e mai sigur să ţin rucsacul mic în braţe (ăla mare fiind în „burta” maşinii) şi nu deasupra capului, că s-ar putea să rămân fără el. În La Fortuna ajungem după vreo patru ore şi o groază de lume încerca să ne agaţe pentru cazare sau pentru vreun tur. Luăm taxiul spre Jardines Arenal, proprietarul plăteşte taxiul (că aşa era înţelegerea), apoi ne cazează. Grădina este uimitoare, plină de flori tropicale necunoscute, iar câţiva colibri îşi fac de lucru pe la flori. Din grădină se vede perfect vulcanul Arenal, care fumegă misterios. Legenda locală spune că oraşul îşi trage numele de la faptul că, după o erupţie foarte puternică a vulcanului Arenal, toate sătucurile din zonă au fost distruse, mai puţin acesta – La Fortuna/Norocosul. În plus, pe Rio Tabacón se pare că, odată cu inundaţiile, mai veneau şi diverse vestigii rămase de la triburile precolumbiene din zonă. Pe înserat, tragem o fugă prin oraş – e mic şi curăţel, nimic spectaculos.

La Fortuna, la picioarele vulcanului Arenal

A doua zi, din cauza diferenţei de fus orar, ne trezim foarte devreme, la o oră imposibilă. Ne plimbăm prin grădină şi remarcăm, într-un copac, câţiva papagali care fac un zgomot nebun. Alte câteva păsări necunoscute zboară prin zonă. Gazda ne recomandă să nu mergem singuri spre vulcanul Arenal, că am putea să ne pierdem, şi ne sugerează nişte ghizi. Refuzăm. Mergem în oraş şi apoi la cascada La Fortuna, de unde începem ascensiunea pe Cerro Chato. La început, e o plimbărică, apoi devine din ce în ce mai abrupt. Înainte să intrăm în pădure, zărim câţiva şoimi cu coadă de rândunică ce survolează cerul senin. Poteca este destul de clară, iar pădurea tropicală pare gata să ne înghită. Mă întreb cum o fi noaptea prin pădurea asta… O groază de flori tropicale ne fac cu ochiul, ceva şopârliţe multicolore şi câţiva colibri. Din păcate, momentan niciun animăluţ mai mare. Este interesant că nu avem parte de ţânţari.

După un urcuş abrupt, ieşim la un loc de belvedere spre vulcan. De aici, coborâm câteva minute pe o potecă extrem de abruptă şi ajungem la Cerro Chato, un lac format în craterul unui vulcan stins de vreo 3.500 de ani. Aici ne întâlnim cu două americance şi cu ghidul lor costarican. Facem baie în lacul vulcanic şi ne răcorim. Are o culoare verde-smarald superbă, iar izolarea sa îl face misterios. Ne împrietenim cu americancele, iar ghidul ne propune să venim cu ei pentru restul turului. Ne oferă un preţ excelent şi acceptăm. Urcăm înapoi pe buza craterului şi coborâm pe altă parte.

La un moment dat, pe o creangă într-o ditamai pădurea plină de liane, vedem ceva ce seamănă cu un curcan. E mare, gras şi negru şi îl cheamă „pavón”. Ghidul ne zice că este un fel de curcan sălbatic. Noi ne uităm la el, pavón-ul, la noi. Ne priveşte cu interes. O fi carnivor? 🙂 Mă întreb cum o putea să zboare prin pădurea asta… Trag nişte cadre, dar coroana pădurii lasă foarte puţină lumină să treacă. Zicea ghidul că, până acum câţiva ani, el vâna păsări d-astea şi le mânca, dar acum ar fi interzis.

Traseul iese într-un drum forestier, unde ghidul ne găseşte o cicadă – o insectă care trăieşte ca adult doar vreo 24 de ore, dar asta n-o împiedică să facă un zgomot infernal. Cu ocazia asta ne lămurim ce anume făcea pădurea să vuiască. Ele erau. Cicadele. Milioane de cicade. La un izvor indicat de ghid, prin pădure, facem plinul cu apă. Trecem pe lângă nişte eucalipţi cu trunchiul multicolor şi incredibil de fin, un şoim negru se învârte pe un cer destul de încărcat cu nori, în timp ce vaci din rasa zebu ne priveau peste un gard. Acum aveţi imaginea completă :-). Traversăm un pod suspendat şi zărim câteva montezuma – nişte păsări mari şi negre, cu ciocul, fundul şi o parte din aripi multicolore. Se agită gălăgioase prin copaci, în timp ce noi ne îndreptăm spre o cascadă, unde ne bălăcim în lacul format la baza ei. Senzația este de vis. Ne răcorim, în timp ce două curcubeie, formate de milioanele de stropi de apă cristalină, ne încântă privirile.

După binemeritata pauză, trecem pe la Observatory Lodge (observatorul ştiinţific al vulcanului Arenal – observator care oferă şi cazare la nişte preţuri astronomice), unde aruncăm un ochi spre vulcanul Arenal, vedem lacul de acumulare Arenal şi câţiva colibri. Din păcate pentru noi, vulcanul este destul de liniştit. Fumegă binişor, dar nu dă cu lavă.

Plecăm cu americancele, care ne iau cu maşina lor închiriată şi ne duc, urmând indicaţiile ghidului, spre un izvor termal gratuit. Parcăm lângă un pod şi coborâm la albia râului Rio Tabacón. Pârâul, nu foarte mare, este mai mult decât cald. Este aproape fierbinte şi noi ne lăfăim în el, ancoraţi de nişte pietre. Se întunecă şi parcă vedem ceva ţânţari, aşa că ne gândim că ar fi bine să plecăm înainte să se adune mai mulţi. Ne îndreptăm spre La Fortuna, urmând ca a doua zi să plecăm spre Monteverde.

Catedrala din San Jose, capitala Costa Rica

Prin centrul capitalei costaricane

Museo de los Ninos

Pe drum, spre La Fortuna

Mamones

Jardines Arenal cu vulcanul pe fundal

Vulcanul Arenal

Prin padurea tropicala

Vulcanul Arenal – pe zi

Inflorescenta in padurea tropicala

Cerro Chato – lacul din conul vulcanului

Eucalipti

Montezuma