Intre timp, am ajuns acasa, dar v-am ramas dator cu sfarsitul escapadei prin Caraibe… Mai ales ca sfarsitul a fost memorabil – am zburat pentru prima oara cu elicopterul!
Ziua 6, data stelara 14 septembrie 2011
Din pacate, aproape intotdeauna, visele se termina la un moment dat, asa ca 14 septembrie a fost ultima noastra zi in Caraibe… In mod surprinzator, am continuat sa ma trezesc pe la 6 dimineata si sa am ceva timp sa ma bucur de peisajele din jurul hotelului in liniste si fara lume… Noroc cu Cristina Bazavan care se scoala inca si mai devreme si mai bate la clapele laptopului in zona wifi din lounge :).
Soare cat cuprinde, cerul de un albastru incredibil de puternic, fara urma de nor… ce zi perfecta pentru un zbor chiar si cu elicopterul … Tocmai vazusem in oferta de tururi de la agentiile de turism din hotel ca poti sa inchiriezi un elicopter pentru un tur de jumatate de ora peste insula… Vorbesc cu agenta, da telefon, trebuie sa fie patru clienti, si nu e decat unul – eu… Hm, ce pacat…
Dar in momentul in care arunc ideea in grup, imediat apare un entuziasm si primim un nou upgrade – in loc sa ne transferam cu microbuzul spre aeroportul intercontinental aflat in sudul insulei (noi eram exact in varful nordic), vom avea parte de un transfer spectaculos – cu elicopterul!!!
Timpul s-a scurs destul de greu… dar intr-un mod foarte lenes – piscina, cocktailuri, facut bagaje, masa de pranz si apoi frecat internetul… pana la ora 15:15 cand a venit masina sa ne transfere spre aeroportul George Charles… Desi St. Lucia este o insula destul de mica, are nu mai putin de doua aeroporturi. Marele aeroport din sud, Hewanorra International, capabil sa primeasca avioane mari de tipul Boeing 747 ori 777 (modelul folosit de British Airways) sau Airbus 330, este aeroportul unde opereaza marile companii transcontinentale care aduc calatorii din Europa sau America de Nord, in timp ce George Charles este micul aeroport aflat de-a dreptul in capitala Castries, pe malul marii, unde aterizeaza doar avioane mai mici (de tip ATR 72) care leaga diversele insule caraibene cu curse aeriene mult prea scumpe… Ei bine, noi urma sa ne ridicam de pe George Charles, sa survolam capitala Castries, apoi tarmul de vest, sa trecem pe langa cele doua stanci-simbol ale insulei – “Pitonii”, urmand ca mai apoi sa ne indreptam in directia aeroportului international.
Plecam cu o oarecare parere de rau de la hotel, dar parca visul de a zbura cu elicopterul este mult prea puternic… Eu nu am zburat niciodata cu elicopterul, am mai avut doua tentative nereusite in New York si Hong Kong, dar, daca in New York vremea noroasa m-a facut sa renunt la idee, in Hong Kong elicopterele erau prea pline cu clienti si nu am prins niciun loc… puteam gasi un loc pentru cursa HK – Macao, dar nu ma interesa asta, voiam sa iau turul pe deasupra spectaculoasei metropole din sudul Chinei.
Daca, toata dimineata, am avut un cer ireal de albastru, imediat, dupa ce am trecut de Rodney Bay (unde am aruncat o ultima privire asupra vasului lui Jack Sparrow din “Piratii din Caraibe”), au inceput sa apara niste nori spre sud… Ups… Iar pana am ajuns in suburbiile capitalei Castries, langa pista de decolare a aeroportului George Charles, norii pareau sa se adune amenintator spre noi…
Pe micul aeroport nu era mare animatie – doar un avion al Air Caraibes gata de plecare in cine stie ce directie… Am ajuns la capatul aeroportului si, dupa ce am tras niste poze primei nave de croaziera pe care am vazut-o in Castries de cand am ajuns pe insula, am facut cunostinta cu elicopterul de la compania St. Lucia Helicopters ! Pilotul nu era inca prezent, urma sa vina cu niste clienti dinspre aeroport, asa ca ne-am facut de cap, pozandu-ne in fel si chip cu mica bijuterie frantuzeasca – dupa cum ne-a spus cineva de pe pista… intre timp a plecat si Air Caraibes si a inceput si ploaia… Ups! Om mai zbura? Nici n-am avut timp sa-mi articulez temerea, cand un mic elicopter aparut ca prin minune a aterizat in ploaia tropicala???. Aha, deci se poate zbura!
Apare si pilotul, un englez mucalit care ne invita la bord… O luam la fuga si ne urcam destul de uzi. In Caraibe, ploile sunt intense! Dupa un scurt instructaj similar cu cel prezentat de stewarzi in avioane – unde coboram, ce facem in caz de amerizare etc., cu castile puse pe urechi, am si luat-o din loc. Eram in elicopter! Uraaaa…
Sincer, nici nu am simtit cand am decolat. Ma asteptam la un zbor mai “dur”, dar nici nu mi-am dat seama cand am ajuns “sus”… Am survolat in viteza imensul vad de croaziera si cel mai mare hotel din reteaua “Sandals” de pe insula (sunt nu mai putin de trei!) si am ajuns, in fine, pe deasupra paradisului verde al insulei… Ploaia a ramas in urma, in Castries, soarele straluceste din nou… Marea albastra in dreapta, plantatiile de bananieri sub noi si in stanga, iar inainte valuri, valuri de dealuri verzi, crispate de miscarea vulcanica ce a creat aceasta insula… In casti, pilotul se tine de bancuri… Trecem peste superbul Marigot Bay, iar pilotul ma baga din nou in ceata, reconfirmand ca Mick Jagger are o casa acolo – deci 2-1 la voturi ca Jagger are o casa in St. Lucia! Apoi survolam zona de jungla zisa “virgina”… Stormy Norman imi spunea ieri ca circa 20% din teritoriul insulei este jungla virgina, dar de aici, de sus, pilotul ne spune ca nu e chiar asa, virgina mai are si ea pacatele ei… pe ici, pe colo, pe o creasta mai greu de atins, vezi niste “patrate” despadurite unde pare sa creasca o cultura agricola… Ce sa fie, ce sa fie? Canabis sa fie? Ei bine, da, pilotul nostru confirma ca, pe ici si pe colo, se cultiva canabisul folosit la producerea marijuanei, uneori mai vine si US Guard-ul si face o tura pe deasupra insulei, dar, dupa ce unele zone sunt distruse, altele apar imediat prin te miri ce parti ale junglei…
Survolam satele de pe malul marii, spectacolul este intregit de cateva cascade, survolam chiar si vulcanul sulfuros pe care l-am vazut cu doua zile in urma. Dar marele moment este pe cale sa vina si el. Elicopterul se indreapta direct spre un munte… Capitanul spune ca, daca trecem de munte, vom avea parte de un moment super-spectaculos, iar, daca nu trecem, va fi iar spectacol… Versantul se apropie cu repeziciune, elicopterul ia inaltime, adrenalina curge si, deodata, tasnim la cativa metri deasupra palmierilor… in fata noastra apar cei doi “pitoni” – varfurile spectaculoase de pe malul marii care reprezinta simbolul insulei… Sub noi, orasul Soufriere, plaja, marea, jungla si mai ales … “pitonii” – e o imagine superba si o senzatie de neuitat.
Pilotul se indreapta direct spre pitoni, tasnim printre ei si apoi survolam plaja alba pe care ne-a lasat Captain Typhoon la scalda acum trei zile. E superb… Din pacate, este, probabil, momentul de varf al plimbarii cu elicopterul… Ne mai invartim prin jurul celor doua varfuri si apoi ne indreptam spre sudul mai plat al insulei St. Lucia!
Survolam alte cateva sate, plantatii de banane (nu mai gasim nicio urma de marijuana) pentru ca, in final, sa ne apropiem de aeroportul international… Aterizarea este la fel de lina ca si plecarea… Ne dam jos, unde ne asteapta o doamna cu un microbuz… Pare sa fie sotia pilotului… Pilotul nu sta prea mult la discutii, ne multumeste si decoleaza din nou… se mai balanseaza putin din coada in semn de la revedere… “Nu-l incurajati sa faca prostii”, ne spune zambind doamna… Cei doi sunt pe insula de vreo 16 ani, iar pilotul ne-a spus ca, probabil, a facut drumul Castries – International Airport de vreo 36.000 de ori :). O exagera, dar nici departe nu e.
Trecem de o bariera pe langa un soldat cam plictisit si suntem “livrati” exact in fata birourilor de check-in… De nu stiu unde, au aparut si bagajele noastre de cala care au fost trimise spre aeroport de la hotel pe cale rutiera (erau prea mari si grele sa fie carate de micul elicopter)… Totul a mers snur… Si daca travelul inseamna experiente memorabile, ei bine, escapada cu elicopterul deasupra St. Lucia este cu adevarat o experienta memorabila… Ce urma? Un zbor transatlantic, niste ore petrecute la Londra si apoi zborul Londra – Bucuresti… Dar si aici vom avea parte de surprize… Si toate placute :). Dar despre asta, va voi povesti maine.
De dimineata, in Smugglers Cove
La micul dejun – ceva mai light
Ultima dimineata in Caraibe – pisicina, piscina, piscina
Gata cu balaceala, e timpul sa-mi fac bagajul
si sa ajung la receptie… Bagajele pe cale rutiera, noi cu…
O mica bijuterie de la St. Lucia Helicopters 
Gata de imbarcare, dar n-a venit pilotul
si in plus, a inceput si ploaia tropicala
A venit si pilotul si suntem gata de decolare
si pornim !
Decolare – un vas de croaziera in portul Castries
Primele minute – pe ploaie
Dar pana la Marigot Bay, s-a terminat si ploaia, s-a zvantat si elicopterul
Survolam St. Lucia
inclusiv o plantatie de canabis
Ne apropiem rau de tot de un deal… dar dupa el, apar cei doi …
„pitoni” – muntii – simbol ai insulei St. Lucia
Bordul elicopterului
In zbor, spre sudul insulei St. Lucia
si pana la urma, aterizam la doi pasi de aeroport
Nici nu debarcam bine
Ca elicopterul decoleaza imediat
Iar noi ne indreptam spre aeroport
[…] am tot zburat, am peste 800 de zboruri la activ, ei bine, cu elicopterul nu am zburat decat o data in Caraibe. Si ce poate fi mai fitza decat un zbor cu elicopterul deasupra Coastei de Azur in drum spre […]