Cambogia mea. Episod 4 – am ajuns la Angkor Wat

Dimineata pe racoare suna ceasul de sa trezeasca tot Khao Sanul… Nici n-am ajuns bine in Thailanda ca o si parasim pentru invecinata Cambodgie. Lasa ca ne intoarcem in curand, dar asa am gasit biletul de avion… Povestea drumului spre Siem Reap, orasul aflat in vecinatatea incredibilului complex Angkor Wat, poate cel mai frumos loc din toata Indochina (sorry, Thailand!), este si ea o adevarata epopee… Din Khao San poti sa iei un autobuz pana in Angkor Wat cu 10 dolari, poate chiar si cu 5… E totusi un drum cam de o zi intreaga, cum naiba sa fie in halul asta de ieftin? Simplu… autobuzul trage de timp cat poate de mult, la vama astepti de iti vine cu acru (autobuzele din Thailanda unde se conduce pe stanga nu intra in Cambogia unde se circula ca in Romania, pe dreapta), apoi este un haos bine gandit sa nu gasesti autobuzul care iti trebuie, apoi autobuzul o ia pe o sosea care n-a vazut asfalt niciodata si ajunge la Siem Reap, ati ghicit… taman cand a cazut noaptea! Evident ca autobuzul opreste fix in fata unui guest house unde un tip realmente simpatic iti ofera un pret special… Siem Reap nu are niciun bec public, e intuneric bezna, ai bagaje, esti obosit dupa un drum cu hartoape, in care daca aveai pietre la rinichi sigur le-ai eliminat, asa ca evident ca vei accepta oferta… Dar, evident, pretul nu e mic, conditiile nu sunt cine stie ce, dar asa finantezi indirect cursa Khao San – Siem Reap…

Nu acelasi lucru se intampla la retur, la cursa spre Bangkok. Atunci, soferii merg fara pauze lungi si dese, vama devine brusc eficienta (ma rog, cat poate si ea, saraca!) pentru ca, odata ajuns in Khao San, inconjurat de 145 de guest house-uri, e foarte greu sa mai fii indrumat spre pensiunea care plateste comision… Pretul e pe masura – 25 de dolari! Dar avionul e vreo 200!

Asa ca m-am gandit sa impac si varza, si capra si am decis sa zburam spre Cambodgia si sa ne intoarcem pe drumul de costisa ce vine de la Siem Reap cu autobuzul… Oricum, e un drum epic care nu poate fi ratat… Asa ca, la nici 48 de ore de la aterizare, reveneam pe aeroportul pe care se joaca golf de unde luam cursa Bangkok Airways, o micuta companie privata thailandeza care, prin mijloace politice cel mai probabil, are exclusivitatea rutei extrem de profitabile Bangkok – Siem Reap!

In ciuda pretului aberant la biletul de avion, zborul a fost placut… Pentru a doua oara in viata am avut o femeie-capitan (prima oara a fost o tipa pe SwissAir pe cursa Zurich – Bruxelles, care la aterizare a dat cu avionul de pamant parca cu ura), dar care a zburat “smooth as silk”… In ciuda ideilor preconcepute ale occidentalilor cu privire la thailandeze, femeile din Regatul Zambetelor sunt printre cele mai active si mai emancipate din lume – in 2001 existau cel putin opt femei comandanti de aeronave civile, era plin de ele prin armata, politie, soferite de vapor sau autobuze, pare o societate destul de egalitarista cel putin la nivel de joburi).

Guest House-ul cambodgian pe care l-am ales se numea Green Garden Home. Il gasisem pe net… ma gandisem ca nu merita sa arunc un milion de lei pe un ghid Lonely Planet Cambodgia pentru trei zile. Cazarea am gasit-o pe net (in ciuda inapoierii tarii, in 2001 existau destule site-uri de hoteluri!), iar acolo am gasit o carte destul de ieftina despre Angkor Wat.

La aeroport, am fost asteptati cu tuk-tukist si de reprezentantul agentiei… Tot frecand netul, am descoperit o agentie care se chema ceva de genul “Cambodia Orphans” sau ceva similar… Intr-o tara in care regimul lui Pol Pot a ucis 25% din populatia tarii, putini copii nu au fost orfani de la o varsta destul de fregeda, dar, oricum, preturile erau rezonabile, asa ca am zis sa merg cu ei… Am ales sa inchiriem un tuk-tuk (cealalta optiune mult mai scumpa si naspa era automobilul) si sa avem ghid doar o zi in care sa ne povesteasca despre ce vedem… Alegere excelenta as putea spune!

Oricum la aeroport ne-a asteptat tuk-tukistul nevorbitor de limbi straine si reprezentantul agentiei vorbitor de engleza cu care ne-am si inteles… Ne-am inghesuit toti 4 + bagaje in tuk tuk si am plecat spre Siem Reap… Dupa efervescenta din Bangkok, linistea din Siem Reap imi tiuia in urechi… aerul era proaspat, inmiresmat, masini putine, soseaua buna si linistita… la intrarea in oras, ne-a intampinat insa un mare panou cu pozele regelui Norodom Sianuk si ale nevestei… Dar poate o sa povestesc la un moment dat despre acest rege excentric.

Siem Reap este un oras aparut peste noapte dupa ce colonistii francezi au “redescoperit” incredibilul Angkor Wat… E drept, localitatea exista mai demult, dar era un satuc uitat in jungle… Cambodgienii nu se prea iubesc cu thailandezii, dimpotriva, destul de des au loc ciocniri intre granicerii celor doua tari, iar numele de Siem Reap inseamna nici mai mult, nici mai putin decat “Infrangerea Siamului”, adica a Thailandei! Un nume probabil extrem de iubit in Thailanda… In plus, diverse reclame ne indemnau sa experimentam “stravechiul masaj cambodgian” – evident, net superior celui thailandez (nu am observat nicio diferenta J), iar orezul sau matasea thailandeza nu se inaltau nici pana la genunchiul broastei in comparatie cu deosebitele produse similare cambodgiene.

In schimb, Siem Reap-ul nu avea decat vreo doua bulevarde asfaltate, restul drum de pamant rosu de jungla si niciun bec pe strazi, iluminatul public pe timp de noapte fiind asigurat de tuk-tuk-uri, motociclete si masini. Am ajuns la hotel (o bila alba ca agentia n-a vrut sa ne convinga ca exista vreun alt guest house mai bun, mai ieftin, mai ok) unde am primit urgent o camera… Era frumoasa, era plina de flori, era curata, mirosea superb si in plus costa si cativa dolari! Curtea incapatoare, cu sezlonguri si hamace te indemnau la leneveala, iar partea artistica era asigurata de statui khmere – varianta locala a piticilor de gradina europeni! Din pacate, oricata pofta am fi avut, la doi pasi de noi se afla una din minunile arhitectonice ale Planetei, asa ca Angkor Watul ne chema… Iar tuk-tukistul era la datorie, gata sa mergem.

In 2001, la doar cativa ani dupa ce se terminase razboiul civil, in Siem Reap erau mai multe hoteluri de 5 stele decat in Bucuresti! Iar frenezia constructiilor era in toi… Totul insa era mic, ascuns dupa palmieri, in stil traditional khmer. O lege aparent scrisa de francezi interzicea constructia de cladiri mai inalte decat turnul cel mai inalt al templului Angkor… o lege foarte buna, ca altfel cine stie ce blocuri hade cu fatada de sticla ar fi mazgalit orasul.

Dupa ce cumparam biletele de intrare (preturi cam piperate, dar merita), o luam pe malul unui lac mult prea perfect pentru a nu fi artificial si ajungem la primele temple… Soferul incepe cu unele temple mai putin importante. Sunt frumoase, iar soarele se reflecta in lacurile de peste tot. La fiecare templu, nelipsitii vanzatori. Margele, tricouri cu „Atentie, mine !” si multe alte lucruri… Driblam cu dexteritate, dar suntem acostati de o fata la vreo 14 ani (poate mai mult, sud-est asiaticii intotdeauna arata mai tineri decat sunt cu adevarat). Ii spunem ca „no, sorry”… Raspunsul este dezarmant – „If you don’t buy, I cry !”… cum sa nu-i luam un tricou macar ?

Urmeaza sarabanda de temple… Nu stiu cum se face, dar avem parte de un crescendo de frumusete. Incet, incet ! Fie ca sunt temple „tren” budiste, de intri dintr-o cladire in alta sau temple-„munte”, hinduse, fiecare templu este o opera de arta si ce e important, nu arata toate la fel ! Fiecare templu e diferit si fiecare are punctele lui forte – fie ca e vorba de statui de dansatoare celeste – apsara sau elefanti, fie ca e vorba de arbori tropicali giganti care „imbratiseaza”, dar si sustin zidurile multi-seculare, fiecare templu merita savurat !

Din pacate, se apropie seara si e timpul sa ne ducem la asfintit. Toata lumea spune ca la Angkor Wat, poti avea parte de un asfintit senzational peste lacul Tonle Sap ! Asa ca toate batalioanele de turisti se duc intr-un singur loc, pe varful unui deal de unde cica se vede asfintitul. La picioarele dealului, cativa elefanti cu mahutii lor vaneaza turistii. Renunt la idee si o iau in graba pe deal pentru a nu pierde „minunea”… Minune care se rasufla… Cativa nori impiedica sa prinzi momentul magic al apusului, dar si asa, nu cred ca e cine stie ce… In schimb, rasaritul peste Angkor Wat va merita cu prisosinta ! Asa ca e timpul sa ne gasim tuk-tuk-istul si sa pornim printr-o mare de vehicule spre iesire. Maine va fi ziua de „best of”. Vom merge la marile temple si vom avea un ghid care sa ne explice ce si cum 🙂

Nota: in momentul cand cititi aceste randuri, ma aflu in Bhutan. Din pacate, desi imi planificasem sa scriu tot serialul ca sa „acopere” perioada cat sunt plecat, nu am reusit, asa ca acesta este temporar ultimul episod pana saptamana viitoare cand voi reveni in tara. Va multumesc de intelegere 🙂

Prin Siem Reap

Green Garden Home – Siem Reap

In tuk-tuk

Templu Angkor Wat

If you don’t buy, I cry !

prin Angkor Wat

Templu budist

Templu hindus

Sub un elefant de piatra

Apsara – dansatoarea celesta

Poarta de intrare in complexul Angkor

Cu tuk-tuk-ul prin Angkor Wat

Bayon

O cursa elefantina pentru apusul de soare

Apus de soare la Angkor – nimic spectaculos !