Romania de langa noi – Peninsula Sinai :) Partea 1

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris un articol din seria “Romania de langa noi”, dedicata zonelor cu semnificatie istorica pentru noi, romanii… Ei bine, astazi va voi povesti cate ceva despre o Romanie mult mai departata de noi, si anume peninsula Sinai. Probabil o sa ridicati o spranceana a nedumerire… ce are peninsula Sinai cu Romania in afara miilor de concetateni care se bronzeaza la Sharm el Sheikh si se infrupta din all-inclusive-urile de acolo… Ei bine, putini stiu, dar are…

Beduinii romani din peninsula Sinai

Pentru cei care viziteaza Egiptul si apoi ajung si prin Sinai, este imposibil sa nu observe ca localnicii au trasaturi sensibil diferite de cei de dincolo de canalul Suez – sunt ceva mai deschisi la culoare, parca mai puternici si, uneori, mai inalti… Sunt nu mai putin de sapte triburi de beduini in peninsula Sinai, sase dintre ei veniti din Peninsula Arabica, iar cel de al saptelea trib este de origine romana!

In mijlocul peninsulei Sinai, la poalele varfului lui Moise unde acesta a primit cele 10 porunci direct de la Dumnezeu, se afla o straveche manastire ortodoxa – Sf. Ecaterina. In aceste locuri pustiite de soare, imparateasa romana Elena, mama Sf. Constantin, a construit o capela mica, in anul 330, la poalele muntelui lui Moise. Doua sute de ani mai tarziu, in secolul al VI-lea, imparatul Iustinian, constructorul catedralei Sf. Sofia din Constantinopole, a ordonat ca, alaturi de capela, sa mai fie construite o catedrala si o manastire, iar aceste cladiri sa fie aparate de ziduri strasnice de cetate, care sa le protejeze de orice invadator. In plus, a trimis un numar mare de sclavi, de romani de la sud de Dunare, mai precis, proto-romani, spre a sluji cu credinta si a proteja sfintele lacasuri. Acesta este tribul Jabaliyya, tribul de romani care locuiesc in jurul manastirii de circa 1.500 de ani.

Sa nu credeti ca acestia mai vorbesc cuvinte romanesti, chiar si proto-romanesti. Exceptand fata, care le tradeaza o alta origine antropologica decat celelalte sase triburi, sunt beduini 100%. Se imbraca in hainele lungi albe ale beduinilor, sunt mesteri in calaritul cailor si al camilelor, sunt musulmani, dar, spre deosebire de restul lor, o preaslavesc si pe Sfanta Ecaterina… Sfanta Ecaterina este o martira din orasul egiptean Alexandria, care in timpul persecutiilor anticrestine a refuzat sa se lepede de credinta ei… A fost chinuita pe o roata cu tepi si in cele din urma, dupa o indelungata tortura, i s-a taiat capul. Se pare ca, dupa ce si-a dat obstescul sfarsit, niste ingeri au aparut in mijlocul multimii care venise sa se distreze la supliciile Ecaterinei, au ridicat-o de pe roata si i-au transportat corpul in pustietate. A fost “redescoperit” circa 300 de ani mai tarziu, iar moastele ei reprezinta elementul cel mai sacru din manastirea ortodoxa Sf. Ecaterina din Sinai… De remarcat ca biserica a fost de la inceput ortodoxa si a ramas ca atare in ciuda faptului ca marea majoritate a crestinilor egipteni sunt copti.

Cu taxiul prin Sinai: Sharm el-Sheikh – manastirea Sf. Ecaterina

Am ajuns cu taxiul din Sharm el-Sheikh impreuna cu patru prieteni. Luasem feribotul din Hurghada pe la o ora la care pana si cocosii dormeau neintorsi si am debarcat in coltul peninsulei Sinai, la Sharm, cam pe la 6 dimineata. Si cum Sharm are sarmul unui shopping mall, am decis ca experienta noastra marina se va desfasura intr-un loc autentic, la Nuweiba, mai la nord, spre granita cu Israelul, dar inainte de a ne juca cu pestii in Marea Rosie, sa ne ducem sa vedem mult laudatul rasarit de soare de pe varful Moise (Musa Jebel)… Am gasit un sofer cu un Peugeot 206 batut de soarta, soare si nisipul desertului, a carui roata din spate se harjonea non-stop cu caroseria (de aceea janta era stralucitoare si ascutita ca o sabie de Toledo), cu care am negociat aprig un pret prietenos… Si, dupa nici 15 minute, rulam triumfatori pe soseaua plina de flori si flancata de all-inclusive-uri din Sharm in directia manastirii Sf. Ecaterina. Deal-ul era sa ne lase la manastire si sa vina sa ne ia a doua zi dimineata sa ne duca la Nuweiba.

Toate ghidurile pe care le citisem laudau rasaritul de soare petrecut in varful muntelui unde Moise a primit cele 10 porunci. Cam toata lumea ajungea la manastire in timpul noptii, apoi urca pe intuneric (ma rog, cu faclii, cu lanterne sau luminati de luna pentru a prinde primele raze ale soarelui dis-de-dimineata in varf… Singurul – ghidul francez “Routard” spunea ca e o idee mai buna sa urci dupa-amiaza sa vezi apusul, ca e exact la fel, doar ca nu o sa imparti varful cu alte cateva sute de suflete tarate de la Sharm el-Sheikh… In plus, puteam sa ne culcam acolo, sus, pe varf, sub cerul liber (locul e cam stramt pentru corturi), dar ca putem inchiria saltele de la fata locului… “aduceti-va sacii de dormit cei mai buni” era ultimul sfat al Routard-ului.

Drumul prin Sinai ar fi fost ingrozitor de plicticos daca soferul nu ne-ar fi pus o caseta cu slujba de la Mecca… asa ca am rulat ore in sir cu soferul rugandu-se (uneori ni se parea intrat in transa, noroc ca nu venea nicio roata de masina din partea opusa, iar soseaua era in general dreapta ca o linie continua, in departare asteptandu-ne prietenoasa Fata Morgana) si jucandu-se cu mataniile… Omul sustinea ca are cateva neveste si aproape 20 de copiii, asa ca, in loc sa stea sa se roage, mai trebuie sa si lucreze.

Manastirea Sf. Ecaterina si apoi spre Varful Moise

Odata ajunsi la manastire, am vizitat Catedrala lui Justinian (singura cladire care poate fi vizitata), am lasat greul bagajelor in camera de bagaje ale manastirii (contra unei sume modice) si am negociat cu conationalii nostri inchirierea unei camila care sa ne transporte restul de haine, saci de dormit etc. Frate, frate, dar branza e pe bani… unii recunosteau ca sunt romani, dar biznisu’ e biznis… asa ca m-am suit pe o camila cu rucsacul care ne servea acum pe toti cinci si am pornit-o pe drumul sterp spre varf.

Am citit undeva ca numele de Sinaia vine de la manastirea Sinaia ctitorita de un boier cantacuzin din Tara Romaneasca. Acesta, fluierand in biserica la adresa lui voda, a primit drept premiu un exil prin peninsula Sinai, unde a petrecut mai multi ani… Dupa cativa ani, s-a intors in tara si, ajungand pe meleaguri prahovene, a descoperit o zona care i-a adus aminte de peninsula Sinai si a denumit-o Sinaia… Sincer, nu am perceput nicio similitudine vizuala cu Sinaia, doar aerul tare, de munte, parandu-mi-se similar cu ce simt cand ma dau jos din masina la telecabina de Cota… Nici pomeneala de culmi verzi, pline de brazi, peste tot, munti plesuvi, arsi de soare, dar oferind un evantai de culori superbe – rosu-caramiziu, verde-pal, alb-stralucitor, o adevarata simfonie de culori… si drumul din ce in ce mai abrupt, strabatut cu constanta de camila care la fiecare serpentina aveam senzatia ca se va prabusi in prapastie… dar cotea in ultima secunda…

Pe drum, numeroase colibe din nuiele de lemn (aduse, probabil, de departe, ca nu prea vedeam nicio urma de copac prin zona), in care beduinii vindeau produse traditionale – Coca-Cola, filme Fuji, apa minerala la PET, dar si ceai de hibiscus sau zdranganele locale… Multi dintre ei, la auzul ca suntem romani, se luminau brusc si ne ziceau (in engleza, of course) ca si ei sunt romani… :).

Sa nu credeti ca am calarit camila pana in varf. Ar fi fost prea usor… Drumul serpuitor se opreste brusc la Scarile Mantuirii. Acum multe secole, un calugar a sapat in piatra nu mai putin de 3.750 de trepte (evident, de diferite inaltimi si dimensiuni) pentru a ajuta pelerinii sa urce pe varful lui Moise. Nu stiu daca respectivul s-a mantuit, in schimb noua ne-a scos sufletul pana am urcat cei 300 de metri care erau pana in varf ! Si nu am urcat decat 750 de trepte, ultimele, pentru ca pe primele 3.000 le “driblasem” luand “soseaua camilei”, un drum mai lung, dar semnificativ mai lin (cele 3.750 de trepte reprezinta drumul cel mai scurt dintre manastire si varf). Si, cum in engleza, treptele aveau numele de “Steps of Repentance”, evident ca le-am numit “Treptele repetentei”… nu am fost chiar repetenti, poate aproape de corijenta, pentru ca am ajuns in varf epuizati si ne-am aruncat pe jos la umbra unei mici capele ortodoxe…

Tot efortul insa a fost rasplatit inzecit… Nu am avut acelasi rendez-vous ca si Moise, in schimb, la picioarele noastre se intindea aproape intreaga peninsula Sinai, o nebunie de culori, de vai, de varfuri ascutite si parca, parca, vedeam si albastrul Marii Rosii (sau o fi fost Fata Morgana)…

Dar despre experienta de pe varful lui Moise, un bob zabava pana maine 🙂

Coboram din ferry boat-ul de la Hurghada

unde gasim un taxi gata de drum

Zidurile ca de cetate ale manastirii Sf. Ecaterina

Manastirea Sf. Ecaterina construita de imparatul Justinian

Si am purces spre varful Moise

Calare pe camila

Pe drum – drive-in-uri cu bauturi racoritoare si filme de poze

Spre varful Moise printr-un peisaj selenar

Unde pana la urma, ne-am prabusit in varful muntelui, langa capela ortodoxa