Un student la curtea Regelui Mihai – Versoix, august 1992

Astazi este Ziua Regelui Mihai, atinge o varsta remarcabila – 90 de ani ! Ne place sau nu ne place, MS Regele Mihai a fost un personaj cheie a istoriei noastre si este singurul sef de stat din al doilea razboi mondial care mai este in viata. Nu vreau sa comentez aici despre activitatea si actiunile Regelui, fiecare are punctul sau de vedere, dar as dori cu aceasta ocazie sa-i urez „La Multi Ani” si sa va impartasesc o mica poveste de acum aproape 20 de ani.

In anul universitar 1991 – 1992, am fost student la Universitatea din Maastricht, Olanda. V-am mai povestit cate ceva despre primii mei pasi in strainatate in serialul „Inceputurile maratonului meu” despre primele mele zile petrecute in Olanda, la bursa. A fost o perioada definitorie pentru mine, pentru viata mea, cariera si pasiunea de a calatori. Si de altfel, la sfarsitul anului universitar, in vara lui 1992, am plecat pentru prima oara sa vizitez Europa, cu ajutorul unui bilet de tren Inter-Rail. Fiind rezident olandez (timp de un an), mi-a fost mai usor sa obtin diverse vize ale tarilor europene (viza Schengen a fost introdusa abea in 1995), iar prima mea excursie cu Inter-Rail-ul in jurul Europei s-a desfasurat cu precadere in Elvetia si Franta (evident, cu tranzit prin Austria si Ungaria). O sa ma apuc candva sa scriu un serial despre primul meu Inter-Rail prin Europa, am promis mai demult, stiu, dar pana atunci sa va povestesc despre vizita la Regele Mihai.

Stiam de pe vremuri ca Regele locuieste in oraselul Versoix langa Geneva. Ascultam mesajele lui de Craciun de la Radio Europa Libera inca din liceu, de dinaninte de 1989 si retinusem numele localitatii. Ajungand in Elvetia si studiind brosurile cu orarele trenurilor, am descoperit ca Versoix are o gara si ca as putea ajunge acolo cu un personal care pleaca din Geneva. Asa ca mi-a trecut prin minte „Ce-ar fi sa merg pe la Rege pe acasa ?”…

Cateva zile mai tarziu, eram in tren spre Geneva (tot timpul cat am vizitat Elvetia, am dormit intr-0 fabrica dintr-un satuc din centrul Elvetiei pe calea ferata Lucerna – Berna). In ziua respectiva imi propusesem sa ma duc la Versoix si apoi sa vizitez Lausanne. Fusesem deja la Geneva cu cateva zile inainte, dar ziua respectiva o dedicasem in intregime Genevei. Am ajuns in gara din Geneva si dupa cateva minute, eram la bordul trenului care alerga pe malul lacului Leman (sau Geneva) in drum spre Versoix. Drumul nu dureaza mult, doar cateva minute, dar este fabulos, de-a lungul celui mai mare lac glacial elvetian, cu muntii de peste lac oglindindu-se in apa.

Am ajuns in gara din Versoix in jurul orei 12:00 – 12:30. Acolo, surpriza… nici tipenie… Eram in august, luna de concedii, in plus poate si ora. Parca bomba nucleara pustiise mica asezare elvetiana. Ma duc la casa de bilete… nimeni. Micul bufet de langa gara. Pustiu. Daca mi-era sete, doar un automat ma putea servi. Asa ca o iau aiurea pe strazi in cautarea vreunui suflet… Care apare intr-un sfarsit.

„Excuse-moi, Monsieur, ou este la maison de Roi Michel de Roumanie” intreb intr-o franceza aproximativa. „Le Roi de la Roumanie”, raspunde mirat respectivul. Se gandeste putin si ma lamureste… „Pai ia-o mai incolo, si dupa aceea pe o straduta la stanga”. Parca pe acolo locuieste… In fine, un semn bun Ma mai intalnesc cu vreo 2 batranei iesiti la plimbare care imi confirma directia.

In fine, ajung pe o strada lunga, cu case in stanga si in dreapta care urca un deal. Intr-un final, ajung aproape de iesirea din sat intr-o zona cu cateva case si un automat de ziare… Liniste mormantala, doar niste batai de ciocan dintr-o curte. Ma uit la porti… ma asteptam la o poarta somptuoasa cu insemnele Casei Regale. Da, de unde, nici macar numele locatarilor nu erau afisate ! Si pentru ca in Elvetia nu e prea politicos sa bati pe la vreo usa sa intrebi „bre, nu stii pe unde locuieste X ca sta pe aici prin zona”, m-am asezat pe un mic spatiu verde sub un gard viu, la doi pasi de strada si am inceput sa citesc literatura de calatorie – adica „Mersul Trenurilor” elvetian Evident, in asteptarea vreunui trecator.

Dupa cateva minute, din curtea sub a carui gard stateam, iese o masina, care o carmeste spre mine. Pana sa ma ridic, masina opreste si aud o voce feminina in franceza care ma intreaba pe cine caut… Ma ridic si, surpriza… persoana care ma intreba era… MS Regina Ana ! „Votre Majeste, je suis roumain”, gasesc cu greu cuvintele in franceza de care la vremea respectiva eram relativ strain… „Tu est roumain !” exclama Regina… Pai hai sa-l vezi pe Rege. Intoarce masina brusc, o parcheaza in fata intrandului in curte si ma invita inauntru…

Ii spun ca nu prea stiu franceza, ci doar engleza, asa ca trecem imediat pe o limba mult mai familiara mie. Intru in curte. O casa nu prea mare pentru standardele elvetiene (chiar si pentru cele din Versoix), doar parter, o curte in care stateau vreo 2 masini, iar in dreapta, un garaj in care se afla un jeep istoric (probabil, cel daruit de Churchill). Iar cel care tot ciocanea de zor era Regele Mihai, la bustul gol, sus, pe garaj !

Regina Ana il striga ca il cauta un student roman. Regele coboara de pe garaj, isi pune o salopeta si imi intinde mana… Sincer, a fost una din acele momente pe care nu le voi uita niciodata…! Incerc sa vorbesc in continuare in engleza, dar Regina Ana imi spune ca pot continua in romana pentru ca ea oricum intelege, dar nu vorbeste prea bine, asa ca restul conversatiei va fi in romaneste. In timp ce intram in casa, ii povestesc cate ceva despre mine – sunt student, am prins o bursa a Comunitatii Europene in Olanda, unde am fost 5 romani (si alti cativa la Canterbury, Liege si Grenoble din colegii mei) si acum am vrut sa merg in vacanta sa vizitez Europa. Stau in Elvetia intr-un sat, intr-o fabrica unde cativa muncitori romani desurubeaza o fabrica…

Ii intreb despre cum a fost prima lor vizita in Romania (desfasurata in aprilie 1992, de Paste) si imi povestesc cu zambetul pe buze…. Urmeaza ca in septembrie sa faca o vizita mai lunga, sa mearga si in Bucovina, la manastiri si prin Ardeal. Asteapta vizele de intrare, au pasapoartele la consulatul roman din Geneva, dar au asigurari ca vor primi viza (la cateva zile dupa vizita mea, Teodor Melescanu, pe atunci secretar de stat la MAE ii vizita la Versoix si le cerea sa nu viziteze Romania din motive electorale cu promisiunea ferma ca vor putea vizita Romania imediat dupa alegeri, oricand si pentru cat timp vor. Nu vor mai primi viza decat dupa 1996 dupa caderea regimului Iliescu cand Emil Constantinescu va reda cetatenia romana Regelui Mihai).

Intre timp, regina imi aduce o ceasca cu cafea. Mie nu-mi place cafeaua, nu cred sa fi baut mai mult de 10 cesti in viata, dar aceasta a fost una din aceste 10 cesti… Ce eram sa-i zic „Maiestate, mie nu imi place cafeaua, dati-mi niste ceai” ?

In fine, dupa o mica discutie pe teme de istorie, dar si despre viata studentimii din Romania, ma simt ca e cazul sa plec… Omul mai vine, dar mai si pleaca. „Unde te duci ?” ma intreaba Regina. „La gara, apoi spre Lausanne”. „Stai, ca ma duc pana in oras si te las la gara” se ofera. Asa ca dupa ce stang mana cu Regele, ma imbarc in masina condusa de Regina… Iata, ca in lunga lista de soferi pe care i-am avut vreodata se numara si … Regina Ana.

Pana la gara, Regina imi spune cat de importanta e generatia mea pentru viitorul Romaniei si ca se bucura sa vada ca putem calatori in Occident in  ciuda problemelor legate de vize. Imi spune ca imediat dupa Revolutie, au fost vizitati de foarte multi romani, dar ca de la o vreme nu au mai venit prea multi. Sa le fie frica ? Nu stiu, habar n-am, chiar n-am nici o banuiala…

Regina Ana ma lasa la gara, ii sarut mana si pleaca spre un mic supermarket Migros aflat prin zona. Eu am tren spre Lausanne in 10 minute. De atunci, nu m-am mai vazut cu familia regala. Au trecut 20 de ani, s-au mutat in Romania, un lucru de altfel normal… Si mi se pare de asemenea normal ca astazi, sa-i urez MS Regelui Mihai un sincer „La Multi Ani !”