In cursul serii, m-a lovit o idee – ce-ar fi sa vedem rasaritul de soare la Angkor Wat. Dupa semiesecul de la apus (previzibil de altfel), am aflat de la alti calatori ca rasaritul la Angkor este magic. Mai ales ca trebuie sa fii in fata templului principal, nu pe un deal de unde sa vezi apusul peste lac. Ii explic tuk-tukistului care zambeste… E drept, trebuie sa plecam pe la 4 dimineata, dar asta e, mai trebuie facute sacrificii. Odata esti si tu in Cambogia, la Angkor !

Siem Reapul la 4 dimineata este o masa intunecata… Pe drum, auzi oameni forfotind, dar nu-i vezi decat rar, atunci cand se mai incumeta vreo masina sau tuk-tuk sa treaca prin zona. Cu ochii carpiti de somn, il caut pe baiatul nostru care e acolo, la datorie. Oare s-o fi dus acasa sau o fi dormit in fata hotelului. Mister… Ne urcam in tuk-tuk si gonim in intuneric spre complexul Angkor. Nu e trafic prea sustinut la ora asta…

Ajungem in fata lui Angkor Wat. De fapt, presupunem ca acolo e Angkor Wat pentru ca nu se vede absolut nimic. Este un intuneric deplin, e o noapte fara luna. Un bec chior de la vanzatorii de Cola si suvenire… O pornim pe jos aproape luati de manuta de soferul care are ochi de pisica si ne trezim in compania catorva farangi care isi monteaza „tunurile” sa surprinda rasaritul de soare. Este o liniste ireala si o noapte absoluta..

Nu trec multe minute si, deodata, ca intr-un film SF, pot intrezari turnurile Angkorului. Teleobiectivele clipesc sa surprinda momentul… Este fabulos, doar turnurile Angkorului si apoi, parca dupa fiecare minut, incet-incet, descoperim intreg templul in dulcea lumina a diminetii de dinainte de rasaritul soarelui. Lumina se iteste din spatele templului, catapultandu-l intr-o imagine unica, ireala. Stau pe pajistea jilava in galagia facuta de recent trezitele pasari cum Angkorul se dezvaluie in toata maretia lui…

Astept rasaritul de soare si apoi cautam ceva de mancare pe langa tipicele noodles de inspiratie chineza… In timp ce incropim un mic dejun cat de cat consistent, soarele a ajuns deja sus pe cer. Ne pozam pe langa statuile luptatorilor khmeri aflate intre Angkor si Bayon, mai negociem la sange niste palarii de tip vietnamez si decidem sa ne mergem la Bayon pentru a ne poza din nou cu figura marelui rege Jayavarman al VII-lea. Mai ales ca, acuma, stravechiul templu-munte este inundat din plin de lumina soarelui.

Dupa pozele „stralucitoare” de rigoare, decidem sa nu mai stam in complex. Sunt sute si sute de temple, am vazut, probabil, cele mai importante 10-12, mai avem mai bine de o jumatate de zi de Cambodgia, hai sa ne ducem si in alta parte. Si cum am citit intr-o revista turistica din Siem Reap despre o „ferma de fluturi”, m-am gandit ca n-ar fi rau sa ne ducem sa o vizitam. Mai ales ca e exact in Siem Reap unde putem sa si mancam un pranz complet.

Ajungem la ferma de fluturi. Intrarea – 1 dolar. In interior, un tip la vreo 50 de ani de undeva de prin Europa occidentala. A cumparat o parcela de pamant in Siem Reap, a intins o plasa imensa pentru ca fluturii sa nu zboare si a angajat cativa copii sa mearga sa prinda fluturi pe langa Siem Reap. Probabil le da cativa riel… Fluturii din Cambodgia sunt superbi, i-am remarcat pe langa temple sau chiar si prin curtea hotelului… Dar aici, intr-o gradina tropicala tipica, ai parte de o concentratie superba de frumos si culoare… Din pacate, multi dintre ei au aripile stricate, poate din cauza ca se lovesc de plasa. Rar gasesti un fluture intreg si, probabil, multi mor fara sa se inmulteasca, de aceea patronul are nevoie permanent de fluturi noi, proaspeti. Seful se lauda ca prin asta sponsorizeaza niste copii saraci. Tuk-tukistul nostru, curios, sub pretextul ca ne cauta, vrea sa vada si el minunea. Dar patronul fluturilor se ridica brusc si il alunga … Cambodgianul se retrage. „Este soferul nostru si e oaspetele nostru”, ii zic. Tipul ramane mirat si zice ceva despre biletul de intrare. „Na 1 dolar si cheama-l inauntru”. Tuk-tukistul reapare cateva momente mai tarziu, pe fata lui se citeste mirarea. Se asaza cu noi si bem suc de nuca de cocos… nu-mi place, dar, uneori, este foarte revigorant.

Dupa experienta cu fluturii din Siem Reap, parca as vrea sa cunosc zona rurala de langa Siem Reap. Cu greu ii explic tuk-tukistului ce vrem. Probabil nu a avut prea multi clienti care sa mearga in afara Siem Reapului si a Angkorului. Dar, intre timp, s-a lamurit si plecam din nou la drum… Trecem pe langa o piata tipica, anarhica si aglomerata, descopar cu uimire cu poti face un MBA in Marketing chiar si la Siem Reap si apoi tasnim pe un drum neasfaltat, de tara, un drum de un rosu intens cum numai in Africa mai poti gasi, contrastand superb cu verdele crud al orezului, palmierilor si al altor forme de vegetatie.

Satele de pe drum tresalta de activitate. Marea majoritate a caselor sunt construite pe picioroange, locuinta este „deasupra”, la etaj, suspendata pe niste pironi mai mult sau mai putin puternici. Musonul aduce foarte multe ploi in zona, iar inundatiile sunt frecvente, deci locuitorii, daca vor sa ramana cu putinele lucruri cat de cat uscate, trebuie sa se cocoate. In general, vitele sunt parcate la parter, probabil, in caz de inundatii, sunt urcate si ele in casa, dar in decembrie, fiind sezonul uscat, vitele se bucura de libertate pe camp.

Drumul nu e circulat, din cand in cand ne intersectam cu biciclisti si motociclisti… Cei mai haiosi sunt cei care transporta porci bine legati de locul de bagaje de la motociclete. Bietii godaci, in general legati cu picioarele in sus, guita din toti rarunchii… Pe camp, femei pun orez, iar satele se succeda unul dupa altul… Este o zona foarte saraca, dar oamenii zambesc, nu numai pentru ca ne vad pe noi, singurii farangi care s-au aventurat asa departe, ci si pentru ca zambetul este un mod de viata in Asia de Sud-Est.

Soferul ne opreste la o fabricuta de matase. Departe de fastul si profesionalismul cam sec al fabricilor similare din Thailanda. O tanti ne intampina si incepe sa ne treaca prin tot procesul de productie. Desi suntem singurii straini pe o raza de ???? kilometri, totul este aranjat ca pentru vizite… exista chiar si un magazin cu produse de matase. Evident, aflam ca matasea cambodgiana este cea mai buna din lume, net superioara celei thailandeze, pentru ca viermii de matase cambodgieni sunt mai nu stiu cum. Revad experienta din scoala generala, cand intr-un an am avut de ingrijit niste viermi de matase pentru a creste productia de matase a Romaniei socialiste…

Revenim pe magistrala nationala transcambodgiana. In intreaga tara, se pare ca nu sunt mai mult de 60 km de sosea asfaltata, iar 50 dintre acestia se afla la intrarea in Siem Reap cum vii dinspre aeroport. De altfel, pentru a calatori intre Siem Reap si capitala Phnom Penh, cel mai bine este sa iei vaporul care face legatura cu Capitala pe cale fluviala. Si aici, sunt riscuri, vapoarele sunt vechi si supraincarcate. Uneori se mai scufunda, de aceea e bine sa calatoresti pe acoperisul salupelor si nu in interior unde poti fi „prins” in caz de scufundare.

Si pentru ca tot vorbeam de apele Cambodgiei, asa, de dupa-amiaza, am hotarat sa ne ducem sa vedem o alta atractie a Siem Reapului – lacul Tonle Sap cu satul sau vietnamez. Ne indreptam cu tuk-tukul spre malul apei, la doi pasi de debarcaderul unde trage vaporul de Phnom Penh si acolo suntem luati imediat in primire pentru un „tur”. Negociem la sange pretul si pana la urma ne urcam intr-o barca unde vom avea parte de un tur de lac.

In timpul razboiului vietnamez, Cambodgia a fost relativ pasnica (furtuna iscata de khmerii rosii a pustiit tara spre sfarsitul Razboiului din Vietnam), asa ca multi vietnamezi s-au refugiat in Cambodgia. Unii s-au asezat pe lacul Tonle Sap in apropiere de Siem Reap si au creat o adevarata localitate lacustra, construita pe picioroange sau de-a dreptul pe orice poate sa pluteasca, localitati care se mai gasesc in Asia de Sud-Est, inclusiv in capitala prosperului Brunei. Dar locuitorii de aici sunt departe de a fi prosperi, dimpotriva, se pare ca sunt unii dintre cei mai saraci din extrem de paupera Cambodgie. Toata viata lor graviteaza in jurul apei, al lacului Tonle Sap – se nasc pe apa, traiesc pe apa, mananca ce le ofera apa, iar cand mor, sunt aruncati in apa – ghidul ne spune ca spre sfarsitul sezonului secetos, cand lacul se contracta, poti gasi diverse cadavre prin stufaris sau incurcate in flora acvatica ce iese la suprafata.

Primele case sunt si cele mai „aratoase” – sunt construite pe teren solid, pe mal, dar cu cat ne indreptam spre lac, „casele” se muta pe picioroange, apoi pe barci… Incastrata intr-un spatiu minuscul, viata se desfasoara „normal” – femeile gatesc si usuca hainele ude, copii se balacesc, iar barbatii cara diverse lucruri, aparent fara niciun rost. De cativa ani, localitatea lacustra a vietnamezilor de pe Tonle Sap a devenit obiectiv turistic pentru cei care mai evadeaza din universul imperiului khmer de la Angkor, asa ca a aparut brusc si initiativa privata, care a dat nastere la niste barci-obiective turistice. Sa nu credeti ca e o experienta cine stie ce – pe barca unde ne-am oprit noi am gasit un vultur plictisit si trist legat de picior, ceva flori si nelipsitele suvenire…

Nu pot spune insa ca croaziera nu a fost interesanta… sa observi viata dintr-o localitate inedita este un lucru interesant… Viata poate fi atat de flexibila, de adaptabila, societatea umana poate fi cu adevarat maleabila… si poti trai si fara internet, televizor sau shopping in mall…

Seara a fost destul de scurta. Ne sculasem prea devreme dimineata, iar a doua zi porneam la drum lung – cu autobuzul spre Bangkok, una din calatoriile clasice ale backpackerului global… Dar sa nu anticipam :).

Imagini Cambogia

Rasarit de soare la Angkor Wat

Trupele de piatra ale Angkor-ului

Bayon

Aici, regele era fericit si zambitor

In gradina cu fluturi de la Siem Reap

Prin Cambogia autentica, Cambogia rurala

Comfortabil, in tuk-tuk

Viermii de matase cambogieni – cei mai buni din lume

Torcatoarea de matase

Satul de pe apa

vasul – turistic de pe Tonle Sap

Satul vietnamez

In largul lacului Tonle Sap