De Ramadan si Eid ul-Fitr in Anatolia Orientala Episodul 2: Drumul spre Ankara.

O prima deviere de la planul initial a fost ca am renuntat la ideea de a mai merge cu trenul din Bucuresti. Prea scump si prea indelungata calatoria. Asa ca am mers cu un autocar din Constanta, foarte confortabil si foarte ieftin, plecarea la ora 15:00 de langa gara si sosirea la Istanbul intr-o autogara mica din Laleli undeva inspre 1 noaptea. Pretul distractiei: 100 de lei un drum, 200 dus-intors. Un mic chilipir.

Calatoria cu autocarul a fost mult mai placuta decat ma asteptam, nu a fost foarte aglomerat, peisajele in Bulgaria sunt foarte frumoase, se merge foarte mult timp pe malul Marii Negre pana cand se intra intr-o padure deasa pe un drum peticit, de se amesteca singura cafeaua in pahare si se ajunge la frontiera cu Turcia: Malko Tarnovo in Bulgaria, Derekoy in Turcia. La turci procedura e complicata, ne-am dat jos din autocar pentru stampilarea pasapoartelor, dupa care toate bagajele au trecut printr-un scanner ca in aeroport dupa care, in fine, s-a mai suit un politai care a verificat ca toate pasapoartele sa aiba stampila de intrare. Oficial, eram in vacanta. In acel moment am simtit ca planul acestei calatorii, care a zacut ingropat intr-un sertar sase ani intregi, iesea incet-incet la lumina. Asa ca am adormit multumit, cuibarit in scaun si cu capul rezemat de geam, in timp ce autocarul nostru gonea in noapte pe autostrada E-80 spre Istanbul.

Aceasta calatorie a fost foarte usor de organizat. De fapt, nu am organizat nimic. Stiam doar ce era musai de vazut, stiam unde trebuia neaparat sa ajung. Aveam luate doar o noapte de cazare la Istanbul si doua la Ankara. Mai departe vazand si facand. De departe, cea mai potrivita reteta de calatorie in estul indepartat al Turciei.

Am ajuns la Istanbul aproape de ora 2 noaptea. Am sarit intr-un taxi si am tras la hotelul Recital, un hotel nou-nout din Sultanahmet, pe care il gasisem pe booking.com la un super-pret, cred ca am platit vreo 50 de euro.

Dupa o noapte scurta, dimineata un mic dejun subtirel la hotel, o prima operatiune de schimb valutar langa Cemberlitas si rapid in port in Eminonu. Cam greu cu ditamai rucsacul prin tramvaiul care serpuieste in jos pe Divanyolu spre port, dar privelistea superba catre moscheea Sultan Ahmed si Hagia Sophia a facut toti banii. M-a trezit din mahmureala.

In Eminonu imbulzeala mare, e una din zonele mele preferate in Istanbul; mi se pare minunat sa stai sa privesti, de la umbra moscheii Yeni Valide, Bosforul, vapoarele, barcile si tot furnicarul de oameni si masini care trec podul Galata peste Cornul de Aur sau care se imbarca in feriboturile catre Asia. Iar pe deal se vede minunat Suleymaniye, cea de a doua mare moschee a Istanbulului. Pe Bosfor nebunia obisnuita, vapoarele plecau si veneau unul dupa altul, pestele prajit in barca se vindea mai bine ca oricand, iar peste tot misuna o masa fluida de oameni. Putina confuzie pana am nimerit barcazul potrivit care sa ne duca la Haydarpasa, gara din partea asiatica a Istanbulului. Nu exista, de fapt, niciun feribot care sa mearga direct la gara, trebuie mers mai intai la Kadikoy dupa care nu exista alta solutie decat mers pe jos aproximativ un sfert de ora. Oricum, in mod sigur asta este cea mai rapida metoda de ajuns in partea cealalta a orasului. Nici sa nu va ganditi sa mergeti cu taxiul peste pod, din cauza traficului cred o astfel de incercare ar dura cateva ore bune.

Traversarea Bosforului cu vaporul m-a umplut de entuziasm. Stiu ca suna a cliseu, dar totusi Istanbulul este singurul oras din lume aflat pe doua continente, asa ca trecerea de colo-colo cu feribotul este un moment special. Plus ca privelistea este nemaipomenita, fie ca te uiti spre Europa sau spre Asia, in jos inspre marea Marmara sau in sus pe Bosfor pana la podul Bogazici, primul pod urias care leaga Estul de Vest. Eu, unul, nu ma mai satur de Istanbul.

Am intrat pentru prima oara in gara Haydarpasa, locul de unde se poate ajunge cu trenul pana la Teheran si, poate, in vremuri ceva mai bune, pana la Alep si Damasc. Deocamdata trebuia insa sa ma multumesc cu Ankara… 45 de lire turcesti costa un bilet de tren Istanbul-Ankara cu schimbare la Eskisehir. Pe prima jumatate a traseului se merge cu un tren normal, iar de la Eskisehir cu un tren rapid care ajunge pana la 250 de kilometri pe ora. Tot drumul dureaza cam 7 ore, trenurile sunt foarte confortabile, curate si civilizate. In primele doua ore calea ferata merge chiar pe tarmul Marii Marmara, numai bine ca sa-ti para rau sa dormi in tren.

In gara la Eskisehir am avut un mic moment de stres pentru ca intarziasem si riscam sa pierdem conexiunea spre Ankara. Pana la urma totul s-a dovedit a fi foarte bine organizat si de indata ce am pus piciorul in trenul rapid am si pornit in ultimele doua ore ale calatoriei. Am gonit printr-un pustiu cu aroma de desert, fara pic de vegetatie si, chiar la apus, am ajuns la Ankara.

Deniz Atlanta hotel – prima experienta hoteliera nasoala. Desi avusesem grija sa cumpar o camera cu fereastra (ca au si fara, mici si inghesuite si aerisite doar prin aerul conditionat), am nimerit o camera murdara si invechita. Dar cina, la o bodeguta alaturata plina de localnici, a fost chiar gustoasa, la o masuta sub un copac racoros.

Aveam de rezolvat trei chestii importante in Ankara: Muzeul Civilizatiilor Anatoliene, Mausoleul lui Ataturk si autogara, pentru ca trebuie sa facem cumva sa plecam in maximum 36 de ore inspre Erzurum, urmatorul stop programat.

Muzeul Civilizatiilor Anatoliene a primit in 1997 premiul pentru cel mai bun muzeu european. Si pe buna dreptate, au piese unice in lume si pastrate nemaipomenit. Cred ca cei de la Luvru mor de ciuda, caci aici sunt expuse obiecte care mai de care apartinand tuturor civilizatiilor care s-au perindat prin Anatolia, de la asirieni, urartieni, hititi, frigieni si lidieni pana la greci si romani. Pe deasupra, cladirea muzeului (un bazar acoperit, construit in secolul 15) este excelent situata pe un deal din centrul orasului, intr-o padurice.

De la muzeu am luat un taxi care ne-a dus pana la poalele dealului unde e cocotat Mausoleul lui Ataturk. Acolo se trece printr-un filtru de securitate, se lasa toate bagajele la garderoba si se urca dealul pe jos printr-un parc imens. La Mausoleu e o atmosfera cam scortoasa, cred ca din cauza numarului exagerat de soldati care misuna prin zona dupa reguli bine stabilite. Am nimerit chiar la schimbarea garzii – a fost foarte haios pentru ca vreo zece plozi ii maimutareau pe soldatii care marsaluiau seriosi, cuprinsi de importanta misiei. Pana la urma Mausoleul merita sa fie vazut pentru ca sunt o groaza de informatii interesante despre Ataturk si un muzeu unde sunt expuse obiectele lui personale. Plus ca, vizitand mausoleul, iti dai seama ca, de fapt, daca nu ar fi fost Ataturk cu viziunea lui despre statul laic, ai fi vizitat Turcia la fel de „usor” cum vizitezi Arabia Saudita, de exemplu.

Fuga la autogara, de data asta cu metroul. Ceva de speriat, curatenia din statiile de metrou din Ankara. Lingi miere. Nu pot sa-mi explic cum de este atat de curat. Autogara este enorma, cat un terminal de aeroport, sunt zeci de companii de transport cu care poti merge, practic, oriunde in Turcia. Si chiar si mai departe. Am avut insa mari probleme sa gasim un autocar care sa plece a doua zi dimineata spre Erzurum, fiind vorba de un drum de 13 ore,  toate erau programate sa plece seara din Ankara pentru a calatori noaptea. Ceea ce ne dadea peste cap tot programul. Am luat toate ghiseele la rand. Fara prea mult succes, plus ca ne era greu sa ne intelegem cu vanzatorii, nu vorbeau decat turceste. Pana la urma, dupa vreo ora de stradanie, un gentleman intolit la patru ace, pe care l-am gasit la ultimul ghiseu, izolat intr-un colt de autogara, a pus mana pe telefon, hotarat sa ne ajute. Si ne-a ajutat, pentru 70 de lire turcesti am primit biletul spre Erzurum cu plecare dimineata la ora 10. Am stat si nitel de vorba cu tipul, discutia clasica, de unde sunteti, din Romania, Hagi, Popescu, Lucescu, dar ce carte interesanta aveti despre Turcia, cat a costat, si tot asa. Biletele au iesit din printer si gata, terminasem cu Ankara. Inapoi la hotel, somn, trezirea, mic dejun, injghebat la loc rucsacul si inapoi la autogara.

Urmeaza 13 ore in autocar, pana la Erzurum. Si primul contact cu coclaurii din Anatolia Orientala.

De la Constanta la Ankara via Istanbul

Gara din Constanta. Autocarul spre Istanbul.

Hotel Recital in Istanbul: 50 de euro pentru o camera de patru stele.

Tramvaiul care coboara pe Divanyolu pana in port la Eminonu

Moscheea Yeni Valide

Moscheea Suleymanie, secolul 16

Bosforul si podul Galata, vazute din Eminonu

La mijlocul drumului dintre Europa si Asia. In zare se vad pilonii podului Bogazici

Hagia Sophia, vazuta din mijlocul Bosforului. Este considerata una dintre cele mai grozave constructii ale omenirii

Moscheea Sultan Ahmed (aka „Moscheea Albastra“)

Gara Haydarpasa

Trenul inspre Ankara

Gara din Ankara

Muzeul Civilizatiilor Anatoliene

Cel mai bun muzeu european in 1997

Pasionatii de arheologie pot petrece zile in sir in acest muzeu

Cerbi stilizati din Epoca Bronzului, unele dintre cele mai valoroase piese ale muzeului

Ankara de sus, din orasul vechi

Mausoleul lui Ataturk

Schimbarea garzii e o treaba serioasa

Mormantul lui Mustafa Kemal Ataturk

In metrou spre ASTI, adica spre autogara

Autogara se intinde pe trei niveluri