Dupa cum banuiti, nu am prea dormit niciodata in vreun hotel din Bucuresti, fiind bucurestean. O singura data am fost invitat mai demult la Marriott si asa am devenit, pentru un weekend, turist in orasul meu :). Evident ca am calcat de nenumarate ori prin destule hoteluri de 5 stele din Bucuresti – gen Hilton, Marriott, Intercontinental etc. pentru diverse seminare si intalniri, chiar si prin restaurante, dar, sincer, nu prea auzisem de niciun hotel boutique de 5 stele in Bucuresti. Si cand am fost invitat la marcarea unui an de la deschiderea unui hotel boutique de 5 stele numit Hotel Epoque (de care, sincer, nu auzisem), am fost chiar curios sa vad cum arata.
Nu a fost foarte greu sa-l gasesc. E pe undeva pe o straduta linistita, la doi pasi de Cismigiu pe partea cu Schitu Magureanu. E o straduta infundata (se termina fix in hotel) si, spre mirarea mea, chiar si celelalte cladiri erau aranjate intr-un stil de belle époque (aveam sa aflu ca investitorii de la Époque au renovat fatadele cladirilor de pe strada pentru a arata bine – un crampei din Bucurestiul interbelic).
Motivul micii sarbatori a fost dublu – implinirea a unui an de existenta a hotelului si degustarea vinului Beaujolais Nouveau din recolta de anul acesta. Nefiind eu cine stie ce connaisseur, recunosc ca habar n-aveam de Beaujolais, dar cu ocazia asta nu numai ca am gustat un vin bun, dar am si aflat o poveste interesanta. Beaujolais este o regiune viticola din Franta pe undeva pe la nord de Lyon. Candva prin secolul 19, cand noua recolta de vin de Beaujolais ajungea in bistrourile din Lyon, toata lumea dadea navala sa-l guste, devenind, incet-incet, sinonim cu o sarbatoare a recoltei…. “Le Beaujolais est arrivé!” era strigatul de bucurie al lyonezilor care asteptau cu infrigurare acest eveniment.
Prin anii ’80, cineva s-a gandit ce-ar fi sa existe o “zi Beaujolais”, ziua in care apare in restaurante din intreaga lume Beaujolais-ul Nouveau din anul respectiv. Si pentru ca strugurii se recolteaza prin august-septembrie si este fermentat doar cateva zile, dar Beaujolais Nouveau trebuie expediat in intreaga lume, s-a stabilit ca “ziua Beaujolais Nouveau” este in a treia joi din noiembrie cand, la ora 00:01 fix, se deschid sticlele de Beaujolais Nouveau in intreaga lume. Nu am fost la miezul noptii, ci in cursul zilei, dar, oricum, am putut gusta din Beaujolais-ul din 2011 – un vin destul de lejer si fructuos.
Dupa mai multe pahare, evident, impreuna cu niste mezeluri frantuzesti oferite de monsieur Pascal, noul Director General al hotelului Époque (tocmai picat de vreo luna dupa aproape un deceniu petrecut prin Ucraina si Rusia), am facut un mic tur de hotel. E un boutique-hotel, deci e mic, nu au decat 45 de camere, de fapt, de apartamente – spre deosebire de alde Hilton sau Radisson cu cateva sute de camere. Apartamentele bine aranjate, cu o mica sufragerie inainte de a intra in camera propriu-zisa cu pat king size. Am vizitat si cele mai mari apartamente, aflate la cel mai inalt etaj, cu livinguri in care puteai juca linistit fotbal, cu doua bai – intr-una se aflau dusul si cada, in cealalta, WC-ul si cu terasa (ma rog, nu era chiar anotimpul sa stai la plaja, dar la vara e posibil).
Am intrebat cum le-a mers anul acesta si raspunsul a fost ca asa cum se planificase. Nici mai bine, nici mai prost. Marea majoritate a clientelei este din strainatate, in special din Franta, urmati de nemti si italieni, dar au mai picat si turisti mai exotici de prin Singapore sau Malaysia. Au parte si de oaspeti romani, mai ales din Banat, urmati de oltenii cu bani… Preturile… ca de 5 stele… 170 de euro in timpul saptamanii si ceva mai ieftin in weekend. Evident, marea majoritate a clientelei sunt persoane venite in interes de serviciu.
Am aruncat apoi o privire pe booking.com la notele primite. Si am ramas placut surprins sa vad ca dintre 11 hoteluri de 5 stele din Bucuresti listate pe booking.com, hotel Époque are cea mai mare nota – 9,4! Radisson Blue are 9,1, iar Continental si Hilton – 9,0, in timp ce mult laudatul Marriott doar 8,5.
Mai exista si o spa cu gym in subsol, cu o mica piscina, cu sauna si tot ce trebuie. Din pacate, nu va pot oferi o poza cu piscina – care chiar arata bine, pentru ca era cineva inauntru.
Am plecat incantat – inca o oaza frumoasa in Bucuresti… nu numai hotelul, ci si straduta care da spre Cismigiu. Si daca aveti banii sa stati aici, vi-l recomand: Hotel Époque si poate mai prindeti si vreo sticla de Beaujolais Nouveau :).
Imagini Hotel Epoque
Hotel Epoque Bucuresti
O intrare mai boiereasca
Receptia
Bucataria deschisa
Beaujolais Nouveau, eroul zilei
Holul unui apartament de la Epoque
Si dormitorul
Terasa de la unul din cele mai mari apartamente
Si living-ul
Prin subsol, gym-ul
si spa-ul (cu tot cu piscina)
Deci, cu berea Everest în Kathmandu n-am reușit. Dacă ne vedem la un Beaujolais, ce zici, te bag sub masă ?
Probabil. nu
[…] – “invitatie de la hotel Epoque“. Mai fusesem invitat si asta-toamna pe la hotel Epoque la o lansare de vin si descoperisem o locatie faina, amintind de belle epoque al Bucurestiului de […]