Thailanda mea. Episod 8 – de la piete plutitoare la elefanti fotbalisti

Din nou ne prinde dimineata devreme pe Khao San Road, strada-simbol a backpackerilor din Thailanda. Aici trebuia sa ne  era locul de intalnire cu cei de la agentia de la care cumparasem un tur de o zi spre piata plutitoare, ferma de crocodili si alte atractii din zona Bangkok. Nu stiam exact cine sunt, cum ii cheama, dar, odata ajunsi in zona, suntem reperati imediat: “Sil, you al going to floating malket?” (Thailandezii nu pot sa-l pronunte pe “r” 🙂 Da… se vede ca au ochiul format, isi repereaza clientii fara sa-l cunoastem. Le arat voucherul si, hop, in microbuz.

Grupul, eterogen din punctul de vedere al nationalitatilor, in schimb, toti backpackeri. Majoritatea englezi veniti din insula cea umeda sa se bucure de soarele tropical. Pe Khao San, ghidul-sef se agita incontinuu. Parca nu e thailandez. Mi se pare extrem de stresat, un lucru ciudat pentru thailandezii care au un aer, de obicei, relaxat… Pare speriat, e agitat, se plimba in graba pe strada in sus si in jos, se uita la ceas la fiecare 20 de secunde. Ma rog, asta e jobul lui si omul o tine la el. Intre timp, se umple microbuzul si o pornim la drum.

Cum scriam si in episodul precedent, pietele plutitoare sunt destul de obisnuite in Asia de Sud-Est, inclusiv in Thailanda, datorita faptului ca sunt atat de multe cursuri de apa, iar multe sate sunt construite pe malul apelor. Din cauza musonului, era destul de greu sa construiesti si sa mentii sosele, asa ca soselele Indochinei sunt apele ei. Si unde sunt sosele, acolo e si comert. Piata spre care ne indreptam, Damnoen Saduak. Canalul lung de 32 km a fost construit candva, in secolul al XIX-lea, de unul din regii Thailandei si s-a conectat cu complicatul sistem de canale din Thailanda peninsulara… Strabatand o zona fertila agricola, intens populata, canalul a devenit popular cu satenii care aveau nevoie de un loc unde sa-si vanda produsele. Turistii si mai apoi tour-operatorii au descoperit acest loc prin anii ’70-’80, transformand-o intr-o atractie turistica.

Damnoen Saduak nu este foarte departe, la vreo 100 km de Bangkok, dar traficul te impiedica sa ajungi prea repede. Oricum, nu ajungem cu microbuzul direct la piata, avem parte si de o mica tura cu o barca thailandeza tipica (asa-numitele “long tail boats” – barci lungi ca niste lotci acoperite, carora li s-au atasat motoare Yamaha) pe klongurile care trec prin satele pline de viata… Iar baiatul care mana barca este un mic Schumacher, mergand cu o viteza considerabila si cotind prin paienjenisul de canale la limita rasturnarii…

In cele din urma, dupa cursa plina de adrenalina, ajungem in apropierea pietei. Barca de transport nu poate sa intre in piata, asa ca debarcam pe uscat, trag adanc aer in piept, multumindu-i lui Buddha ca am ajuns intreg si uscat, dar nu avem nicio clipa de ragaz de tras sufletul. Ghidul nostru stresat ne atribuie pe fiecare intr-o barca si pornim! Evident, nu inainte ca o fatuca imbracata intr-un sarong de matase sa ne traga in poza… La finalul turei, daca vrem, putem sa ne cumparam poza imprimata pe o farfurie (ne-am cumparat-o J). Ne trezim si cu o palarie pe cap (cam toti vanzatorii de pe barci poarta niste palarii cu boruri largi contra soarelui) si, impinsi de data asta de forta omului, incepem sa ne strecuram printre multimea de barci pline cu farangi.

Desi nu stiu sa inot, intotdeauna mi-a facut placere sa ma dau cu barca, chiar daca klongul este arhiaglomerat. Dar plutasul nostru are experienta, asa ca ne strecuram cu dibacie. Incep sa apara si “actorii” pietei – comerciantii… In general, vand fructe (cu cat mai exotice cu atat mai bine), legume, carne, cativa chiar frig niste mancare chiar pe barca pe un soi de gratar, oale si strachini. Sunt comercianti si pe mal, unii fierband ceva in niste oale gigantice. Farangii pozeaza, unii mai cumpara vreo banana mica (supergustoasa, nu ca bananele de supermarket), litchy, pomelo cel gigantic, dar atat de gustos, guave… Si cum sa nu ai pofta de asa ceva, desi costa dublu decat pe Khao San Road!

Plimbarea pe canale nu dureaza mai mult de o ora. Desi la inceput mi s-a parut aglomerat, de abia spre sfarsit am putut sa fiu martor la ce inseamna inghesuiala in piata plutitoare… tocmai au aparut, probabil, niste autocare zdravene de la Bangkok, ca in cateva minute s-au dublat lotcile de pe canal. E timpul deci sa revenim pe uscat, sa ne luam farfuria gravata cu poza noastra si sa aruncam un ochi si prin piata de pe uscat. Si aici sunt fructe, dar, evident, apar si nelipsitele suvenire.

Ne urcam in microbuz si ne indreptam spre destinatia urmatoare… Nu mergem mai mult decat cateva minute si avem parte de primul “stop comercial”. Thailandezii in cele cateva decenii de cand sunt o megadestinatie turistica si-au rafinat arta de a vinde suvenire pana la sublim. In toata Thailanda vei descoperi numeroase fabricute si ateliere mestesugaresti unde vei fi uimit de munca artizanilor locali, pentru ca apoi sa ajungi intr-un showroom plin cu de toate… Si chiar daca nu esti chitit sa cumperi ceva, merita sa intri in astfel de locasuri pentru ca poti savura minutiozitatea si munca acestor oameni, multi dintre ei artisti.

De data aceasta, ne-am oprit intr-un atelier de prelucrare a lemnului unde artizanii cioplesc tablouri de lemn, statui extrem de sofisticate, povesti din Ramayana, imagini cu jungla si multe alte minunatii. Sunt mari, sunt grele, costa scump – evident, se poate plati cu cartea de credit si pot fi expediate oriunde in lume si sa ajunga la o data fixa. Si, desi nu am cumparat nimic, nu am putut sa nu ma minunez de operele iesite din mana acestor oameni.

Urmatorul stop, la restaurant. Ma uit la ceas si remarc, cu uimire, ca e deja pranzul. Dimineata a trecut asa de repede. Ghidul cel stresat ne mana intr-un restaurant unde primim o mancare thailandeza farangita, adica mai pe gustul nostru, al celor albi.

Si dupa ce plecam satui, microbuzul ne poarta spre ultima atractie a zilei… dar e o atractie complexa – aici vom vedea un show cu elefanti, o ferma de crocodili si, nu in ultimul rand, o sera cu orhidee.

Si, cum suntem putin in intarziere, odata ajunsi, ghidul ne duce direct in tribunele unui stadion… Aici vom vedea show-ul elefantin. Dar, inainte, apare un magician cu o asistenta sexy care incalzeste putin atmosfera, pana cand apar, intr-o procesiune ordonata, mai bine de zece elefanti cu mahutii lor pe ceafa.. the show can start.

In surle si tobe, din ce in ce mai multi elefanti drapati frumos, inconjurati de oameni cu steaguri, se plimba pe terenul din fata tribunei… Unii elefanti se ridica in doua picioare, altii se tavalesc, unul bate cu trompa intr-o toba… Sunt atat de simpatici acesti elefantei… Iar cand deschid gura, parca rad… Hop, unul s-a dat si peste cap.

Urmeaza apoi meciul de fotbal. Elefantii fotbalisti intra in zgomotul imnului unui Campionat de fotbal cu o patura pe ei cu numar, nume de fotbalist si tara reprezentata… Evident, nu poate lipsi Beckham, idolul unei intregi generatii de asiatice, dar nici Nakata, varful de atac al nationalei Japoniei – sunt numerosi turisti japonezi pentru a nu fi maguliti. Evident, nu voi vedea niciun elefant numit Hagi – Romania, in schimb sunt prezenti Del Piero sau “brazilianul” Ronaldo. Meciul este chiar haios. Elefantii fotbalisti trag sanatos la poarta, majoritatea marcheaza gol dupa gol in fata unui portar (uman, de data asta) neputincios. Tribunele exulta, elefantii fac tumbe dupa goluri, ole! Iar la final, elefantii care evident ca au invins echipa umana (ma rog, thailandezilor le place rau fotbalul, dar nu au niciun jucator mai de Doamne-ajuta) fac turul de onoare in aplauzele spectatorilor.

Daca elefantii fotbalisti ne-au descretit fruntile si ne-au facut sa radem, urmeaza cea de a doua parte a show-ului, care ne reaminteste ca aceste fapturi dragalase au fost folosite timp de secole pentru razboaie. Elefantii au fost tancurile Antichitatii si au fost folositi in lupte din Europa pana in Asia de Est. Asa ca, astazi, fostii fotbalisti sunt imbracati ca de lupta si au rolul de a lua cu asalt o fortareata. Apar si generali imbracati in costume de epoca, steaguri fluturand in vant, chiar si niste efecte pirotehnice din spatele zidurilor, oamenii se bat in sabii si bate, elefantii se invart de colo colo… Intr-un tarziu, una din parti castiga (probabil, armata thailandeza, ca doar n-o castiga dusmanul!) si in cele din urma, pahidermele sunt parcate in fata spectatorilor care le mangaie trompele, se pozeaza cu ei, dar le si dau niste mere.

Dupa show-ul cu elefanti, urmeaza show-ul cu crocodili. La doi pasi, se afla o ferma de crocodili, poti sa te plimbi printre bazine pline cu crocodili lenesi, unii cu imensele lor falci larg deschise… Si aici este un show, mult mai periculos, cu oameni care isi baga capul in gura larg deschisa a crocodililor… Stiu ca au mai fost si accidente cand crocodilul a inchis gura, asa ca spectacolul poate fi un pic scary… Dar, de data asta, artistii scapa cu gatul neatins, iar crocodilii sunt tarati de coada la locurile lor… Trist ca in curand unii dintre ei vor deveni posete sau pantofi, sunt niste animale superbe… Chiar daca periculoase.

Si dupa atata adrenalina, e cazul si pentru o oaza de frumos… Si ce poate fi mai frumos in Thailanda decat o sera plina de orhidee. Cu ocazia aceasta, descoperim ca exista poate zeci de specii din aceasta superba floare, culori diferite, iar serele de orhidee nu pot fi decat un loc in care sa te minunezi si sa te bucuri de o astfel de frumusete…

Seara, dupa inca o tura de magie de la magicianul thailandez care ascunde sticle si da drumul la porumbei, vine destul de repede, asa ca ghidul cel stresat poate, in sfarsit, sa-si traga sufletul si sa zambeasca chiar si fortat… A mai trecut o zi cu programul respectat intocmai si cu turisti multumiti… Iar finalul, ca de obicei, pe Khao San Road, care porneste pentru a cata oara Carnavalul… Maine vom parasi Bangkokul, o vom lua spre nord, nu inainte de a vizita invecinata Ayuthaya, fosta capitala a Thailandei.

Debarcam la Damnoen Saduak

Ghidul stressat

Piata plutitoare

O vanzatoare eleganta

Pe canale se vand fructe

iar pe pamant se fierb d-ale gurii

Prin piata de fructe

Sculptura in lemn este o adevarata arta

si in fine, la spectacolul elefantin

unde elefantii bat toba cu trompa

fac tumbe

trag la poarta

sau participa la batalii

pentru ca in final sa primeasca cate un mar si sa fie mangaiati pe trompa

nu acelasi lucru as face insa cu vreun crocodil 🙂

Serele cu orhidee – o simfonie de culori !

Iar la final, o mica magie 🙂