Distribuie articolul:

Doua lucruri ne-au intristat in autocarul care ne-a dus de la Urfa la Antep. Primul: Antepul era ultimul dintre cele 11 orase pe care ni le propusesem pentru aceasta calatorie. Iar al doilea: ce departe este Istanbulul fata de Antep, Anatolia! Am avut o presimtire ca vom avea probleme sa ajungem la Istanbul. Am presimitit bine.

Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns in autogara la Antep a fost sa ne cumparam bilet spre Istanbul peste doua zile. Din cauza ca bairamul se apropia de final nu mai era niciun loc liber, totul era ocupat. Ca sa fie clar: absolut toate autocarele care plecau din Antep catre orasele dinspre nord-vest (am luat la rand Ankara, Istanbul, Konya, Izmir, Bursa, Eskisehir) erau pline ochi pentru urmatoarele trei-patru zile. Am luat toate ghiseele la rand. Cred ca am stat doua ore in autogara pana cand am renuntat pentru ca era evident ca nu avem nicio sansa. Eram prinsi in Antep.

Ceea ce nu era un lucru rau, pana la urma. Am luat un taxi pana la hotel unde, in loc sa iesim direct pe strazi, ne-am permis luxul sa dormim dupa-amiaza. Ca doar aveam timp, nu aveam bilet de plecare din Antep.

Am iesit in oras spre seara si ne-am dus direct la gara ca sa cumparam bilete la trenul expres care circula de la Antep la Istanbul. La gara, surpriza: din si inspre Antep nu mai circula niciun tren. Nu am inteles explicatia, am inteles doar ca pana la Istanbul bilet ioc. Pana la Ankara tot ioc. De fapt, tren ioc. Nici la Alep nu se mai putea merge, pentru ca toate legaturile feroviare cu Siria au fost suspendate dupa ce demonstratiile impotriva lui Bashar al-Assad au iesit cu cafting. In gara mai erau totusi afisele cu trenul pentru Alep.

Pe la zece seara ne-am hotarat sa revenim la autogara. Am mers cu un microbuz care ne-a purtat vreo ora prin mahalalele Antepului, urcand si coborand vreo doua dealuri si trecand prin stradute una mai ingusta ca alta, pana am ajuns la autogara. De data asta am avut noroc. A durat vreo jumatate de ora dar pana la urma am gasit locuri peste trei zile la un autocar matinal spre Ankara. Le-am cumparat fara sa mai stam pe ganduri, chiar daca asta a insemnat ca ne-am prelungit calatoria cu doua nopti, prima la Antep si a doua la Ankara. Pana la urma nu era chiar o alegere proasta: aveam timp berechet in Antep si imparteam drumul lung pana la Istanbul in doua segmente. Altfel ar fi trebuit sa stam in autocar aproape 18 ore fara pauza.

Asadar, doua zile pline de relaxare in Antep. In prima zi am plecat spre ultimul coclaur din planul acestei calatorii, dealul cu sculpturi hitite de la Yemesek. Am agatat un taxi direct din strada, am negociat la sange data asta pentru ca soferul s-a lasat greu. Dar pana la urma am ajuns la un compromis de 100 de lire pentru 200 de kilometri dus-intors, un pret echitabil zic eu, mai ales ca tot atat platisem si pentru plimbarea din valea Tortum. Soferul a fost foarte dragut, ne-a povestit tot drumul, numai ca nu va pot spune ce ne-a povestit pentru nu am inteles nimic pe turceste. In mod cert el era unul dintre cei care nu pot pricepe ca sunt oameni pe lumea asta care nu le stiu si nu le inteleg limba. Asa ca ne-a spus verzi si uscate tot drumul, pana am ajuns la Yemesek.

Care e povestea acestui loc? Putin inainte de 1900, acest sit plin de blocuri de bazalt a fost descoperit in urma unor excavatii conduse de Felix Ritter von Luschan, un explorator austriac care a bantuit prin Anatolia pe la 1880. Sculpturile dateaza din epoca bronzului, adica cele mai vechi pot avea chiar si 5000 de ani. Cateva intrebari referitoare la acest sit nu si-au gasit inca raspuns, cum ar fi: ce unelte au fost folosite la sculptarea bazaltului sau din ce cauza cele mai multe sculpturi sunt neterminate. Un lucru este insa cert: muzeul in aer liber de la Yemesek este cel mai mare atelier de sculptura in piatra din intreg Orientul Apropiat.

Intrarea in sit se face pe la poalele dealului; aici am cumparat biletele si am intrat in vorba cu un soi de muzeograf care rupea nitel pe englezeste. Cum eram singurii vizitatori, tipul a venit cu noi si nu numai ca ne-a aratat cele mai importante statui (sfincsi, lei, zeitati hitite, animale stilizate) dar ne-a si imbiat sa culegem smochine direct din pom. Am petrecut printe statuile hitite aproape o ora, urcandu-ne pana in varful dealului, infulecand smochine si uitandu-ne la blocurile masive de bazalt.

Inapoi in Gaziantep ne-am data seama ca, in fine, Ramadanul se terminase. Tot orasul era acum plin de mancare. Satui de atatia kebapi iuti, de data asta ne-am indopat cu chestii dulci, adica baclavale si inghetate. Baclavalele din Antep sunte cele mai bune din toata Turcia pentru ca sunt facute cu cel mai proaspat fistic. Ghidul chiar explica cum deosebesti o baclava de Antep fata de o baclava obisnuita. Pai simplu, baclavaua de Antep, de dulce si proaspata ce e, suiera cand o mesteci, scoata un kshhh cand o zdrobesti intre dinti. Am testat de mai multe ori: e adevart. Suiera. Iar inghetata… Inghetata din Antep este rece si elastica, sub forma de bucati uriase, care pot atarna cateva minute bune in niste carlige de metal fara sa se topeasca, desi va reamintesc ca suntem in luna august, in sudul Turciei, si afara sunt aproape 40 de grade. Reteta este inedita, fiind preparata cu salep, o faina obtinuta prin macinarea radacinilor de orhidee. Culmea rafinamentului culinar in orient: sa mananci inghetata de orhidee. Am facut-o si pe asta.

Pe seara am tras o raita prin Antep urmand un traseu indicat de ghid. Am dat roata citadelei (construita de imparatul roman Iustinian in secolul 6 si refacuta de turcii selgiucizi prin secolul 13) si ne-am plimbat prin cartierul vechi al Antepului. Aceeasi reteta ca pe strada care cobora spre Golbasi la Urfa, cateva hanuri otomane de ev mediu, bazar, moschei. Totul insa proaspat renovat si curat. Si multa atentie pentru turisti, tot traseul este marcat de zeci de tablite cu informatii in limba engleza despre fiecare cladire veche. Deci iata ca si turcii au mare grija de cladirile lor vechi.

A doua zi, ultima in sudul Turciei. Save the best for last, vorba cantecului. Muzeul Zeugma este intr-adevar impresionant. Cel mai mare muzeu de acest gen din lume, expune o suprafata de aproape 2000 de metri patrati de mozaicuri pastrate impecabil. Se zice ca ar fi mai grozave decat cele de la Pompei.

Zeugma a fost o cetate greaca construita pe la anul 300 AD de unul din generalii lui Alexandru cel Mare chiar pe malul fluviului Eufrat, in apropiere de Antepul de astazi. Zeugma s-a bucurat de o locatie strategica de invidiat, deoarce controla accesul la un pod peste Eufrat, format din barci. De fapt, Zeugma chiar asta inseamna: “pod de vase”.

Sapaturile arheologice la Zeugma au inceput pe la finele anilor ’80, dar marile descoperiri s-au facut doar odata cu inceperea lucrarilor la barajul Birecik pe Eufrat. Muzeul din Gaziantep a excavat intens situl intre anii 1996 si 1999, salvand toate mozaicurile inainte ca intreg situl sa dispara sub apele barajului. Dupa care municipalitatea s-a trezit ca nu are unde expune toate minunatiile, asa ca au construit un muzeu nou-nout care sa puna cel mai bine in valoare toate piesele descoperite la Zeugma.

La etajul al doilea al muzeului este bine pastrat si pazit cel mai valoros mozaic. Intr-o camera retrasa si obscura, la care se ajunge doar trecand printr-un labirint intunecat si intortocheat, este expus un portret, de dimensiuni reduse, dar de o frumusete si expresivitate fantastice. Cand l-au vazut pentru prima oara, chiar in sapatura, arheologii ar fi exclamat: “the Gypsy Girl!”. Si asa i-a ramas numele acestui mozaic, desi se pare ca de fapt ar fi vorba de insusi Alexandru cel Mare. Deci, cine sa fie in acest portret? Regele celui mai mare imperiu al Antichitatii sau o simpla tigancusa din Zeugma, cetatea de pe malul Eufratului?

Gypsy Girl a pus punct calatoriei din vara acestui an prin cele 11 orase anatoliene.

A urmat apoi lungul drum inspre Istanbul. Treisprezece ore a durat calatoria cu autocarul de la Antep la Ankara si inca sase de la Ankara la Istanbul. Venind cu autocarul, am trecut de data asta din Asia in Europa pe podul Fatih Mehmet Sultan, adica podul construit in nordul Bosforului. Am stat o ultima noapte la un hotel din Laleli pentru ca neavand rezervare in avans nu am avut curajul sa mergem in Sultanahmet, am zis ca poate preturile sunt prea mari. Dar si Laleli este un cartier OK si oricum se poate merge pe jos pe Divanyolu pana la monumentele din centrul vechi sau se poate lua tramvaiul.

Ultima seara in Istanbul, ultima seara a calatoriei. Ne-am multumit cu traseul obisnuit: am mancat peste direct din barca in Eminonu, am cumparat masline din bazarul cu mancare, ne-am plimbat pe malul Bosforului pe Kennedy Kadessi si, dupa caderea intunericului, am fost la Agia Sophia si la moscheea Sultan Ahmed.

Operatiunea „Anatolia Orientala” se incheie aici, odata cu episodul 8 al acestui trip report. Pentru mine, Turcia ramane in continuare o prioritate turistica. Mai sunt atatea de vazut si de facut! Imi e si frica sa mai deschid ghidul. Dar, reveniti maine pentru ultimul episod, in care voi da informatii logistice: hoteluri, legaturi de transport, costuri.