In urmatoarele zile, un nou serial oferit de Claudiu, un cititor al Imperator travel caruia ii multumesc… A fost prin diverse locuri mai mult si mai putin indepartate si acum a hotarat sa impartaseasca cu noi povesti si multe ponturi folositoare… Primul episod, despre Argentina, mai precis capitala ei, Buenos Aires !

Dupa un interminabil zbor din Paris (15 ore), am ajuns la Buenos Aires. Inca din aeroport am depistat „baietasii”, adica hotii si infractorii, care nu stiu cum reusesc, ori natura meseriei, ori latura „latrina” ii face sa semene perfect cu ai nostri. Cel putin, „stilistic” si vestimentar. Aceleasi priviri patrunzatoare in cautarea victimeleor, aceleasi treninguri lucioase sau tricouri mulate. Dar sunt roman si obisnuit cu specimene sinistre. Suit in masina si, hop!, in centru. Si asa incepe incursiunea mea in Buenos Aires. Am inceput investigatiile sociale, politice, economice si culturale. Shoppingul … imi cer scuze, dar m-a cam depasit si de data aceasta. Cateva suvenire si o pereche de conversi… suficient.

Clima:  Un oras cald si la propriu, si la figurat, cu temperaturi intre 0 şi 40 °C si umiditate ridicata. Am prins o toamna calduroasa cu 20-26 °C (desi era echivalentul mijlocului lunii octombrie la noi), insa soarele arde mult mai puternic, de multe ori cremele anti-UV cu protectie 30 nu prea sunt luate in seama, fiind considerate prea slabute. Zapada… ioc. Am nimerit si intr-o perioada prielnica tantarilor. Plin de intepaturi, care sa faceau ditamai galmele si te mancau teribil. Tantari kamikaze. Mancau pana mureau, nu trebuia sa depui niciun efort pentru a-i omori. Stateau si te sugeau, asteptand un deget izbavitor, care sa-i „salveze” de lumea asta tantareasca in care traiesc.

Arhitectura:  In mare parte… mi-a dat senzatia de Paris, cu balcoanele lor din fier forjat. Insa multe cladiri vechi sunt combinate cu niste „sticlarii” inalte, oare unde am mai vazut eu? Da, ca in „Micul Paris”. Se si leaga, dat fiind ca Buenos Airesul mai este supranumit si „Parisul Americii Latine”. Un oras aerisit, nu intalnesti blocaje in trafic, cu autobuze zgomotoase si terase pe trotuare. O pata de „culoare” o da „arhitectura boliviana”, adica niste baraci improvizate in plin centru, pana in cartierele lor, unde si-au improvizat adevarate bloculete din caramida si boltari, bineinteles… furate.

De regula, „sticlaria” este separata de „vechi” (nu si pe strada Florida). Exista chiar si un bloc „Bio”, care recicleaza tot. De la deseuri, gunoaie, pana la reziduuri umane, filtreaza apa, aer, face toata treaba, dandu-ti seama ca traiesti intr-un bloc viu.

Un punct de atractie al Buenos Airesului il reprezinta Caminito, o subdiviziune din mahalaua Boca. Un cartieras intemeiat de emigrantii italieni care lucrau in port. Aici sunt cateva stradute cu case colorate, terase si magazine de suvenire, impodobite din loc in loc cu mandriile tarii (gen Dumnezeul Maradona sau Eva Perón), facute din ceara si amplasate pe la balcoane sau ferestre. Bineinteles, contra cost, te poti poza cu ele. Cum parasesti Caminito, te regasesti in realitatea saraciei, cu urme de gloante prin cladiri si multe si periculoase asezari pe sub autostrada, chiar de-a lungul drumului de intoarcere spre centrul Buenos Airesului.
In genere, un oras verde, un port ingrijit si bine speculat din punctul de vedere al turismului. Am vizitat, desigur, celebra lalea de inox care noaptea se inchide, podul femeii (care se da la o parte, sa treaca ambarcatiunile mari, Parlament, Casa Rosada, Congresul, cimitirul Recoleta, unde „hodine” Evita, scumpul Palermo, gradina botanica, bisericute etc.

Economie:  Contrar celor auzite sau asteptarilor, este o tara deosebit de bogata, care a reusit sa depaseasca criza adanca in care i-au afundat „prietenii” nostri de la FMI. Inflatia de 25% la care ajunsesera a fost „combatuta” prin ridicarea salariilor cu 35%, ajungandu-se astfel ca o simpla vanzatoare sa fie remunerata cu 1.300 USD/luna. Unele produse sunt mai scumpe ca la noi, insa nu multe si mai ales… nu cu mult.

Resursele agricole ale tarii sunt capabile sa alimenteze intr-un an 400.000.000 de guri, insa cum nu au decat 41.000.000 de guri… restul… export… bani. Cei mai mari exportatori de carne de vita (depasesc cu 10 milioane numarul de locuitori) si, alaturi de Brazilia, cei mai mari exportatori de soia. Comert infloritor… ati ghicit, cu fratele popor chinez. Infrastructura… minunata. Autostrazi de cate 3-6 benzi, iluminate, insa facute doar cu 500 k USD/km. Nu se pricep sa le „construiasca” (doar pe hartie ce-i drept) precum „altii” cu 4.000 k euro/km. Am avut surpriza sa traversez chiar in Buenos Aires un bulevard cu sens unic de 14 (paisprezece) benzi, plus doua de rezerva. Apoi m-am documentat si am inteles ca ar fi cel mai mare bulevard din lume.

Social:  In mare parte Argentina este cladita de emigranti. De aceea se pune si acum accentul pe acest fenomen. In cea mai mare parte sunt urmasii spaniolilor si italienilor, insa, daca tot sunt acceptati, bolivienii au nenorocit frumusetea orasului. Animatia, luminile, totul dispare ca prin farmec. Pe langa faptul ca sunt acceptati, mai primesc si bani. Seara , dupa ora 19:00, localnicii scot in strada sacii de gunoi, pentru a fi ridicati de masini. Cam intre 20:30 si 21:00 se schimba radical fata orasului. Bolivienii desfac sacii de gunoi, sorteaza plasticul, hartia si ce mai pot vinde, facand o mizerie de nedescris. Cam dupa doua ore, dupa ce termina, apar si masinile de strans gunoiul, care trebuie sa adune strazi intregi de gunoi, facand curatenie luna, pentru ca a doua zi sa o ia de la capat, again and again. Desi foarte urati si nesimtiti, nu sunt agresivi. Si nici agasanti. Doar stau si mai si vand cate ceva. Lucrurile se schimba insa in cartierele lor.

Exista un grad ridicat de infractionalitate. Sunt vizate mai ales echipamentele electronice, acestea avand cele mai mari accize. Din aceasta cauza lumea este sfatuita sa nu poarte la vedere telefoane, aparate foto etc. Eu nu am ascultat de sfat, dar nici nu am patit nimic. Ca masini… multe, foarte multe rable. Dacia si Renault din anii ’60-’70. Volskwagen GOLF, la ei se numeste GOL – se fabrica in Brazilia. Si Loganul nostru are alt nume. Cine are o masina mai scumpa risca multe. Au fost cazuri cand au fost si impuscati, insa, de regula, sunt panditi acasa, la intrarea in garaj, la semafoare, li se pune pistolul in tampla in schimbul cedarii „de bunavoie” a bunului aflat in dotare. Plus ce utilitati aferente mai posezi prin la tine.

Oamenii sunt foarte calzi si foarte pasionati de fotbal. Nu de putine ori esti intrebat de unde esti. La auzul Rumania… imediat primesti doua replici: „Hagi” si „in ’94 ne-ati batut cu 3-2”. De Maradona nu poti sa zici nimic de rau. Mai bine ii injuri de mama, de mosi si stramosi. Insa Maradona e sfant.

Majoritatea localurilor se inchid la ora 21:00, cam ciudat, mai ales ca si in weekend se respecta acelasi program. Mai sunt deschise insa pizzerii, puburi, fast-fooduri si restaurante.
Civilizatia oamenilor e exemplara. Cozi ordonate la autobuze, fara scandal, fara sa se bage in seama, cu o jumatate de metru distanta intre ei, sa poata respira, se urca prin fata, coboara prin spate, niste „prosti”.

Femeile … oribile. S-a spulberat mitul cu argentiniencele mari frumuseti, telenovele, Miss Universe… bla, bla, bla, bull shit. In 5 zile am vazut maximum 5 frumoase, din care doar doua cu adevarat frumoase. La restul am fost eu mai maleabil, mai indulgent. E ca in Italia: ei, barbati bine; ele, mici, grase, nasoase, caloase, deosebit de urate.

Se pot clasifica in cateva intervale de varsta: 15-20 de ani cel putin 50% gravide, de la 25 de ani arata de la 45 in sus, iar 35-50 de ani… oribile. Pieile arse de soarele puternic atarna rapanoase si pistruiate, late in bazin si solduri, in bust (asta e de bine, dar cam atat), intr-un cuvant… groaznice.

Babele, in schimb… cele mai frumoase babe din lume. Aranjate, frezate, elegante, bijuterii, asortate, se plimba, se duc in baruri si pizzerii, indiferent ca sunt in baston sau in unghi de 90 grade. Refuza sa astepte moartea p’acasa si tin mult la tinuta si comportament. Nu vezi basmale, nu le vezi strigand la tineri, sunt perfect adaptate mediului urban.

Politic:  Cristina Fernández… probabil continua traditia primei tari cu presedinte de sex feminin. O femeie frumoasa, 57 de ani, proaspat vaduva si plina de cutite. Are operatii estetice direct proportionale cu varsta la numar, cred. Campanie electorala la greu, in noiembrie avand alegeri prezidentiale. Fiecare copil din scoli a primit cate un laptop, nu insa si instructiuni de folosire.

Gastronomie:  Carnea de vita e sfanta. Una bucata friptura are cam 6 cm grosime, e rumenita pe ambele parti, cu grasime pe ea, din ce in ce mai sangeroasa spre mijloc. Inutil sa mai adaug ca este delicioasa. O alta specialitate de-ale lor este Empanadas, un fel de pateuri umplute cu orice (branza, carne etc.). Am avut interesanta surpriza sa mananc si carnati din vita (nu ma gandeam sa existe asa ceva). Seamana la gust cu cei din porc, nu iti dai seama de diferenta. Pizza e mult mai slaba decat la noi, dar parca mai „imbelsugata” si mai gustoasa decat la italieni.
Apa este foarta proasta, grea si uleioasa si isi pune amprenta si asupra berii: proasta. Traditionala lor este Quilmes, insa cele mai baute sunt Stela Artois si Budweiser. Cantitatile sunt cel putin dubioase, probabil accize la alcool la anumite cantitati. Sunt sticle de: 475 cl, 972 cl, 973 cl, 975 cl, nu de 0,5 l sau 1 l. PET-uri la bere… normal, nu exista. Sticlele mari se returneaza, in fiecare supermarket existand aparate de colectat sticle, care in schimb iti dau un bon, pentru a nu mai plati sticla nou cumparata.

Vinul: alb… nu prea este baut. In schimb, cel rosu este mandria lor. Au un sortiment numit Malbec, foarte bun, semn ca s-a intalnit cu strugurii. Am baut destul si nicio arsura in stomac. Ceea ce mi-a intarit convingerea despre pastilele existente in vinul din comertul romanesc.

Tango si milonga: Am avut fericita ocazie sa particip la un spectacol de tango, la un teatru-restaurant luxos (Piazzolla – inaugurat de un cunoscut compozitor italian, stabilit si casatorit in Buenos Aires, prin anii 1930, daca nu ma insel). Tangoul este cel facut de profesionisti, milonga… ceea ce se intalneste in cartiere marginase, precum Caminito, sau pe strazi, in centru. Ambele pline de pasiune, aducand aminte de vremurile cand erau considerate niste dansuri „murdare”, imorale.

Cam atat am putut sa acumulez in 5-6 zile. Si ar mai fi multe de povestit despre un oras minunat, cald, in care tangoul si mariachi te urmaresc la tot pasul si pe care, recunosc, l-am parasit cu regret.

Unde am stat: Am stat chiar la obelisc, in piata Republica, in hotelul omonim, Republica.

Poza cu obeliscul e facuta chiar de la intrarea in hotel (unde fumam si eu ca omul, si aici lovindu-ma de discriminarea fasta de fumatori. M-a dus la 90$/noapte. Putin, dat fiind ca era ultracentral, iar pe acolo sub 250$/noapte e greu de gasit. Numai ca erau camere de mai multe stele, iar ce am prins eu… am avut si pretentii sa vreau camera de fumatori. O camera miiicaaaa, prapaditaaaa, nu aveam loc nici de bagaje, cu vedere spre curtea interioara, spre niste ziduri (cam la 6-7 m) si un cos care huruia ingrozitor toata noaptea. Dimineata nu stiam daca e nor sau soare, dar vedeam eu la micul dejun. Cred ca era o camera a femeii de serviciu :)).  Aaa, ca era sa uit, cum am ajuns, m-am aruncat la dus, numai ca… m-am imbracat la loc. Nu aveam sapun :))) Bineinteles ca am facut urat la receptie si bineinteles ca am gasit chiar si unul in plus si angajatii nu au recunoscut nimic. Ceva de genul…”eeeiii, erau, dar nu le-ai vazut tu” :))

Imagini Buenos Aires

Celebrul Caminito

Casa Rosada

Catalinas

Congresul argentinian

English Tower

Florida

Mall-ul Galerias Pacifico

In interior

La lucru, prin Buenos Aires

Pare sa fie un job foarte popular

La Piazzolla inainte de spectacol

Laleaua de inox

Podul Femeii

Puerto Madero

Obelisc Piata Republica