Sper ca va aduceti aminte de posturile lui Desiree… Ea a locuit o perioada mai lunga in India si am rugat-o sa-mi povesteasca mai multe despre India, nu prin ochii unui turist grabit, ci a cuiva care a locuit si a muncit o perioada mai lunga. In episodul de astazi, Desiree o sa va povesteasca despre excursia sa in nordul Indiei, la Dharamsala, sau Mica Lhasa – unde locuieste Dalai Lama. Un loc in care n-am ajuns, dar mi-as dori.
Cea de a doua incursiune in Asia de sud-est a durat 6 luni, scopul vizitei fiind bine determinat de la inceput: jumatate din timp alocat jobului, iar cealalta jumatate, calatoriilor de voie libera. Imi planuisem, entuziat, sa bat India de la sud la nord, sa fac plaja in Thailanda, sa iau autobuzul in Cambodgia, sa ajung la Everest Base Camp in Nepal si sa-l cunosc pe Imperator in lobby-ul hotelului la un chai, si apoi sa ma indrept catre acoperisul lumii – Tibet. Insa cum planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ, hindus in povestea mea, a trebuit sa ma multumesc cu India si insulele Thailandei in cele din urma. Am incercat toate variantele posibile sa pot ajunge in Tibet: grup de turisti independenti, couchsurfing, agentii de turism din Nepal… o saptamana in tara mult visata ajungea undeva la 1.300 de euro cu indulgenta…
Fiind intr-o perioada a vietii cand nu-mi permit sa ma deplasez decat low-cost, si cunoscandu-i pe simpaticii Cristina si Andrei (prin intermediul lui Imperator) care faceau backpacking de ceva timp prin Asia (din India si pana-n Bali, prin Nepal si Laos) – am fost inspirata sa inlocuiesc vacanta in Tibet cu o saptamana jumatate in Dharamsala, ca sa pot ajunge la inca o destinatie (Thailanda), fara prea multe cheltuieli pe vize de China si ghid turistic inutil care sa ma coste o avere.
Zis si facut. Nu exista o varianta de transport low-cost de a ajunge direct din Jaipur in Himachal Pradesh, asa ca am luat un tren-sleeper 3rd AC (cel mai ieftin, 700 de rupii) – pana in Delhi de unde ne-am imbarcat intr-un autocar exact pana in inima Dharamsalei – micul oras Mcleod Ganj, resedinta lui Dalai Lama si a Guvernului tibetan in exil.
E usor de inteles de ce McLeod Ganj mai e numit si “Little Lhasa”. Dupa ce s-a refugiat in India in 1959, Dalai Lama a infiintat Guvernul tibetan in exil si nu mai putin de 80.000 de refugiati tibetani l-au urmat. A fost creat sistemul de invatamant tibetan pentru a educa toti copiii din exil in materie de limba, istorie, cultura si religie, iar Institutul Central de Studii Tibetane Superioare a devenit principala universitate a cetatenilor tibetani din India. Mai mult, au fost infiintate in jur de 200 de manastiri tibetane, pentru a conserva religia tibetana budista si invataturile acesteia. In scurt timp, McLeod Ganj a devenit o destinatie atractiva atat pentru turisti, cat si pentru pelerinii in cautare de refugii spirituale autentice.
Inainte sa plec imi notasem in graba de pe tripadvisor.in cateva guest houses, printre care pe locul 1 se afla Sky Pie in zona Bhagsu (la vreo 3 km de McLeod Ganj). Dimineata la 6 cand am ajuns, pe jumatate congelati (indienii nu se dezic de la regula de aur unde AC inseamna putin peste 0 grade, in special noaptea) si cu ochii lipiti de somn, nu ne mai ardea sa cautam cea mai convenabila varianta de cazare, asa ca am luat un tuktuk si ne-am grabit catre mult laudatul Sky Pie.
Dupa cateva negocieri preliminare am luat o camera cu vedere catre varfurile muntilor Dhauladhar (Himalaya de vest), cu baie in camera, resou si, cel mai important, apa calda, la un pret extrem de convenabil – 700 de rupii/noapte.
Cum Bhagsu e destul de departe de Mcleod Ganj, si ar fi trebuit sa platim de fiecare data cel putin 100 de rupii pe tuk-tuk, ne-am decis sa inchiriem o motocicleta de munte, ca sa ne putem deplasa dupa voia sufletului, mai ales pentru ca, dupa ora 10 seara, era cam dificil sa gasesti chiar si un tuk-tuk la pret triplu.
In mod curios am gasit doar un singur atelier, undeva intre McLeod Ganj si Dharamsala, care inchiria motociclete, fiind obisnuiti din Goa cu proprietarii care veneau la hotel cu oferte de inchiriat motoare de toate tipurile. Ne-am inteles la un pret de 1.500 de rupii/zi si am pornit sa descoperim imprejurimile.
Mi-a placut tare mult sa beau un ceai fierbinte pe terasa barului Village Meeting Point Café, de unde am urmarit cu interes un meci de handbal intre Jewels of Tibet si Gompaland – echipele de fete ale scolii primare tibetane din McLeod Ganj.
Cum nu am fost niciodata o fire prea sportiva (spre deloc), m-am multumit sa admir tinutul de pe motocicleta acolo unde se putea ajunge chiar si offroad. Aerul curat, privelisti spectaculoase ale muntilor Himalaya, paduri extinse de conifere, locuintele cocotate parca unele peste altele, departarea de lumea hindusa m-au adus mai aproape de esenta tibetana.
Tot ce trebuie sa faci e sa te bucuri de peisaj; nu ai nevoie de echipament super specializat sau de experienta solida de excusionist montan. Ai grija insa sa nu-ti lipseasca bocancii de munte si hainele groase de lana, lanterna, apa, cate ceva de mancare, eventual o pelerina de ploaie (asta daca nu e deja iarna) caci schimbarile meteo sunt bruste si te poti trezi ca, de la 30 de grade, ai ajuns la 5 si toarna cu galeata. Un GPS e bine-venit oricand si nu uita sa anunti la hotelul unde esti cazat, unde pleci si care este traseul. De asemenea e indicat sa ajungi cu o zi inainte in punctul de plecare, ca sa te obisnuiesti cu altitudinea. Ca reper, Mcleod Ganj e situat la o altitudine de 2.082 m.
Drumetiile cu dificultate redusa pornesc din McLeod Ganj pana in Triund, Gallu si Kangra. Dureaza maximum o zi, iar efortul minim e rasplatit de minunatii ale naturii. La Gallu am ajuns cu motocicleta pe un drum forestier ingust, dupa ce am trecut de oraselul Dharamkot. Dupa Galu ne-am indreptat catre Naddi Village prin paduri mixte de cedri, stejari, rhododendroni si pini albastri.
In general poti sa-ti stabilesti singur un traseu de parcus daca esti mai aventuros sau poti apela cu incredere ala una din zecile de agentii specializate pe trekking din centru McLeod Ganj. Poti opta pentru un traseu cu dificultate medie, de 5 zile, 50 km pe ruta Mcleodganj – Triund – Illaqua Gote – Mcleodganj sau unul mai curajos cu pornire din Dharamsala pe ruta Barot – Dansar Lake – Chhota Bhangal la o altitudine maxima de 4.150 m.
In general ne petreceam zilele haladuind prin paduri, iar seara micul paradis culinar din Jogiwara Road – Kitchen Tiben ne rasfata din plin cu cele mai delicioase preparate tibetane incercate vreodata. Chicken momo si ting mu sunt, de departe, favoritele mele.
In una din serile in care ma plimbam prin Kotwali Bazar, m-am trezit in mijlocul unei multimi de calugari, turisti si localnici care marsaluiau in liniste, fiecare cu cate o lumanare in mana. Brusc, toate magazinele s-au inchis si multimea a prins amploare. Se indreptau catre complexul Tsuglag Khang, unde se afla o manastire budista si locul de rezidenta al lui Dalai Lama. Intreband pe unul dintre ei ce se intampla, am aflat ca, in urma cu o zi, in regiunea Sichuan din sud-vestul Chinei, o maicuta de origine tibetana in varsta de 35 de ani, pe nume Palden Choetso, isi daduse foc in semn de protest fata de regimul sangeros al guvernului chinez – o practica devenita comuna in randul calugarilor tibetani pentru a atrage atentia opiniei publice internationale asupra abuzurilor si presiunilor la care sunt supusi.
A doua zi a fost declarata oficial de catre Guvernul tibetan – zi de post negru, in care majoritatea magazinelor si restaurantelor au fost inchise in semn de solidaritate, dar si de doliu pentru jertfele celor care si-au castigat numele de “burning martyrs”.
Ultima zi petrecuta in Dharamsala a fost una din acele zile care iti raman adanc intiparite in minte tot restul vietii. Chiar daca nu planuisem in mod special perioada in care sa vizitam McLeod Ganj, s-a intamplat ca Dalai Lama sa tina o serie de discursuri de trei zile exact cand ne aflam acolo.
Accesul in templu se facea pe baza unei legitimatii de securitate, obtinuta la intrare, nu s-au permis niciun fel de aparate electronice, fotografierea sau bagaje de niciun fel.
Discursul a fost tinut in limba tibetana, insa puteai asculta traducerea in engleza la un radio portabil inchiriat de la magazinul de suvenire din curtea manastirii.
Dalai Lama era chiar acolo in fata mea la 10 metri, asezat in mijlocul templului si inconjurat de sute de pelerini, turisti sau poate doar curiosi. Parea ca ti se adreseaza doar tie, extrem de personal si puternic. Zambea incontinuu si chiar daca exista un decalaj de cam 10 minute intre ceea ce emitea si ceea ce era tradus, era o stare de bine si pace fantastica.
In Dharamsala am gasit un pamant sacru, oameni simpli si imagini care s-au lipit de retina pentru mult timp de acum incolo. Mi-am propus ca data viitoare sa locuiesc intr-un ashram. Poate cand voi avea mai putine prejudecati, asteptari sau constrangeri de orice fel. Du-te in nordul Indiei sa bei ceai de Assam la poalele Himalayei, respira adanc si nu te mai gandi la ziua de maine.
Bhagsu
Camera din Sky Pie
Mic dejun la Sky Pie
Privelistea de pe terasa
Un mijloc de transport indispensabil
Pe soselele din zona
Village Meeting Point Cafe
Acelasi loc, dar la apus de soare
Alte mijloace de transport
Ofertele rasar de pe unde nu te astepti 🙂
Pe langa MacLeod Ganj
Kotwali Bazaar
Marsul lumanarilor
Pelerinajul de dimineata de la Bhagsu la MacLeod Ganj
Refugiati tibetani
Viata de zi cu zi in munti
Centrul McLeod Ganj
Aici nu e cu „probably the best…”
Cool, man !
Noile generatii de tibetani din exil
Votez pentru deschiderea unui Tibet Kitchen in fiecare oras din lume !
Tingmu, noodles si chicken thukpa
Un peisaj odihnitor…
buna! am sa plec curand in dharamsala si te rog poti sa spui mai multe despre ashramurile de acolo…cat trebuie sa platesti si in primul rand daca sunt locuri sau ce criterii sunt pt a te primi. eu initial am vrut sa stau la un hotel dar prefer sa stau la un ashram pt scopul meu…durata e de 6 luni. multumesc mult !