Cand am sunat la Vodafone sa intreb daca exista acord de roaming cu Bhutan (oricum, la cat de proasta este reteaua de roaming la Vodafone nu aveam nicio speranta), tipa de la call center m-a intrebat daca Bhutan e o tara. I-am spus ca e o firma de butelii a lui Borcea. Pana la urma, l-o fi intrebat pe Dr. Google si mi-a raspuns ca nu exista roaming cu Bhutanul (de fapt, nimeni din Romania sau de aiurea n-are). Dar replica naiva a fetei de la Vodafone e o dovada a cat de putin este cunoscuta aceasta tara. Inchisa turistilor pana candva la inceputul anilor 2000, Bhutanul este una din acele tari care au intors spatele globalizarii excesive din diverse motive. Daca, in cazul majoritatii tarilor inchise, scopul este prezervarea unui regim dictatorial, in cazul Bhutanului scopul declarat este cel de prezervare a culturii traditionale si a mediului inconjurator. Bhutanul, un mic regat budist intre marii giganti India si China, a reusit sa evite soarta vecinilor sai, Tibet si Sikkim, inghititi de marii rechini din zona.

Poate lucrul de care sunt cel mai mandri bhutanezii este ca ei masoara Gross National Happiness (Fericirea Nationala Bruta) spre deosebire de restul lumii cu ochii atintiti pe Gross Domestic Product (Produsul Intern Brut). Sincer, nu stiu cum se masoara acest indicator sau daca chiar se masoara cu adevarat, cert este ca, desi tara este judecata prin prisma PIB ca fiind saraca, este mult mai bogata decat multe alte tari din cultura occidentala. In Bhutan, compasiunea trece in fata capitalismului, iar fericirea nu se masoara in iPhone-uri si Armaniuri. Iar zambetul il gasesti la fiecare colt de strada, pe fetele tuturor. Nu castiga mai mult de 100 de euro, dar traiesc intr-un cadru natural mirific, a carui prezervare este prioritate de stat, intr-un loc in care nimeni nu-i grabeste si nevoia de a fi in pas cu moda nu este extrem de presanta.

Cum ziceam, Bhutanul nu a fost deschis decat recent. Cel de-al patrulea monarh din actuala dinastie a inceput candva prin anii ’90 sa deschida, incet-incet, acest mic regat. Primul pas fusese facut de tatal sau, care, speriat de invazia chineza din Tibet, a decis sa aplice pentru a deveni membru ONU, iar incoronarea celui de-al patrulea rege, in 1974, a adus primii vizitatori straini in regat si constructia primelor hoteluri care sa-i adaposteasca. La sfarsitul anilor ’90, bhutanezii au descoperit pentru prima oara lumea in urma autorizarii achizitiei de televizoare si de instalare de antene parabolice (inclusiv deschiderea unui canal de televiziune bhutanez), iar accesul la internet a fost inaugurat in 2002. Tot la inceputul anilor 2000, Bhutanul a decis sa primeasca turisti straini, dar… cu niste conditii. Regele a decis ca Bhutanul trebuie sa fie o destinatie premium, unde sa vina doar cativa turisti, dar care sa plateasca sume consistente, spre deosebire de Nepal sau India, unde poti dormi linistit in camere de 1 dolar pe noapte si care sunt luate cu asalt de milioane de backpackeri. In Bhutan vin doar 70.000 de turisti pe an, spre deosebire de Nepal, unde vin cateva milioane, dar, probabil, in curand, Bhutanul va genera mai multi dolari decat Nepalul.

Prima oara cand m-am interesat cum pot sa ajung in Bhutan a fost in anii 2000. Tocmai se anuntasera conditiile – turistii straini nu pot vizita Regatul decat parte a unui grup si nu independent, trebuie sa plateasca 200 de dolari pe zi all-inclusive (cazare, mancare, transport, intrari la diverse obiective turistice), iar numarul acestora era limitat. In cateva luni, fusesera facute rezervari pana in 2017. Intre timp, s-a renuntat la cota de turisti, pot veni cati isi doresc, dar suma de 200 de dolari a ramas in vigoare. Intre 2008 si 2010, s-a admis o reducere la 150 de dolari in timpul sezonului musonic, dar, din 2011, s-a anulat acest discount, iar din 2012 suma a crescut la 250 de dolari pe zi – normal, tinand cont de devalorizarea accelerata a dolarului. In plus, s-a renuntat la obligatia de a fi parte a unui grup, poti sa te duci si singur, dar trebuie sa ai o agentie de turism bhutaneza care sa-ti aranjeze totul.

Cum se ajunge acolo? Simplu, se contacteaza o agentie din Bhutan (sau din tarile din jur, mai precis Nepal si India). Dupa ce se plateste, agentia bhutaneza obtine acordul autoritatilor si se emite viza. Viza ajunge la biroul Druk Air, compania nationala aeriana din Bhutan care de abia atunci poate emite biletul (pretul biletului de avion destul de piperat nu e inclus in cei 200 sau 250 de dolari pe zi!). Druk Air are monopolul zborurilor spre singurul aeroport din regat situat la Paro, nu foarte departe de Thimphu, capitala tarii. Cred ca e o combinatie de lipsa de interes din partea altor operatori aerieni si de dificultatea aterizarii/decolarii. Situat intre munti, fara instrumente de ghidaj, pilotarea avionului se face manual in urma observatiei vizuale. Sunt nori in Paro? Simplu, nu se aterizeaza si nu se decoleaza. Se streseaza cineva din aceasta cauza ? In orice caz, nu bhutanezii. Nu pleaca azi, pleaca maine, asta e! Iar Paro este constant in top 5 al celor mai dificil de operat aeroporturi din lume. Sa nu credeti ca Druk Air are avioane cu vasle, sunt destul de moderne – in mica flotila se afla ATR-uri 42 (din acelea cum are si Taromul pentru curse interne si internationale scurte) si Airbusuri 321. Zboara spre cateva destinatii – Kathmandu, Bangkok si cateva orase din india, dar planuiesc zboruri si spre Singapore sau Hong Kong.

Plecarea spre Paro era planificata destul de dimineata. Nu chiar la prima ora, dar iar a trebuit sa ne sculam odata cu gainile (sau mai precis cocosii, care isi faceau simtita prezenta prin Kathmandu) pentru ca aeroportul din Kathmandu are o reputatie destul de proasta in ceea ce priveste viteza de procesare a pasagerilor. Si bine am facut ca am venit mai devreme, pentru ca, pana s-au miscat fetele de la check-in si baietii de la pasapoarte, am fi pierdut vreo 2-3 curse. Pana la urma, am reusit sa ne urcam cu succes in avionul ATR-42 al Druk Air.

Ruta Kathmandu – Paro este una dintre cele mai spectaculoase din lume. Daca prinzi loc in stanga avionului (si eu m-am dat peste cap sa prind), ti se vor perinda prin fata ochilor superbul lant al Himalayei si posibil jumatate dintre optmiarii Terrei, inclusiv celebrul Everest. Desi ma asteptam ca pilotul grec sa ne traga de atentie cand eram in dreptul Everestului, tipul a tacut malc, dar mi-a fost destul de usor sa-l identific… iar aterizarea a fost un deliciu – inclinare dreapta pe langa un deal, inclinare stanga, trecand razant pe langa niste campuri de orez catarate pe un munte, din nou inclinare dreapta, urcare brusca pentru a sari un pinten de munte si coborare brusca pentru o aterizare in curba pe o pista care se termina intr-o meandra a raului Paro care “ruleaza” paralel cu pista aeroportului.. Intr-o tara muntoasa, se pare ca pista de la Paro este cea mai lunga strada dreapta din tot regatul.

Se spune ca “Love is in the air”… Ei bine, in Bhutan, buna dispozitie este de asemenea in atmosfera. E imposibil ca, dupa ce ai pus piciorul pe pista aeroportului Paro, sa nu te umpli de buna dispozitie – te afli intr-o tara cum nu e alta … aeroportul are fatada de lemn pictata in mod traditional, garzile aeroportului sunt imbracate in costume traditionale, nu au niciun pic din aerul amenintator al vreunui “security” de pe oricare aeroport din lume… Iar atmosfera este super-relaxata… toata lumea pozeaza si filmeaza cu disperare, nimeni nu are de comentat ca se misuna aiurea prin aeroport, garzile ne fac pozele cu “high security buildings”, cu avioane, cu orice… Putin mai incolo, peste rau se vede o citadela stralucind in soare, iar casele de pe munti arata ca in povesti… Te afli intr-o tara de poveste, joci intr-unul din basmele Fratilor Grimm!

Odata intrat in aeroport la control pasapoarte (sala este la fel de ornata in culori vii), dai de una din restrictiile din Regat. In Bhutan este interzisa comercializarea tigarilor (pedepsele sunt mai aspre decat in cazul traficului de droguri), iar fumatul este interzis in orice loc public – interior sau exterior. Fumatorii inveterati din grupul nostru au trebuit sa se ascunda cu rusine prin cine stie ce spate de cladire pentru a nu fi vazuti. Poti sa aduci un numar limitat de tigari, dar trebuie sa platesti taxe vamale (vreo 11 dolari pentru cateva pachete). Dupa ce am schimbat cativa euro in moneda locala cu nume imposibil, am iesit in fata aeroportului unde ne asteptau reprezentantii agentiei bhutaneze Bhutan Dragon Adventures.

In Bhutan, oricine lucreaza pentru stat sau in joburi cvasi-oficiale (gen banci, industria turismului, alte servicii) este obligat sa poarte haine traditionale, de asemenea elevii si studentii trebuie sa poarte o uniforma foarte apropiata de portul national. In plus, orice cladire din Regat trebuie sa respecte arhitectura traditionala – cladiri albe, impodobite cu lemn pictat, chiar si in cazul cladirilor mai moderne – gen blocuri de locuinte, cladiri de birouri sau malluri (care pot fi gasite in Capitala)… Nu am vazut darapanaturi ca in toate tarile din zona, dimpotriva, toate casele bhutaneze arata foarte bine la exterior… de altfel, venit din Nepal (sau din India ori alta tara de prin zona), te vei simti teleportat direct in … Elvetia. De altfel, Bhutanul aduce mai repede cu Elvetia rurala decat cu oricare alta zona din Asia!

O pornim la drum printr-un cadru de poveste, prin lanuri de orez rosu, mandria Bhutanului, care sustine ca orezul rosu de munte este cel mai hranitor tip de orez din lume. Trecem pe strada principala din Paro, o nebunie de mix coloristic si de bun-gust… absolut superb pentru a ne ascunde apoi intr-un restaurant unde ne asteapta un bufet cu mancare bhutaneza… Asta va fi meniul standard pentru urmatoarele 5 zile, cu o singura exceptie, cand am evadat in posibil singurul local occidental din Thimphu pentru a ne deda unei orgii culinare cu pizza si hamburgeri!

Momentul sosirii in Bhutan a fost insa unul cu adevarat special! Erau ultimele zile din nunta secolului – nunta Regelui in varsta de 29 de ani cu o studenta de 19 anisori… Pozele celor doi erau expuse la loc de cinste peste tot (inclusiv pe foaia de intrare in tara pe care a trebuit s-o completam in avion), iar cei doi erau asteptati peste cateva zile la Paro pentru o sarbatorire cu poporul. Ca in cazul mult mai mediatizatei casatorii William & Kate, bhutanezii subliniau ca Regele lua de nevasta o “commoner” ca si William… Nu stiu cat de obisnuita era insa mireasa, pentru ca nu era fiica unui pilot de la Druk Air, ci totusi provenea din inalta societate… Dar nu conteaza, cei doi erau frumosi si pareau chiar iubiti… Iar noul rege (e rege doar de cativa ani cand taica-su a hotarat sa abdice pentru a impulsiona modernizarea regatului sub conducerea unui tip tanar, educat la Oxford) a hotarat sa nu isi ia mai multe neveste ca taica-sau sau bunicu-sau… Fostul rege e insurat cu nu mai putin de trei neveste – toate surori… de altfel, marea nunta regala din 1974 a fost nunta regelui de atunci cu cele trei surori simultan! Asa ca, pana acum cativa ani, Bhutanul avea trei Prime-Doamne… de acum inainte n-o sa aiba decat una!

Dupa mancare, primul obiectiv de vizitat a fost, natural, Paro Dzong, marele palat pe care l-am admirat inca de la aterizare. In toate marile orase ale Bhutanului (“mari” e mult spus in conditiile in care Capitala are 70.000 de locuitori), hai sa le zicem resedintele de judet, exista un dzong, un soi de palat administrativ in care se gasesc laolalta serviciile comunale si … manastiri budiste! Religia budista se afla la baza a orice in Bhutan si pare aproape firesc ca primaria si judecatoria sa coexiste in aceeasi cladire cu ditamai manastirea… iar Paro dzong este unul dintre cele mai impresionante dzonguri din regat – alb impecabil cu podoabe de lemn pictat, este imposibil sa nu accentueze starea de bine… calugari budisti in robele lor caramizii, oficiali in costum popular, cladiri superbe… Bhutanul este tara fericirii…

Drumul spre Thimphu, capitala regatului, urmareste cursul meandrat al unui rau. Munti stanga-dreapta si casute ca de poveste… Mai vazusem poze cu Bhutanul pe net sau la o prietena care il vizitase anul trecut, dar ma gandeam ca sunt niste locuri mai “fotogenice”… Surpriza a venit ca imaginile acestea de munti verzi, campuri galben – inchis si casute ca de turta dulce nu sunt doar intr-un singur loc… sunt peste tot!!! Am mers sute de kilometri prin Bhutan si peste tot era acelasi peisaj idilic!

In cele din urma, am ajuns la hotelul Ro Chog Pel situat pe o inaltime exact la intrarea in Thimphu. Marea majoritate a hotelurilor pentru straini din Bhutan sunt noi si arata foarte bine. Daca, in Nepal si India, turistii au dat navala de prin anii ’50 si multe hoteluri pot sa-si arate deceniile de existenta, in Bhutan, constructia de hoteluri de tip occidental a debutat doar cu cativa ani in urma si arata excelent! De fapt, hotelul nostru, care poarta numele patronului (ghidul nostru ne-a spus ca e o practica foarte curenta la proprietarii bhutanezi de hoteluri si restaurante sa-si boteze localurile cu numele lor) era deschis de doar 7 luni! Si arata beton – fiecare camera era, de fapt, un apartament – cu living in care puteai sa stai la televizor, dormitor, culoar cu un dressing gigantic, de ziceai ca vii cu toata garderoba dupa tine, si o baie spatioasa… iar mobilierul super-modern! Seara cobora peste Bhutan si incepea sa redescoperim frigul… Thimphu se afla totusi pe la 2.300 de metri altitudine si noaptea e frig… e frig si in camere, norocul meu fiind ca am avut un calorifer electric (unii dintre noi nu au avut acelasi noroc, patronul inca nu cumparase calorifere pentru toate camerele, in schimb, a fost atent ca toti sa avem uscatoare de par J).

Ei bine, exista si niste dezavantaje in acest paradis eco… Dupa ce cade noaptea (destul de repede), nu prea  ai ce sa faci. Venind de la Kathmandu si Pokhara cu o multime de oportunitati de petrecut o seara agreabila, am ajuns in mijlocul Capitalei unde nu am gasit nimic de facut! Terase nema, magazine nu cine stie ce, iar cele de suvenire pe langa ca erau scumpe, nu aveau nici pe departe charisma celor din Nepal… Suntem intr-o destinatie iolarioooo, deci seara nu poate fi petrecuta decat in jocuri de cabana, noroc ca cineva dintre noi cumparase niste carti de joc din Kathmandu! Clubbing in Bhutan? Dream on!

Imagini Bhutan

In zbor, pe langa Himalaya

Inclusiv pe langa Everest

Bhutanul e in sarbatoare ! Se insoara Regele !

Aeroportul Paro – unde am luat contactul cu arhitectura traditionala bhutaneza

Avionul Druk Air cu care am zburat

Stewardezele Druk Air

Sa intram deci la controlul pasapoartelor

Coada la stampilat pasapoartele

Sa va fie clar !

Microbuzul ne asteapta la scara !

Pitoreasca strada principala din Paro

Paro vazut de sus

Dar pana una alta, sa gustam din bucataria bhutaneza

Intrarea in Paro dzong

Prin dzong

Pitoreasca vale Paro

Drumul spre dzong era pavoazat pentru cuplul regal

in genunchi…

… in fata dzongului !

Trecerile peste ape sunt sfinte pentru budisti !

Transport scolari

O manastire pe drum !

Dar inainte de a intra in Thimphu…

Am ajuns la Ro Chog Pei Hotel

In Bhutan, protectia mediului si reciclarea chiar sunt luate in serios

Prin centrul capitalei Thimphu

Mare lucru nu ai ce face

Eventual sa bei un suc

Sau sa mananci o prajitura