Sincer, m-am trezit cu regretul ca voi pleca din hotelul Ro Chog Pel. Ma simteam asa de bine, aveam o camera gigantica si radiator. Cu o seara in urma, in timp ce ma dadeam pe internet, am asistat, invitat, neinvitat, alaturi de un reprezentant guvernamental american si ambasadorul SUA in Bhutan (exista si asa ceva !), la un mic spectacol folcloric destul de simpatic. Dupa plecarea inaltilor (si mai putin inaltilor) oaspeti, am stat la un pahar de vorba cu patronul hotelului. Hotelul tocmai fusese deschis cu cateva luni in urma si patronul incearca sa-l faca un etalon intr-un oras in care se afla totusi si luxosul hotel Taj. I-am zis ca totul e de varf, dar ii lipsesc cateva lucruri – incalzirea in camere (eu am avut bafta, am avut radiator), receptia e gigantica, dar cam golasa, si mai multe piese de mobilier traditionale locale… ce naiba, sunt atatia mesteri care au terminat Institutul celor 13 mestesuguri… I-am aratat si o poza de la hotelul meu favorit din Kathmandu… unde, chiar daca platesti cativa dolari, gasesti cate o thangka in fiecare camera!

Dupa micul dejun, ne suim in autocar si la drum! Cineva spunea ca cea mai lunga sosea dreapta din Bhutan este pista aeroportului din Paro si cred ca are mare dreptate… Dupa ce am trecut pe sub niste pasaje rutiere spectaculoase din Thimphu (la ce le-or trebui la cele cateva masini? Nici Bucurestiul nu are astfel de “flyovers”), am pornit-o pe drumul meandrat, dar pitoresc, spre Pasul Dochu La. In dreapta, pester au, hop un dzong! Ma uit in Lonely Planet, nu apare… E o fosta manastire, actualmente liceu, ma lamureste ghidul. Si dupa prima serpentina, pierdem din vedere si pe Buda din Thimphu, acest Iisus din Rio bhutanez.

Soseaua este bine intretinuta, net superioara a tot ce gasesti in India sau Nepal, oricum tara pare de departe mult mai bine pusa la punct, desi salariul mediu nu depaseste 100 de dolari. Dar vorba punctului de vedere oficial, importanta e fericirea, nu PIB-ul, si se pare ca bhutanezii nu duc lipsa de fericire… Mai ales cand vezi cat de vesel sunt pictate camioanele si cata veselie e in stilul de condus al soferilor lor… noroc ca nu sunt prea multe… oricum, traficul pe soselele din Bhutan este mult mai aproape de normal decat in tarile invecinate.

Dupa o serpuire pe drumuri de munte, ne oprim la un punct de pseudo-frontiera cu ocazia intrarii in zona centrala a Bhutanului. Aici ghidul trebuie sa ia niste stampile (nici Bhutanul nu duce lipsa de un numar important de stampilatori profesionisti), dar, cu ocazia pauzei, facem cunostinta cu un soi de branza pietrificata care e folosita de bhutanezi pe post de guma de mestecat. Ghidul e un mare fan, in schimb, marea majoritate a grupului nostru, dupa cateva mestecaturi, s-a abtinut de la aceasta fericita traditie.

In schimb, nimeni nu s-a abtinut sa sara din autocar cand am ajuns in cel mai inalt punct pe care il vom atinge in aceasta excursie – pasul Dochu La, situat la 3.140 de metri (ceilalti din grupul nostru care se aflau in Tibet ar fi ras cand ar fi auzit cat de sus am ajuns noi, dar si la 3.100 de metri unii au fost loviti de raul de altitudine combinat cu serpentinele scurte si dese). Oprirea la Dochu La este obligatorie, pentru ca de aici, cu ceva bafta, poti sa te bucuri de panorama Himalayei… noi insa, rasfatati de spectacolul Himalayan din Nepal, nu am fost prea impresionati de varfurile bhutaneze, mult mai modeste la cei 7.000 si ceva de metri… dar, oricum, care merita sa fie pozate, mai ales cum apareau timide dintre nori…

In schimb, de mai mare succes s-a bucurat complexul de 108 chortene (un numar magic pentru budisti) construite de una din reginele-mama (tatal actualului rege a avut nu mai putin de trei neveste, toate surori!) in memoria celor cativa soldati bhutanezi cazuti in 2004 in luptele cu militantii assamezi care se instalasera comod in Regat pentru a scapa de urmarirea armatei indiene. Mi-aduc aminte ca eram in India cand au avut loc luptele si presa indiana era plina de relatari cum ca printul mostenitor a fost adus special de la studii din Anglia (actualul rege) pentru a conduce armata Bhutanului in lupta cu gherilele din Assam (e drept, cu un major sprijin indian). Evident, filmul a avut un happy end bollywoodian, cei buni au triumfat (cu cateva pierderi, e drept), cei rai au fugit (mi-e neclar unde) si la sfarsit au dansat toti, iar regina a construit un ansamblu foarte frumos… evident, cu o mare manastire langa…

Dupa ce am atins varful, era timpul pentru a cobora la vale pe un drum la fel de meandrat, dar la fel de frumos prin jungla inalta… Si cum ne cam loveste foamea, apar in mod salvator vanzatorii de la marginea drumului, care coc porumbi in niste cuptoare improvizate. Uimiti de succesul la public, cuplul cu porumbul gaseste, in cele din urma, si sarea, care nu e prea populara aici… Majoritatea consumatorilor prefera porumbul copt cu chilly… (cred ca, pe aici, inclusiv apa se bea cu chilly)… un mix interesant, nu pot sa nu zic, desi mie nu-mi place “spicy, Sir ?”…

In fine, ajungem in vale la hotelul in care vom dormi, hotelul YT… dupa luxul din capitala, hotelul YT este un soi de cabana tip iolarioooo, dar curata si, pe alocuri, simpatica, mai ales cand patronul vine cu palinca locala facuta, probabil, din orez… Dar, pana sa ne asezam la masa de seara si sa spargem stocul de Bacardi Breezer, mai dam o tura si pe la dzongul din Punakha, poate cel mai spectaculos din tot regatul. Si e normal sa fie asa, pentru ca Punakha a fost capitala Bhutanului mai bine de 300 de ani, iar primii trei regi din actuala dinastie au condus tara de aici. De altfel, ma mir ca s-au mutat la Thimphu… Punakha nu este asa de inalta (sunt doar 1.200 de metri) si vremea este mai calda si placuta… Probabil, in sezonul cald, Thimphu este o alegere mai buna…

Imensul si spectaculosul dzong se afla de secole la confluenta a doua rauri… Bhutanezii, putin cam perversi de felul lor, au decis ca unul din rauri este barbat si altul femeie, si exact aici, la Punakha, se intrepatrund… Iar din unirea celor doi a iesit dzongul. Construirea dzongului a fost prevestita de insusi Guru Rinpoche, tatal natiunii bhutaneze, fondatorul primei manastiri in Tibet, dar si cunoscut distrugator de spirite malefice atat in Tibet, cat si in Bhutan, unde a venit zburand nu cu o cursa de linie Druk Air, ci cu un charter personal – pe spatele unei tigroaice zburatoare.

Dzongul din Punakha nu este semnificativ diferit de celelalte doua vizitate, dar este mai mare, mai impresionant si cred ca mult mai lucrat… broderiile de lemn si piatra mi se par mult mai minutios lucrate, adevarate arabescuri pe care nu le-am vazut pana acum… Absolut superb!

Dar, pentru toate doamnele si domnisoarele din grup (adica restul, mai putin eu), momentul mult asteptat nu era dzongul din Punakha, ci vizita la templul fertilitatii… fetele care il viziteaza vor ramane cert insarcinate in decurs de un an… Dar, pana sa o luam la picior vreo jumatate de ora printr-o campie galbena si sate pitoresti, sa va zic vreo doua cuvinte despre Lama Drukpa Kunley (1455-1529) sau “Nebunul divin” – “Divine Madman”! Nebunul divin s-a nascut in Tibet si a crescut in traditia “nebuniei divine” foarte la moda in Tibet in perioada respectiva. A traversat muntii in Bhutan, unde a creat o revolutie prin folosirea a ceea ce 500 de ani mai tarziu s-ar fi numit “scene sexuale explicite” – peste tot ii oripila pe seriosii clerici budisti cu obscenitatile lui, de multe ori provocatoare (a urinat pe o thangka renumita prezentata de unul din liderii religiosi bhutanezi), dar s-a si culcat cu, zice-se, jumatate din persoanele de sex feminin ale regatului, avand o aplecare speciala spre sotiile gazdelor lui (binecuvantarile sale se faceau prin sex si nu prin cuvinte). Divine Madman este proslavit in Bhutan nu numai pentru impulsul demografic care l-ar fi lasat in urma, ci si prin faptul ca s-a ocupat de starpirea a numeroase spirite rele… De altfel, in urma lui a ramas unul din simbolurile nationale ale Bhutanului – penisul, de multe ori in erectie, pe care il poti gasi pictat pe mii de cladiri din Bhutan (inclusiv in centrul Capitalei) sau sculptat in lemn si atarnat cam peste tot… inclusiv in autocarul nostru!). Un Bivolaru avant la lettre, dar cu mult mai mult succes, dovada ca, alaturi de Guru Rinpoche, este unul dintre cele mai sacrosancte personaje religioase ale regatului!

Asa ca nu a fost nicio mirare sa vedem niste penisuri imense pictate pe cladirile care adapostesc magazine de suvenire si cu nume sugestive de gen “Fertility Handicraft”. Drumul nu e foarte greu, dimpotriva, ne-am bucurat de o priveliste absolut superba… E drept, ne gonea din urma soarele care era la apus, dar pana la urma am ajuns si am primit si binecuvantarea calugarului-sef (sau guru sau ce-o fi fost) local… e drept, nu prin sex ca si Divine Madman, caruia ii este dedicata aceasta manastire (normal, a fost construita de var-su!), ci prin faptul ca ne-a dat in cap cu un imens falus de lemn si cu un arc cu sageti… Din pacate, era deja cam noapte si nu am prea vazut picturile murale care infatisau aventurile sexuale, pardon, preacucernice ale lui Divine Madman…

Pe drumul spre hotel, ne-am mai distrat cu un show realizat de micii copii-calugari de la manastire, care vazusera in mod cert prea multe filme cu calugari shaolin si kung-fu, dar si o tura pe la piata din sat, de unde am cumparat niste banane complet necoapte si cu un gust de iti lasa gura punga… Asa ca ne-am retras la imbelsugatul bufet (din nou orez rosu? din nou mancare bhutaneza??? Vreau o pizza!!!), regretand ca am ratat evenimentul din Club Escape din sat, unde s-a ales Miss Evening, Best Couple, Best Dress (blugii or fi intrat in competitie? Sau doar kira?) si Best Dancer… probabil, evenimentul anului pentru cele cateva sate din jur…

A doua zi urma lungul drum spre Paro… din pacate, pe acelasi drum… dar de ce din pacate? Pentru ca e un drum chiar frumos!

Imagini Bhutan: de la Thimphu la Punakha via Dochu La

Liceul din Thimphu

Drumurile de munte bhutaneze

In loc de McDrive, mai bine un mar !

Branza pietrificata pe post de guma de mestecat

Pe drumuri bhutaneze, camioane colorate

Pasul Dochu La

Unde poti admira Himalaya la o distanta apreciabila

o manastire budista

Si cele 108 chortene

Pe drum, admiram diverse manastiri catarate pe munti

Delicii pe drum – porumb copt !

Intrarea in camera e traditionala

Iar zvastica la loc de cinste

Prin restaurant

Ma rog, simbolul national este peste tot, inclusiv la intrarea in restaurant

Asa ca bem un suc natural in cinstea lui 🙂

Punakha dzong

Si acum, drumul spre templul fertilitatii

Nu inainte de a intra in zona de magazine cu suvenire sugestive

In fine, iata si templul fertilitatii

Intr-un final, ajungem

Iar spectacolul este asigurat de niste viitori shaolini

Uite ce-am ratat !!!