Dupa vreo doua zile mai relaxate, ghidul ne-a dat trezirea la cantatul cocosilor… astazi aveam sa traversam o buna parte din Bhutan, inapoi de la Punakha pana la Paro, la aeroport. Maine, urma sa vizitam cel mai important monument din Bhutan – Tiger’s Nest… dar pana atunci, urma un drum destul de lung pe autostrada trans-bhutaneza. Lung ca ore, nu si in kilometri.

Micul dejun, acelasi ca in fiecare zi – sincer, si eu, si restul trupei incepuseram sa ne plictisim de mancare bhutaneza. Da, e OK, am mancat o data, de doua ori, dar parca ni se facuse pofta si de putina mancare ca acasa… Si noroc cu Lonely Planet ca descoperim ca in Thimphu s-ar afla un restaurant european… îi zicem ghidului care spune ca e ok sa oprim acolo, dar nu este acoperit de tur – in Bhutan, tururile sunt all-inclusive: cazare, mancare de trei ori pe zi, transport, ghid si intrare la obiectivele turistice (la dzonguri nici nu mi-aduc aminte sa fi vazut case de bilete!).

Pe drumul retur, ne oprim la binecuvantatele stopuri cu porumb copt (cu chili!) Pe drum, aveam parte de primii nori, chiar negri, dar, din fericire, ii lasam in urma in momentul in care ajungem din nou la Dochu La. Facem o pauza pentru cateva poze, nu se mai vede Himalaya, in schimb, monumentul celor 108 chortene este mangaiat de soare… nu pentru mult timp, dar, oricum, smulg cateva poze mai insorite… Si, spre deosebire de ieri, nimeni nu mai are rau de inaltime. Acomodarea asta face minuni…

In drum spre Thimphu, ne intersectam cu masina uneia dintre reginele-mama iesite la plimbare si, pana la urma, ajungem in capitala Bhutanului si oprim in fata restaurantului… Wow! Nu se poate, restaurantul era zid in zid cu supermarketul 8-11, de unde tocmai facuseram niste stocuri serioase de Bacardi Breezer acum doar doua zile! Cum nu l-am putut vedea?? Nu se poate asa ceva… e drept, are o firma mai discreta, dar totusi…

Interiorul restaurantului are un aer familiar pentru un european… Ospataritele nu sunt imbracate in kira, ci au un tricou negru cu un sort si o sapca pe cap… Probabil, unicul restaurant din Thimphu, poate chiar din Bhutan… Comandam in viteza cantitati industriale de fripturi, hamburger si pizza… si pun mana pe ziarul local in limba engleza, de unde aflam niste stiri bomba – un leopard a fost ucis de localnici cand incerca sa dea iama printre gaini. Mda, nici presa nu incearca sa alunge fericirea generalizata din regat…

Din nou la drum… acum cateva zile, entuziasmul datorat pitorescului zonei era la cote maxime… acum se dormiteaza… Uneori, te obisnuiesti cu paradisul si incepe sa ti se para normal. Pe drum, ne intersectam si cu actuala regina, tanara mireasa (are doar 19 ani), dar nu o putem vedea in viteza masinii… Asta e. In schimb, luam o pauza la un pod plin cu steaguri de rugaciune… trecerile peste cursuri de apa sunt sfinte pentru budisti si toate podurile din Bhutan (ca si din Tibet sau zonele de influenta budista din Nepal) sunt drapate cu aceste steaguri multicolore de rugaciune. Practic, daca te apropii de ele, poti vedea scrise diverse mantre in tibetana sau bhutaneza (in cazul nostru) si, odata atarnate in zone auspicioase (munti, ape, dar si case), atunci cand vantul le bate, aceste steaguri practic se roaga pentru tine… si nu se poate ca, atunci cand ne asezam intr-un astfel de loc, sa nu apara si vreun negustor de steaguri… de data asta un calugar, cam cool – cu ochelari de soare, dar, orisicum, oferind garantia unor steaguri cu adevarat auspicioase.

Mai departe, revenim in punctul de pornire, in Paro cu al sau dzong impunator si downtown cu adevarat pitoresc. De data asta, punctul de atractie il reprezinta Muzeul National al Bhutanului, adapostit pana mai acum vreo cateva saptamani de un turn de aparare al dzongului… de ce pana acum cateva saptamani? Pentru ca, intre timp, un cutremur a lovit intreaga zona (s-a resimtit din India pana in Tibet) si o parte din cladire a fost afectata… O parte din exponate au fost mutate rapid in alta cladire, la doi pasi de turn, asa ca am putut admira o colectie masiva de masti, dar si numeroase poze cu ceilalti regi din actuala dinastie… Bhutanul a avut parte de niste regi destul de abili, reusind sa navigheze pe ape foarte tulburi si intr-un tarziu sa-si salveze tara de la ocupatie – Tibetul si Sikkimul au cazut sub ocupatie chineza, respectiv indiana, iar Nepalul tocmai si-a pierdut monarhia in favoarea unei Republici Socialiste. Desi mongoloizi si foarte apropiati de tibetani, Bhutanul s-a aruncat partial in bratele Indiei in anii in care stravechiul stat tibetan era inghitit de Republica Populara, dar, in acelasi timp, a reusit sa devina membru al ONU (cu doi ani inaintea Romaniei!), garantandu-si supravietuirea…

Prin muzeu, descopar o sarabanda de poze cu regi bhutanezi intalnind prim-ministri indieni, dar si alte personalitati… De asemenea, din poze, ne dam seama ca monarhia bhutaneza nu a stralucit prin cine stie ce bogatii – in numeroase poze, primii doi regi sunt infatisati desculti si in haine nu tocmai regale.

Dupa vizitarea muzeului, coboram in oras pentru a descoperi o micuta cofetarie / bar la doi pasi de piata centrala. Dar, pana la savurarea unui neasteptat “chocolate cake”, descopar un telefon international intr-o bacanie care joaca si rol de bar undeva in spatele strazii principale. Si cum compania de telefonie GSM a Bhutanului nu are acord de roaming cu nicio alta companie similara din lume, am folosit oportunitatea sa dau un semn de viata pe acasa. Si sa ma conving ca prin Bhutan, uneori, pe afara e vopsit gardul… daca exteriorul cladirilor arata impecabil, prin bacanie colcaiau mii de gandaci J.

Ultimele doua nopti din Bhutan urma sa le petrecem in Hotel Olathang undeva, evident, in afara orasului. De fapt, hotelul Olathang este un clasic in viata. A fost construit in 1974 cu ocazia incoronarii regelui Jigme Singye Wangchuck, tatal actualului rege, cu scopul de a gazdui invitatii speciali ai regelui – erau practic primii turisti care patrundeau intr-o tara ermetic inchisa. Intre timp, au aparut mult mai multe hoteluri, dar Olathang s-a modernizat si este, de fapt, un hotel foarte fain, dar rustic… am avut o camera complet din lemn, dar cu baie si alte facilitati moderne, inclusiv televizor, de la care urma sa aflu ca dictatorul libian Gaddafi a fost prins de rebeli si ucis fara prea multe formalitati. Era inca devreme, dar mare lucru nu ai ce face in Bhutan dupa lasarea serii… asa ca m-am culcat. A doua zi urma sa urcam la Tiger’s Nest.

Imagini Bhutan

Prin Bhutan, bagajele sunt carate de femei

Inca o portie de porumb copt cu chili

Manastirea din pasul Dochu La

Si memorialul cu 108 chortene

Prezente pitoresti pe sosele serpuite

Iar marea statuie al lui Buda ne vesteste ca am ajuns la Thimphu

Si desi pe strada, elevii erau in straie traditionale

Noi am tras in restaurantul de sahibi

Pizzaaaaa !

Steaguri budiste de rugaciune impodobesc orice trecere peste ape

Iar cand ti le vinde un calugar cool, poti fi sigur de eficacitatea lor

Muzeul de istorie din Paro

Cu urmele cutremurului recent

Pitorescu centru al oraselului Paro

dar cu interioare saracacioase

Pitorescul hotel „regal” Olathang – in cabanuta, sunt doua camere

Sufrageria comuna a celor doua camere (ce loc de carti pe porunci !)

Camera… totul (sau aproape totul de lemn)

Si principala stire a zilei – impuscarea lui Gaddhafi