Ultima zi de Bhutan. Cartea de povesti trebuia sa se inchida la un moment dat, pentru ca, nu-i asa, traim intr-o lume reala, nu in cartea de povesti care este Bhutanul… ma rog, cel putin pentru cineva care trece rapid si superficial prin Regat, fugarit de pretul de 200 de dolari pe zi de vizitare… Din pacate, ultima zi de vizita este si prima zi de nori negri si amenintatori de cand suntem aici, la picioarele Himalayei si taman astazi este ziua in care ar trebui sa vizitam Tiger’s Nest, manastirea fondata de Guru Rinpoche.

Manastirea Taktshang, cum este denumita in bhutaneza, se afla incastrata spectaculos in stanca, undeva la vreo 900 de metri deasupra vaii raului Paro. Legenda spune ca a fost fondata de Guru Rinpoche, considerat parintele spiritual al Bhutanului pentru ca a adus budismul prin aceste locuri din Tibet si care a zburat pana aici calare pe o tigroaica zburatoare, de fapt, o manifestare a consoartei sale Yeshe Tsogyal, cu scopul de a infrange un demon care chinuia locuitorii din regiune. Desi zborul legendar al lui Guru Rinpoche a avut loc candva pe la anul 800, prima manastire nu a fost construita decat vreo 800 de ani mai tarziu, pe la 1600, printre constructori aflandu-se niste khandrome (femei celeste, un soi de ingeri budisti) care au proptit manastirea de munte cu ajutorul parului lor si au carat (evident, tot in zbor) materialele de constructie personal… In 1998, din pacate, manastirea a ars, fiind reconstruita dupa anul 2000 – ma rog, khandromele nu mai erau prin zona, asa ca s-a recurs la construirea unui drum si folosirea de cabluri nu la fel de sacrosancte ca parul unui inger.

Drumul spre manastire serpuieste de-a lungul vaii Paro… peste tot se construiesc statiuni si spa-uri de lux. Bhutanul pare foarte serios in a deveni o destinatie de lux in Asia de Sud si de a-si prezerva cultura unica si, mai ales, mediul inconjurator. Citeam undeva ca Bhutanul doreste sa devina prima tara din lume care foloseste exclusiv autoturismele electrice si exista anumite zone unde traficul masinilor este interzis pentru a evita poluarea (nu insa in zona intens locuita si vizitata din jurul capitalei Thimphu). De altfel, pe langa intensiva propaganda proecologista, autoritatile se implica si prin mijloace legislative – fumatul este de facto intensiv pe tot teritoriul tarii, iar pungile de plastic si PET-urile care au fost interzise pana acum cativa ani sunt descurajate.

Cu cat ne apropiam insa de manastire, cu atat norul devenea mai negru… astazi clar va ploua. Ce pacat! Ajungem la inceputul cararii… Ma uit spre manastire… tulai, dar sus e… si vremea e atat de mohorata. Cu cateva zile inainte, vorbisem cu ghidul sa comande niste cai… se poate calari o buna parte din drum si mai apoi se merge pe jos. Din pacate, caii bhutanezi sunt niste ponei un pic mai mari si nu s-a gasit niciunul capabil sa ma duca – sau, cel mult, asa au sustinut stapanii lor. Combinat cu vremea ce se anunta proasta si cu niste probleme de sanatate, am hotarat sa renunt la ascensiune (probabil, daca era soare, m-as fi catarat, chiar daca dura nu stiu cate ore) si sa ma multumesc cu vederea de jos. Restul au pornit-o calare spre Tiger’s Nest.

In schimb, am vizitat in capatul vaii Paro un vechi dzong, ruinat, dzongul care inchidea valea in fata navalitorilor tibetani de acum cateva secole – Drukgyel dzong (Drukgyel – inseamna de altfel “Victoria Bhutanului”). Din pacate, si acest dzong a avut de suferit in urma cutremurului de acum cateva saptamani, dar, spre deosebire de celelalte dzonguri vizitate, acesta era autentic – nu trecuse peste el modernizarea fortat ca in cazul celorlalte, arata cum probabil aratau in vechime si Paro, Thimphu sau Punakha… Nu ma intelegeti gresit, mi-au placut aceste dzonguri refacute mult de tot, sunt extrem de spectaculoase, cu o arhitectura unica si placuta, dar, uneori, imi place sa vad si cum aratau in vechime, desi acestea nu sunt la fel de frumoase si de impunatoare…

In drumul spre Paro, urma sa oprim la o alta manastire – Kyichu Lakhang, una din cele mai vechi manastiri din Bhutan, fondata de un rege tibetan in anul 659 (pe vremea cand vaile Bhutanului erau pline de demoni si oameni ignoranti in ale religiei)… Din pacate, prevestirile norilor negri s-au implinit si ploaia a inceput sa bata cu furie… parca era o ploaie tropicala de vara ca forma de manifestare, desi eram la munte intr-o zona nu tocmai tropicala… M-am strecurat ud ciuciulete pe sub zidurile manastirii, am facut cateva poze si am plecat mai departe spre Paro, unde am mancat la restaurantul celui care a organizat excursia prin Bhutan….

Dupa deja clasicul pranz bhutanez, am decis sa infrunt din nou ploaia si sa ma duc pana la cofetaria din Paro pentru un mic crampei de Europa… si dupa ce comand un foret noire imi cad ochii pe un ziar bhutanez in engleza. Ei bine, aici, intr-un loc de care putini romani au auzit, ei bine, se scrie despre Romania… O sa credeti ca e despre guvern, FMI sau Basescu? Da de unde! Articolul scrie ca in Romania este saracie si unii au facut bani seriosi prin Transilvania, producand si comercializand niste sicrie ieftine!!! Si asta in conditiile in care sunt foarte putine incinerari (suntem totusi in Bhutan!). Corect – daca nu avem bani de cosciuge, de ce nu ne incineram mortii precum dacii… O intrebare legitima dintr-un ziar din Bhutan.

Revenind la hotel, ma intalnesc cu trupa venita de pe munte complet murata, dar in formatie completa. Partea cea mai horror nu a fost ploaia violenta, ci terenul destul de argilos si coborarea care a constat intr-o alunecare continua… noroc ca nimeni nu si-a rupt picioarele!

A doua zi de dimineata urma sa avem zborul cu celebrul Druk Air. Zborul – la prima ora, la crancena ora 7 dimineata! Scularea pe la 5, ma uit pe cer, nu-mi dau seama daca e nor sau nu. Starea vremii este critica pentru planul nostru de calatorie – aeroportul Paro nu dispune de mijloace de dirijare a circulatiei in conditii de ploaie, ceata, vizibilitatea redusa… E soare, zbori, nu e soare, nu zbori! Simplu ca in perioada de pionierat a aviatiei civile! Si dupa ce incepe sa se mai lumineze, descopar ca e nor… Daca o sa fie vremea ca ieri, p-aici ramanem. Ma rog, intoarcerea spre casa este dupa alte 48 de ore, dar mai aveam lucruri de vazut si de cumparat prin Kathmandu!

Controlul de pasapoarte si de securitate este floare la ureche in Regatul Fericirii… avionul nostru ATR 42 este pe pista si intre timp isi face aparitia din hangar si Airbusul 321, mandria flotilei Druk Air! ATR-ul zboara spre Kathmandu, Airbusul, spre Delhi… incep speculatiile – sa vezi ca asta mare pleaca si noi ramanem de caruta…. Da’ de unde, difuzoarele ne confirma ca mai avem de asteptat inca 30 de minute sau o ora… Din cand in cand ne uitam la cerul gri si la dzongul care ne-a bucurat privirea la aterizare. La difuzoare se mai anunta inca o ora de intarziere. Nu prea exista roaming in Bhutan, in schimb internetul functioneaza… asa ca reluam legatura cu lumea online…

Si, dintr-odata, minune! Plafonul de nori se crapa si, printr-o fereastra, apare un cer albastru splendid si niste piscuri pline cu nea… Azi-noapte a fost prima zapada a sezonului pe varfuri! Prompt, difuzoarele ne grabesc spre aeroport… gaura din plafonul de nori este ca o “poarta stelara” care se poate inchide la fel de brusc cum s-a deschis… Pozam superba imagine din mers si ne grabim sa ne inghesuim in avion. “Seat belts, please” si decolam in viteza… Decolarea este la fel de spectaculoasa ca si aterizarea. Dupa un galop scurt pe cea mai lunga sosea dreapta din Bhutan, pilotul urca abrupt, sarind peste muntii care strang valea Paro, urmata de o curba stransa la buza muntelui…. Unii pasageri par cam albi la fata, dar manevra este atat de frumoasa…. Pana la urma, ATR-ul nostru tasneste triumfator printre munti, ajungand deasupra norilor si a muntilor… ma uit in urma… case albe, munti verzi si un taram unde PIB-ul conteaza mai putin, mai importanta este fericirea… un taram unde aerul curat e mai important decat un Ferrari si unde costumul oficial este straiul popular…

Si de data asta am noroc, am prins loc in partea dreapta a avionului, spre Himalaya… Noroc, nu e ca a picat asa, am cerut la check-in… Cere si vei primi. Nu am stat chiar la geam, ci langa, dar ATR-ul este mic si poti vedea… iar spectacolul Himalayei este cu adevarat impresionant! De data asta, capitanul este ceva mai vorbaret si ne spune, din cand in cand, in dreptul carui optmiar suntem… Iar orgasmul aparatelor de fotografiat este atins, evident, in dreptul Everestului… pe care aproape ca-l atingem cu mana… daca nu am avea un geam intre noi si el.

Aterizam pe deasupra autostrazii nepaleze… sub noi, masini, ricse, vaci, biciclisti, oameni, sadhu, lume si popor, harmalaie si haos… Bhutanul ne-a cam anesteziat… Dar iesirea din aeroportul Kathmandu ne trezeste la realitate. Cartea de povesti s-a inchis… si imi dau seama de asta dupa o mare reclama Pepsi…

Imagini Bhutan

Hotel Olathang Paro, cabana mea regala 🙂

Campurile de orez rosu

De aici se pleaca spre Tiger’s Nest (betele acelea sunt de fapt priceless… ca in reclama Master Card)

Ce or fi vrut sa spuna ?

Gata de drum 🙂

Si drumul e lung rau

Tiger’s Nest vazut de la picioarele muntilor

Scene dintr-un Bhutan rural

Simbolul national este peste tot… chiar si in dublu exemplar 🙂

Drukgyel dzong

Si satul de langa el

Kyichu Lakhang

Bufet dimineata, bufet la pranz, bufet seara – doar se plateste 200 dolari pe zi !

Iaca ce afla bhutanezii despre Romania 🙂

Cel mai tare whiskey din Bhutan – cu 5 regi pe cutie !

Si in fine, camera mea de hotel… ultima noapte in Bhutan

Dimineata nu incepe bine… prea mult nor pentru aeroportul Paro

Un aeroport foarte pitoresc de altfel, dar cu toate facilitatile: tax free shopping

Sala de asteptare

ATR-ul Druk Air-ului este tras in fata aeroportului

Ca e nor si nu se poate zbura

Dar dintr-o data, miraculos, se deschide Poarta Stelara

Se deschide chiar bine

Asa ca mai fac o poza in viteza pitorescului aeroport Paro

si hop, in avion !

Iar de la fereastra mea, se vede Himalaya 🙂

Mai, mai sa deschid fereastra pentru a atinge Everestul cu mana

Iar ca fericirea sa fie completa, aflu ca si shoppingul la bordul Druk Air aduce fericire… Doamnelor, sunteti de acord ?

Si dupa linistea din Bhutan, iata poarta stelara a Kathmandu-lui

Pentru a ne lansa din nou in Mission Nepal

prin traficul haotic

Si meandrele Thamel-ului 🙂