Ceasul suna de sa te scoale din morti. E 5 fara ceva dimineata. Afara, intuneric bezna. Astazi e in plan sa ne ducem sa vizitam Patan si Bhaktapur, dar am mai bagat un program la cantatul cocosilor – rasaritul de soare la Monkey Temple – Swayanbunath! Cineva a venit cu ideea si deodata au aparut inca 18 doritori de lumina roz la templul maimutelor. Asa ca la ora 5 punct ne inghesuim intr-un microbuz valsand pe ingustele, dar, slava Domnului, pustiile alei din Kathmandu !

La casa de bilete, surpriza, chiar este cineva, cumparam biletele rapid si urcam scarile spre platoul pe care se afla stupa. Maimutele dorm in pace, in schimb, oamenii au inceput sa apara pentru rugaciunea de dimineata. Totul e in semi-obscuritate, doar stupa straluceste in lumina catorva reflectoare… Calugarii budisti se misca foarte sprinten, pregatind inca o zi de rugaciuni… Ajungem pe platoul de unde ai la picioare panorama intregii capitale nepaleze. Cerul este senin, doar un mic nor, undeva spre stanga… sper sa nu fie acolo rasaritul! Ei bine, fix acolo rasare soarele, asa ca pierdem momentul aparitiei astrului zilei si deci lumina roz reflectandu-se pe imensa stupa alba…

In schimb, chiar daca nu am parte de rasarit, in schimb spectacolul diminetii la Swayambunath este memorabil. Dintr-odata, sute de oameni, abia tragandu-si sufletul dupa ce au urcat sute de scari, se inchina in fata marelui sceptru al fulgerului si apoi incep sa se invarta, constiinciosi, in sensul acelor de ceasornic, in jurul stupei, multi murmurand mantre. Ma uit la ei – nu sunt toti budisti, sunt si multi hindusi, este evident dupa cum se imbraca si dupa semnul auspicius (de bun augur) de pe frunte. Nu toata lumea a venit insa dis-de-dimineata sa se roage, multi au venit sa faca… gimnastica! Platoul din fata stupei se umple cu practicanti de fitness…! Si nu sunt deloc niste amatori… ma uit la ei cu invidie, unii fac niste exercitii care l-ar face gelos pe orice sportiv din lume!

Dupa ce se lumineaza mai bine, apar deodata, carduri-carduri, si maimutele sfinte… E ora la care calugarii si credinciosii le hranesc. Se spune ca aceste maimute au aparut din paduchii unui mare guru, asa ca, provenind din parul acestuia, sunt sfinte… Probabil in teorie, in practica, sar fara nicio greata de pe o statuie pe alta, calaresc stupa, se harjonesc, se bat pentru fiecare biscuit. Dar sunt extrem de haioase si fotogenice.

Parca as mai fi stat aici, dar programul e program, trebuie sa ne intoarcem la hotel. Mai avem multe de vazut azi… Coboram pe langa un trib mai mic de maimute care tocmai au primit de mancare, sarim in microbuz si ne intoarcem in oras, unde forfota da sa inceapa… Si, dupa micul dejun la hotel (nimic special), o luam la drum spre Patan.

Pe Valea Kathmandu, timp de secole, au existat trei orase-stat in continuu conflict. Competitia s-a manifestat evident prin razboaie frecvente, dar, ce e mai important, si printr-o competitie pozitiva a celor trei regi care au un palat mai fastuos, temple mai faine, podoabe mai inspirate… Toate trei orasele – Kathmandu, Patan si Bhaktapur au cate un palat regal, cate o piata centrala – Durbar Square, temple pe intrecute, statuia unui rege din dinastia de dinainte de cuceritorii Shah… dar fiecare cu particularitatile ei.

Patan se mandreste cu faptul de a fi fost fondat de marele imparat budist Ashoka (ma rog, legenda spune, dar, in Nepal, legendele inlocuiesc lejer istoria nedocumentata). La un moment dat, Patanul a fost cucerit de Kathmandu, care a instalat aici o ramura a dinastiei Malla, conducatoare si in actuala capitala nepaleza, dar cu care evident ca s-a aflat cu timpul la cutite, asa, ca intre rubedenii.

Durbar Square este, evident, sufletul orasului… aici converg cele patru strazi care vin dinspre cele patru stupe construite de imparatul Ashoka la fondarea orasului si tot aici se afla palatul regal si multimea de temple in diverse stiluri – gasesti si pagoda nepaleze, dar si un templu de piatra in stil indian. Piata este probabil cea mai uluitoare colectie de arhitetura newara din tot Nepalul si datorita faptului ca toate cladirile sunt asezate foarte ordonat – templele la stanga, unul dupa altul, palatul regal la dreapta.

Incep sa ma plimb printre temple, vad o statuie a lui Shiva langa o mica fantana arteziana, dar in rest nu pare nimic schimbat fata de 2003… au cam disparut insa vanzatorii de suvenire care s-au concentrat (sau au fost concentrati) intr-un colt al pietei langa un mare bazin de apa unde localnicii continua sa vina si sa se spele sau sa bea apa. Dupa mai bine de jumatate de ora de cercetat zona, cu chiu, cu vai, ghidul nostru reuseste sa ne stranga de prin piata, de pe la suvenire (unde tocmai fusesera negociate niste boluri “cantatoare”) si sa o luam la pas spre nordul pietei… Pe principalele strazi de la nord se afla magazine de arta, mai ales din cele unde se picteaza tangkha, pictura specifica zonei himalayene (atat in Nepal, cat si in Tibet, probabil si in Bhutan sau Sikkim), de fapt, de aici mi-am cumparat data trecuta un “Wheel of life” de la un mic atelier unde am si asistat la pictarea unor tangkha. Dar poate mai interesante mi s-au parut magazinele non-turistice – macelariile, aprozarele si celelalte…

La capatul drumului se afla templul Kumbeshwar, unul din cele trei temple cu 5 etaje ale vaii. Templul este dedicat lui Shiva the Destroyer si aici au avut loc numeroase festivitati si sacrificii cu ocazia festivalului hidus care tocmai s-a incheiat… De altfel, spre oripilarea multora dintre noi, un tap descapatanat zacea in soare, rezemat partial de un zid. Capul nu mai era acolo, doar de la gat in jos… La doi pasi insa, niste preoti sau ce Dumnezeu erau binecuvantau niste copii. Nimeni dintre noi nu s-a bagat.

Cel de-al doilea monument important din afara Pietei Durbar este Golden Temple – Templul de Aur. Nu este de aur (spre deosebire de cel sikh din Amritsar), i se spune asa fiindca are un acoperis de alama care straluceste destul de tare in lumina soarelui… Daca este sa judeci dupa intrare, vei crede ca e un templu obisnuit, ca unul din miile care se afla prin toate orasele nepaleze… Dar, dupa ce intri prin poarta meschina si strabati un culoar care nu promite nimic, ajungi in curtea interioara a templului. Este un temple budist, nu hindus, iar aici preotul principal este un baiat sub 12 ani care serveste in acest job timp de 30 de zile, cand este inlocuit de un nou preot principal de aceeasi varsta… Nu era foarte aglomerat, poate si pentru ca era ora pranzului si se facuse destul de cald. In schimb, am putut sa observam broastele-testoase, “gardienii” acestui templu.

Ghidul nostru a observat ca mai multi din grupul nostru au cumparat boluri “cantatoare” si ne intreaba daca vrem sa vedem un atelier de boluri “adevarate”. Sigur, de ce nu, doar e in spatele Templului de Aur. Si, intr-adevar, avem parte de spectacol – tipul de la magazin este un maestru al vandutului… ca de altfel atat de multi in subcontinent… te incanta cu boluri mari, il testeaza punandu-l in cap la cativa dintre noi pentru a-i explica virtutile terapeutice, la spate, lovind maiastru bolul cu un bat de bambus. Bolul vibreaza, avand probabil virtuti de lecuire, in mod cert probabil dupa ce iti vibreaza bolul in cap, vei deveni mult mai zen si nu te va mai enerva niciun sef obtuz… iti pui bolul in cap, dai cu batul de bambus in el si scapi de orice stress… oricum, cand a bagat apa intr-un bol, i-a dat vreo doua bete si apa a inceput sa “fiarba” de la trepidatii a fost chiar spectaculos.

Revenit in Durbar Square, unii au tras la o terasa la umbra in compania vreunei beri Everest, eu am intrat in Muzeul Patan, poate cel mai frumos muzeu din tot Nepalul. Fostul Palat Regal din Patan a intrat pe mainile austriecilor care l-au refacut si au organizat un muzeu cu care s-ar putea lauda si multe metropole europene, nu numai din subcontinent… foarte frumos, ingrijit, cu exponate excelent scoase in evidenta si totul intr-un decor tipic newari… am vazut, am pozat si am filmat numeroase zeitati, bijuterii, tronul regal si multe alte artefacte… Dar poate cel mai distractiv exponat nu se afla in cladirea principala, ci intr-un corp de cladire secundar… aici se aflau poze vechi din ultimele doua secole, fotografii fascinante dintr-o vreme apusa, dar cel mai haios exponat arata cateva zeci de nepalezi carand pe o targa un… automobil… Explictia era la fel de hazoasa – “daca, in SUA, automobilele cara muncitorii, in Nepal, muncitorii cara automobilele… intr-o tara care nu are drumuri decat in capitala Kathmandu, aceasta este unica posibilitate de import a unui automobil, adus din India”!

Finalul turei prin Patan la un Lemon Soda pe o terasa si o poza de grup, unica in care am reusit sa ne strangem cred ca toti pe o platforma peste cateva magazine care ofera cel mai bun “view” din Patan… La drum, ca mai avem de vizitat si Bhaktapur!

Daca Patan este un cartier al Kathmanduului, ei bine, Bhaktapur este mai departe… Iesim din Kathmandu si deodata, stupefiant, ne trezim pe autostrada! Nepalul are autostrada? Ei bine, da, de cativa ani, japonezii, milosi de felul lor, au bagat niste bani si au construit o autostrada care inconjoara partial capitala nepaleza si in plus merge si pana la Bhaktapur… autostrada adevarata, doua sensuri pe mers, despartite de un gard!

In fine, ajungem in Bhaktapur unde ma va astepta cea de-a doua mare surpriza din Nepal. Acum opt ani, apreciam Bhaktapurul ca era un oras istoric, cu Durbar Square, temple si palate, dar era un oras ne-turistic… Foarte putini sahibi, iar viata de zi cu zi mergea in stilul si ritmul ei ca acum sute de ani – magazine pentru localnici, mame care isi curatau odraslele de paduchi in fata casei, oameni care se spalau in bazin in vazul tuturor, olari care isi uscau oalele in piata publica… Odata ajuns la intrarea in Durbar Square-ul din Bhaktapur, soc… Centrul vechi a fost complet reorganizat si resturat in stil vest-european… arata ca un centru vechi din Europa Occidentala, evident, cu o alta arhitectura… dar zona a devenit strict pietonala, piata este pietruita exemplar, prin zona nu mai sunt decat magazine pentru sahibi – arta, suvenire si nelipsitele roof-top restaurants. De fapt, am mancat in roof top restaurantul plasat cel mai strategic, exact vizavi de Templul Nyatapole, cel mai inalt templu de pe vale. Ca si in celelalte piete Durbar de pe vale, strainii trebuie sa plateasca niste bilete de intrare, dar aici pretul reflecta caracterul premium al pietei – in Kathmandu si Patan, intrarea costa 300 de rupee (3 euro), in Bhaktapur, ai privilegiul de a calca in Durbar Square doar in schimbul sumei de 750 de rupee (7,5 euro)! O suma consistenta chiar si pentru multe tari europene!

Trecem prin fata Palatului Regal din Bhaktapur care, ca si celelalte doua, adaposteste un muzeu, de data asta Muzeul National de Arta, dar cum Lonely Planet spune ca nimic nu se compara cu Muzeul din Patan, am decis sa-l sarim pe acesta. In schimb, ne pozam in fata superbei fatade si mai ales a Portii de Aur, o poarta ornata, foarte frumoasa, prin care ajungi spre un templu unde nu ai voie sa intri, nu ai voie sa pozezi… ma rog, probabil acolo produc nepalezii bomba nucleara.

Dupa pranzul din restaurantul la care am mancat si cu ocazia precedentei mele vizite (dar atunci eram unicul client, astazi, cu chiu, cu vai, Raj rezervase cateva mese), m-am catarat in templul Nyatapole pentru o panorama a pietei Durbar, dar si a zonei din jur… in departare, se vad varfurile pline de nea ale Himalayei… maine-dimineata le vom vedea in toata splendoarea lor.

Ne vom mai plimba pe ulitele din Bhaktapur, s-a schimbat foarte mult orasul… acum opt ani era decazut, nevopsit, dar mult mai autentic, intre timp, primarul se pare ca a facut rost de niste fonduri europene si a cosmetizat zdravan in asteptarea hoardelor de turisti straini. Ajungem si in Potters Square, piata olarilor, unde cateva oale se usuca alene la soare sub privirile unei babe desculte, din pacate, nu se framanta aluatul pentru oale, ziua de lucru se cam incheiase… Asa ca o pornim si noi agale, inapoi spre autocar, prin superba Durbar Square, cu peripetiile de rigoare – unii se pierd, altii isi pierd SD-urile pline cu poze, cert este ca in cele din urma ne punem in miscare…. Spre munte!!!

In noaptea respectiva, dormeam la Nagarkot, statiunea de munte a Kathmanduului de unde se vede o frumoasa priveliste asupra Himalayei… evident tot la rasarit de soare! Drumul este superb, dar poate da fiori – plin de serpentine, drumul ingust, care se ingusteaza si se ingusteaza si, la un moment dat, isi pierde chiar si asfaltul… Dar intr-un final glorios, dupa ce am admirat peisajul superb al vaii Kathmandu, ajungem exact dupa apus in fata hotelului Niwa Niwa, un hotel excelent, as putea sa zic… De fapt, toata zona este plina de hoteluri si lodge-uri, pare sa fie o mini-Sinaie a Katmanduului! In plus, la receptie merge si netu’, asa ca totul e perfect… Nu stau prea mult la povesti, nu mi-e foame, azi m-am sculat la 5, maine din nou scularea la 5, iar aerul de munte isi face simtit efectul, Katmandu e jos, undeva la 1.400 de metri altitudine, aici suntem cam pe la 2.200 de metri, cam ca la Babele in Bucegi, iar aerul este cu totul altceva decat cel poluat din Kathmandu… O placere… o placere care trebuie savurata prin somn!

Imagini Swayambunath, Patan si Bhaktapur

Swayanbunath inainte de rasarit

si in lumina blanda de la rasarit

dimineata incepe cu rugaciuni

credinciosi urcand spre templu

unde ii intampina fulgerul

si maimutele !

unele mediteaza

altele isi fac toaleta de dimineata

unele hranesc

altele se hranesc

unii au venit la templu ca la gym

iar altii chiar fac exercitii de fitness extreme

Durbar Square Patan

Aici nu mai sunt scene erotice, ci direct de tortura

la negociat de suveniruri

Pagoda cu 5 etaje din Patan

un tap sacrificat

intrarea la templul de aur

Templul de aur din Patan

Bolul cantator si proprietatile sale curative

Vibratia apei in bolul cantator

Muzeul Patan

in America, masinile transporta muncitorii, in Nepal… invers

Si o ultima imagine din Durbar Square – Patan

Pentru a ajunge in Durbar Square Bhaktapur

Palatul Regal din Bhaktapur

Welcome to Bhaktapur !

dar inainte, sa bagam ceva si la ghiozdanel

cum ar fi o crema de rosii

Templul Nyatapole, cel mai inalt din Nepal

Kung fu Panda

Pe strazile din Bhaktapur

in Piata Olarilor

La treierat

In zare, se vad varfurile Himalayei

Hotel Niwa Niwa Nagarkot