La micul dejun, grupul nostru era sensibil mai mic… La ora la care noi ne intorceam de pe o parte pe alta, grupul de Tibet o pornea la drum pentru a prinde intrarea in punctul de frontiera. In schimb, cei ramasi (in numar de 19) am avut parte de o zi mai linistita… Doar ne duceam spre Pokhara, capitala chill-out, dar si a unor montaniarzi…

Plecam pe la o ora decenta. Nimic iesit din comun pe sosea, case, sate, vaci, autocare grabite cu pasageri pe acoperis, ma rog, chestii d-astea… Si dupa ce iesim din campie, iata-ne din nou pe spectaculoasa vale Trisuli… Luam o mica pauza la un soi de popas, de unde avem o panorama superba, ne putem bucura de o toaleta in care nu intri decat cu masca pe figura si putem urmari cum se produce unul din cele mai populare forme de combustibil din Nepal – balega de vaca! Sa nu credeti ca in Nepal se arunca prea multe lucruri, balega de vaca este cea mai ieftina metoda de incalzire iarna – se strange balega si se prepara ca o coca intr-un soi de pizza care va fi pusa pe foc in anotimpul rece care bate la usa in vreo doua luni… Il salutam si pe un papagal haios care tot zice “Namaste” si plecam mai departe.

Urmatorul stop, la cererea generala intr-un sat, langa unul din acele poduri “flexibile” – swing bridge, poduri de persoane, care sunt “aruncate” de pe un mal pe altul al Trisulei, conectand satele de peste rau la soseaua nationala… Am vazut numeroase poduri cand am facut rafting si chiar ne-am dorit sa calcam pe unul… Am ajuns, ne-am hlizit, ne-am pozat in fel si chip, ne-am hatanat la peste 100 de metri deasupra apei, am salutat pe alti rafteri, am pozat-o cu totii pe o tanti care scoatea paduchii din capul unui tip (sotul? fratele?) si am plecat mai departe… Nu pentru mult timp ce ne-a lovit foamea!

Si cum pe acest segment din soseaua Kathmandu – Pokhara nu prea abunda restaurantele, ghizii nostri s-au gandit sa ne ia cu noi mancare rece de la Chitwan Paradise Lodge… Asa ca ne-am oprit la marginea drumului, la doi pasi de un copac sub umbra caruia incapeam cu totii, ne-am luat, cumintei, sufertasul cu orez, juice, prajiturele si un pic de carne – destul de consistent de altfel… Oricum, aveam aerul unor refugiati, iar nepalezii din autobuzele care treceau pe langa noi nu isi reveneau din uimire…

Ei, lasa, nicio problema, ne-am suit din nou in autobuz si, dupa cateva ore, am intrat triumfatori in Pokhara. Pokhara este a doua capitala a turismului nepalez. Pokhara nu se poate lauda cu nicio istorie cine stie ce, nici cu arhitectura, nu exista niciun Durbar Square, in schimb, la doi pasi, vezi spectaculosul masiv Annapurna, cu doua varfuri de peste 8.000 de metri – Dhaulagiri I (8.167 m) si Annapurna I (8.091 m). Annapurna este a doua zona favorite pentru alpinisti dupa zona Everest. Daca, in cazul Everestului, trebuie mai intai sa zbori la Lukhla (unul dintre cele mai dificile 5 aeroporturi din lume de aterizat, un loc unde au loc destul de multe accidente aeriene) si apoi s-o iei la pas vreo saptamana pana sa vezi in mod decent Everestul, aici, Annapurna este mult mai aproape, usor vizibila din Pokhara si mai usor de a crea rute de trekking mai lungi sau mai scurte… Am scris “usor vizibila”? Ei bine, asa o fi si asa aratau toate vederile si posterele din oras, dar, din pacate, in cazul nostru Annapurna a fost o dama rusinoasa si s-a ascuns timp de 4 zile in spatele norilor… Eu am vazut-o dintr-un avionas, dar sa nu anticipez.

Daca Kathmandu are un cartier turistic – Thamel, Pokhara are si ea Thamelul ei, se numeste Lakeside si se afla, asa cum banuiti, pe malul unui lac… Nu e exact pe malul lacului pentru ca intre soseaua principala cu restaurante, magazine, baruri si hoteluri si lac se afla fostul Palat Regal (actualmente, obiectiv militar) si un teren de fotbal, dar e foarte aproape… De altfel, pe langa Annapurna, Pokhara este binecuvantata si de proximitatea lacului Phewa, un lac frumos, inconjurat de dealuri verzi si in care se oglindeste Annapurna… ma rog, se oglindeste in vederi si postere doar.

Am debarcat la hotel Meera, un hotel detinut de un tibetan (ca, de altfel, multe hoteluri din Kathmandu si Pokhara), un hotel fara mari pretentii, in general OK… Era foarte bine pozitionat, la doi pasi de orice, si, mai ales, exact vis-à-vis se afla un soi de juice-bar unde baiatul de acolo facea niste juice-uri senzationale dintr-o paleta extrem de larga de fructe, servite la cana metalica la fel ca in armata. Era putintel straniu, dar canile metalice au devenit o marca a locului, iar cand ceata de romani cobora din hotel, dispareau cam jumatate din fructele insirate artistic deasupra localului…

Dupa ce ne-am lasat bagajele in hotel, am iesit afara si am luat-o la pas spre malul lacului pentru mini-programul turistic al zilei… Prima remarca – numarul magazinelor cu echipament sportiv si de munte este net superior celui din Kathmandu… De altfel, aici se afla mult mai multi alpinisti, iar oferta este deosebit de vasta… De aici mi-am cumparat un nou rucsac, cu menirea sa inlocuiasca veteranul pe care il am din 2001, dar si alte lucruri. Dar pana sa arunc o privire mai adanca prin magazine – una din surprizele negative ale acestei vizite in Nepal este ca nu am mai gasit “yakete” – acele geci-jacheta facute din lana de yak… Mai erau ceva, ceva, dar mult prea etnice si colorate.

Ajungem la malul lacului, unde gasim o mare de turisti nepalezi… Sincer, pe unde am misunat nu am prea vazut turisti nepalezi, dar, iata, ca aici, in Pokkhara, gaseai! Si toti se buluceau la malul lacului sa inchirieze o barca pana la templul Varahi Mandir, un templu de secol 18, dedicat lui Shiva si care este un loc preferat de pelerinaj… In mod ciudat, exista o ordine si disciplina aici – se cumpara niste bilete de la o casa de bilete si de acolo ne este “alocat” si unul sau doi vaslasi… De altfel, poti inchiria barci cu sau fara vaslasi si o ora sau doua, lucru bun de retinut pentru zilele urmatoare.

Dupa nici 10 minute, debarcam pe insula, facem pozele de rigoare, ne uitam cu speranta spre Annapurna si ne intoarcem pe “continent” … Pokhara este de 20 de ori mai linistita decat Kathmandu, iar lacul, muntii si atmosfera te indeamna la “cool down”… Si de fapt asa a si fost gandit acest stop, sa fie un punct de linistire… Dar dupa cum bine stim, contrariile se atrag, in acest loc atat de linistit, s-au dezvoltat o serie de activitati care au facut din Pokhara si o capitala a sa le zicem – sporturi extreme… de pe un deal care domina orasul si lacul, Sarangkot, se sare intr-o veselie cu parapanta, poti sa faci rafting extrem (nivel 5, nu 3 cum am facut noi!), sa zbori “light flying” – un soi de deltaplane cu motor care te urca si la 4.000 de metri altitudine, obiecte zburatoare complet deschise si multe alte lucruri… Buddha Air, una din companiile care ofera “Mountain flights”, zboruri de agrement spre Everest cu plecarea din Kathmandu, anunta peste tot deschiderea unor “mountain flights” si din Pokhara spre Annapurna. Dar cum un avion al Buddha Air tocmai s-a prabusit cu vreo trei saptamani inainte, venind taman dintr-un mountain flight dinspre Everest, planul de expansiune in Pokhara se amanase cu cateva saptamani… in schimb, niste postere imense ne anuntau iminenta deschiderii celei mai lungi tiroliene din lume… in relaxare si sport extrem nu este decat un pas in Pokhara!

Seara am petrecut-o in liniste, intre shopping si pizza + tiramisù de la restaurantele italiene din Lakeside…

A doua zi dimineata, unii dintre noi au fost treziti mult mai repede decat si-ar fi dorit de un cocos care in zilele urmatoare a fost promis lui Shiva de o buna parte a trupei… Asa ca romanii au luat cu asalt micul dejun inaintea celorlalti si am fost gata de plecare in turul Pokharei… turul clasic al Pokharei.

Primul obiectiv, pe unul din dealurile care domina lacul Phewa, se numeste World Peace Pagoda si a fost construita de un calugar japonez dupa Al Doilea Razboi Mondial ca un loc in care orice pamantean, indiferent de religie, sa vina si sa se roage… Intentii nobile, dar marea majoritate a pamantenilor care urca mai greu sau mai usor dealul vin cu alte obiective – pentru panorama superba a regiunii. Cum noi eram cu ditamai autobuzul, am inceput urcarea, de jos, de la soseaua asfaltata. Am ajuns dupa ceva efort, mai ales din partea celor mai putin antrenati dintre noi, pana la pagoda si, intr-adevar, era o panorama superba… Desculti, sprijiniti de balustrada, admiram, la picioarele dealului, lacul plin de barci, in dreapta, Pokhara unde, de altfel, am si identificat hotelul nostru, de pe dealul de vis-à-vis se sarea cu parapanta intr-un ritm sustinut, dar lipsea taman elementul esential al intregului peisaj – Masivul Annapurna! Ici, colo, mai aparea cate un colt de munte, dar, desi era o zi senina, toti norii din zona s-au bulucit exact peste Annapurna. Ce pacat!.

Coboram la vale, mai pozam niste paianjeni-giganti si cateva maimute suparacioase si ne oprim intr-o asezare de refugiati tibetani. Dupa 1959, data cuceririi totale a Tibetului de catre chinezi, sute de mii de tibetani au luat calea exilului peste muntii sfinti – Himalaya. Unii s-au asezat in India, in jurul Dharamsala acolo unde locuieste Dalai Lama si se afla Guvernul Tibetului, dar altii s-au asezat in Nepal, tara cunoscuta prin prisma negotului multisecular transhimalayan. Unii s-au asezat pe langa marea stupa a lui Bouddha, langa Kathmandu, o alta zona de asezari tibetane creandu-se langa Pokhara… Ne-am plimbat in mica asezare, cu magazine de suvenire, copii de scoala si restaurante servind momo (aveam in grup niste fani declarati ai acestui fel de mancare tibetan, un soi de galuste umplute cu diverse vegetale sau chiar si carne) si am plecat mai departe.

Pe agenda – Devi’s Falls, cascada lui Devi. Devi se pare ca vine de la numele unui elvetian, David, care a murit inecat aici acum vreo jumatate de secol. Tipul, altruist de altfel, cand a picat in cascada luat de un jet prea intens, nu a dorit sa mearga singur, si-a luat si prietena cu el si dusi au fost… Legenda spune ca trupurile lor nu au mai fost gasite niciodata… Sinistra sau nu aceasta poveste, un lucru este cert… cascada este cu adevarat spectaculoasa si am aflat ca in mijlocul musonului, cand fluxul de apa este la maximum, zgomotul este asurzitor. Pentru a evita redenumirea cascadei in Mike’s Falls, Jan’s Falls ori Ivan’s Falls, de jur imprejurul ei sunt niste garduri sanatoase, iar turistii pozeaza imaginea spectaculoasa… este, de fapt, o cascada care se prabuseste printr-un perete surpat al unei pesteri…. Imaginati-va un rau de munte, care curge in spume si deodata se prabuseste intr-o gaura de pestera….

Ne vom reintalni cu apele raului, vizitand chiar pestera respectiva – numita Gupteshwor Mahadev, cu intrarea exact peste drum de intrarea la Devi’s Falls, coborand in adancuri dupa ce strabati un labirint cu magazine de suvenire si restaurante locale. Pentru ca meniul sa fie complet, in pestera s-a amenajat si un mic templu al lui Shiva (cu lingamul respectiv), iar in prima parte a pesterii, “visitors are extremely prohibited to take photographs around the temple”… Dupa ce am trecut de extrem de neremarcabilul templu, nu am mai fost extrem de interzisi sa pozam si ne-am bucurat de o imagine extraordinara, tridimensionala a suvoiului de apa prabusindu-se undeva spre centrul pamantului… In timpul musonului, se pare ca pestera este inundata, iar apa se strecoara peste tot…

Restul zilei a fost la liber… Am luat la bani marunti librariile (cu preturi similare cu cele din Kathmandu), magazinele de echipament sportiv pentru ca, intr-un tarziu, sa-mi rezolv problema de dezhidratare cu trei cesti pline de suc extraordinar, apoi reunindu-ne o parte dintre noi la restaurantul “Once upon a time”, un restaurant care satisfacea toate gusturile – si acelora care voiau mancare nepaleza (evident “sahibizata”), si acelora care voiau mancare “ca acasa”, adica italiana. Si, nu in ultimul rand, aveau un wifi destul de zdravan, ideal pentru cei indragostiti iremediabil de Facebook care voiau sa faca in ciuda celor ramasi acasa… A doua zi era “ziua cea mare”… unii vor sari pentru prima oara in viata cu parapanta, altii vor zbura cu deltaplanul motorizat, toti ne pregateam de premiere pline de adrenalina…!

Imagini valea Trisuli si Pokhara

Pitoreasca vale Trisuli

Namaste ! Namaste ! Namaste !

Deasupra vaii Trisuli

Kung Fu peste Trisuli

Un elefant se legana pe o frunza de paianjen si pentru ca nu se rupea, a mai chemat un elefant… Doi !

Refugiati romani in Nepal, primindu-si ratia de potol

Autobuze double-decker

Dar nici cu vehiculele mai mici nu mi-e rusine

In sfarsit, la Pokhara – hotelul Meera

Juice barul de vis-a-vis de hotel

Si legendarele sucuri naturale la cana metalica

Tarifele luntrasilor de pe lacul Phewa

Spre insula

Unde se gaseste templul lui Shiva

Iar seara, shopping,

shopping,

shopping

si evident, cina la Once Upon a Time

Drumul spre World Peace Stupa

La stupa

De unde ai o frumoasa panorama asupra lacului Phewa

dar si asupra Pokharei

Din pacate, Annapurna sunt cam scumpi la vedere

Restaurant in comunitatea tibetana

Si faimosii Momo

La Devi’s Falls

Iata si cascada

Extremelly prohibited

Dupa zona in care esti extremelly prohibited

Impresionanta cadere de apa

Suveniruri nepaleze

Iar ziarul „The Himalayan” mai anunta un accident rutier