Am fost singurul oaspete in ditamai resortul – Beyond Resort Krabi !

15. Beyond Resort Krabi.JPG

De cand calatoresc, am avut numeroase experiente de cazare – fie ca au fost hoteluri de 5 stele, hosteluri, sub cerul liber, sau prin sali de asteptare din gari, am dormit chiar si intr-o fabrica sau prin trenuri. In ultima instanta, ceea ce caut in calatoriile mele sunt experiente cat mai diverse, si, daca se poate interesante… Ei bine, in recenta mea calatorie prin Indochina, am mai experimentat o premiera – am dormit intr-un resort de 4 stele, dar aflat in inca in constructie – la Beyond Resort Krabi in Thailanda !

Inainte de a pleca spre Indochina, am primit o invitatie sa dorm cateva nopti intr-un hotel din Krabi din partea Thailand Authority for Tourism, cunoscuta autoritate pentru turism a Thailandei (sa fi seful TAT este unul dintre cele mai importante joburi din Regat !). Le-am multumit frumos si cum Krabi este in general mai scump decat Chiang Rai sau Bangkok, celelalte locuri in care am stat in Thailanda, am acceptat fara ezitare… Si le multumesc si pe aceasta cale.

Inainte de a pleca din Romania, arunc o privire pe net si descopar ca resortul urma sa se deschida la inceput de ianuarie. Eu trebuia sa ajung in Krabi la sfarsit de ianuarie, asa ca nu vedeam nici o problema. Odata ajuns in Vietnam, primesc un mail de avertizare de la TAT – vezi ca hotelul de acolo nu s-a deschis, este inca in constructie, dar cei de la hotel promit solemn sa aibe grija de mine. Din prima clipa, am reactionat – ce tare ! N-am mai stat niciodata intr-un hotel care nu s-a deschis si care este in constructie ! Asa ca am raspuns prompt – NO PROBLEM !

Cateva saptamani mai tarziu, aterizez pe aeroportul din Krabi la un ceas de seara. Ma duc la birourile care asigurau transferuri si descopar ca nu am adresa pe voucher… Tipele de la agentie se uita pe net si descopera hotelul. Se strang mai multi care vindeau tururi si transferuri in aeroport si ridica din umeri… N-auzisera de Beyond Resort Krabi… Le explic ca nu e deschis, gasim adresa… hmmm… la Klong Muang nu se ajunge decat cu taxiul, nu e pe intinerariul shuttle-urilor. In fine.

Platesc transferul, apare soferul, se uita si el crucis, plecam, ajungem la masina si se organizeaza o noua sedinta de data asta a tuturor soferilor care pierdeau vremea prin parcare… Se pare ca in urma unor dezbateri prelungite, informatiile sunt puse cap la cap si hotelul fantoma este identificat… sau ma rog, se pare ca e pe undeva pe langa Sheraton.

Cool… plecam in tromba. Sincer, incepusem sa intru la idei, dar parca nu imi venea sa cred ca TAT-ul imi daduse o tzapa. La un moment dat, vad o reclama, asa ca imi vine inima la loc… hotelul exista. Ma rog si daca nu existam, gaseam eu vreun guest house prin Ao Nang ! Ajungem intr-un final in Klong Muang, trecem de Sheraton si dupa vreo 800 metri, ne izbeste o firma imensa luminata – Beyond Resort Krabi… “Aha, pai aici a fost alt hotel”… Daca firma este mare si luminata, iar casa spriritului casei este de-a dreptul gigantic (fiecare casa din Thailanda are o replica miniaturala a casei, plantata indeobste in fata casei unde locuieste spiritul casei, care la randul lui este hranit cu Fanta, tigari si orez), in schimb, dupa intrare se afla Terra Incognita sau mai précis Terra Intunecata…

 

Nu pentru mult timp, insa… din intuneric, au aparut cateva fete zambitoare – erau gazdele mele de la Beyond Resort… “Mr. Cezar,  I presume”… O iau pe jos printr-o zona destul de intunecata, dar dupa ce o iau dupa o vila, ajung intr-o alta lume… vile in dreapta, vile in stanga, lumini discrete de felinare, umbre de palmier. Ajung in camera. E imensa, pot sa joc si fotbal aici. E partea din resort care a fost finalizata. La restul se lucreaza de zor. Urmau sa termine la inceputul lui ianuarie, dar constructorul a fost afectat de inundatiile catastrofale care au lovit Thailanda in octombrie – noiembrie, iar majoritatea materiilor prime veneau din nord de unde transporturile au fost serios perturbate. Acum, trag tare sa recupereze, dar inaugurarea hotelului a fost amanata pentru sfarsitul lui martie 2012.

A doua zi dimineata, simpaticele mele gazde mi-au facut un tur al viitorului resort… receptia, masiva, amintind de valurile oceanului era inca in constructie, insa am putut vizita si camerele, si vilele. Apartamentele prezidentiale erau inca in constructie, ca de altfel toate zonele comune – viitoarele restaurante, receptia – intrarea in resort era gandita ca un film in crescendo… un deal, in mijloc, flori, o alee a palmierilor, marea este ascunsa privirii in mod deliberat pentru ca apoi sa explodeze in intreaga sa frumusete de smarald in momentul in care ajungi in receptie ! Asta da, “efect WOW” !

Ma bucur insa de privelistea spectaculoasa de la inaltimea receptiei. Jos, o piscina imensa, terminata, iar doi pasi mai incolo, plaja cu nisip fin, apa linistita si minunatele formatiuni carstice care rasar din mare, adevarata pecete a provinciei Krabi. Si stau sa-mi inchipui ce mic paradis va fi aici. Mai ales cand locul va fi inundat de o tona de flori.

Zilele urmatoare le-am petrecut, explorand superbele insule din jurul Krabi. Cei de la hotel mi-au rezervat tururi sau pur si simplu mi-au chemat cate un taxi sa merg la Ao Nang si apoi mai departe la Railay. Au fost cinci zile minunate intr-un peisaj paradisiac. Am petrecut destul de putin timp in hotel insa… era totusi in constructie. Gazdele mele au fost minunate. Si am avut timp sa aflu cate ceva despre Beyond Resort.

Localitatea Klong Muang unde se afla Beyond Resort Krabi are o zona hoteliera care se adreseaza cu precadere famililor cu copii. Daca Ao Nang este pentru oameni activi, eventual cupluri, iar Railay sau Phi Phi au o populatie zdravana de backapckeri, Klong Muang este un loc mai linistit, mai retras, cu resorturi mai mari unde familiile se pot simti bine. Evident, daca vrei sa mergi sa vizitezi, nu e o problema, portul de barci nu este departe. Resortul urma sa aibe si un mic magazin de tip 7-11, iar in jur sunt cateva restaurante faine, unul dintre ele tinut de un german casatorit cu o thailandeza. Este de asemenea, o zona mai scumpa, printer vecini numarandu-se cateva resorturi somptuoase, cum ar fi Sheraton. Dar Beyond Resort vrea sa iasa in evidenta printr-un serviciu foarte prietenos si cu zambetul de buze (ma rog, un lucru dificil in Thailanda, unde zambetul e la ordinea zilei)… un lucru e cert, m-am simtit excelent.

In caz ca va ganditi sa dati o fuga prin Krabi, nu ezitati sa aruncati o privire si pe site-ul Beyond Resort.

Imagini Beyond Resort Krabi

1. Beyond Resort Krabi.JPG

Relax !

2. vila mea.JPG

Vila in care am stat eu

3. vila mea interior.JPG

Si o imagine de interior

4. vila mea interior.JPG

Cum am zis, puteam juca linistit fotbal

5. rasarit de soare la golf thailandez.JPG

Iar dimineata, cam asta aveam in fata ochilor

8. mic dejun.JPG

Cand luam micul dejun (adus special la comanda de la Sheraton 🙂

6. peisaj karstic Krabi.JPG

Peisajul din zona hotelului

7. insula Hong Krabi.JPG

10. vilele din gradina.JPG

Zona vilelor din gradina

11. zona vile din gradina.JPG

Evident, cu flori – care la inaugurare, vor fi inca si mai multe !

12. vile gradina interior.JPG

Vila gradina interior

13. camera Beyond Resort Krabi.JPG

Camerele obisnuite

14. piscina Beyond Resort Krabi.JPG

Piscina de la inaltimea receptiei

15. Beyond Resort Krabi.JPG

16. plaja dimineata.JPG

Plaja

17. barci pescaresti.JPG

Barci traditionale asteptandu-si potentialii clienti

Traditional Thailanda: casa spiritului Beyond Resort Krabi

Casa spiritului

19. statuie zeitate Thai.JPG

20. Railay.JPG

Nu foarte departe, gasesti incredibila peninsula Railay

21. Railay.JPG

22. apus de soare thailandez.JPG

Un apus de soare superb… a la Krabi 🙂

Categorii:
Asia · Thailanda

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest