O noua zi cu ceasul sunand la o ora la care ziua se ingana cu noaptea. Sar din pat, trag perdeaua si ma uit la cer. Este incredibil de perfect, se pot vedea si satelitii-spion americani din spatiu! Gata, e musai sa ma dau cu balonul. Ma spal, ma imbrac si cobor pe strada. La receptia hotelului, nimeni, dormeau toti. Nu erau singurii care dormeau, Vang Vieng era pustiu, ireal de linistit… Restaurantele goale, agentiile de turism inchise, niciun suflet pe strada… parca daduse cineva cu bomba atomica prin Vang Vieng!

O iau la picior spre locul de unde am vazut aseara ca decolau baloanele. Accelerez, ajung in zona unde s-au mutat localnicii si vad o laotiana care deschide fara prea mult chef magazinul sau care vinde Coca-Cola, tururi, bilete de autobuz, mic dejun si orice si-ar dori un backpacker cu ochii carpiti. O intreb de balon. Nu zboara de acolo si, de fapt, nu poti sa platesti pe loc chiar daca gasesti balonul, trebuie luat printr-o agentie. Poate ea sa ma ajute? Normal. Se uita intr-o agenda rantuita, suna la telefon si imi confirma. Da, o sa zbor peste nici 20 de minute. Se asaza, scrie o chitanta, platesc cei 70 de dolari si nici nu am timp sa ma ridic de pe scaun ca o masina opreste exact in fata magazinului… Serviciu super-express… in nici 10 minute strabat tot Vang Viengul amortit si ajungem pe o pajiste unde balonul este gata de decolare. Abia am timp sa rog pe cineva sa-mi faca o poza, ca pilotul chinez o si ia spre vazduh.

Decolam lin cand, spre stupefectia mea, nacela se indreapta direct intr-o baterie de copaci. Cu cateva secunde inainte de impact, ma ghemuiesc in nacela si simt cum ceilalti din balon au luat coroana copacului in plin. N-a fost cine stie ce impact, mai repede sperietura… sunt singurul insa care am scapat. Si ca vorbeam de companionii mei de zbor cu balonul, toti sunt chinezi din Republica Populara. Nu par stilul sa se dea cu anvelopa pe rau, mai degraba par niste tovarasi in delegatie si, surprinzator, o rup vag in engleza. Imi spun ca sunt din provincia invecinata Yunan si raman surprinsi sa vada ca am auzit de Yunan. Cum sa nu, de mult se afla pe lista A de vizitat… Poate vreodata.

Dar sa-i las pe chinezi in pace si sa savurez ce am de vazut… dedesubt, Vang Viengul inca somnoros in centru, dar deja plin de frenezie in zonele locuite de localnici, iar superbii munti care au jucat rolul de magnet al turistilor in Vang Vieng incep sa se afiseze in toata splendoarea lor… Soarele a rasarit si toata valea este mangaiata de o lumina rosiatica… absolut superb… Balonul se indeparteaza insa de munti si survolam sate laotiene, campuri de orez (multe dintre ele proaspat recoltate)… E o liniste mormantala, chiar si chinezii, in general zgomotosi, tac, admira peisajul… Doar zgomotul focului manevrat de pilotul chinez, acest Prometeu al Vang Viengului… Dupa aproape o ora de zbor printr-un peisaj de basm, ne pregatim de aterizare in camp. Am mai zburat odata cu balonul, deasupra Parcului National Masai Mara in Kenya si atunci am avut parte de o aterizare cam fortata, nacela rasturnandu-se destul de violent… De data asta pilotul chinez a fost mai mester decat englezul din Kenya si am aterizat chiar domol… decolarea a fost cam zbuciumata, aterizarea a fost lina. In Kenya, invers. Experiente si experiente.

Nici nu termin pozele de rigoare ca deodata apare de nu stiu unde masina care urmeaza sa ne readuca in Vang Vieng… A fost super, xie xie, domnu’ pilot. Revin in oras cu ochiul pe ceas. La 9 trebuie sa fiu la cealalta agentie, de unde sa plec in turul de 8 euro: tubing & caiac. Asa ca nu mai caut cine stie ce restaurant, ma duc glont la cel la care cu o zi inainte savurasem un apus de soare peste nastrusnicii munti ai Vang Viengului.

La ora 9 fix sunt gata de plecare. In fata agentiei se afla tras un songtaew, pe care sunt deja cateva caiace. In cateva minute o pornim la drum. Am parte de o gasca chiar faina – un grup de patru rusi (patru tipi si o tipa). Sunt rusi backpackeri, o specie de rusi cam de data recenta – pana cu cativa ani in urma singurii rusi din tarile calde erau smecherii care isi etalau bijuteriile, hainele si blondele prin hotelurile de lux din Goa, Thailanda sau Singapore. Intre timp au inceput sa apara si backpackerii, un lucru chiar fain. Unul e fost IT-ist de banca, altul e fotograf de evenimente, ea a lucrat la o agentie de turism ruseasca si se ocupa de turistii care veneau in Thailanda cu pachete turistice si un rus cu ochii cam oblici din Asia Centrala, cam tacut. De fapt, si rusoaica era o combinatie interesanta de Asia Centrala cu Maica Rusie. “Russkaya zbornaia” nu era singura din masina… mai erau un australian (ce altceva poti sa gasesti pe meridianele planetei?) si o nemtoaica, invatatoare de meserie, aflata in vacanta de vreo 2-3 luni prin Asia de Sud-Est.

De abia facem cunostinta unii cu altii ca masina se si avanta pe serpentinele care duc spre Luang Prabang… “E un drum ingrozitor, asfaltul e OK, dar sunt mii de serpentine”, ma avertizeaza nemtoaica, afland ca destinatia mea urmatoare este fosta capitala regala a Laosului. De altfel, “banana pancake trail”, drumul backpackerilor prin Indochina vine dinspre Thailanda, apoi pe rau, pe Mekong, pana in Luang Prabang, obligatoriu Vang Vieng, Vientiane si apoi mai departe fie spre Hanoi, in Vietnam (cam 20 de ore cu autobuzul, poate si mai mult) sau spre sud, spre Cambodgia. Eu merg cumva contra “curentului”, ceea ce este un lucru bun… mai putini turisti, mai putina aglomeratie in mijloacele de transport.

In fine, parasim drumul de Luang Prabang si ajungem undeva, pe un picior de plai, pe o gura de rai, pe malul unui rau. O luam pe o punte de bambus si dupa putin timp ajungem la gura unei pesteri… Aici vom face nu tubing, ci mult mai specializatul “cave tubing”… Primim fiecare cate o lanterna de cap, cate o anvelopa dupa dimensiunea fiecaruia si hop! ma trezesc pe o anvelopa pe apa…

Sincer, uitandu-ma la toti cei care faceau tubing, ma intrebam cum stau acolo. Mi se parea incomod… dar adevarul e ca, dupa cateva momente in care mi-am gasit echilibrul, am stat destul de confortabil… asa ca mi-am aprins lanterna de cap si am inceput sa trag vartos de sfoara, intrand in viteza in pestera… Inauntru nu era luminat, nu era foarte mult de vazut, in schimb, am un sentiment de explorator! E drept, nu dau nici peste dinozauri, nici peste ursi de pestera, ci peste alte grupuri de tuberi care vin din celalalt capat al pesterii!

Dupa tura de tubing prin pestera, e timpul pentru pranzul… tipic laotian – mult orez, putina carne de pui (faptul ca prin spatele “restaurantului” se invarteau cateva gaini imi dadea asigurarea ca, probabil, carnea este proaspata) si tot soiul de legume… Terminam destul de repede si, dupa ce mai trecem pe langa o pestera cu o statuie a unui Buddha (cu ocazia asta, aflu ca rusoaica este budista), ne reimbarcam in masina… E timpul sa ajungem la rau pentru chestii mai serioase.

Chestiile mai serioase sunt, de fapt, caiacul. Descarcam caiacele de pe masina si o luam la picior pana la molcomul rau care curge linistit spre nelinistitul Vang Vieng. Urmeaza cam trei ore de caiacit… noroc ca am solicitat sa am un caiacist pentru ca peste tot imi rasar niste colturi pitoresti de munti, de vai, de campuri cu orez care merita sa fie pozate si filmate.

Raul este destul de molcom, din cand in cand ia putina viteza – asa-numitii “rapids” – praguri care accelereaza apa… nimic insa de “rapids”-ii din Nepal de la raftingul de asta-toamna, asa ca nu ma ud prea tare… Intr-un tarziu ajungem in celebra zona de baruri… Wow…! Chiar ca e ceva!

In dreapta si in stanga raului, unul dupa altul, se succeda celebrele baruri care au facut din Vang Vieng – the party capital of Indochina… Sa nu va asteptati la cine stie ce lux… pe niste platforme de lemn, deservite din niste cabine prapadite de lemn, sute, poate mii de tineri si tinere in diverse stadii de despuiere danseaza pe ritmurile date la maximum ale ultimelor hituri… Aduce cu imaginile de pe MTV cu diverse “spring break”-uri… Berea Lao curge la concurenta cu lao-lao, celebra palinca de orez care costa cam 1-2 dolari galeata, franghii care te pot transforma intr-un Tarzan (sau Jane) saritor in apa (pe aici, isi frang gatul multi). Unele baruri au chiar si platforme de pe care sa te arunci pentru un plus de adrenalina… In cazul barurilor prea apropiate, multimea watilor din boxe duce la o cacofonie, dar ce mai conteaza, lumea bea, danseaza si se arunca in apa… si cand esti destul de pulbere, sari pe o anvelopa si o iei la vale spre oras. Fiecare bar are un “agatator” de caiace sau anvelope… daca faci semn ca vrei sa te opresti la un bar sau altul, dibaciul “agitator” te aduce la barul preferat… Ghidul nostru striga, transmitand vorba din gura in gura pana-n fund la taxatoare… ne oprim la ultimul bar pe dreapta. Si asa, toate sunt “same, same, but different!”.

Ajungem la ultimul bar… facem un semn si suntem trasi pe mal… O platforma, nu foarte multa lume, loc de tras cu prastia in doze goale de bere! Muzica e OK, berea si lao-lao cat cuprinde, ce ne mai trebuie. Rusoaica se imprieteneste cu doua americance facute praf si pulbere, vopsite cu diverse mesaje publicitare, rusul asiatic se aruncai in apa, iar eu pun mana pe un hamac unde sa savurez o beer Lao rece. Ups… iau Malarone… asta e! Intre timp apare si un grup de scolarite japoneze, imbracate din cap pana in picioare pentru a nu se bronza niciun pic, facand nota discordanta cu albele care de abia isi mai tin costumele de baie pe ele… Isi incearca mana la trasul cu prastia, dar se vede ca nu au pus mana niciodata pe asa ceva in copilarie… cred ca sunt mult mai talentate la Nintendo!

Avem norocul ca barul este putin mai departat de celelalte, asa ca nu suntem obligati sa ascultam muzica din prea multe boxe, iar sus, pe deal, in hamac, este chiar chill… ascult chiar confidente spuse in soapta sa nu auda toti… nemtoaica nu a coborat pe Mekong dinspre Thailanda pana la Luang Prabang cu barca obisnuita, plina cu backpackeri, ci a prins o oferta “last minute” la barca de lux si a venit “in style”… dar nu e bine sa afle si ceilalti, ca isi va pierde aura de “backpacker in Asia de Est”… unde trebuie sa ne luptam sa gasim ce e mai ieftin… Nu, tin pentru mine, Doamne, fereste!… dar, apropo, unde era barca asta… sigur, in niciun caz sa o iau, doar sa-i fac poze :).

Dupa vreo ora de cilau, o luam din nou la vale, de data asta plutind printr-o masa de tuberi… daca pana in zona de baruri nu cred sa fi vazut vreun tuber, ci numai cativa caiacisti, ei bine, de la baruri spre oras zeci de tuberi cu berea in mana plutesc molcom in asfintitul cuminte de soare… Asa, incet-incet, se incheia o zi superba…

Am ajuns cu bine in Vang Vieng, ne-am facut pozele de rigoare si ne-am dat intalnire pe seara… cei mai flash-packing in restaurantul cu apusul de soare si apoi cu totii in cluburile rustice din oras.. era 9 seara, era ora la care songtaew-urile descarcau farangi arsi de soare si desculti care isi petrecusera toata ziua dansand pe platforme, band lao-lao si aruncandu-se in apa… urma a doua parte a zilei – in cluburile din oras (arata cam ca discotecile din Vama Veche de acum vreo 15 ani). Aici, in Vang Vieng, e cald, imi spune nemtoaica… in Luang Prabang nu poti sa umbli descult si in chiloti si noaptea, acolo e racoare… Desi nici in Vang Vieng nu e asa de cald ca in Vientiane!

Finalul noptii (sau, mai bine zis, inceputul zilei urmatoare) se petrece, de fapt, pe malul raului, fumand ceva “happy”, in compania unor prajituri “happy” si a multor oameni “happy”… am ratat insa partea asta, a doua zi dimineata trebuia sa biciclez prin munti si sa mai prind si un microbuz de dupa pranz spre Luang Prabang!

 Imagini Vang Vieng

Un Vang Vieng complet pustiu

Pregatiti de decolare

Imagini din balon: orasul Vang Vieng

superbii munti laotieni

zona rurala

si la aterizare… intreg si nevatamat 🙂

Mic dejun in Vang Vieng

Si gata din nou de duca in tur

Pe drumul spre pestera

Pe anvelope la intrarea in pestera

O parte din pranz

Inapoi spre masina

Si dupa vreo jumatate de ora, gata de plecare

Cu caiacul pe rau intr-un peisaj superb

Rapids 🙂

Impreuna cu colegul de barca

Se apropie zona de baruri !

Barul unde ne-am oprit noi

Avem de toate !

Trasul cu prastia – un lucru complicat !

Iar asiaticii vor sa-si pastreze pielea cat mai alba 🙂

Tubing + alcool = love

Iar hamacul este de mare senzatie dupa ore de caiac si tubing

Din nou, spre Vang Vieng

Aglomeratie pe rau

Gasca vesela la final

Apus de soare la restaurantul preferat 🙂