O noua zi in Canada, din nou, nori. Ma uit de la inaltimea etajului 25 (e drept, si in acest caz sunt obstructionat de niste cladiri mai inalte din jur). Am vrut sa sun la receptie sa mai taie din cladirile de langa, dar am presupus ca nu pot face nimic, asa ca m-am multumit cu ce vedeam. Si nu era rau, doar cerul plumburiu nu era prea prietenos. De fapt, cu o seara inainte, aflasem de la Lucian ca prin Vancouver nu e niciodata nici cald, nici frig (rar sub zero grade, rar peste 20-25 de grade), in schimb, ploua in nestire, iar cerul este permanent plumburiu in zilele de iarna – poti sa ai parte de luni de-a randul fara sa vezi soarele, asa ca e obligatoriu sa sari intr-un avion low-cost de la sud de frontiera pentru soare la Las Vegas!
Dupa cum, probabil, va reamintiti, Vancouverul a fost oras olimpic acum doi ani, a organizat Olimpiada de iarna 2010. Daca probele de patinaj, hochei, curling si alte sporturi de sala au fost gazduite chiar in mijlocul metropolei (din pacate, sezonul de hochei se incheiase brusc pentru echipa locala, Vancouver Canucks, din cauza unei eliminari premature din Cupa Stanley, asa ca nu am avut prilejul, dorit de altfel, de a asista la un meci de hochei), probele de schi alpin, trambuline, schi fond, biatlon si altele au fost gazduite de statiunea Whistler, situate la 125 km mai la nord, in mijlocul Stancosilor. Aceasta a fost ziua cand gazdele noastre de la British Airways ne-au invitat sa vizitam Whistler… oricum, cam tot traseul a fost sub semnul Olimpiadei – am zburat cu “cursa olimpica” intre Vancouver, gazda din 2010 si Londra, gazda din 2012 a Olimpiadei, British Airways este sponsorul natural de anul acesta al Olimpiadei de la Londra, asa ca mi s-a parut firesc sa mergem in Whistler-ul cel olimpic.
Ne-am imbarcat in autobuzul de ieri, cu acelasi sofer-ghid, simpaticul Jack, care ne-a marturisit ca autocarul respectiv a transportat sportivii olimpici intre Whistler si Vancouver. Unde sta fundul nostru o fi stat si un fund medaliat cu aur la Olimpiada! Traseul spre Whistler – superb, intre un brat al Pacificului si munte, privelisti memorabile si chiar si o geana de soare… Pentru Whistler, acesta este “shoulder season”, adica perioada dintre sezonul de iarna dedicat sporturilor de iarna si sezonul de vara dedicat drumetiilor alpine. De altfel, am mai gasit putina zapada, pe unele piste inca se schia (poate si cu aportul tunurilor de zapada artificiala), dar gaseai destula lume prin oras. Orasul – nimic iesit din comun – hoteluri si plin de magazine, aici am gasit niste sepci pentru concursul Imperator Travel care sa-mi placa J. In rest, ceva fain ar fi fost cu telefericul, sus pe munte, unde probabil as fi avut parte de o panorama faina.
Dar altceva ni se cocea de catre cei de la British Airways… ceva mult mai spectaculos si, as zice, unic. British Airways nu opereaza teleferice, se ocupa cu zburatul… iar in anii ’30 compania care atunci purta numele mult mai pompos de Imperial Airways opera hidroavioane pe cursele intercontinentale care aterizau pe Nil sau pe lacul Naivasha in Kenya in drum spre Cape Town… Ei bine, urma sa zburam cu un hidroavion pe deasupra Stancosilor! Efectul a fost wow… asta-toamna, in Caraibe, am zburat cu un elicopter pentru prima oara in viata, iar acum cu un hidroavion! Evident ca nu am avut chef de nicio telegondola, ci am asteptat ora 15:00 cand aveam programat zborul cu hidroavionul.
Si momentul a sosit… iar in plus, ca prin minune, s-a spart si plafonul de nori, avand parte de o vreme excelenta, cerul senin alternand creativ cu grupuri mai mari sau mai mici de nori. Uitandu-ma la hidroavioanele care aterizau si decolau din golful Vancouver, mi-am imaginat ca ma voi zgaltai la greu… da’ de unde… dupa ce am navigat putin pe apa pana la capatul cam imaginar al pistei de decolare, nici n-am simtit cand eram deja in aer. Si zburam cu un avion destul de vintage – un de Havilland de anii ’60! Zborul insa a fost incredibil ! Realmente incredibil ! Am zburat razant cu Stancosii, uneori aveam senzatia ca suntem la o palma de abruptul muntos, am survolat ghetari, am trecut pe langa conuri de vulcani (stinsi insa din vremea ultimei glaciatiuni!), am survolat partii de schi, terenuri de golf, lacuri de un albastru rece, distins… Nici nu stiu cat am zburat… Juma de ora? 45 de minute? Habar n-am… dar a fost una din acele experiente care raman intiparite in minte…
La intoarcere, ne-am mai oprit la o cascada, cascada Shannon. Desi sunt un mare fan al cascadelor, chiar imi plac foarte mult, nu mai puteam sa fiu usor impresionat… pentru ca trecusem deja prin Nirvana Stancosilor pe deasupra muntilor, la doi pasi de ei! Dar a doua zi era ultima zi de Canada si trebuia sa ma reculeg. Si m-am recules cu un somon pe plita, facut de specialistii in somon – canadienii!
Imagini Whistler Town, Canada
Pe strazile comerciale din Whistler
Telefericul functioneaza
Mai e ceva zapada
Sa te dai cu snowboard-ul este insa putin cam mult la zapada din Whistler
Intr-un final glorios, am gasit si niste sepci care sa-mi placa… pentru concursul Imperator Travel
To the AIRPORT !!!
This is THE AIRPORT 🙂
Si cu avionul acesta vom zbura peste Stancosi 🙂
Careul de zburatori
In avion
Gata de decolare
Am decolat !
Partiile de schi din Whistler
Un vulcan stins de pe la ultima glaciatiune
Un ghetar
Un lac glaciar
Un zbor spectaculos…!
Din pacate, orice vis are un sfarsit
Poza „obligatorie” cu pilotul
Pe drumul spre Vancouver, niste ciresi japonezi in floare
Si cascada Shannon
Pentru ca in final, sa ajungem la Vancouver 🙂
[mwi-product sku=”TA016,TA001,A6″ img_width=”200″ desc=”false” type=”add” btn_color=”blue” btn_link=”button” cols=”3″ ]
