Distribuie articolul:

Desi am incercat sa urmez toate sfaturile in materie de aclimatizare rapida la fusul orar, tot am avut probleme. M-am trezit pe la 3 jumate dimineata si in ciuda tuturor eforturilor, nu m-am mai putut culca la loc. Asa ca am bagat niste poze pe blog “live from Vancouver” si am asteptat rasaritul soarelui. Ce soare, ca era nor negru. Hmmm… nasol. Dar prognoza meteo ne dadea sperante pentru restul zilei.

Dupa un mic dejun dominat de fructe, a aparut tipul cu autobuzul care urma sa ne ofere un tur de oras. Asa ca, la drum, printr-o ploaie marunta. Vancouver este un oras destul de nou, are cu putin peste 100 de ani. Numele ii vine de la un faimos explorator britanic si a facut fite sa intre in federatia canadiana, mult timp preferand sa ramana colonie britanica. De altfel, provincia se numeste British Columbia si aici se vorbeste o engleza destul de curata fara americanisme. Si ca vorbeam de marele vecin de la Sud, sunt intr-adevar niste diferente notabile, desi nu m-as fi asteptat. In primul rand, Vancouver mi s-a parut mai prietenos si mai uman decat multe metropole SUA. Da, au zgarie nori, dar nu unul dupa altul, unul peste altul, unul intr-altul, orasul e cumva mai aerisit. Nu am vazut decat foarte putini oameni grasi (si pe cei care i-am vazut i-am suspectat ca fiind turisti din SUA veniti sa ia vreun vas de croaziera spre Alaska). Restaurantele fast food nu sunt din 10 in 10 metri ca in America, iar sportul si ecologia par sa fie o obsesie nationala (pistele de bicicleta au rapit mult din carosabilul masinilor, iar un nou si foarte necesar pod peste golf se lasa asteptat de decenii datorita opozitiei ecologistilor. De altfel, singurul pod care leaga Vancouver de malul nordic al estuarului a fost construit acum 100 de ani. La inaugurare, treceau cam 200 de autovehicule pe zi (ghidul nu ne-a precizat si cate carute), astazi, trec 60.000 !

O buna parte din oras este un parc – parcul Stanley. Aici, lumea vine si alearga, isi plimba cainii, pisicile si iepurii de casa, se da pe bicicleta. Aici ne-am oprit sa admiram panorama orasului si sa facem poze cu niste toteme. Dupa ce secole intregi, bastinasii amerindieni au fost tratati ca niste paria, astazi, ei se afla la loc de cinste. Peste tot, vezi mostre de arta amerindiana – mai ales toteme care ne-au intampinat déjà din aeroport, tesaturi, etc. In plus, amerindienii nu platesc TVA-ul in magazine (au nu stiu ce card care comerciantii il trec prin POS-uri inainte de a da pretul final), acciza la benzina si multe alte facilitate. In plus, numele oficial este magulitor – nu sunt nici indieni, nici piei rosii, nici amerindieni, ci “First Nations” – primele natiuni, localnicii din Canada.

Dupa turul de parc, revenim in oras, iar cu aceasta ocazie, reapare si soarele. Parcurgem China Town. Aflam ca Vancouver este un oras destul de … asiatic. Mai bine de 51% din populatie este nascuta in afara Canadei (nu a Vancouverului, a Canadei !), iar marea majoritate a noilor veniti sunt chinezi. “Primii chinezi au inceput sa vina din secolul al XIX-lea, iar ultimii cu cursele de avion de azi dimineata” ne spune ghidul. Primii chinezi au venit aici sa construiasca calea ferata ce leaga Vancouver-ul de restul Canadei (este calea ferata promisa de guvernul canadian cu care i-a convins pe cei din British Columbia sa nu mai fie British). E adevarat, conditiile au fost similare cu cele ale sclavilor negrii care nu au prea existat in Canada (de altfel, am vazut extrem de putini negri in Vancouver), dar urmasii lor se pare ca s-au ajuns. Al doilea val masiv de chinezi a inceput candva in anii 90. In preajma cedarii Hong Kong-ului Chinei, numerosi hongkongezi nu au fost prea increzatori in promisiunile Republicii Populare care tocmai se acoperise de glorie in Piata Tienanmen si au decis sa isi gaseasca o noua rezidenta. In Japonia in nici un caz, nici Taiwan-ul nu parea prea zambitor, SUA, nici atat, in schimb Canada cea britanica era o destinatie favorabila. Iar Vancouver-ul, aflat pe malul Pacificului a reprezentat un pol de atractie masiv. Si cum un chinez trage pe altul, miliarde de dolari hongkongezi s-au transformat in dolari canadieni si a inceput boom-ul proprietatilor imobiliare. In ciuda ecologistilor, paduri intregi au disparut din Vancouverul de nord, de peste garla, transformandu-se in imobile elegante detinute de noii rezidenti cu ochi oblici. Al treilea val de tsunami plin de dolari loveste in zilele noastre, cand, de data asta, mii de chinezi din Republica Populara isi mai spala niste bani si isi creaza un cuib de refugiu, cumparand tot ce se poate cumpara… direct de pe internet. M-am intalnit cu Lucian, un cititor al blogului meu cu care am dat o tura si ce mi-a povestit mi-a adus aminte de Romania anilor 2005 – 2007… orice casa se vinde inainte sa se puna prima caramida. Evident, rezidentialele si chiriile sunt enorme in Vancouver comparativ cu restul Canadei, dar banii se invart rapid in zona… candva o sa vina si o prabusire, dar, ca de obicei, doar vizionarii si evreii stiu cand.

Am trecut de China Town, am parcurs si Gas Street, asa-zisul Vancouver istoric si am ajuns in fata unei cladiri pe acoperisul careia se afla o “palarie” de zici ca e farfurie zburatoare de unde ai parte de panorama orasului. Evident ca nu o puteam rata, iar aparatele de fotografiat au lucrat serios ! Mai trecem si pe o insula numita Granville, un loc mai artsy unde se afla numeroase galerii de arta (inclusive opere “First Nations”, evident), restaurante (interzis insa fast food-urilor de orice fel) si o piata faina unde am admirat culoarea de un rosu intens a somonilor salbatici (care costa cu 10 dolari kilul mai mult decat cei de crescatorie).

In a doua parte a zilei, m-am intalnit cu Lucian, cum am scris, un cititor al Imperator Travel caruia ii multumesc inca odata pentru timpul petrecut cu mine (si benzina !) ca sa-mi arate diverse locuri faine de prin jurul marii metropole… am fost prin cartierele din nord, cumparate en-gross de chinezi (marea majoritate a caselor sunt insa goale, au fost cumparate, doar sa fie), printr-o zona naturala splendida de unde se vedeau alte insule din arhipelagul vancouverez si mai ales am aflat multe lucruri despre viata in Canada… unele din lucrurile care le-am scris mai sus, le-am aflat de la Lucian… Thank you, Sir !

Seara, m-am reunit cu restul lumii care fusese la acvariu pentru o seara la un steak house si o aterizare fortata in patul de la etajul 25. Cea de-a doua noapte canadiana am dormit tun ! Aclimatizarea se incheia cu succes !