A doua zi din calatoria prin Mehedinti nu arata prea propice. Pentru dupa-amiaza se anunta cod galben de ploi si noi urma sa ne dam cu barcuta pe Dunare. Ei, asta e, poate scapam intr-un fel sau altul. Iar severinenii care ne insoteau ne asigurau ca sansele sunt mari – “cand ploua groaznic la Turnu-Severin, in Clisura poate fi si soare”. Sa dea Domnu’!

Autocarul ruleaza de-a lungul Dunarii… Cum, necum, e si un pic de soare. Trecem de marea hidrocentrala de la Portile de Fier, apoi lasam in dreapta manastirea Vodita, posibil prima manastire de pe teritoriul Tarii Romanesti, fondata de calugarul Nicodim, si dupa cateva minute savurez superba panorama a Orsovei pe malul unui adevarat golf format la confluenta Cernei cu Dunarea. De aici, incep faimoasele Cazane, temutul defileu al Dunarii prin care puteau trece doar vasele celor mai experimentati carmaci.

In prima parte a zilei am vizitat cele patru pensiuni care au gazduit tot grupul. Pensiuni una si una, promit insa sa le dedic un articol special pentru ca toate sunt faine si merita sa fie prezentate mai pe larg. Ce pot sa va spun este ca am dormit la Pensiunea Septembrie, una dintre pensiunile construite cu gust din Romania.

Dar, in afara de turul pensiunilor, am ramas cu amintirea peisajelor magnifice, a Dunarii incorsetate de alianta Carpatilor cu Balcanii, a masivelor calcaroase si a florilor inflorite. Eram pentru prima oara la Cazane si daca veti auzi ca aceasta este cea mai frumoasa zona de pe tot parcursul Dunarii sunt sigur ca e adevarat. Ne-am oprit sa ne pozam cu statuia lui Decebal, construita recent de Iosif Constantin Dragan (al carui nume este de asemenea incastrat in stanca). Ma rog, pot sa existe cartitori care sa se intrebe de ce Decebal, ce treaba a avut regele dac cu zona Cazanelor aflata sub control roman, de ce numele lui este trecut in latina (Decebalus Rex) si multe altele… In ultima instanta, nu pot decat sa remarc ca cineva a bagat niste bani pentru a construi o statuie monumentala, cred ca cea mai mare din Romania, si una dintre cele mai impresionante din Europa. Si intotdeauna cand apare ceva de genul acesta poate fi folosita ca un magnet de industria turistica locala.

Si pentru ca vorbeam de turismul local. Locurile sunt superbe, dar cred ca mai trebuie facute inca multe lucruri pentru a transforma Clisura într-un loc cu adevarat turistic. Peste tot sunt numeroase pensiuni, dar probabil nu cu destule locuri – toti proprietarii de pensiuni pe care i-am intalnit spuneau ca in weekend si vara au toate locurile ocupate la maximum. Asta e bine, dar inseamna ca mai e loc de crestere. Poti sa organizezi plimbari cu barca pe Dunare (cei de la Septembrie, mi-au spus ca pretul este de 150 de lei pe ora pentru o barca de 8 -10 persoane, care mi se pare un pret mai mult decat decent). Poti sa faci ceva drumetii prin munti, dar nu sunt foarte multe trasee. In schimb, cred ca Clisura poate fi unul dintre punctele de atractie ale celor pasionati de escalada din intreaga Europa! O alta problema este ca probabil nu ai mare lucru ce sa faci seara, Orsova fiind un oras destul de mic si probabil fara multa viata de noapte… Clisura este superba datorita muntilor si vegetatiei si mi-a adus aminte de Coasta Dalmata, dar cred ca mai e mult de investit… atat in unitati de cazare, cat si in activitati conexe. Am fost in Pokhara, in Nepal, si sute de oameni se dadeau zilnic cu parapanta… ce loc mai minunat de parapanta poate fi decat zona aceasta?

Dupa-amiaza am revizitat Clisura, de data asta de pe barca, nu din autocar. Daca, la inceput, vremea ne-a fost potrivnica, avand parte de ceva ploaie, odata intrati in defileu, ploaia s-a oprit, asa ca am putut sa stau pe puntea deschisa… e drept, cam frig si vant, dar mult mai bine decat in cabina infestata de fum de tigara. Iar la intoarcere, langa Orsova, ne-a surprins si o raza de soare… localnicii au avut dreptate, Clisura este protejata de ploaie, la Turnu-Severin fiind o ploaie ca in filme!

Ultima zi a fost poate si cea mai variata. Primul stop la manastirea Sfanta Ana din Orsova. Construita pe un deal care domina tot cotul Dunarii de la Orsova, aceasta manastire de maici nu a fost construita de niciun voievod, boier sau fata bisericeasca, ci de un… ziarist! Evident, nu de orice ziarist, ci de unul care a facut bani din presa in perioada interbelica – celebrul Pamfil Seicaru, proprietarul ziarului Curentul, unul dintre marile ziare interbelice. Pamfil Seicaru nu a fost numai ziarist, a fost si un ofiter curajos care a luptat in Primul Razboi Mondial de unde a venit decorat cu ordinul Mihai Viteazul (cea mai inalta decoratie de razboi a Romaniei). Acesta a luptat si pe dealurile Orsovei in timpul atacului din primele zile ale campaniei din 1916 si, pentru ca a reusit sa scape cu viata intr-un moment critic, a construit aceasta manastire la sfarsitul anilor ’30. Am gasit o oaza de liniste si de frumos, un loc plin de flori, de lalele multicolore. Desi este probabil obiectivul religios numarul 1 din zona, manastirea Sf. Ana a avut destul de patimit. Inclusiv in perioada comunista, a fost transformata in restaurant si hotel! Dar si in perioada libera de dinainte de Al Doilea Razboi Mondial, episcopul local s-a opus consacrarii acesteia ca manastire, pentru ca nu fusese sfintita la inceperea constructiei! Dupa 1990, mitropolitul de atunci al Olteniei, Vornicescu, a recuperat manastirea si a sfintit-o.

Dupa ce am parasit plaiurile defileului, ne-am oprit la Hidrocentrala Portile de Fier, construita in colaborare cu sarbii in urma deciziei lui Tito si a lui Gheorghiu-Dej. Nu putem sa nu-i recunoastem importanta economica – am auzit, dar nu sunt sigur, ca asigura 20% din energia electrica hidro produsa de Romania. In mod cert, este la fel de importanta si pentru sarbi. In timpul razboiului din 1999, a fost unica centrala electrica care a functionat la capacitatea maxima, deoarece americanii nu o puteau bombarda ca ar fi afectat si partea romana… Probabil si noi am scapat niste kilowati atunci la vecinii nostri. La intrarea in centrala exista si un mic muzeu al Portilor de Fier, care poate fi vizitat de oricine. Pentru a intra in hidrocentrala, iti trebuie insa aprobare de la Bucuresti si sa te programezi… Pentru ca intri totusi intr-un obiectiv strategic functional… am fost cam peste tot, am vazut chiar si una dintre giganticele turbine puse in miscare de forta fenomenala a Dunarii… totul a fost retehnologizat si arata super bine… poate nu la fel de bine arata si zona din spatele hidrocentralei, unde plutesc zeci de mii de PET-uri aruncate in apa de “ecologii” locuitori ai Dunarii – nu numai romani! De altfel, cam peste tot pe Dunare am remarcat cu durere ca plutesc zeci si sute de PET-uri peste tot… intr-un loc in care ar trebui sa fie sturioni si alti pesti…

Dupa Centrala, am pornit-o spre munte, spre nordul judetului Mehedinti, mai precis in comuna Ponoarele, undeva langa oraselul Baia de Arama, unde se afla unul dintre cele mai interesante reliefuri carstice din Banat. Nici eu nu stiam, dar Baia de Arama se afla si el pe paralela 45 (lucru confirmat de GPS-ul lui Florin), iar in centrul orasului se afla si un monument care sa certifice ca ne aflam la jumatatea drumului dintre Ecuator si Polul Nord!

Pe la Ponoarele am dat de un peisaj frumos si incarcat de legenda. Principalul monument natural este asa-numitul “Pod al lui Dumnezeu”, un pod natural, construit de natura, singurul din Europa peste care se trece cu masina (soseaua traverseaza o vale exact peste Podul lui Dumnezeu). Se spune ca Diavolul locuia pe undeva prin zona intr-o pestera. Oamenii locului s-au rugat insa lui Dumnezeu sa-I scape de diavol si acesta i-a ascultat, trasnind pestera Dracului. Aghiuta a scapat insa, fugind prin a doua iesire, agatandu-se cu ghearele de un deal si formand astfel cele doua campii denumite astazi Afrodita si Cleopatra.

A doua legenda este legata de acelasi celebru calugar Nicodim (ctitorul de la Vodita si mai ales Tismana). Se spune ca Nicodim a venit de la Athos datorita chemarii de a construi manastiri in Tara Romaneasca care era crestinata, dar nu prea avea manastiri. Deoarece podul lui Traian nu mai era practicabil de aproape un mileniu, Nicodim a trecut Dunarea, folosindu-si rasa calugareasca pe post de barca, cu o evidenta contributie divina. A construit Vodita la doi pasi de Dunare, dar Dumnezeu i s-a aratat in vis si i-a spus ca nu acela e locul. Nicodim a plecat mai departe si a gasit aceasta zona carstica. A vrut sa se apuce de lucru, dar localnicilor nu le-a convenit… Pe vremuri, domnitorii daruiau sate intregi manastirilor si locuitorii din Ponoarele se si vedeau facuti cadou de Voda acestui calugar de sange domnesc (Nicodim a fost nepotul de fiica al lui Basarab Intemeietorul!), asa ca l-au acuzat de furt si i-au inscenat un furt de gaini. Nicodim a plecat, blestemandu-i ca apele din zona sa dispara pana cand nu i se va face dreptate si a plecat la Tismana unde a construit manastirea… Oamenii au trait sub blestemul lui Nicodim timp de secole (de altfel, exista si un fenomen curios la lacul Zatonul, un lac care apare si dispare peste noapte). Recent, a fost construita o mare biserica si probabil ca sfantul s-a imbunat, dovada ca au inceput sa apara bani pe proiecte europene – evident, de esenta divina :).

Am urcat vreo 500 de metri pe un mic deal care domina Podul lui Dumnezeu… Si m-am uitat de jur imprejur – un taram minunat, vai, campuri verzi, cu varfurile Godeanului inca inzapezit in zare… Era soare, un aer curat si foarte multa liniste… Si am avut un sentiment de fericire…

Imagini Mehedinti

Bisericuta din Clisura Dunarii

Pe malurile Dunarii

Statuia lui Decebal

Cu vasul pe Dunare

si bunatatile din cabina

Tabula Traiana

Dis-de-dimineata, Dunarea straluceste

Manastirea Sfanta Ana

Si un crampei de Dunare vazut de la manastire

La hidrocentrala Portile de Fier

La Muzeul de la hidrocentrala

Podul lui Dumnezeu

Comuna Ponoarele – Mehedinti

Godeanu este inca inzapezit