Maine plec in Canada, la Vancouver, la invitatia British Airways

Imagini Canada: Vancouver poza panoramica

Sincer, Canada nu era pe lista A a destinatiilor pe care voiam sa le vizitez cu prioritate, dar, dupa cum spuneam, unele tari le-am vizitat ca s-a intamplat asa, deodata. Si in cazul asta intamplarea a fost o invitatie de la prietenii de la British Airways  cu care am vizitat si micul stat St Lucia din Caraibe in septembrie anul trecut. Deci pot spune ca le datorez celor de la BA 2 state din lista de 88 vizitate :). Thank you, British Airways!

Tehnic, am vazut Canada in 2005, cand am vizitat cascadele Niagara. Dar nu am calcat pe teritoriul candian, ca nu aveam viza, am fost doar pe partea americana si cu vaporul pe langa cascade. Cea mai buna panorama este insa in Canada, dovada hotelurile gigantice construite pe malul canadian. Dar asta e, oricum, pentru mine Niagara a fost impresionanta.

Asadar, plec in Canada. Vor fi doar cateva zile, dar, ca de obicei, o sa incerc sa le exploatez la maximum. Vom pleca dimineata cu o cursa, evident British Airways, la Londra, unde vom avea timp de o vizita prin aeroport si, evident, o masa de pranz. Apoi vom lua cursa olimpica transatlantica. De ce olimpica? Pentru ca uneste orasul ultimei Olimpiade (la Vancouver a avut loc ultima Olimpiada, cea de iarna din 2010) de cel al actualei Olimpiade, Londra… de aceea eu as denumi cursa aceasta “olimpica”. Si, desi banuiesc ca e un zbor foarte lung, voi pleca din Londra la ora 17:15 si voi ateriza la Vancouver la 18:40 J… dupa un zbor de probabil circa 10 ore. Si vorbeam de 10 ore, aceasta este diferenta de fus orar dintre Bucuresti si Vancouver… cand in Romania e dimineata, in Vancouver va fi seara zilei precedente :).

Ce voi face in Vancouver? Pai, in primul rand, voi vizita orasul. In acest moment, nu stiu foarte multe si am descoperit ca in colectia mea de ghiduri nu am niciun ghid despre Canada! Asa ca am decis ca de data asta sa descopar ce e de facut in Vancouver odata ajuns acolo. Sunt convins ca nu va fi greu… de fiecare data si in orice oras am fost in Statele Unite, am fost asaltat cu tone de brosuri si ghiduri, asa ca ma astept sa nu duc lipsa de informatii tiparite nici in Vancouver.

O zi ne vom duce in Whistler Town, statiune Montana aflata la 125 km nord de Vancouver, care a gazduit probele de schi ale Olimpiadei din 2010. Nu stiu daca voi mai gasi zapada, poate sus pe munte, o sa vad. Si pentru ca vorbeam de zapada, prognoza meteo indica ca nu voi avea parte de o temperatura mai ridicata de 13 grade! Se anunta si ceva ploaie, dar sunt optimist si sper ca totusi va fi soare. Revenind insa la Whistler Town, am descoperit insa pe net o asemanare intre statiunea olimpica si Brasov. Atat in Brasov, cat si in Whistler Town vin ursii sa manance… si ai naibii ursi au invatat sa deschida portbagajul la masini sau sa sune la usa politicos 🙂

 

Din nefericire, sezonul de hochei s-a incheiat acum 2 saptamani, asa ca nu voi putea asista la nici un meci al Vancouver Canucks… ce frumos ar fi fost :). Dar poate gasesc altceva, nu se stie niciodata peste ce dai intr-o calatorie !

Va voi tine la curent de acolo, din Canada cu ce vad si ce aflu. Si evident, la intoarcere cu mai multe povesti de pe coasta pacifica a tarii cu frunza de artar pe steag.

Iar la sfarsit, o reclama (la bere) care mie imi place mult ! Si care vorbeste mult despre Canada… My name is Joe and I am Canadian…!

 

Orase Canada: Vancouver poza panoramica

Panorama orasului Vancouver

Imagine de sus Vancouver

Cazare Canada: Mariott Vancouver.

Aici o sa dorm 🙂 – Mariott Vancouver

Statiuni schi: Whistler Town

Whistler Town

British Airways in St. Lucia

Totul… la invitatia British Airways

 

Comentarii

  • Floryn spune:

    Vreau si eu asa invitatii 🙂 Sa ai parte de vreme buna si asteptam sa te intorci cu editorialul, aici pe blog.

  • Adelaida spune:

    In Whistler s-ar putea sa prinzi zapada.

    In Vancouver nu recomand Capilano Suspensionm Bridge, mi s-a parut cam scump pentru ce ofera: http://www.capbridge.com/ . In rest orasul e foarte fain. Calatorie usoara si frumoasa!

  • metal spune:

    Dude,
    excelenta treaba ai facut…sa pui multe lumanari, la vii, pt. persoana de la BA care te-a lovit cu astfel de „cazne” ;).

    Vancouver este cea mai tare „scula” din Canada, toata zona este dementiala. Eu nu am ajuns, din pacate, insa doar pentru asta si tot merita sa ma mai duc odata, desi as face legatura cu toata coasta de vest din USA. Pana nu se desfinteaza viza eu nu calc in batatura lu’ Uncle Sam.
    Desi ai vazut foarte multe si este greu sa te mai impresioneze ceva, o sa ai o surpriza frumoasa, vorbesc serios.
    Drum bun si sa te intorci sanatos…cu tolba plina de povesti.

  • george2210 spune:

    Calatorie placuta! Pana la urma bunavointa cu care i-ai ajutat pe multi sa isi planifice calatoriile sau sa viseze la taramuri indepartate iti este rasplatita.

  • flo007 spune:

    Sa nu ratezi o excursie „whale-watching”. Iti recomand o barca mai mica (12 locuri parca). Nu stiu daca se fac si din Vancouver aceste excursii, dar se fac sigur din Victoria, o insula care e la 1,5 ore distanta de Vancouver (cu ferry). Daca ai timp iti recomand sa ajungi si in Victoria.

  • flo007 spune:

    Poate e util acest link… http://www.vancouverwhalewatch.com/

  • Martin spune:

    Poate e util acest link… http://www.seabreezeadventures.ca

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest